20 aug. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea I


„Una dintre cele mai curioase trăsături ale psihicului nostru este că toţi dorim să fim îndrumaţi, fiindcă suntem rezultatul unei propagande ce durează de zece mii de ani. Dorim ca gândirea noastră să fie confirmată şi coroborată cu a altuia, pe când a pune o întrebare înseamnă să ţi-o pui ţie însuţi, mai întâi. Ceea ce afirm eu are foarte mică valoare. Veţi uita asta din clipa în care veţi închide această carte, sau vă veţi aminti şi veţi repeta anumite fraze, sau veţi compara ceea ce aţi citit aici cu alte cărţi – dar nu vă veţi confrunta cu propria voastră viaţă. Şi asta este tot ce contează – viaţa ta, tu însuţi, meschinăria ta, superficialitatea ta, brutalitatea ta, violenţa ta, lăcomia ta, ambiţia ta, agonia ta zilnică şi suferinţa ta nesfârşită – asta e ceea ce trebuie să înţelegi şi nimeni altcineva, de pe Pământ sau din Rai, nu te va mântui de asta, ci numai tu însuţi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, 121

Krishnamurti: Prima dezbatere publică
Madras, India (1979)

29 iul. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a XII-a


„Meditaţia implică o minte de calitate, care poate fi pe deplin atentă,  ca atare, o minte care poate fi complet liniştită. Mintea întotdeauna flecăreşte, întotdeauna vorbeşte, fie cu ea însăşi, în sinea sa, fie cu altcineva, întotdeauna fiind în mişcare. Cum ar putea o minte care flecăreşte etern să perceapă ceva anume ? Numai o minte care este pe deplin atentă deţine întreaga energie pentru a observa, fiindcă ai nevoie de o energie imensă pentru a observa. Călugării şi alţii spun că nu ţi se permite să-ţi risipeşti energia; ca atare, nu ai voie sa faci sex, dacă vrei să fii un sfânt. Şi, atunci când devii celibatar şi depui jurământul de celibat, e un dezastru în sinea ta, fiindcă negi întregul sistem biologic şi există o risipă de energie. Nu faci decât să lupţi, să lupţi, să lupţi. Sau treci în cealaltă extremă, te răsfeţi, ceea ce este o altă formă de a risipi energia. Pe de altă parte, dacă eşti atent, aceasta este forma supremă de acumulare a energiei. Asta înseamnă intensitate, pasiune şi nu poţi fi pasional dacă risipeşti energie. Fără nici un efort mintea poate fi pe deplin tăcută şi, ca atare, plină de energie, fără nici o denaturare.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Talks and Dialogues in Sydney, 1970

Cu această ultimă postare am ajuns şi la finalul discursurilor publice ale lui Krishnamurti susţinute în vara anului 1980, la Saanen, în Elveţia, penultima dintre seriile dedicate maestrului, traduse pe acest site, fiindcă intenţionez să mai traduc o singură serie, formată din numai 8 episoade, conţinând discursurile publice de la Madras, din 1978-1979 şi voi încheia acest periplu spiritual, aşa cum se cuvine, cu filmul său autobiografic.

18 iul. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a XI-a


„Suferinţei nu trebuie să i se pună capăt prin acţiunea voinţei. Vă rog să înţelegeţi asta. Nu puteţi scăpa de ea. Suferinţa este un lucru care trebuie acceptat, înţeles, trăit alături de el; cineva trebuie să devină intim cu suferinţa. Dar voi nu sunteţi intimi cu suferinţa, nu-i aşa ? Aţi putea spune că ştiţi ce este suferinţa, dar chiar ştiţi ce este ? Aţi trăit alături de ea ? Sau, atunci când aţi simţit suferinţa, aţi fugit de ea ? De fapt, nu ştiţi ce este suferinţa. Fuga de ea este ceea ce ştiţi voi. Nu ştiţi decât să scăpaţi de suferinţă. Aşa cum iubirea nu este un lucru care să poată fi cultivat, care să fie obţinut prin disciplină, la fel şi suferinţei nu i se poate pune capăt prin vreo formă de evadare, prin ceremonii sau simboluri, prin activitatea socială de binefacere, prin naţionalism sau prin orice alt lucru urât pe care omul l-a inventat. Suferinţa trebuie înţeleasă, iar înţelegerea ei este atemporală.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Collected Works vol XI, p 287

Krishnamurti: Sfârşitul suferinţei, care produce iubire şi compasiune
Saanen, Elveţia (1980)

30 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a X-a


„Dorinţa este o parte a plăcerii. Împlinirea dorinţei este însăşi natura plăcerii. Dorinţa poate fi cauza dezordinii – fiecare dorind să-şi împlinească propriile dorinţe. Deci, împreună, vom examina dacă nu cumva dorinţa este una dintre cauzele principale ale dezordinii; trebuie să explorăm dorinţa, nu să o condamnăm, nu să fugim de ea, nu să încercăm să o reprimăm. Majoritatea religiilor au afirmat: ‚Reprimaţi dorinţa !’ – ceea ce este absurd. Deci haideţi s-o observăm. Ce anume este dorinţa ? Puneţi-vă acea întrebare în sinea voastră ! Probabil că majoritatea dintre noi nu ne-am gândit deloc la asta. Am acceptat-o ca pe un mod de a trăi, ca pe instinctul natural al unui bărbat sau al unei femei şi, ca atare, spunem: ‚De ce să ne batem capul cu asta ?’ Acei oameni care au renunţat la viaţa lumească, cei care au intrat în mănăstiri ş.a.m.d., încearcă să-şi idealizeze dorinţele prin venerarea unui simbol sau a unei persoane. Vă rog să ţineţi minte că noi nu condamnăm dorinţa. Noi încercăm să aflăm ce anume este dorinţa, de ce omul a fost prins, vreme de milioane de ani, nu numai fizic, ci şi psihologic, în capcana dorinţei, în plasa dorinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
That Benediction is Where You Are, pp 50-51

Krishnamurti: Relaţia dintre dorinţă, voinţă şi iubire
Saanen, Elveţia (1980)

9 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IX-a


„Ca fiinţă umană, observ că sunt rezultatul a nenumărate influenţe, constrângeri sociale, iluzii religioase şi că, dacă încerc să descopăr realitatea sau pe Dumnezeu, tocmai acea căutare se va baza pe lucrurile pe care le-am învăţat, va fi modelată de ceea ce ştiam, va fi condiţionată de educaţia mea şi de influenţele mediului în care trăiesc. Deci, oare mă pot elibera de toate acestea ? Pentru a mă elibera, trebuie să cunosc, eu însumi, că mintea mea este condiţionată, adică trebuie să fiu pe deplin conştient că nu sunt, de fapt, o fiinţă umană, ci un hindus, un catolic, un german, un protestant, un comunist, un socialist sau orice aş fi. M-am născut cu o etichetă şi aceasta, sau orice altă etichetă aflată la alegerea mea, se lipeşte de mine pentru tot restul vieţii. M-am născut şi mor în cadrul unei religii sau trec de la o religie la alta şi cred că am înţeles realitatea, pe Dumnezeu, dar nu am făcut decât să perpetuez mintea condiţionată, eticheta. Acum, oare pot, ca fiinţă umană, să dau la o parte toate acestea, fără nici o constrângere ? […] Cred că este foarte important să înţelegem că orice efort făcut pentru a te elibera de condiţionare, este o altă formă de condiţionare. Dacă aş încerca să mă eliberez de hinduism - sau orice alt ‚-ism’ - aş face acest efort în scopul de a obţine ceea ce eu consider a fi o stare mult mai dezirabilă; prin urmare, motivul schimbării condiţionează schimbarea. Aşa că trebuie să-mi dau seama de propria mea condiţionare şi să nu fac absolut nimic. Acest lucru este foarte dificil. Dar trebuie să ştiu, în sinea mea, că mintea mea este mică, măruntă, confuză, condiţionată, şi să observ că orice efort de-a o schimba se află încă în domeniul acelei confuzii; prin urmare, orice astfel de efort naşte numai confuzie, pe mai departe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg 1956, Talk 6

Krishnamurti: Sfărâmând tiparul condiţionării !
Saanen, Elveţia (1980)

27 mai 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VIII-a


„Computerul va prelua întreaga corvoadă a omului, atât cea de la birou, cât şi cea politică; va executa întreaga muncă, în locul fiinţelor umane, în fabrici. Şi, astfel, omul va avea foarte mult timp liber. Aceasta este realitatea. Poate că nu se va întâmpla imediat, dar este pe cale să se întâmple. Există un val imens, iar voi va trebui să faceţi o alegere: ce veţi face cu timpul vostru. Am spus ‚alegere’ – să alegi între diferite forme de amuzament, de divertisment, în care sunt incluse toate fenomenele religioase, mersul la templu, liturghia, citirea scripturilor. Toate acestea sunt forme de divertisment ! Vă rog să nu râdeţi ! Ceea ce discutăm este mult prea serios. Nu ai timp să râzi, când casa îţi este în flăcări. Numai că noi refuzăm să ne gândim la ceea ce se întâmplă, de fapt. Şi va trebui să faceţi o alegere, între una sau alta. Iar atunci când este implicată alegerea, întotdeauna există conflict. Dar, atunci când observi totul foarte clar, în sinea ta, ca fiinţă umană aparţinând întregii lumi, nu doar unei singure ţări mărunte, din cine ştie ce diviziune geografică, sau vreunei clase sociale, să fii Brahman sau non Brahman şi toate celelalte, atunci când observi cu claritate această problemă, atunci nu va exista nici o alegere. Ca atare, o acţiune care nu implică alegere nu generează conflicte.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. XVI, 9, Action

Krishnamurti: Acţiunea care este întotdeauna corectă - observarea fără denaturare !
Saanen, Elveţia (1980)

19 mai 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VII-a


„Mintea are o idee, poate agreabilă, şi doreşte să devină ca în acea idee, care este o proiecţie a dorinţei tale. Tu eşti asta, ceva ce nu-ţi place, şi vrei să devii aia, ceva care îţi place. Idealul este o auto-proiecţie; opusul lui este o extensie a ceea ce există, de fapt; nu este contrariul a tot ceea ce există, ci o continuitate a ceea ce există, poate oarecum modificată. Proiecţia este îndărătnică, iar conflictul este dat de lupta purtată pentru a impune acea proiecţie. Te lupţi să devii ceva anume, iar acel ceva face parte din tine. Idealul este propria ta proiecţie. Uite cum mintea s-a păcălit singură. Te lupţi cu nişte cuvinte, urmându-ţi propria proiecţie, propria ta umbră. Eşti violent şi te lupţi să devii nonviolent, idealul; dar idealul nu este decât o proiecţie a realităţii, numai că sub un nume diferit. Când devii conştient de această farsă, pe care ţi-ai jucat-o singur, atunci falsul este perceput ca fals, în sine. Lupta purtată pentru a te îndrepta către o iluzie este un factor distructiv. Toate conflictele, toate devenirile, sunt distructive. Când este conştientizată această farsă, pe care mintea şi-a jucat-o singură, atunci rămâne numai realitatea. Când mintea este despuiată de orice devenire, de orice ideal, de orice comparaţie sau acuzaţie, atunci când propria sa structură s-a năruit, atunci realitatea a suferit o transformare deplină.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: Dinamica gândirii şi a devenirii !
Saanen, Elveţia (1980)

27 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VI-a


„În spaţiul pe care omul l-a creat în jurul propriei persoane nu există iubire. Acest spaţiu separă omul de om şi în el se manifestă devenirea, bătălia vieţii, agonia şi teama. Meditaţia înseamnă sfârşitul acestui spaţiu, finalul ‚eului’. Atunci relaţiile au un cu totul alt înţeles, fiindcă în acel spaţiu, care nu a fost creat de gândire, celălalt nu există, fiindcă tu nu exişti. Meditaţia, atunci, nu înseamnă urmărirea vreunei viziuni, oricât de sanctificată ar fi, prin tradiţie. Mai degrabă, este acel spaţiu nesfârşit în care gândul nu poate intra. Pentru noi, spaţiul mărunt creat de gândire în jurul propriei persoane, care este ‚eul’, este extrem de important, fiindcă mintea numai asta cunoaşte, identificându-se, ea însăşi, cu tot ceea ce există în acel spaţiu. Şi teama ,de a nu mai exista’ este născută în acel spaţiu. Dar, în meditaţie, când acest lucru este înţeles, mintea poate intra într-o dimensiune a spaţiului în care acţiunea înseamnă inacţiune. Cunoaştem ce înseamnă iubirea, fiindcă, în spaţiul pe care gândirea l-a clădit în jurul nostru, ca ‚eu’, iubirea înseamnă conflictul dintre ‚eu’ şi ‚non-eu’. Acest conflict, această tortură, nu înseamnă iubire. Gândirea este însăşi negarea iubirii şi nu poate intra în acel spaţiu în care ‚eul’ nu există. În acel spaţiu există binecuvântarea pe care omul o caută şi nu o poate găsi. El o caută între frontierele gândirii şi gândirea distruge extazul acelei binecuvântări.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom, Love and Action Total Freedom
- The Essential Krishnamurti

Krishnamurti: De ce, oare, există atât de mult haos în lume ?
Saanen, Elveţia (1980)

16 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a V-a


„Desigur că numai într-o relaţie se dezvăluie ceea ce sunt, de fapt, nu-i aşa ? Relaţia este o oglindă în care mă văd, eu însumi, aşa cum sunt; dar, fiindcă multora dintre noi nu ne place ceea ce suntem, atunci începem să disciplinăm, în sens pozitiv sau negativ, ceea ce percepem în oglinda relaţiei. Adică, descopăr ceva într-o relaţie, în desfăşurarea unei relaţii, şi nu-mi place. Ca atare, încep să modific ceea ce nu-mi place, ceea ce percep eu ca fiind neplăcut. Vreau să schimb asta; ceea ce înseamnă că deja am un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu. Din momentul în care există un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt. Din momentul în care îmi formez o imagine privind ceea ce vreau să fiu sau ar trebui să fiu sau ar trebui să nu fiu, un standard potrivit căruia mă modific, pe mine însumi, atunci, cu siguranţă, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt, în timpul relaţiei. Cred că este foarte important să înţelegem acest lucru, deoarece cred că, plecând de acolo, majoritatea dintre noi o luăm razna. Nu vrem să ştim ceea ce suntem, de fapt, într-o anumită etapă a relaţiei. Dacă suntem preocupaţi numai de autoperfecţionare, atunci nu există înţelegerea a ceea ce suntem în realitate.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: A cincea parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

31 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IV-a


„Este surprinzător de frumos şi interesant modul cum gândirea este absentă atunci când ai o intuiţie. Gândirea nu poate avea o intuiţie. Numai atunci când mintea nu mai funcţionează mecanic, în cadrul structurii gândirii, poţi avea o intuiţie. Odată ce ai avut o intuiţie, gândirea poate trage concluzii din acea intuiţie. Şi, apoi, gândirea acţionează, iar gândirea este mecanică. Deci trebuie să aflu dacă este posibil să am o intuiţie, despre mine însumi, adică despre lume, fără a trage vreo concluzie din ea. Dacă trag o concluzie, acţionez în baza unei idei, a unei imagini, a unui simbol, care sunt structuri ale gândirii şi, ca atare, mă împiedic, eu însumi, constant, să am vreo intuiţie, să înţeleg lucrurile exact aşa cum sunt.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
On Mind and Thought, p. 34

Krishnamurti: A patra parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

17 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a III-a


„Să ai parte de solitudine şi spaţiu propriu este foarte important, fiindcă acesta implică libertatea de a fi, de a merge, de a funcţiona, de a zbura. La urma urmei, bunătatea nu poate înflori decât într-un spaţiu liber, aşa cum virtutea nu poate înflori decât atunci când există libertate. Poate că avem libertate politică, dar lăuntric nu suntem liberi şi, ca atare, nu există spaţiu. Nici virtutea, nici o altă calitate meritorie, nu pot funcţiona sau nu se pot dezvolta în absenţa acestui vast spaţiu lăuntric. Şi spaţiul şi tăcerea sunt necesare, fiindcă numai atunci când mintea este singură, neinfluenţată, neinstruită, neţinută în loc de variante infinite ale experienţei, poate ajunge la ceva complet nou.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,106

Krishnamurti: A treia parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

28 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a II-a


„Pentru a recepta necunoscutul, mintea însăşi trebuie să devină necunoscutul. Mintea este rezultatul procesului gândirii, rezultatul trecerii timpului şi acest proces al gândirii trebuie să ia sfârşit. Mintea nu se poate gândi la ceea ce este etern, atemporal; ca atare, mintea trebuie să se elibereze de timp, procesul temporal al minţii trebuie să fie eliminat. Numai atunci când mintea este pe deplin liberă de ziua de ieri şi, drept urmare, nu se foloseşte de prezent ca de un mijloc pentru a ajunge în viitor, devine capabilă să recepteze eternul. Ceea ce este cunoscut nu are nici o legătură cu necunoscutul; ca atare, nu te poţi ruga necunoscutului, nu te poţi concentra asupra necunoscutului, nu te poţi devota necunoscutului. Toate acelea nu au nici un sens. Ceea ce are sens este să descoperi modul cum îţi funcţionează mintea, este să te observi, pe tine însuţi, în acţiune. Ca atare, grija ta, în meditaţie, este de a te cunoaşte pe tine însuţi, nu numai superficial, ci întreg conţinutul conştiinţei lăuntrice, ascunse. Fără a şti toate acestea şi a te elibera de condiţionarea implicată de ele, nu poţi depăşi limitele minţii. De aceea procesul gândirii trebuie să înceteze şi, pentru a înceta, trebuie să existe cunoaşterea de sine. Drept urmare, meditaţia este iniţierea înţelepciunii, care înseamnă înţelegerea propriei minţi şi a inimii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. V, 165

Krishnamurti: A doua parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980)

24 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea I


„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte, în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea, drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul, este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni, dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara anului 1980.

1 feb. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVIII-a


„Meditaţia înseamnă să fii conştient de gândurile tale, de sentimentele tale, niciodată să nu le corijezi, niciodată să nu spui că sunt corecte sau greşite, ci numai să le observi şi să te mişti împreună cu ele. Prin acea observare şi acea mişcare, împreună cu acel gând, cu acel sentiment, începi să înţelegi şi să fii conştient de întreaga natură a gândului şi a sentimentului. Tăcerea survine atunci când gândul şi-a înţeles propria sa iniţiere, propria sa natură, faptul că gândul nu este niciodată liber, ci întotdeauna este vechi. Să observi toate acestea, să percepi dinamica fiecărui gând, să-l înţelegi, să fii conştient de el, înseamnă să ajungi la acea tăcere care înseamnă meditaţie, în care ‚observatorul’ nu există niciodată.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen, 1967

Am ajuns, până la urmă, şi nu fără păreri de rău, la finalul unui proiect maraton, al celor 18 ore de conversaţii purtate în perioada 18 – 28 februarie 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, în care au fost abordate aproape toate problemele presante ale condiţiei umane, în contextul unei societăţi dominate de oligarhii monetar-politice şi religii oficiale.

27 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVII-a


„Setea de a experimenta este începutului iluziei. Aşa cum vă daţi seama, acum, viziunile voastre nu sunt nimic altceva decât proiecţii ale cunoştinţelor voastre şi nu aţi experimentat decât exact aceste proiecţii. Desigur că asta nu înseamnă meditaţie. Începutul meditaţiei este înţelegerea propriei voastre experienţe de viaţă, a sinelui propriu şi, fără această înţelegere, ceea ce se numeşte meditaţie, oricât de plăcută sau dureroasă ar fi, nu este decât o formă de autohipnoză. Aţi practicat autocontrolul, v-aţi stăpânit gândurile şi v-aţi concentrat asupra continuării experienţei, în sine. Aceasta este o ocupaţie egocentrică, nu este meditaţie; şi să percepi că nu este meditaţie înseamnă începutul meditaţiei, în sine. Sesizarea adevărului din interiorul falsului, îţi eliberează mintea de influenţa falsului. Eliberarea de fals nu se produce prin dorinţa de a realiza asta; intervine atunci când mintea nu mai este preocupată de succes şi de atingerea vreunui ţel. Trebuie să intervină încetarea tuturor căutărilor şi numai atunci există posibilitatea întrupării a ceea ce este nenumit.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living Series III

Krishnamurti despre meditaţie (partea I) !

24 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVI-a


„Chiar credeţi că o religie competitivă îi va aduce omenirii pace, armonie şi fericire ? Chiar credeţi că vreo religie oficială, fie că vorbim de hinduism, budism sau creştinism, va aduce pace ? Sau trebuie să dăm la o parte toate religiile oficiale si să descoperim, noi înşine, realitatea ? Când vedem lumea distrusă de bombe şi simţim ororile care au loc în ea, când lumea este dezmembrată de religii separate, naţionalităţi, rase şi ideologii, care este răspunsul la toate acestea ? Poate că nu vom dori să continuăm să trăim puţin şi să murim cu speranţa că ceva bun se va produce. Nu putem lăsa pe seama altora să aducă fericire şi pace omenirii; fiindcă omenirea înseamnă noi înşine, fiecare dintre noi. Oare unde s-ar putea găsi soluţia, dacă nu în noi înşine ? Pentru a descoperi răspunsul real este nevoie de o profundă gândire şi conştientizare şi prea puţini dintre noi sunt dispuşi să rezolve acest mister. Dacă fiecare dintre noi am considera că această problemă răsare din lăuntrul nostru şi că nu suntem, pur şi simplu, purtaţi încoace şi încolo, neajutoraţi, în această confuzie şi nefericire îngrozitoare, atunci vom descoperi un răspuns simplu şi direct.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Ojai 1944, Talk 1

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea a II-a) !

30 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XV-a


„Unui om îi este frică să gândească diferit de ceea ce susţin liderii săi, fiindcă şi-ar putea pierde slujba, ar putea fi ostracizat, excomunicat sau trimis într-un lagăr de concentrare. Ne supunem autorităţii fiindcă avem, cu toţii, această dorinţă lăuntrică de a fi în siguranţă, acest îndemn către securitate personală. Atât timp cât dorim să avem siguranţa posesiunilor noastre, a puterii noastre, a gândurilor noastre, atunci trebuie să existe o autoritate, pe care trebuie să o urmăm; şi în asta zace sămânţa răului, fiindcă va conduce, invariabil, la exploatarea omului de către om. Cel care poate afla, realmente, care este adevărul, ce anume înseamnă Dumnezeu, acela nu se poate supune nici unei autorităţi, fie că e vorba de o carte, de un guvern, de o imagine sau de un preot; el trebuie să fie complet liber de toate acelea. Acest lucru este foarte dificil, pentru majoritatea dintre noi, fiindcă înseamnă să fii nesigur, să fii complet singur, căutând, bâjbâind, nefiind niciodată satisfăcut, necăutând niciodată succesul. Dar, dacă experimentăm cu seriozitate aşa ceva, atunci cred că vom descoperi că nici nu se mai pune problema creării sau respectării vreunei autorităţi, fiindcă începe să se manifeste altceva, care nu mai este o simplă declaraţie verbală, ci o realitate efectivă. Omul care-şi pune întrebări, fără încetare, care nu se supune nici unei autorităţi, care nu urmează preceptele nici unei tradiţii, nici unei cărţi sau ale nici unui dascăl, devine o lumină pentru el însuşi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg, 1956,Talk 2

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea I) !

23 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XIV-a


„Atunci când vine moartea, nu-ţi cere permisiunea; vine şi te ia; vine şi te distruge, instantaneu. În acelaşi mod, oare tu ai putea abandona total ura, invidia, trufia posedării, ataşamentul faţă de credinţe, de opinii, de idei, de un anumit mod de a gândi ? Le poţi abandona pe toate acelea, într-o clipă ? Nu există ‚cum să le abandonez’, fiindcă asta nu este decât o altă formă de continuitate. A abandona opinii, credinţe, ataşamente, lăcomia sau invidia înseamnă să mori – să mori în fiecare zi, în fiecare moment. Dacă pui capăt tuturor ambiţiilor, clipă de clipă, atunci vei cunoaşte extraordinara stare de a fi nimic, de a ajunge la un abis, al unei eterne mişcări, ca să zicem aşa, şi de a te arunca în el – ceea ce înseamnă moartea. Vreau să cunosc totul despre moarte, fiindcă moartea ar putea fi realitatea; moartea ar putea fi ceea ce noi numim Dumnezeu – acel lucru, cel mai fantastic dintre toate, care trăieşte şi se mişcă şi, totuşi, nu are nici început şi nici sfârşit.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Collected Works vol XI, p 242

Krishnamurti despre moarte !

16 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XIII-a


„Există mulţi oameni care vă vor oferi scopul vieţii; ei vă vor spune ceea stă scris în cărţile sacre. Oamenii isteţi vor continua prin a inventa care anume este scopul vieţii. Grupurile politice vor avea un anumit scop, grupurile religioase vor avea un alt scop ş.a.m.d. Deci, care este scopul vieţii, când tu însuţi eşti confuz ? Când sunt confuz, pun această întrebare: „Care este scopul vieţii ?”, deoarece sper că, din această confuzie, voi descoperi un răspuns. Oare cum pot găsi răspunsul real, când eu sunt confuz ? Înţelegeţi ? Dacă eu sunt confuz, nu pot primi decât un răspuns care este tot confuz. Dacă mintea mea este confuză, dacă mintea mea este tulburată, dacă mintea mea nu este frumoasă, liniştită, orice răspuns aş primi va fi trecut prin acest filtru al confuziei, neliniştii şi fricii; ca atare, răspunsul va fi pervertit. Deci, este important să nu întrebi: „Care este scopul vieţii, al existenţei ?”, ci să clarifici confuzia din tine însuţi. E ca şi cum un orb ar întreba: „Ce este lumina ?”. Dacă îi spun ce anume este lumina, va asculta conform orbirii sale, conform întunericului său; dar, presupunând că este capabil să vadă, atunci nu va pune niciodată întrebarea: „Ce este lumina ?”, fiindcă o vede deja. Similar, dacă vă puteţi limpezi confuzia din voi înşivă, atunci veţi descoperi care este scopul vieţii; nu va trebui să întrebaţi, nu va trebui să-l căutaţi; tot ce va trebui să faceţi va fi să vă eliberaţi de acele cauze care produc confuzie.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti despre un nou mod de a trăi !

22 nov. 2013

Rupert Sheldrake & Bruce Lipton :
O expediţie dincolo de limitele normalului

„Religia falsă este arogantă, ipocrită, dogmatică şi intolerantă. Exact la fel este şi ştiinţa falsă. Dar, spre deosebire de fundamentaliştii religioşi, fundamenta-liştii ştiinţei nu-şi dau seama că opiniile lor sunt bazate tot pe credinţă. Ei cred că ştiu adevărul ! De peste 200 de ani, materialiştii au promis că ştiinţa va explica totul, într-un final, în termenii fizicii şi ai chimiei. Credincioşii sunt susţinuţi, moral, de certitudinea că ştiinţa le va certifica credinţele. Ştiinţa este ţinută în loc de simple presupuneri, care s-au consolidat în timp, devenind dogme, menţinute de tabuuri puternice. Cred că ştiinţa se va regenera, dacă se va elibera vreodată.”

Rupert Sheldrake

În luna august a anului 2007, pentru întâia oară, se reuneau două minţi strălucite, Rupert Sheldrake şi Bruce Lipton, în Seattle, Washington, în această extraordinară conferinţă, A Quest Beyond the Limits of the Ordinary, pentru a descătuşa cunoaşterea ştiinţifică prin abandonul „normalului” impus de dogma academică actuală, reconectând, după mai bine de 400 de ani de mistificare renascentistă, spiritul şi anatomia fiinţei umane, prin intermediul punţilor uimitoare oferite de teoria cuantică.

11 nov. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XII-a


„Cum poate trăi omul fără iubire ? Putem doar exista, iar existenţa, fără iubire, înseamnă control, confuzie şi durere – şi asta este ceea ce majoritatea dintre noi creăm. Ne organizăm existenţa şi acceptăm conflictul, ca fiind inevitabil, fiindcă existenţa noastră este o căutare, neîncetată, a puterii. Cu siguranţă, atunci când iubim, organizarea îşi are locul ei, locul ei just; dar, fără iubire, organizarea devine un coşmar, un lucru doar mecanic şi eficient, ca o armată; însă, cum societatea modernă se bazează numai pe eficienţă, trebuie să avem armate şi scopul unei armate este de a genera război. Chiar şi în aşa-zisa pace, cu cât suntem mai eficienţi, intelectual vorbind, cu cât suntem mai cruzi, mai brutali, cu atât mai mult devenim împietriţi. Din acest motiv există confuzie în lume, de aceea birocraţia este tot mai puternică, de aceea guvernele devin tot mai dictatoriale. Le considerăm pe toate acestea ca fiind inevitabile, fiindcă trăim numai prin creierele şi nu prin inimile noastre şi, drept urmare, iubirea nu există. Iubirea este cel mai periculos şi mai nesigur element al vieţii; şi, fiindcă nu ne dorim incertitudini, fiindcă nu ne dorim să fim în pericol, trăim numai la nivel cerebral. Un om care iubeşte este periculos şi nu vrem să trăim periculos; vrem să trăim eficient, vrem să trăim numai într-un anumit cadru organizatoric, fiindcă noi credem că organizaţiile vor produce ordine şi pace în lume. Organizaţiile nu au produs, niciodată, ordine şi pace. Numai iubirea, numai bunăvoinţa, numai mila, pot produce ordine şi pace, în cele din urmă şi, drept urmare, chiar şi acum.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life
Krishnamurti despre iubire şi plăcere ! 

6 nov. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XI-a


„Să luăm, drept exemplu, trauma pe care fiecare om o suferă încă din copilărie. Cineva este rănit de părinţii săi, psihologic; apoi este rănit în şcoală, în universitate, prin comparaţie, prin competiţie, afirmându-se că cineva ar trebui să fie primul în domeniul său ş.a.m.d. În decursul vieţii, există acest proces, constant, al traumatizării. Cineva poate că ştie acest lucru şi faptul că toate fiinţele umane sunt traumatizate, profund, lucru de care ele poate că nu sunt conştiente şi din care provin toate aceste forme de acte nevrotice. Toate acestea fac parte din conştiinţa cuiva – pentru unii sunt ascunse şi alţii sunt pe deplin conştienţi că sunt traumatizaţi. Acum, oare este posibil să nu fii rănit, absolut deloc ? Deoarece, drept consecinţă a traumatizării cuiva, acesta clădeşte un zid în jurul său, retrăgându-se din relaţiile cu alte fiinţe umane, pentru a nu mai fi rănit vreodată. Asta denotă teamă şi o izolare treptată. Deci, ne punem întrebarea: ‚Oare este posibil, nu numai să te eliberezi de traumele trecutului, ci, de asemenea, să nu mai fii rănit vreodată ?”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Flame of Attention, pg. 87-88

Krishnamurti despre natura traumei ! 

30 oct. 2013

Cei patru călăreţi ai apocalipsei

„Ashcroft respinge cu putere atât imoralitatea cât și apatia ființelor umane şi s-ar putea să fie primul regizor de filme documentare care, abordând acest domeniu, le solicită, mai degrabă, soluții viabile interlocutorilor săi şi nu numai să ridice nefast din umeri. De aceea nu ai cum să fii decât mult mai bine informat şi mai bine pregătit să faci acele schimbări şi modificări ale percepţiei, care-ţi sunt necesare, dacă vei pleca de la acest nivel al cunoaşterii. În pofida titlului apocaliptic, este un film extrem de încurajator.”

Mike McCahill,
Cinesthesiac

Lansat în data 14 martie 2012 în Marea Britanie, acest documentar deosebit, Four Horsemen – scenariul Dominic Frisby şi regia Ross Ashcroft – ce prezintă opiniile documentate a peste 20 de experţi mondiali, în frunte cu Noam Chomsky, a acumulat, între timp, 19 premii prestigioase internaţionale, aşa cum puteţi observa şi pe generic.

19 oct. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a X-a


„Dacă pot devia puţin de la subiect, cred că este important să înţelegem ce înseamnă să asculţi, fiindcă, atunci, ceea ce s-a afirmat ar putea avea o semnificaţie mai presus de cuvinte. Mi se pare că foarte puţini dintre noi chiar ascultăm. Nu ştim cum să ascultăm. Mă întreb dacă v-aţi ascultat, vreodată, cu adevărat copilul, soţia sau soţul sau o pasăre. Mă întreb dacă v-aţi ascultat vreodată mintea, atunci când priviţi un apus de soare sau dacă aţi citit vreo poezie având atitudinea potrivită de a asculta. Dacă ştim cum să ascultăm, tocmai acea ascultare este o acţiune în care are loc miracolul înţelegerii. Dacă ştim cum să ascultăm ceea ce se spune, atunci vom descoperi dacă este ceva adevărat sau fals. Şi, ceea ce este adevărat, cineva nu trebuie să accepte: pur şi simplu este realitatea. Numai atunci când există o dispută între un fals sau altul, atunci există acceptare sau respingere, acord sau dezacord.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. XI, 352, Action

Krishnamurti despre arta de a asculta ! 

15 oct. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IX-a


„Fără pasiune cum ar putea exista frumuseţe ? Nu mă refer la frumuseţea picturilor, a clădirilor, a femeilor machiate şi toate celelalte. Ele au propriile forme de frumuseţe. Lucrurile elaborate de om, cum ar fi o catedrală, un templu, o pictură, o poezie sau o statuie, pot să fie sau pot să nu fie frumoase. Dar există o frumuseţe care este mai presus de sentimente şi gândire şi care nu poate fi sesizată, înţeleasă sau cunoscută, dacă nu există pasiune. Deci, să nu înţelegeţi greşit semnificaţia cuvântului pasiune. Nu este un cuvânt urât; nu este un lucru pe care-l poţi cumpăra la piaţă sau despre care poţi vorbi, la modul romantic. Nu are absolut nimic de-a face cu emoţiile, cu sentimentele. Nu este un lucru respectabil; este o flacără care distruge tot ceea ce este fals. Şi ne este, întotdeauna, atât de teamă să permitem acelei flăcări să devoreze lucrurile care ne sunt dragi, lucrurile pe care noi le numim importante.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti despre frumuseţea lăuntrică ! 

30 sept. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VIII-a


„Aţi observat ce anume se întâmplă atunci când vă este interzisă o mică plăcere ? Când nu obţineţi ceea ce doriţi, deveniţi încordaţi, invidioşi, plini de ură. Aţi observat, atunci când nu vă este permisă plăcerea băutului sau a fumatului sau a sexului sau oricare altă plăcere, aţi observat bătăliile care se dau în voi înşivă ? Şi toate acelea sunt o formă  de frică,  nu-i aşa ? Vă temeţi că nu veţi obţine ceea ce doriţi sau că veţi pierde ceea ce aveţi deja. Când o anumită formă de credinţă sau ideologie, pe care aţi respectat-o ani de zile, este zdruncinată sau este îndepărtată, datorită logicii sau a meandrelor vieţii, nu-i aşa că vă temeţi să mai fiţi singuri ? […] Dacă înţelegeţi că, acolo unde există căutarea plăcerii, trebuie să existe suferinţă, nu aveţi decât să trăiţi astfel, dacă asta vă doriţi, dar nu o lăsaţi să vă domine. Dacă vreţi să puneţi capăt plăcerii, totuşi, ceea ce înseamnă şi sfârşitul suferinţei, trebuie să fiţi pe deplin atenţi la întreaga structură a plăcerii – nu s-o eliminaţi, aşa cum fac călugării sau sannyasi, fără a se uita vreodată la o femeie, fiindcă ei cred că este un păcat şi distrug, astfel, vitalitatea capacităţii lor de înţelegere – ci observând întreaga structură şi semnificaţie a plăcerii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, 37, 38

Krishnamurti despre plăcere !

19 sept. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VII-a


„Ce se întâmplă atunci când nu blamezi dorinţa, atunci când nu o judeci, ca fiind bună sau rea, ci pur şi simplu eşti conştient de prezenţa ei ? Mă întreb dacă ştiţi ce înseamnă să fii conştient de ceva anume ? Majoritatea dintre noi nu suntem conştienţi, fiindcă ne-am obişnuit atât de mult să condamnăm, să judecăm, să evaluăm, să identifică, să alegem. Alegerea, în mod evident, blochează conştientizarea, fiindcă alegerea are loc, întotdeauna, ca rezultat al unui conflict. Să fii conştient atunci când intri într-o încăpere, să observi toată mobila, covorul sau absenţa lui ş.a.m.d., numai să le observi, să fii conştient de ele, fără a le judeca în vreun fel anume, este foarte dificil. Aţi încercat vreodată să priviţi o persoană, o floare, să percepeţi o idee, o emoţie, fără a alege ceva, fără a le judeca ? Şi, dacă cineva face acelaşi lucru cu dorinţa, dacă cineva trăieşte în prezenţa ei, fără a o nega sau a spune: ‚Ce trebuie să fac cu această dorinţă ? Este atât de urâtă, atât de agresivă, atât de violentă !’, fără a-i ataşa vreo denumire, vreun simbol, fără a o acoperi prin cuvinte, atunci mai este ea cauza vreunei tulburări ? Mai este dorinţa ceva ce trebuie eliminat sau distrus ? Dorim s-o distrugem fiindcă o dorinţă se opune alteia, generând conflict, suferinţă şi contradicţii; şi cineva realizează modul în care încearcă să scape din acest conflict etern. Deci, oare cineva poate fi conştient de deplinătatea dorinţei ? Ceea ce înţeleg eu, prin deplinătatea ei, nu este numai o dorinţă sau mai multe dorinţe, ci întreaga calitate a dorinţei însăşi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti despre dorinţă !

27 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VI-a


„Frica este una dintre cele mai mari probleme ale vieţii. O minte care este prinsă în capcana fricii trăieşte în confuzie, în conflict şi, drept urmare, trebuie să fie violentă, denaturată şi agresivă. Ea nu are curajul de a se depărta de propriile sale tipare mentale şi cultivă ipocrizia. Dacă nu ne eliberăm de frică, putem urca pe cel mai înalt munte, putem inventa orice gen de zeu, dar vom rămâne pentru totdeauna în întuneric. […] La modul conştient, vă puteţi cunoaşte propriile temeri, dar la nivelele mai profunde ale minţii, mai sunteţi conştienţi de ele ? Şi cum anume veţi reuşi să descoperiţi temerile care sunt ascunse, secrete ? Oare frica este separată în temeri conştiente şi inconştiente ? Este o întrebare foarte importantă. Specialistul, psihologul, analistul, au separat temerile pe mai multe straturi, profunde sau superficiale, dar, dacă vă luaţi după ceea ce spune psihologul sau ceea ce spun eu, veţi înţelege teoriile noastre, dogmele noastre, cunoştinţele noastre, dar nu vă veţi înţelege pe voi înşivă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,40, 45

Krishnamurti despre frică !

25 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a V-a


„Cineva se află mereu într-o căutare nesfârşită, trecând de la o carte la alta, de la o filozofie la alta, de la un dascăl la altul. Şi ceea ce căutăm, cu adevărat, nu este claritatea, nu este înţelegerea actualei noastre mentalităţi, ci, mai degrabă, căutăm căi şi mijloace de a fugi de noi înşine. Religiile din întreaga lume, în formele lor diferite, au oferit această evadare şi suntem satisfăcuţi căutând să descoperim un refugiu convenabil, plăcut, satisfăcător. Atunci când cineva observă toate aceste lucruri – creşterea demografică, cruzimea deplină a fiinţelor umane, completa ignorare a sentimentelor celorlalţi, a vieţilor celorlalţi, totala ignorare a structurii sociale – cineva se întreabă dacă se mai poate ajunge la ordine, plecând de la acest haos. Nu o ordine politică – politica nu poate produce niciodată ordine; nici o structură economică şi nici o ideologie diferită nu pot produce ordine. Dar chiar avem nevoie de ordine, fiindcă există o mare dezordine, atât exterioară cât şi lăuntrică, de care cineva este conştient doar la modul vag, speculativ, ocazional. Cineva simte că aceste probleme sunt de-a dreptul imense. Populaţia este într-o creştere atât de rapidă, încât cineva îşi pune întrebarea: ‚Ce pot face eu, ca fiinţă umană, trăind în această sărăcie haotică, violenţă şi prostie ? Ce pot face eu ?’. Desigur, trebuie să vă fi pus, voi înşivă, această întrebare, dacă sunteţi cât de cât serioşi. Şi, dacă cineva şi-a pus această întrebare serioasă, ‚Ce pot face eu, de unul singur ?’, răspunsul invariabil este: ‚Mă tem că pot face foarte puţine pentru a modifica structura socială, pentru a face ordine, nu numai în sinea mea, ci şi în jurul meu.’ Şi, atunci, te opreşti. Dar problema necesită un răspuns mult mai profund.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Bombay, 1st Public Talk, 19th February 1967

J. Krishnamurti despre ordine !

9 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IV-a


„Ce lucru deosebit este o relaţie şi cât de repede cădem în rutină într-o anumită relaţie, lucrurile devin indiscutabile, situaţia este acceptată şi nici o variaţiune nu mai este tolerată; nu este încurajată nici o mişcare în direcţia incertitudinii, nici măcar pentru o secundă. Totul este atât de bine reglementat, atât de securizat, atât de închegat, încât nu mai există nici o şansă de împrospătare, pentru respiraţia limpede, revigorantă, a primăverii. Acest lucru şi chiar mai mult de atât se numeşte relaţie. Dacă observăm cu atenţie, relaţia este mult mai subtilă, mai rapidă decât fulgerul, mai vastă decât Pământul, fiindcă relaţia înseamnă viaţă. Viaţa înseamnă conflict. Ne dorim să transformăm relaţia în ceva brut, dur şi uşor de gestionat. Deci îşi pierde parfumul, frumuseţea ei. Toate acestea apar fiindcă cineva nu iubeşte, iar iubirea, desigur, este cel mai grozav lucru dintre toate, fiindcă în ea trebuie să existe un abandon complet al sinelui.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to a Young Friend,12

Am ajuns la al patrulea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, consacrat în continuare responsabilităţii, manifestată însă în relaţiile umane, de această dată, pe care maestrul le consideră ca fiind esenţiale, pur şi simplu fundamentul întregii vieţi sociale, indiferent de izolarea aparentă în care unii dintre noi alegem câteodată să ne trăim o anumită perioadă a vieţii, din motive poate religioase, poate egoiste, poate mizantropice sau poate chiar spirituale.

30 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a III-a


„Toate formele exterioare ale schimbării, introduse prin războaie, revoluţii, reforme, legi şi ideologii, au eşuat complet în a schimba natura fundamentală a omului şi, drept urmare, a societăţii. Ca fiinţe umane, trăind în această lume monstruos de urâtă, haideţi să ne întrebăm, noi înşine, oare această societate, bazată pe concurenţă, brutalitate şi frică, poate fi împinsă spre finalul ei ? Nu ca o concepţie teoretică, nu ca o speranţă, ci ca o realitate efectivă, astfel încât mintea umană să devină proaspătă, nouă şi inocentă şi să putem produce o lume diferită, împreună ? Nu se poate întâmpla, cred eu, decât dacă fiecare dintre noi vom recunoaşte realitatea esenţială că noi, ca indivizi, ca fiinţe umane, în orice parte a lumii se întâmplă să trăim sau oricărei culturi se întâmplă să-i aparţinem, suntem pe deplin responsabili de actuala stare a lumii.

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, pg. 14

În al treilea episod al acestei serii de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, este tratată, tot prin continuitate, problema responsabilităţii umane, fiindcă, în viziunea maestrului, ca fondatori ai societăţii profund imorale în care trăim, putem fi, cu toţii, blamaţi – indiferent de rasă sau localizare geografică – pentru haosul şi suferinţa generalizată pe plan mondial, chiar dacă am delegat iresponsabil propria noastră autoritate marionetelor politice, care fac jocul intereselor cămătăreşti globale şi, ca atare, schimbarea profundă a societăţii nu poate surveni decât ca o consecinţă a schimbării noastre radicale, ca fiinţe cerebrale, prin reasumarea responsabilităţii individuale.

25 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a II-a


„Dependenţa de cunoaştere este ca oricare altă dependenţă; oferă o evadare din teama de deşertăciune, de singurătate, de frustrare, teama de a fi un nimic. Lumina cunoaşterii este un aşternut delicat, sub care se află un întuneric prin care mintea nu poate pătrunde. Mintea este înfricoşată de acest necunoscut şi, drept urmare, evadează în cunoaştere, în teorii, speranţe, imaginaţie;  şi exact această cunoaştere este un obstacol în calea înţelegerii necunoscutului. Să dai la o parte cunoaşterea înseamnă să inviţi teama, iar să negi mintea, care este singurul instrument al cunoaşterii deţinut de cineva, înseamnă să devii vulnerabil în faţa necazurilor, a bucuriilor. Dar nu este uşor să dai la o parte cunoaşterea. Să fii ignorant nu înseamnă să te eliberezi de cunoaştere. Ignoranţa înseamnă lipsa conştiinţei de sine; iar cunoaşterea înseamnă ignoranţă atunci când nu există înţelegerea căilor de acţiune ale sinelui. Înţelegerea sinelui înseamnă eliberarea de cunoaştere.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living First Series, p. 26

Al doilea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, este consacrat, în continuare, problemei cunoaşterii, privită însă, de această dată, prin prima influenţei, majore, exercitate asupra relaţiilor interumane, care reprezintă, în viziunea maestrului, esenţa existenţei noastre pământene.

21 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea I

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„În căutarea de noi cunoştinţe, în manifestarea dorinţelor noastre de a acumula, ne pierdem iubirea, ni se toceşte sentimentul frumuseţii şi sensibilitatea faţă de cruzime; devenim din ce în ce mai specializaţi şi din ce în ce mai puţin integraţi. Înţelepciunea nu poate fi înlocuită de cunoştinţe şi nici un fel de explicaţii, nici o acumulare de fapte, nu vor elibera omul de suferinţă. Cunoaşterea este necesară, ştiinţa îşi are locul ei; dar, în cazul în care mintea şi inima sunt sufocate de cunoştinţe şi în cazul în care cauza suferinţei este doar elucidată, viaţa devine zadarnică şi lipsită de sens. Şi nu asta ni se întâmplă, majorităţii dintre noi ? Educaţia noastră ne face tot mai superficiali; nu ne ajută să descoperim resorturile profunde ale fiinţei noastre, iar vieţile ne sunt din ce în ce mai discordante şi pustii. Informaţia cunoaşterea faptelor deşi în continuă creştere, este, prin însăşi natura sa, limitată. Înţelepciunea este infinită, fiindcă ea include cunoştinţele şi modul de acţiune; dar noi ne agăţăm de o ramură şi credem că este tot copacul. Prin cunoaşterea parţială, niciodată nu putem realiza bucuria întregului. Intelectul nu ne poate conduce, niciodată, la întreg, pentru că este doar un segment, o parte.”

 J. Krishnamurti (1895-1986),
Education and the Significance of Life, p. 66

Începând cu această postare, iniţiez, tot prin bunăvoinţa Fundaţiei Krishnamurti, un proiect mult mai amplu, de traducere a circa 18 ore de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, subiectul abordat de primul episod fiind cel al cunoaşterii şi rolului ei în transformarea fiinţei umane.

17 iul. 2013

Corupţia ortodoxă

„Dacă gândiţi, cumva, că ar fi imposibil de perfecţionat lista celor zece porunci, ca declaraţie de moralitate, atunci chiar că sunteţi datori să citiţi şi alte scripturi. Încă o dată, nu este nevoie să căutăm mai departe de jainism. Mahavira, patriarhul jainismului, a depăşit moralitatea bibliei cu o singură propoziţie: ‚Nu răni, abuza, oprima, înrobi, insulta, chinui, tortura sau  ucide  orice  creatură sau  fiinţă vie !’ Creştinii au rănit, abuzat, oprimat, înrobit, insultat, chinuit, torturat şi ucis oameni, în  numele lui Dumnezeu, timp de secole, în baza unei lecturi teologice partinice a bibliei.”
Sam Harris,
Letter to a Christian Nation

În luna februarie a acestui an, People & Power, emisiunea de actualităţi în limba engleză a postului Al Jazeera, a difuzat  acest  mini  documentar, „Orthodox  Corruption ?”, în regia cuplului Simon Ostrovsky şi Veronika Dorman, al cărui subiect este sugerat perfect de titlu, revelând precaritatea morală şi spirituală a cultului predominant din Rusia, prietena noastră nedorită, dintr-un răsărit prea apropiat şi depozitara pe termen nedefinit, încă, a tezaurului nostru naţional.

9 iul. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a XI-a şi a XII-a


„De ce există această sete eternă, de a fi iubit ? Ascultaţi cu atenţie. Doriţi să fiţi iubiţi, fiindcă voi înşivă nu iubiţi; dar, din momentul în care iubiţi, s-a terminat, nu vă mai întrebaţi dacă cineva vă iubeşte sau nu. Atât timp cât solicitaţi să fiţi iubiţi, nu există iubire în voi; şi, dacă nu simţiţi iubire, sunteţi urâţi, sălbatici, deci de ce ar trebui să fiţi iubiţi ? Fără iubire sunteţi un lucru mort; şi atunci când un lucru mort solicită iubire, tot mort rămâne. În timp ce, dacă inima voastră este plină de iubire, atunci nu cereţi niciodată să fiţi iubiţi, nu vă oferiţi niciodată castronaşul pentru cerşit pentru ca altcineva să vi-l umple. Numai goliciunea solicită împlinire şi o inimă pustie nu poate fi umplută, niciodată, alergând după vreun guru sau căutând iubirea în sute de moduri diferite.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Think On These Things

Cu episoadele XI şi XII, am ajuns, fireşte, la finalul seriei „Beyond Myth and Tradition”, care, prin ultimele două probleme dezbătute, iubirea şi mintea cu adevărat religioasă, Krishnamurti completează lungul şir al clarificărilor – cel puţin la nivel ideatic, pentru marea majoritate şi, poate, la nivelul sufletului pentru unii – ale problemelor esenţiale ale vieţii şi, implicit, societăţii umane, cărora prea puţini le-au găsit singuri explicaţii, în haosul aparent care domină viaţa terestră actuală.

30 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a IX-a şi a X-a


„Înţelegem, cu toţii, importanţa încetării violenţei. Şi cum pot eu, ca individ, să mă eliberez de violenţă, nu doar superficial, ci total, complet, lăuntric ? Dacă idealul nonviolenţei nu va elibera mintea de violenţă, atunci oare va ajuta analiza cauzei violenţei să se elimine violenţa ? La urma urmei, aceasta este una dintre problemele noastre majore, nu-i aşa ? Întreaga lume este prinsă în capcana violenţei, în războaie; însăşi structura societăţii noastre de consum este, în esenţă, violentă. Şi, dacă voi, ca indivizi, intenţionaţi să vă eliberaţi de violenţă, total, la nivel subconştient, nu numai superficial, verbal, atunci cum poate cineva care se apucă de aşa ceva să nu devină egocentric ? Înţelegeţi problema, nu-i aşa ? Dacă grija mea este de a elibera mintea de violenţă şi de a practica disciplina, pentru a ţine violenţa sub control şi a o schimba în nonviolenţă, cu certitudine că asta va produce o gândire şi o activitate egocentrică, fiindcă mintea mea se va focaliza, tot timpul, pe eliminarea unui lucru şi căpătarea altuia. Şi, totuşi, sesizez importanţa unei minţi eliberată, complet, de violenţă. Deci, ce trebuie să fac ? Desigur, că nu se pune problema ca cineva să nu mai fie violent. Realitatea este că suntem violenţi şi întrebarea ‚Cum să nu mai fiu violent ?’ nu face decât să creeze un ideal, care mie mi se pare complet inutil. Dar, dacă cineva este capabil să analizeze violenţa şi s-o înţeleagă, atunci poate că există posibilitatea de-a o elimina, în totalitate.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Prin următoarele două episoade, IX şi X, ale seriei „Beyond Myth and Tradition”, ne confruntăm cu analiza pertinentă făcută de Krishnamurti, în stilul său binecunoscut, altor două probleme existenţiale, esenţiale, latura violentă a naturii umane şi moartea, pe care, de regulă, evităm să le aprofundăm sau încercăm să uităm de ele sau, în spiritul pur al dualismului imaginat de Descartes, fiind incapabili să eliminăm violenţa sau să-i discernem cauzele subiective şi obiective, ne rezumăm la a impune, propagandistic, atingerea unui ideal iluzoriu, aparent opus, nonviolenţa.

24 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a VII-a şi a VIII-a


„Religia organizată, credinţa organizată şi statele totalitare sunt foarte similare, fiindcă toate vor să distrugă individul, prin constrângere, prin propagandă, prin diverse metode coercitive. Religia organizată face acelaşi lucru, numai că într-un mod diferit. În cadrul ei, trebuie să accepţi, trebuie să crezi, eşti condiţionat. Tendinţa generală, atât a organizaţiilor de stânga, cât şi a aşa-zisele organizaţii spirituale, este de a modela mintea după un anumit tipar comportamental, fiindcă individul lăsat de capul lui devine un rebel. Deci, individul este distrus prin constrângere, prin propagandă şi este controlat, dominat, de ‚dragul’ societăţii, de ‚dragul’ statului ş.a.m.d. Aşa-zisele organizaţii religioase fac acelaşi lucru, numai că într-un mod ceva mai suspect, ceva mai subtil, fiindcă, în ele, de asemenea, oamenii trebuie să creadă, trebuie să fie reprimaţi, să fie controlaţi şi toate celelalte. Întregul proces reprezintă o dominare a sinelui propriu, într-o formă sau alta. Prin constrângere, se solicită o acţiune colectivă. Asta doresc majoritatea organizaţiilor, fie că sunt organizaţii economice, fie religioase, fie politice. Ele doresc numai acţiuni colective, ceea ce înseamnă că individualitatea ar trebui să fie distrusă. În cele din urmă, asta este singura semnificaţie posibilă. Acceptaţi teoriile de stânga, marxiste sau doctrinele hinduse, budiste sau creştine şi, drept urmare, speraţi să produceţi o acţiune colectivă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. VI", 279, Individual and Society

Seria „Beyond Myth and Tradition” continuă cu episoadele VII şi VIII, consacrate unor subiecte mai mult decât incitante, oglinda relaţiilor umane şi condiţionarea, în care, printre multe alte raţionamente, extrem de revelatoare, Krishnamurti pune accentul pe diferenţa subtilă dintre două noţiuni, aparent sinonime, schimbare şi modificare, ignorarea ei constituind încă unul dintre trucurile manipulării practicată de puterea planetară, încă din zorii existenţei umane, fiindcă permanent ni s-a promis, demagogic fireşte, o „schimbare”, revoluţionară şi tot ce am obţinut a fost o „modificare”, total nesemnificativă, a condiţiilor stipulate în contractul sclaviei noastre milenare.

16 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a V-a şi a VI-a


„Marii clarvăzători ne-au spus, întotdeauna, că trebuie să căpătăm experienţă. Au spus că experienţa ne va aduce înţelegere. Dar numai o minte inocentă, o minte neumbrită de experienţă, eliberată complet de trecut, numai o asemenea minte poate percepe ce anume este realitatea. Dacă observaţi adevărul acelei afirmaţii, dacă-l percepeţi pentru o fracţiune de secundă, veţi cunoaşte claritatea extraordinară a unei minţi care este inocentă. Asta înseamnă micşorarea tuturor cicatricelor memoriei, ceea ce înseamnă să renunţi la trecut. Dar, pentru a-l percepe, nu se poate pune problema lui ‚cum’. Mintea voastră nu trebuie să fie abătută de ‚cum’, de dorinţa de-a obţine un răspuns. O asemenea minte nu este o minte atentă. Aşa cum am afirmat, mai devreme, în această prezentare, în început constă sfârşitul. În început se află seminţele sfârşitului a ceea ce noi denumim suferinţă. Sfârşitul suferinţei este realizat de suferinţa însăşi şi nu depărtându-ne de suferinţă. Să te depărtezi de suferinţă înseamnă numai să afli un răspuns, o concluzie, o evadare; dar suferinţa continuă să existe. În timp ce, dacă îi acorzi atenţia ta completă, ceea ce înseamnă să fii atent cu întreaga ta fiinţă, atunci vei observa că există o percepţie imediată, în care nu este implicat timpul, în care nu există efort, nu există conflict; şi exact această percepţie imediată, această conştientizare fără alegere, este cea care pune capăt suferinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

În continuarea seriei „Beyond Myth and Tradition”, episoadele V şi VI sunt consacrate unor probleme foarte delicate, conştientizarea fără alegere şi meditaţia, nu pe deplin receptate se pare, din moment ce Krishnamurti a revenit atât de des asupra lor, mai ales că, la fel ca în multe alte ocazii, opinia sa diferă fundamental de cea a aşa-zişilor lideri spirituali – care abundă numeric, de câteva decenii încoace, atât în orient, cât şi în ţările occidentale – în principal prin respingerea de către maestru a oricărei forme de „spiritualitate” organizată, în care părem a înlocui religia cu prosternarea în faţa altor idoli, în formă modernă.

8 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a III-a şi a IV-a


„Cred că este important să înţelegeţi că libertatea intervine la început şi nu la final. Noi credem că libertatea este ceva ce trebuie să fie obţinut, că eliberarea este o mentalitate ideală, care se obţine gradat, în timp, prin diverse practici; dar, pentru mine, aceasta este o abordare total greşită. Libertatea nu trebuie să fie obţinută; eliberarea nu este ceva ce trebuie să fie câştigat. Libertatea sau eliberarea reprezintă o mentalitate care este esenţială pentru descoperirea oricărui adevăr, a oricărei realităţi şi, ca atare, nu poate fi un ideal; trebuie să existe de la începuturi. Fără libertate, de la început, nu pot exista momente ale înţelegerii profunde, fiindcă, atunci, întreaga gândire este limitată, condiţionată. Dacă mintea ta este înlănţuită de orice concluzie, de orice experienţă, de orice formă de cunoaştere sau credinţă, atunci nu este liberă; şi o asemenea minte nu poate percepe ce înseamnă adevărul.”

Jiddu Krishnamurti (1895-1986)
Bombay 1st Public Talk 4th March 1956

Următoarele două episoade, III şi IV, ale seriei „Beyond Myth and Tradition”, sunt consacrate corelaţiei libertate & autoritate şi, respectiv, sacrului, problematici tratate cu aceeaşi profunzime şi originalitate, de către Jiddu Krishnamurti, cu care poate că fidelii acestui blog sau ai operei maestrului sunt familiarizaţi deja, ultimul episod prezentând, printre altele şi confesiunea tulburătoare a unui profesionist, dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, care s-a simţit, el însuşi, transformat de conversaţiile revelatoare ce au avut loc în februarie 1974.