Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie - Partea a VII-a şi a VIII-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Religia organizată, credinţa organizată şi statele totalitare sunt foarte similare, fiindcă toate vor să distrugă individul, prin constrângere, prin propagandă, prin diverse metode coercitive. Religia organizată face acelaşi lucru, numai că într-un mod diferit. În cadrul ei, trebuie să accepţi, trebuie să crezi, eşti condiţionat. Tendinţa generală, atât a organizaţiilor de stânga, cât şi a aşa-zisele organizaţii spirituale, este de a modela mintea după un anumit tipar comportamental, fiindcă individul lăsat de capul lui devine un rebel. Deci, individul este distrus prin constrângere, prin propagandă şi este controlat, dominat, de ‚dragul’ societăţii, de ‚dragul’ statului ş.a.m.d. Aşa-zisele organizaţii religioase fac acelaşi lucru, numai că într-un mod ceva mai suspect, ceva mai subtil, fiindcă, în ele, de asemenea, oamenii trebuie să creadă, trebuie să fie reprimaţi, să fie controlaţi şi toate celelalte. Întregul proces reprezintă o dominare a sinelui propriu, într-o formă sau alta. Prin constrângere, se solicită o acţiune colectivă. Asta doresc majoritatea organizaţiilor, fie că sunt organizaţii economice, fie religioase, fie politice. Ele doresc numai acţiuni colective, ceea ce înseamnă că individualitatea ar trebui să fie distrusă. În cele din urmă, asta este singura semnificaţie posibilă. Acceptaţi teoriile de stânga, marxiste sau doctrinele hinduse, budiste sau creştine şi, drept urmare, speraţi să produceţi o acţiune colectivă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Collected Works, Vol. VI", 279, Individual and Society

Seria „Beyond Myth and Tradition” continuă cu episoadele VII şi VIII, consacrate unor subiecte mai mult decât incitante, oglinda relaţiilor umane şi condiţionarea, în care, printre multe alte raţionamente, extrem de revelatoare, Krishnamurti pune accentul pe diferenţa subtilă dintre două noţiuni, aparent sinonime, schimbare şi modificare, ignorarea ei constituind încă unul dintre trucurile manipulării practicată de puterea planetară, încă din zorii existenţei umane, fiindcă permanent ni s-a promis, demagogic fireşte, o „schimbare”, revoluţionară şi tot ce am obţinut a fost o „modificare”, total nesemnificativă, a condiţiilor stipulate în contractul sclaviei noastre milenare.

Un alt fundament al manipulării, aşa cum reiese din primul episod, constă tocmai în imaginile pe care ni le-am format, singuri, unii despre alţii sau care ne-au fost impuse, iniţial, imagini care ne hrănesc orgoliile şi impulsionează constant adâncirea dezbinării, lărgirea prăpastiei relaţionale care s-a căscat între noi, de proporţii imense, mai ales în ultimele două decenii de capitalism cu faţă inumană.

Simbolistica – îndrăgită şi practicată obsesiv de elite – imaginile, modelele şi chiar astrologia ş.a.m.d. nu scot în evidenţă decât diferenţele dintre noi şi, pare-se, aşa-zisele „compatibilităţi”, care, de fapt, sugerează cât de multe sunt incompatibilităţile, dictate de o categorisire formală şi stupidă şi de o încadrare a comportamentului uman în tipare rigide şi mărginite.

Şi am să mă leg, puţin, exact de astrologie, fiindcă trebuie să exemplific, cumva, ridicolul oricărui raţionament simplificator, gen model matematic, aşa cum ne-a fost predat în propaganda educaţională cunoscută sub numele de învăţământ – sau, mai nou, şi prin limbajul de lemn New Age, al manipulatorilor de fotoni – atunci când este aplicat complexităţii ireductibile a personalităţii umane.

Nu am nici un dubiu privind realitatea influenţelor astrale în definirea spirituală a fiinţei umane, fiindcă suntem energii superior organizate plutind, interconectate, în oceanul energiilor subtile ale Universului creator, dar, oare, atât de absurd de simplistă este rasa umană încât poate fi îngrămădită, precum vitele, în numai 12 ţarcuri diferite ?

Atât de banală ne este psihologia, încât o putem împărţi numai în 12 raci, lei, tauri şi alte lighioane sau simboluri penibile ?

Desigur, că s-ar putea face şi chiar se fac diverse combinaţii şi jonglerii, mai degrabă, cu „ascendent” şi „descendent” şi alte aberaţii echivalente, numai pentru a da un lustru intelectual şi o oarecare consistenţă acestui catalog, dar realitatea rămâne şi este extrem de tristă: marea majoritate a populaţiei este de-a dreptul convinsă de realitatea unor asemenea etichetări, care au ajuns să servească drept etaloane, de necontestat, ale personalităţii individuale.

Revenind la general, mă văd nevoit să vă dau, astfel, o veste proastă !

Dezbinându-ne, au câştigat !

Dar vă dau şi una bună: n-au câştigat acum, ci cu mii de ani în urmă, când ne-au convins, de exemplu, că retina ne poate fi agresată dacă interlocutorul este negru sau roşu sau galben, fiindcă numai albul este pur şi plin de inspiraţie divină, celorlalţi fiindu-le recomandată numai accentuarea coloristicii native, de preferat prin perpelirea gentilă pe un rug.

„Următoarea experienţă este transpusă în termenii celei vechi şi, ca atare, acea experienţă nu este, niciodată, nouă” – spune Krishnamurti, în film.

Cumplit !

Fiindcă, ori de câte ori alegem din vechi, din experienţă, a noastră sau a altora, apelăm de fapt la ego, rădăcina egoismului şi nu la intuiţie, la conştiinţa creatoare, la acea parte a creierului uman care accesează dimensiuni superioare, cum spune Krishnamurti şi, ca atare, rămânem separaţi de esenţa divină a fiinţei noastre, intrând şi rămânând blocaţi în cercul vicios al cunoaşterii limitate, care ne-a scufundat în materialismul malefic al ultimelor secole.

Pun capăt, aici, tribulaţiilor mele, cedând cuvântul, ca de obicei, maestrului Krishnamurti.

Krishnamurti: Second Public Talk in Bombay, January 1982

„Putem continua cu ceea ce discutam aseară ? Discutam, atunci, despre activitatea gândirii, gândirea care a creat bomba atomică şi gândirea care a creat mijloace de comunicaţii minunate, gândirea care a creat războaie, gândirea care a produs dezbinare între oameni, gândirea care s-a specializat în aşa-zisa religie. Gândirea a fost atât distructivă, cât şi benefică. Am abordat, de asemenea şi problema originii şi a începuturilor gândirii, am discutat şi aceste lucruri. Şi ar trebui să discutăm, în această seară şi problema relaţiei umane. Care este natura relaţiei umane ? Fiindcă, aşa cum am afirmat ieri, suntem preocupaţi de traiul cotidian, nu de nişte abstracţiuni oarecare, nu de nişte teorii şi afirmaţii speculative, observând lucrurile, mai degrabă, aşa cum sunt, atât în lumea exterioară, cât şi în lumea în care existăm lăuntric. Am discutat despre conştiinţa umană şi conţinutul ei, pe care ar trebui să le aprofundăm, ceva mai târziu. Şi, de asemenea, am discutat de ce fiinţele umane sunt aşa cum sunt – confuze, căutând siguranţă, atât exterioară, cât şi lăuntrică, nesigure, nefericite, luptând constant, în durere, în suferinţă – toate acestea par să fie destinul fiinţei umane.

Şi asta a continuat vreme de mii de ani, în care fiinţele umane nu s-au schimbat prea mult. Au suferit modificări, cumva, dar continuă să trăiască în conflict şi se pare că nimeni n-a fost capabil să rezolve această problemă, fie prin meditaţie – care, de asemenea, a dat naştere unui conflict – fie prin diverse sisteme – sociologice, politice, religioase – şi nici unul n-a fost capabil să rezolve problemele umane.

Şi ne întrebam ieri, de ce suntem aşa cum suntem, după mii de ani de existenţă, fiinţe umane limitate, emoţional, intelectual şi, desigur, religios ? Şi tot ieri spuneam, vă rog, să n-o consideraţi o prelegere, aşa cum este înţeleasă, în genere, ci o conversaţie, un dialog între doi oameni, voi şi vorbitorul. Amândoi îşi discută problemele, în manieră prietenească, fără să pretindă nimic, fără a se forţa reciproc să accepte o anumită dogmă, teorie sau anumite idealuri. Merg împreună pe o cărare, încadrată de pomi plini de păsări şi de frumuseţea pământurilor din jur. Merg, împreună, ca doi prieteni. Aceasta este relaţia noastră, dintre voi şi vorbitor. Nu vă direcţionează, nu vă conduce, nu vă ajută, vă analizaţi, împreună, problemele comune şi, dacă este posibil, le rezolvaţi. Aceasta este relaţia noastră, dintre voi şi vorbitor. Fiindcă el nu practică cine ştie ce propagandă. El, cu siguranţă, nu vă este guru, fiindcă cineva trebuie să-şi trăiască propria viaţă, fără să depindă de altul, politic, religios ş.a.m.d. Cineva trebuie să aibă puterea, vitalitatea, energia, motivaţia, de a trăi corect, fiindcă vom discuta toate aceste probleme, nu numai problemele traiului cotidian, ci şi problema fricii, plăcerii, durerii, suferinţei, iubirii, compasiunii şi, într-un final, problema morţii.

[…] Deci, gândirea n-a creat natura – natura este o realitate.

Şi ceea ce am creat între fiinţele umane este tot o realitate, dar o realitate în care există conflict, în care există luptă. Fiecare încearcă să devină ceva, atât fizic, cât şi lăuntric, psihologic; fizic şi, dacă pot folosi acel cuvânt, spiritual, ne luptăm să devenim ceva. Şi atunci când cineva încearcă să devină – prin ambiţie, competiţie, încercând să atingă un anumit statut politic sau religios – atunci nu există relaţii reciproce şi nici cu natura. Mă îndoiesc că mulţi dintre voi, care trăiţi în oraşe – cu toată aglomeraţia, zgomotul, mizeria lor, ştiţi unde trăiţi, ca mediu – aţi venit, vreodată, în contact cu natura. Dar aveţi această mare minunată şi nu aveţi nici o relaţie cu ea. O priviţi, probabil înotaţi în ea. Dar să simţiţi marea, cu enorma ei vitalitate, enorma ei energie, cu frumuseţea unui val, cu spargerea unui val de-a lungul ţărmului – nu există nici o comunicare între acea minunată mişcare a mării şi voi înşivă. Dacă nu aveţi nici o relaţie cu aşa ceva, cum puteţi avea relaţii, reciproce, cu o altă fiinţă umană ? Dacă nu percepeţi aşa ceva – marea, calitatea apei, valurile, enorma vitalitate a unui val, care vine şi se retrage – dacă nu sunteţi conştienţi de aşa ceva, cum puteţi fi conştienţi şi sensibili într-o relaţie umană ? Vă rog, este foarte important să înţelegeţi asta, fiindcă frumuseţea, dacă cineva poate vorbi despre ea, nu se manifestă numai în formă fizică, ci frumuseţea, în esenţă, constă în acea calitate a sensibilităţii, în calitatea observării naturii. Deci, vom observa, împreună, relaţiile noastre reciproce, dintre fiinţele umane. Oare chiar există asemenea relaţii ?

[…] Analizăm relaţia umană, fie că este una personală, intimă, fie că este o relaţie fără nici un contact, cu excepţia celui fizic. Vom analiza aceste lucruri, fiindcă întreaga lume exterioară nouă, a societăţii, se bazează pe relaţia umană. Societatea nu este o abstracţie, este o realitate; acea societate este clădită sau asamblată prin gândire, de fiinţe umane care sunt lacome, bătăioase, ambiţioase, competitive, agresive, egoiste şi, ca atare, am creat o societate compusă din relaţiile noastre reciproce. Este o realitate. Nu este o teorie. Sper că înţelegem, cu toţii, această problemă. Ne dorim să schimbăm societatea, comuniştii au încercat-o, au existat revoluţii, fizice, întotdeauna fizice, vărsându-se o mulţime de sânge ş.a.m.d. Ne dorim să schimbăm societatea. Cu toţii ne-o dorim, fiindcă este coruptă, imorală, fără vreun sentiment al contactului uman real. Şi n-o puteţi schimba, numai dacă relaţiile voastre reciproce nu se schimbă complet, radical. Repet, este ceva foarte evident. Dar întotdeauna dorim să schimbăm exteriorul, fără a schimba structura lăuntrică a minţii umane. Corect ? Ne înţelegem cu toţii sau vorbesc de unul singur ? Nu vreau aprobarea sau aplauzele voastre, ci trebuie să examinăm împreună, să analizăm, să fim sensibili şi conştienţi de ceea ce facem.

[…] Haideţi să abordăm problema, diferit. Ce este, de fapt, relaţia dintre bărbat şi femeie ? Lăsând la o parte relaţia sexuală, mai există vreo altă relaţie ? Sau fiecare mergem, separat, pe propria cale, neîntâlnindu-ne niciodată, cu excepţia sexului, ca două şine de tren care nu se întâlnesc niciodată ? Corect ? Asta ne   este  relaţia sau  nu ? Nu ? Deci relaţia noastră este numai o relaţie senzorială, o relaţie sexuală şi relaţiile reciproce se bazează pe imaginile pe care ni le-am clădit reciproc, unii despre alţii. Corect ? Sunteţi cu toţii conştienţi de asta ? Vorbesc greaca sau chineza ? Sunteţi conştienţi de toate acestea, de ceea ce este, de fapt, relaţia voastră reciprocă ? Sau nu aveţi nici o relaţie, cu excepţia celei sexuale ? Dacă nu aveţi nici o relaţie reciprocă, ceea ce mă tem că reprezintă realitatea, atunci care vă este viaţa ? Viaţa înseamnă relaţie. Fără relaţie nu putem exista. Dar am redus acea relaţie numai la răspunsuri senzoriale. Mă întreb dacă cineva este conştient de complexitatea unei relaţii. Nu poţi scăpa de ea devenind un pustnic, un sannyasi, un călugăr, nu puteţi evita să aveţi relaţii umane.

Deci, trebuie să examinăm, cu mare atenţie, ceea ce fiinţele umane au pierdut, nu numai relaţia cu natura, ci şi relaţiile reciproce. Înţelegeţi de ce ? Aşa cum am subliniat ieri, căutând numai cauza asta nu ne va ajuta să descoperim soluţia problemei. Putem descoperi cauza, vă voi arăta care este cauza, dar înţelegerea cauzei, analiza cauzei, nu va rezolva problema. Corect ? Ştiu, de exemplu, că suntem egoişti, total egocentrici şi suntem egocentrici din obişnuinţă, fiindcă este tradiţia noastră, este educaţia noastră religioasă: eşti un suflet separat, trebuie să-ţi cauţi mântuirea ş.a.m.d. Acest accent pe a fi egoist, egocentric, pus prin educaţie, prin presiune externă, a existat din vremuri imemoriale. Aceasta este cauza întregii suferinţe – corect ? – aceasta este cauza. Înţelegem asta, la modul intelectual şi descoperirea cauzei nu ne face mai puţin egoişti. Deci, aşa cum am afirmat ieri, ceea ce este important nu este procesul analitic al descoperirii cauzei, ci rămânerea alături de problemă, care este că suntem egoişti. Este o realitate. Şi, ca atare, nu mai există relaţie reciprocă. Fiecare merge pe propria-i cale. Divorţurile se înmulţesc în Europa şi America şi au început şi aici, din ce în ce mai mult. Când femeile îşi pot câştiga singure existenţa, renunţă la bărbaţi.

Deci, treptat, rămâne o lume în care abia dacă mai există vreo relaţie reciprocă. Deci devenim cruzi, egocentrici, urmându-ne propria cale. Şi anume, calea noastră este de a deveni ceva – corect ? – să devenim mai bogaţi, să devenim directori executivi sau înalţi preoţi, arhiepiscopi ş.a.m.d. Tot ce există este această luptă de a deveni ceva, care este, în esenţă, egoistă.

[…] Nu sunteţi simpli indivizi. Voi sunteţi întreaga omenire, fiindcă omenirea a trecut prin durere nesfârşită, prin suferinţă incomensurabilă, cu izbucniri ocazionale de bucurie şi iubire – voi asta sunteţi. Deci, trebuie să înţelegeţi asta. Şi povestea omenirii tot voi sunteţi. Deci, trebuie să învăţaţi cum să citiţi, voi înşivă, cartea omenirii. Voi sunteţi povestea omenirii şi trebuie să citiţi acea carte. Fie că o citiţi pagină cu pagină, ceea ce înseamnă să-i cunoaşteţi întreg conţinutul, plin de suferinţă, durere, bucurie, plăcere, de anxietate teribilă şi agonie, fie puteţi sări pagini, spunând ‚ştiu totul despre asta’. Sau, citind primul capitol, aţi înţeles întreaga carte.

[…] A te cunoaşte pe tine însuţi, autocunoaşterea, este importantă într-o relaţie. Dacă nu te cunoşti pe tine însuţi, aşa cum eşti, cu toate problemele, grijile, incertitudinile, nevoia de siguranţă, dacă nu înţelegi toate acestea,  cum  îţi  poţi  înţelege soţia sau soţul ? Ambii vor rămâne două entităţi distincte. Deci, relaţie înseamnă nu numai contact fizic, adică sexual, ci, de asemenea, să nu creezi nici o imagine a celuilalt. Drept urmare, apare o relaţie imediată, sensibilă, în care există iubire. Iubirea nu înseamnă aducere aminte. Iubirea nu înseamnă imaginea pe care gândirea a creat-o despre ea. Aceea nu este iubire. Iubirea nu înseamnă plăcere.

Deci, domnilor, este important să înţelegeţi natura şi structura relaţiei. Pentru a schimba această societate coruptă, trebuie să vă schimbaţi voi înşivă, radical. Şi, în timpul tuturor acestor convorbiri, am avut o unică grijă: să producem o mutaţiei a minţii, însăşi, chiar a celulelor cerebrale.

Vorbitorul a discutat această problemă cu savanţi, neurologi, dacă creierul, care a fost condiţionat, în timp, să funcţioneze în domeniul cunoaşterii, poate fi schimbat, radical. Şi poate fi schimbat radical, atunci când există o înţelegere totală a întregii probleme umane. Înţelegere nu înseamnă aducere aminte. Nu voi intra în detalii, fiindcă este ceva prea complex. Deci, vă rog, înţelegeţi subiectul conversaţiei noastre, şi anume, relaţia noastră reciprocă, ca doi prieteni mergând alături pe o alee, plină de pomi şi păsări şi umbre nenumărate, investigând natura creierului uman, natura minţii, natura inimii noastre, dacă în acea structură se poate produce o transformare totală, astfel încât să devenim alte fiinţe umane, cu minţi diferite, pline de compasiune. Deci, vă rog, fiţi serioşi uneori, nu numai în decursul acestei conversaţii, ci serioşi în viaţă. Fiindcă să fii cu adevărat, profund serios, înseamnă să fii religios. Nu religia mersului la temple, la ceremonii şi toate celelalte; aceea nu este religie. Omul care este serios, cu sârguinţă, acel om este cu adevărat religios.”

După cum aţi putut observa, iarăşi, o altă constantă a conduitei lui Krishnamurti – pe lângă cea subliniată în postarea anterioară, de a nu oferi pe tavă un răspuns, teoretic, care ar fi lipsit de valoare, ştiinţă fără conştiinţă, din moment ce n-ar fi trecut prin filtrul gândirii şi simţirii individuale – este refuzul său, constant, de a furniza metodologii practice, de a răspunde la întrebarea „Cum ?”: cum să meditez, cum să fiu atent, cum să nu mai formez imagini, cum să scap de condiţionare ş.a.m.d.

Într-un anume sens, cele două tactici nu sunt tocmai disjuncte, una putând fi considerată corolarul celeilalte.

Esenţial este că, în primul rând, cel care pune acea întrebare, poate disperată, nu sesizează capcana: dacă i-ar da răspuns, Krishnamurti s-ar dezice, el însuşi, de propria sa declaraţie de principii, transformându-se într-un ghid, într-un guru, într-un mântuitor, într-un evanghelist ş.a.m.d.

În al doilea şi ultimul rând, primind gratuit „trusa de scule”, necesară schimbării noastre, nu vom scăpa niciodată de condiţia noastră, umilitoare şi dureroasă, de sclavi, de marionete, ale unui sistem monetar-politic, ale unei religii oarecare, roboţi care aşteaptă permanent o programare, un şablon, o experienţă precedentă, o călăuză, un expert, un atoateştiutor care să-i îndrume, fiindcă refuzăm, astfel, să ne folosim de propria gândire, de propriile intuiţii, de propriile sentimente şi chiar să facem propriile greşeli şi continuăm să acceptăm, fără rezerve, o mentalitate conducătoare, agresivă şi abuzivă, creată şi impusă de elitele planetei, la fel de păguboasă ca şi gândirea lor găunoasă şi contorsionată, generatoare numai de distrugeri, suferinţă şi haos.

„Cum mă eliberez, eu însumi, de propria mea condiţionare, în care m-am născut ? Mai întâi, trebuie să fiu conştient de faptul că sunt condiţionat – nu să-mi spună altcineva că sunt condiţionat. Înţelegeţi diferenţa ? Dacă altcineva îmi spune că mi-e foame, există o oarecare diferenţă faţă de înfometarea reală. Deci, trebuie să fiu conştient de propria mea condiţionare, ceea ce înseamnă că trebuie să fiu conştient de ea, nu la modul superficial, ci mult mai profund. Adică, trebuie să fiu total conştient. A fi astfel, înseamnă că nu încerc să-mi depăşesc condiţionarea, nu încerc să mă eliberez de condiţionare. Trebuie s-o văd exact aşa cum este, nu introducând un alt element în ecuaţie, cum ar fi dorinţa de-a mă elibera de ea, fiindcă asta este o evadare din realitate. Trebuie să fiu conştient ! Ce înseamnă asta ? Pentru a putea fi conştient de condiţionarea mea, total, nu parţial, mintea mea ar trebui să fie extrem de sensibilă, nu-i aşa ?”

J. Krishnamurti (1895-1986),

The Awakening of Intelligence, pg. 88

Beyond myth and tradition(7) ... link2

Beyond myth and tradition(8) ... link2