24 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea I


„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte, în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea, drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul, este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni, dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara anului 1980.

Aşa cum puteţi observa şi singuri, am publicat suficient de multe comentarii pe blog, care demonstrează, cu prisosinţă, că încă mai există oameni pentru care cuvântările sale au o importanţă şi o relevanţă deosebită, ceea ce înseamnă că efortul meu de a traduce aceste filme nu este deloc steril şi de aceea voi continua s-o fac.

Nu am ajuns încă în criză de cuvinte şi nu vreau, fireşte, să repet prezentările ample pe care i le-am făcut lui Krishnamurti în trecut, dar, fiind un început de serie, chiar dacă nu voi mai apela la propriile mele spuse, voi traduce totuşi un text al maestrului, relevant, cred eu, aşa cum am mai procedat şi altă dată.

J. Krishnamurti: The Only Revolution, California, Part 1

„Meditaţia nu înseamnă numai a te confrunta cu ceva aflat dincolo de gândirea şi simţirea cotidiană şi nici să fii preocupat de viziuni şi desfătări. Şi o minte imatură şi puţin cam sordidă poate avea şi chiar are viziuni ale conştiinţei extinse şi alte experienţe, pe care le acceptă potrivit propriei condiţionări. Acest individ imatur poate fi extrem de capabil de a face, din el însuşi, un succes în această lume şi de a atinge faima şi notorietatea. Acei guru – ai căror adept este – sunt de aceeaşi calitate şi caracter. Meditaţia nu le aparţine unor asemenea indivizi. Nu aparţine căutătorului, în sine, fiindcă acesta descoperă numai ce doreşte, iar tihna sa derivă din moralitatea sa şi din propriile sale temeri.

Facă el ce-o vrea, dar omul supus credinţei şi dogmei nu poate intra pe tărâmul meditaţiei. Pentru a medita, libertatea este necesară. Nu survine meditaţia mai întâi şi libertatea ulterior; libertatea – negarea totală a moralei şi valorilor sociale – este prima mişcare din cadrul meditaţiei. Nu este o afacere publică, la care mulţi pot adera şi pot oferi rugăciuni. Este de sine stătătoare şi este întotdeauna mai presus de graniţele conduitei sociale. Fiindcă adevărul nu se află în ceea ce creează sau imaginează gândirea şi apoi îl numeşte adevăr. Negarea totală a acestei întregi structuri a gândirii este un lucru pozitiv în meditaţie.

Marea era foarte calmă în dimineaţa asta; era foarte albastră, aproape ca un lac, iar cerul era foarte senin. Pescăruşii şi pelicanii zburau aproape de ţărmul mării – pelicanii aproape că atingeau apa, cu aripile lor grele şi zborul lor lent. Cerul era foarte albastru şi munţii din depărtare erau arşi de soare, cu excepţia câtorva tufişuri. Un vultur roşu a apărut de după munţi şi a zburat peste defileu, dispărând printre copaci.

Lumina de pe acel versant are puterea de a te pătrunde şi are o strălucire aparte, fără a te orbi. Se simţea mirosul de oţetar, portocal şi eucalipt. Nu plouase de multe luni, iar pământul era pârjolit, uscat, crăpat. Poţi vedea cerbi pe munţi, uneori şi, odată, rătăcind prin munţi, era un urs plin de praf şi bolnăvicios. Şerpii cu clopoţei trec adesea pe potecă şi, ocazional, poţi vedea o broască cu coarne. Pe acel traseu abia dacă mai trecuse cineva. Era un traseu prăfuit, stâncos şi plin de linişte.

Chiar în faţa mea era o prepeliţă cu pui. Trebuie să fi avut cel puţin o duzină, nemişcaţi, prefăcându-se că nu există. Cu cât urci mai sus, cu atât mai sălbatic devine peisajul, fiindcă nu există nici un locuitor pe acolo, din lipsa apei. Nu există nici păsări şi aproape nici un copac. Soarele era foarte puternic; îl simţeai muşcând din tine.

La acea mare altitudine, dintr-o dată, foarte aproape de mine a apărut un şarpe cu clopoţei, zăngănind ascuţit din coadă, ca avertisment. Am sărit în lături. Exact acolo era şarpele cu clopoţei, cu capul său triunghiular, încolăcit complet, cu coada zăngănind în centru şi capul îndreptat înspre mine. Eram doar la câţiva paşi de el şi nu mă putea ataca de la acea distanţă. M-am uitat la el şi el s-a uitat la mine, cu ochii lui care nu clipesc. L-am urmărit o vreme, cu supleţea lui viguroasă, pericolul pe care-l reprezenta; şi n-a existat nici o teamă. Apoi, în timp ce-l urmăream, şi-a descolăcit trupul şi s-a depărtat de mine. Fiindcă m-am apropiat de el, s-a încolăcit iarăşi, cu coada în mijloc, pregătit să atace. Am jucat acest joc o vreme, până când şarpele a obosit şi l-am părăsit şi am coborât la ţărmul mării.

Era o casă frumoasă acolo şi ferestrele erau deschise către pajişte. Casa era albă în interior şi bine proporţionată. În nopţile friguroase, se aprindea focul. Este minunat să priveşti focul, cu mii de flăcări şi multe umbre. Nu exista nici un zgomot, cu excepţia celui făcut de marea neobosită.

Era un mic grup, de doi sau trei oameni, în acea încăpere, vorbind despre lucruri banale – tinerii de azi, filme ş.a.m.d. Apoi, unul dintre ei spuse: ‚Putem să vă punem o întrebare ?’. Şi a părut a fi un sacrilegiu, să tulbure marea albastră şi munţii. ‚Am dori să vă întrebăm ce înseamnă timpul pentru dumneavoastră. Ştim câte ceva, ceea ce savanţii spun în privinţa asta, şi chiar scriitorii de science-fiction. Am impresia că omul a fost întotdeauna prins în capcana acestei probleme a timpului – şirul nesfârşit al zilelor de ieri şi de mâine. Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, timpul a ocupat mintea omului. Filozofii au speculat în privinţa lui, iar religiile oferă propriile lor explicaţii. Putem vorbi despre asta ?’

Oare am putea aborda mai profund această problemă sau nu doriţi decât s-o atingem superficial şi apoi s-o abandonăm ? Dacă vrem să vorbim serios despre asta, trebuie să uităm ceea ce religiile, filozofii şi alţii au spus, fiindcă, de fapt, nu puteţi avea încredere în nici unul dintre ei. Cineva nu le acordă încredere nu numai din pură indiferenţă sau din aroganţă, ci observă că, pentru a afla răspunsul, orice autoritate trebuie dată la o parte. Dacă cineva este pregătit pentru asta, atunci am putea aborda această problemă foarte simplu.

Oare există – în afara ceasului în sine – noţiunea de timp ? Acceptăm atât de multe lucruri; obedienţa ne-a fost insuflată atât de profund, încât ni se pare firesc să acceptăm. Dar, oare există vreun timp, în afara multelor zile de ieri ? Oare timpul înseamnă o continuitate, de genul ieri, astăzi şi mâine şi poate exista timp, fără ziua de ieri ? Cine le conferă continuitate miilor de zile de ieri ?

O cauză produce propriul său efect şi efectul, la rândul său, devine o cauză; nu există nici o diferenţă între ele, este o unică dinamică. Această mişcare noi o numim timp şi, cu această mişcare, în ochii şi în inimile noastre, observăm tot ceea ce există. Privim totul prin prisma timpului şi interpretăm timpul în termenii trecutului; şi această interpretare reprezintă ziua de mâine. Aceasta este înlănţuirea timpului.

Totuşi, prinşi fiind în acest proces, ne punem întrebarea: ‚Ce este timpul ?’. Până şi această cercetare izvorăşte din maşinăria timpului. Deci, cercetarea în sine nu are nici un sens, fiindcă este supusă timpului. Ziua de ieri a produs gândul şi, ca atare, gândirea desparte spaţiul în zile de ieri, astăzi şi mâine. Sau spune: ‚Nu există decât prezentul !’, uitând că prezentul, însuşi, este rezultatul zilei de ieri.

Conştiinţa noastră este constituită din această înlănţuire temporală şi, aflaţi între limitele ei, noi întrebăm: ‚Ce este timpul ? Şi, dacă nu există timp, cum rămâne cu ziua de ieri ?’ Astfel de întrebări sunt puse în domeniul temporal şi nu există răspuns la o întrebare pusă de gândire despre timp.

Sau poate nu există nici mâine, nici ieri, ci numai acum ? Această întrebare nu este pusă de gândire. Este pusă atunci când este observată structura şi natura timpului – dar cu ochii gândirii.

Oare există, de fapt, ziua de mâine ? Desigur că există, dacă am de prins un tren; dar, lăuntric, oare există ziua de mâine a durerii şi plăcerii sau a vreunei realizări ? Sau nu există decât momentul acum, care nu este legat de ziua de ieri ? Timpul se opreşte numai atunci când gândirea se opreşte. Tocmai acel moment de stagnare este momentul acum. Acest acum nu este o idee, ci este o realitate, de fapt, dar numai atunci când întreg mecanismul gândirii a ajuns la final. Senzaţia momentului acum este complet diferită de cuvântul care-l desemnează, care este generat de timp. Aşa că să nu ne lăsăm prinşi în capcana cuvintelor ieri, astăzi şi mâine. Perceperea momentului acum există numai în libertate şi libertate nu înseamnă cultivarea gândirii.

Atunci se pune întrebarea: ‚Care este acţiunea momentului acum ?’. Nu cunoaştem decât acţiunea temporală şi a memoriei şi intervalul dintre ziua de ieri şi prezent. În acest interval sau spaţiu, încep toate confuziile şi conflictele.

Ceea ce întrebăm, de fapt, este: Dacă nu există nici un fel de interval temporal, ce înseamnă acţiune ? Mintea conştientă ar putea spune: ‚Am făcut ceva la modul spontan.’, dar, de fapt, nu este aşa; nu există un asemenea lucru, numit spontaneitate, fiindcă mintea este condiţionată. Real este doar momentul actual; momentul actual înseamnă acum şi, fiind incapabilă să-l perceapă, gândirea clădeşte imagini despre el. Intervalul dintre imagine şi ceea ce există, de fapt, este suferinţa pe care gândirea a creat-o.

Să observi ceea ce există, în absenţa zilei de ieri, înseamnă acum. Momentul acum înseamnă amuţirea zilei de ieri.”

Din nou s-ar putea reproşa natura aparent filozofică a spuselor marelui gânditor – deşi el însuşi neagă orice afiliere la vreun curent filozofic sau religios – şi ne-am putea revolta neputincioşi, incapabili fiind să le sesizăm sensurile oneste, fiindcă ne-am pierdut de multă vreme abilitatea de a mai percepe semnificaţia de bază a cuvintelor, acceptându-le numai în bloc, în construcţii sintactice artificiale, impuse de rigorile limbajului social, datorită condiţionării consecvente şi insidioase la care am fost supuşi, întreaga viaţă, printr-un mecanism aşa-zis educaţional, elaborat cu migală de elitele oculte, vreme de milenii.

În acest context, eliberarea de trecut, de cunoaşterea acumulată în decursul vieţii, de orice rigori impuse de vreo autoritate laică sau, mai ales, religioasă – aspect asupra căruia revine, obsedant, Krishnamurti – este o condiţie primordială ce nu poate însemna, în esenţă, decât descătuşarea spiritului şi apelarea nu la gândire – care rămâne strivită de tiparele conformismului – ci la intuiţie, singura legătură care ne-a mai rămas cu sinele suprem şi singura speranţă de a evita greşelile trecutului.

„[…] Ei (politicienii n.a.) sunt exact ca tine sau ca un altul, numai că ocupă scaunele puterii cu dorinţele şi ambiţiile lor meschine, şi, ca atare, au menţinut, se pare, de câtă vreme există omul pe acest Pământ, o atitudine tribală în faţa vieţii. Ei nu au o minte care să nu fie supusă oricărei probleme, oricărui ideal, oricăror ideologii – o minte care să păşească dincolo de dezbinarea dintre rase, culturi, pe care slujitorii religiei le-au inventat. Guvernele trebuie să existe atât timp cât omul nu este o lumină pentru el însuşi, atât timp cât nu-şi duce traiul zilnic în ordine, cu grijă, muncind cu sârguinţă, observând, învăţând. Omul, mai degrabă, aşteaptă să i se zică ce să facă. I s-a tot spus ce să facă de către strămoşi, de către preoţi, de către guru şi el le acceptă ordinele, disciplinele lor distructive specifice, de parcă ei ar fi zei pe Pământ, de parcă ei ar cunoaşte toate implicaţiile acestei vieţi extrem de complexe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

17 comentarii:

  1. "Primul pas este...
    chiar primul pas."
    "Aţi adormit toti ?"
    Probabil pentru că m-am aplecat mult asupra lor, de dimineaţă mi-au venit în minte vorbele altui mare, Eminescu :
    "Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l"
    Nu e prima dată când îi văd alăturaţi, :)
    Din nou respect, Matt, un regal de perle, necesare ca aerul în vremurile astea "înnecăcioase". Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marile spirite sunt aproape gemene, nu-i asa ? Lui Eminescu nu-i era straina spiritualitatea orientala, el cunoscand la perfectie sanscrita, printre altele. Deci asemanarile nu sunt simple coincidente, ci sunt sincronisme. Ma bucur numai ca pot traduce suficient de fidel spusele maestrului. Greul tot voua va revine: sa-i intelegeti spusele si sa va treziti. Esti inca activa prin comentarii. Deci, multa sanatate tie si familiei, Anca ! :)

      Ștergere
    2. 'innecacioase' vine mai degraba de la in-neck; sper sa ne trezim cat mai multi, mai repede. Şi cu ajutorul lui JK. A

      Ștergere
    3. Ne raman cam multe in gat, in ultima vreme. Si eu sper si el a sperat si tu speri. Si lumea doarme.

      Ștergere
  2. Asa cum am patit si cu Tolle, care la inceput m-a inspaimantat si dupa aceea m-a uimit si incantat, asa am patit cu Krishnamurti, numai ca mult mai intens. Omul m-a inspaimantat de-a dreptul cand am luat prima data cu spusele lui, o inspaimantare care m-a tinut toata perioada mea religioasa, care in cautarile mele a durat vreo trei ani si a trecut nu numai prin crestinism. L-am inteles pe Krisnamurti si nu mi-a mai fost frica de spusele lui cand am renuntat la frica si cand am inteles ca in veci nu voi gasi prin metodele cuiva ce caut eu. Atunci si numai atunci am inceput sa devorez materialele cu el, printre care si traducerile tale care au meritul ca sunt in spiritul maestrului, au acuratete pentru ca stii care-i baiul. O traducere a cuiva care n-ar avea habar de spiritualitate, de cautarile omului, n-ar putea avea acuratete. Astept cu nerabdare postarile tale pentru ca sunt un imbold pentru mine sa continui pe drumul meu. Sunt acum lumina pe care am cautat-o pentru mine insumi iar Krishnamurti, desi mort, traieste prin luminile pe care ne ajuta sa le aprindem in noi. Sa fii sanatos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am spus-o mai demult, eu il consider doar plecat undeva departe si nu mort, atat timp cat toate cuvintele lui sunt flacara vie... pentru cei care-l percep, fireste. Sa fim sanatosi, cu totii !

      Ștergere
    2. Efortul tau de a traduce vorbele maestrului Krishnamurti este o binecuvantare pentru noi. Cu toata sinceritatea mea iti spun. Si ma bucur ca existi Matt, ma bucur din suflet!

      Ștergere
    3. Uneori ma bucur si eu. :)

      Ștergere
  3. Foarte frumoasa treaba faci si iti multumesc pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. M.U.L.T.U.M.E.S.C. !!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti multumesc foarte mult pentru efortul depus!! Nu stiu cum e posibil, dar simt atata iubire pentru omul asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere ! Merita sa fie iubit pentru sase decenii de sacrificiu de sine.

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !