Pledoarie pentru Creator

Bazat pe best-seller-ul promovat de New York Times, "The Case for a Creator", acest film remarcabil relatează călătoria de peste 20 de ani a lui Lee Strobel - fost editor al Chicago Tribune - de la scepticismul spiritual la credinţa profundă într-un Creator, a cărui semnătură inconfundabilă o găsim plecând de la celula umană, până la nivelul Universului.

Ce ne spun, de fapt, descoperirile moderne din biologie, fizică şi astronomie, despre originile reale ale Universului ?

Analizate obiectiv, dovezile ştiinţei contemporane  indică, oare, prezenţa sau absenţa divinităţii ?

Teoria designului inteligent a câştigat, în ultimii ani, tot mai mult teren, în detrimentul mistificării materialiste încorporate în teoria masonului Charles Darwin, care promovează ideea unei evoluţii aleatoare a vieţii pe Pământ, plecând de la simple substanţe chimice ce au reacţionat în "supa primordială" şi au generat, în miliarde de ani, organisme vii din ce în ce mai complexe.

Locaţia Terrei în cosmos şi în particular în Calea Lactee şi în propriul nostru sistem solar, s-a dovedit a fi extrem de importantă pentru generarea condiţiilor necesare dezvoltării vieţii planetare, ştiinţele naturii demonstrând că sunt necesare atât de multe criterii, ce trebuiesc a fi îndeplinite simultan, încât probabilitatea matematică a impunerii lor prin simplu hazard tinde spre zero.

Curentul oficial din astronomie, fizică, chimie, biologie, paleontologie şi antropologie, consideră Pământul şi evoluţia vieţii complexe ca fiind "accidente norocoase" ale interconectării unor factori aleatori, urmând legi impersonale, dictate de mecanica newtoniană, evoluţia darwinistă şi ecuaţiile aride ale lui Einstein, pe care, el însuşi, a fost incapabil să le rezolve.

Să analizăm puţin câţiva dintre factorii cosmologici "întâmplători", ce ar trebui să fie îndepliniţi simultan, pentru apariţia unei planete ce poate susţine forme complexe de viaţă:

- soarele trebuie să fie de tip G2, pentru ca radiaţia sa să permită şi nu să extermine viaţa;
- planeta trebuie să fie protejată de alţi giganţi gazoşi;

- orbita planetară trebuie să se afle într-o zonă de habitat unică în sistemul solar,  pentru menţinerea temperaturii globale;
- prezenţa unei luni, a cărei masă să poată stabiliza înclinarea axei planetare şi să poată genera mişcările mareice ale oceanelor, esenţiale în echilibrul climatic;


- prezenţa câmpului magnetic, ce are rol în protecţia faţă de excesul de radiaţie solară sau radiaţie cosmică de fond;
- prezenţa largilor mase continentale:
- distanţa faţă de soare trebuie să permită o atmosferă stabilă, bogată în oxigen;
- crusta planetară trebuie să aibă grosimea ideală, pentru a permite mişcarea plăcilor tectonice ş.a.m.d.

În ciuda criticilor aduse teoriei designului inteligent, există de asemenea un curent de opinie tot mai viguros, după cum veţi constata din film, format de savanţi care contestă rigiditatea ideologică a ştiinţei, ce se opune cu încăpăţânare oricărei schimbări aduse teoriei evoluţiei naturale, pur aleatoare, a cosmosului şi a vieţii, solicitându-se cu tupeu, aş putea spune, argumente ştiinţifice, pentru combaterea unor teorii (darwinism, relativitate), ce s-au impus prin mecanisme obscure şi în nici un caz prin dovezi ştiinţifice concrete.

Argumentele academice - bazate pe simpla impotenţă a tehnologiei actuale de a sonda domenii ce ţin de transcedental şi nu de material, de energie şi nu de substanţă - sunt ridicole, fie şi numai luând în considerare zona minusculă pe care o putem explora, prin simţuri sau tehnologie, din întregul spectru electromagnetic, de exemplu.

Savanţilor li se permite enunţarea de teorii, oricât de fanteziste, fără a fi susţinute de dovezi concrete, adeseori, dacă respectă tabuul oficial, de a nu se apropia deloc de ideea implicării unei inteligenţe supranaturale în proiectarea Universului cunoscut şi mulţi dintre ei au fost suficient de oneşti să şi recunoască acest fapt.

Elucidarea în 1953 a structurii moleculei ADN, de către Francis Crick şi James D. Watson, a reprezentat doar vârful aisbergului unei probleme nici astăzi pe deplin rezolvate, deşi zeci de ani s-a lucrat cu super computere Cray la descifrarea software-ului halucinant generat de cele patru baze azotate, adenina, citozina, guanina şi timina, simbolizate prin iniţialele lor, din moment ce 95% din molecula de ADN, căreia nu i s-a descoperit rolul concret, este declarat "gunoi ADN" şi am ajuns să ne mulţumim doar cu strictul necesar, de 5%, pentru clonarea unei fiinţe umane, de pildă.

Teoria evoluţionistă, după dispariţia lui Stephen J. Gould, îşi are liderul în persoana lui Richard Dawkins, profesor la Oxford şi autor al cărţii "Ceasornicarul orb", care afirma, totuşi:

"...rezultatele vii, ale selecţiei naturale, oferă impresia copleşitoare a designului unui maestru ceasornicar..."

Dar asta nu-l împiedică să rămână un ateu convins, care susţine că acest design este doar o iluzie şi că sisteme extraordinar de complexe nu pot fi decât rezultatul accidental al unei selecţii naturale, conştiinţa sa fiind probabil împăcată prin folosirea unei sintagme ca "maestru ceasornicar", în loc de Dumnezeu.

În orice domeniu de cercetare ştiinţifică se aplică cu rigurozitate principiul că "orice plan necesită un proiectant", metodologia de detectare a tiparelor stând la baza multor discipline, inclusiv arheologie, antropologie, medicină legală, criminalistică şi ah da... să nu uit, SETI, un proiect steril, finanţat cu miliarde de dolari, vreme de peste 40 de ani, care se bazează pe simpla prezumţie a recepţionării unor unde radio, modulate în amplitudine sau frecvenţă, ca semn al unei inteligenţe extraterestre.

Şi, cu toate acestea, ştiinţa oficială acceptă doar întâmplarea ca fundament al complexităţii, excluzând cu ambiţie intenţia şi, ca atare, extinzând raţionamentul, în mod cert, literatura universală beneficiază de sonetele lui Shakespeare, dar fără Shakespeare.

"...o comunicaţie inteligibilă, prin semnal radio, din cine ştie ce galaxie îndepărtată, este larg acceptată ca semn al unei surse emiţătoare inteligente.

De ce oare secvenţele informaţionale, din molecula de ADN, nu reprezintă, la fel de evident, dovada unei surse inteligente ?

La urma urmei informaţia ADN este, în egală măsură, un mesaj secvenţial, pe cât este şi un mesaj transmis în cod Morse."

Charles B. Thaxton,
doctor în chimie,
Universitatea Harvard

The Case for a Creator (torrent)

Subtitrare