Cei patru călăreţi ai apocalipsei

„Ashcroft respinge cu putere atât imoralitatea cât și apatia ființelor umane şi s-ar putea să fie primul regizor de filme documentare care, abordând acest domeniu, le solicită, mai degrabă, soluții viabile interlocutorilor săi şi nu numai să ridice nefast din umeri. De aceea nu ai cum să fii decât mult mai bine informat şi mai bine pregătit să faci acele schimbări şi modificări ale percepţiei, care-ţi sunt necesare, dacă vei pleca de la acest nivel al cunoaşterii. În pofida titlului apocaliptic, este un film extrem de încurajator.”

Mike McCahill,
Cinesthesiac

Lansat în data 14 martie 2012 în Marea Britanie, acest documentar deosebit, Four Horsemen – scenariul Dominic Frisby şi regia Ross Ashcroft – ce prezintă opiniile documentate a peste 20 de experţi mondiali, în frunte cu Noam Chomsky, a acumulat, între timp, 19 premii prestigioase internaţionale, aşa cum puteţi observa şi pe generic.

Departe de a avea vreo legătură cu nuanţa apocaliptică a titlului, obiectivul filmului este unul generos şi îndrăzneţ, în acelaşi timp, şi anume de a despuia aura de respectabilitate aparentă care drapează sistemul politico-economic global, creată numai prin mijloace pur propagandistice, dezvăluindu-i resorturile mercantile intime şi, chiar mai mult decât atât, de a propune soluţii alternative care să ne scoată, definitiv pare-se, din marasmul social planetar, actual.

Şi cu asta mi-am cam epuizat complimentele destinate filmului, fiindcă, pe de o parte, nici măcar nu se ridică la înălţimea lui Plunder: The Crime of Our Time, al lui Danny Schechter, care şi-a dovedit luciditatea şi onestitatea anterior crizei economice şi nu la finalul ei, ca mulţi dintre „eroii” acestui film, iar, pe de altă parte, nici măcar nu este original, reluând citate şi chiar declaraţii ale lui Noam Chomsky, Richard Wilkinson şi John Perkins, de exemplu, care au fost difuzate şi în Plunder sau în documentare din seria Zeitgeist.

Cam în aceeaşi ordine de idei, soluţiile alternative prezentate mie mi se par numai simple remodelări ale tiparelor actuale, care s-au dovedit, din plin, a fi profund viciate, mult mai pertinente fiind cele prezentate într-un alt documentar pe o temă similară The Money Fix, pe care l-am tradus cu ceva vreme în urmă.

Însă, în ultima vreme, am acceptat să traduc şi documentare eclectice, care nu corespund, total, unor puncte de vedere progresiste, fiindcă există totuşi ceva bun în ele, încercând, în schimb, să subliniez în postări care sunt punctele lor slabe, deşi, fireşte, ne aflăm pe un blog, pe care exprim opinii subiective şi, poate, nu tocmai realiste.

Dar, aşa cum am spus-o încă de la iniţierea acestui blog, nu o fac pentru a vă convinge – nu sunt interesat să conving pe nimeni, fiindcă asta ar însemna un alt gen de propagandă, favorabilă mie de această dată – ci numai pentru a semnala nereguli şi a vă obliga să gândiţi, sperând că veţi veni chiar cu opinii mult mai bine documentate şi argumentate decât ale mele.

Cu alte cuvinte, urmărind acest film am avut senzaţia că asist la convenţia coşarilor, foşti dinozauri ai economiei de tarabă, care-şi pun voioşi cenuşă-n cap şi am tare multe dubii privind vegetarianismul acestor şacali, foste vedete incontestabile ale sistemului, pe care poate că numai dantura deteriorată de vârstă şi excese îi împiedică să fie la fel de „incisivi” ca în tinereţe.

Nu mă miră faptul că filmul a primit mai multe premii decât celelalte, amintite anterior, dar nu pot decât să rămân siderat, mereu, de disponibilitatea infinită a unor indivizi, culmea, parţial educaţi, de a se mai închina în faţa unor simboluri găunoase, cum ar fi titlurile şi rangurile sociale actuale: „Doamne, e academician !” sau laureat dinamită sau general ş.a.m.d.

La cine mă refer ?

Să detaliem:

1. Herman Edward Daly – fost economist de vârf în departamentul ecologic al Băncii Mondiale, unde a ajutat la dezvoltarea politicilor de „dezvoltare durabilă” şi am vorbit enorm, pe acest blog, despre ele, ca fiind baza argumentaţiei politicilor eugenice promovate de organizaţiile globaliste.

2. Joseph Eugene Stiglitz – laureat Nobel, fireşte şi fost vicepreşedinte senior şi economist şef al aceleaşi Bănci Mondiale, ale cărei practici de asasinat economic, desfăşurate în  tandem cu surata  ei, FMI,  le-am detaliat  în  postarea „Sfârşitul sărăciei ?”.

3. John Perkins – autorul cărţii Confessions of an Economic Hit Man (2004), în baza căreia câştigă acum alte averi, mărturisind cum a pus personal în practică asasinarea economică, prin neo-colonizare, a ţărilor lumii a treia, în beneficiul aceloraşi cercuri globaliste.

4. Ha-Joon Chang – fost consultant al Băncii Mondiale, al Asian Development Bank şi al unor agenţii ale oficinei satanei, ONU.

5. Michael Hudson – fost analist Wall Street şi economist al Chase Manhattan Bank – banca lui J.P. Morgan, pe vremuri, o altă marionetă Rothschild.

6. Lawrence B. Wilkerson – fost colonel în armata SUA şi fost şef de cabinet al maleficului secretar de stat, Colin Powell.

7. Simon H. Johnson – fost economist şef al FMI, exact în perioada premergătoare crizei economice actuale

şi vă las pe voi să continuaţi lista, dacă sunteţi, cu adevărat, curioşi.

Mă întreb, când oare va pricepe lumea că asemenea sicofanţi nu-şi vor fi ocupat funcţia „prestigioasă” decât făcând, întreaga viaţă, dovada talentului, necontestat, de a pupa numai în locuri umbrite sau, mai cuprinzător spus, că sunt exact aşa cum şi-i doreşte elita ocultă, nişte sociopaţi pur-sânge – şi vă las tot vouă plăcerea de a descoperi diferenţa subtilă dintre ei şi psihopaţi, dar nu studiind DEX-ul – dispuşi să sacrifice orice şi, mai ales, pe oricine, pentru propria lor bunăstare efemeră ?

Celor nu suficient de naivi – încât să-şi închipuie că unor asemenea hahalere le-a crescut, spontan, o conştiinţă, pe care n-au avut-o toată viaţa – le reamintesc că nu pot exista decât două explicaţii pentru comportamentul fals, de disidenţi, al unor ex-potentaţi:

– o fac la ordin, pentru a compromite, la maxim, exact domeniul pe care par să-l sprijine, din răsputeri, eliminând, printr-o mediatizare exacerbată – şi asta ar fi suficient pentru a vă da de gândit, fiindcă nu-i este permis oricui să-şi etaleze făţărnicia pe sticlă, chiar dacă o face pe banii noştri – orice posibilitate de apariţie a unor voci disidente reale;

– se manifestă ca orice alt rozător autentic care sare, entuziast, primul peste bord, înainte ca nava să se scufunde.

În privinţa „virtuţilor”, încă nesavurate pe deplin, ale capitalismului, oare placa asta nu vă este deja cunoscută ?

Nu cu mult timp în urmă se pedala pe o variantă perfect echivalentă, a „socialismului cu faţă umană” – şi nu vă las să uitaţi că rădăcinile socialismului se află în opera lui Karl Marx, rudă prin alianţă cu Rothschilzii – care nu se putea identifica, fireşte, decât cu zâmbetul circular, întins de la un cercel la altul, al unui triplu-trandafiriu băştinaş.

Interesant este că şobolanii pocăiţi peste noapte (cum ar fi cel autohton, generalul Emil Străinu, consilier al parlamentului şi disident, simultan ?!) care fug de pe corabie, plus înăsprirea măsurilor represive statale, ar trebui, de fapt, să ne bucure, fiindcă asta nu poate însemna decât disperare în apropierea decesului subit al acestui sistem odios.

Cât de importanţi sunt banii pentru aceşti nemernici puteţi concluziona din faptul că în „Satanele Unite ale Americii” frauda monetară – nu cea bancară, care este perfect legală, fireşte – nu intră în competenţa poliţiei, ci a serviciului secret, care, chiar şi în limba engleză, are acelaşi acronim ca şi în limba română: SS (apropo de batjocura scoaterii în ilegalitate a oricăror simboluri naziste).

Cazinoul, o formă legitimă de divertisment sau numai circ, aşa cum se spune, totuşi, în film ?!

Interzicerea accesului „numărătorilor”, al autiştilor cu aptitudini matematice peste medie şi al tuturor celor care au dovedit prea mult noroc prin cazinouri, cu alte cuvinte blocarea, prin lege, a oricărui avantaj natural, intelectual, care ar putea genera pierderi acestor hiene, spune suficient de multe despre natura reală a acestei forme de „divertisment”, fiindcă cei care râd, până la urmă, sunt proprietarii mafioţi şi nu cei care ajung să fie îngropaţi de vii, până la sprâncene, în deşertul Nevada, fiindcă au câştigat excesiv la ruletă.

Fiindcă mi s-a reproşat că mă aflu cam departe de „morala toleranţei creştine”, criticând prea virulent aceşti indivizi, vă reamintesc, în acelaşi spirit, că singura ieşire violentă a lui Iisus, documentată de evanghelii, a avut loc tocmai la vederea unor astfel de paraziţi, a cămătarilor din templu, fiindcă întoarcerea obrazului e un protocol care se cere a fi practicat numai între indivizi şi nu între nişte cetăţeni oneşti şi criminalii în masă, ce ne guvernează şi care ne pun în pericol însăşi fiinţa naţională, iar tălmăcirea judecăţii „cine ridică sabia de sabie va pieri” se cere de la veacuri şi nu de la clipe, contrar bolboroselilor aberant-pacifiste ale nerozilor New Age, aplicându-se numai politicilor imperialiste şi nu nouă, celor care ne apărăm disperaţi existenţa.

Marele său defect este că filmul continuă să caute soluţii în interiorul paradigmei actuale, deşi, paradoxal, tocmai absurdul ei este criticat şi este sesizat corect pericolul doctrinei, de esenţă, a capitalismului : individualism, competiţie, comparaţie şi, într-un final, izolare.

Limba de lemn a capitalismului prosperă, de altfel, în film şi voi aminti, pe scurt doar câteva exemple:

– pleonasmul „promovarea valorilor pozitive”, fiindcă nu matematica se dezbate aici, ci cadrul social, în care nu poţi vorbi despre valori, decât dacă sunt pozitive.

– aşa-zisa sugerare naivă a studierii numai a economiei clasice, care tot economie feudală rămâne şi tot numai sclavie va genera, dacă va continua să fie aplicată, indiferent sub ce formă. Legităţile inventate de om se opun întotdeauna celor naturale şi asta nu este decât premisa dezastrului absolut, la fel ca în cazul banilor FIAT, când criza economică nu are nimic firesc în ea, ci este orchestrată, insidios, de către oligarhia planetară.

– minciuna evidentă că numai aurul nu se află sub controlul politicienilor, mai ales acum când la noi se derulează un scandal monstruos exact pe tema acaparării cu nesimţire a zăcămintelor aurifere, de către alţi paraziţi, cu complicitatea totală a clasei politice.

– stupiditatea expresiei inventate de Herbert Spencer, "supravieţuirea celui adaptat", aceeaşi proslăvire paranoică a adaptării perfecte la o societate complet putredă.

Nu voi mai repeta propriile mele argumentele, suficient de detaliate în postarea „2012: Marea Tranziţie - Un nou început”, contrarii propagandei apocaliptice, practicată fără încetare de mass media, dar nu mă pot abţine să nu amintesc milioanele de năuci care se duc să se roage la moaştele Sf. Filofteia sau ale Sf. Pafnutie, călcându-se în picioare pentru a atinge o mumie, sperând, ca întotdeauna, într-o mântuire care să ne vină din exterior, poate de la OZN-uri, de la cometa ISON sau de la o altă mumie, care nici nu ştim dacă a existat real, vreodată, dar o dorim reînviată anual.

Alţi zeci de mii de netoţi ies zilnic în stradă, risipindu-şi penibil energiile, dar numai pe probleme punctiforme, pentru Basarabii, Bucovine, Roşii Montane, gaze de şist, salarii mai  mari,  impozite  mai  mici  şi  multe  altele, arzătoare,  ce-i drept,  şi,  totuşi,  minore – fiindcă nu reprezintă decât fracţiuni ale realităţii groaznice în care ne aflăm – pe care se mai şi zbat, în van, să le mediatizeze.

Sau, de ce nu – Dumnezeule mare ! – se chinuie să semneze, cu milioanele, petiţii on-line pentru salvarea sufletelor câinilor maidanezi, când, de peste două decenii încoace, am ajuns, de fapt, să fim cu toţii maidanezi, la cheremul oricărui imbecil căţărat într-o funcţie publică şi al oricărui neavenit de aiurea, ascuns sub umbrela cetăţeniei europene sau germane sau israelite sau, şi mai rău, a trupelor de ocupaţie imperiale americane, cărora li s-a garantat imunitatea juridică, indiferent ce le-ar da prin cap să ne facă într-o bună zi – poate să ne „droneze” şi pe noi, aşa cum o fac zilnic cu irakienii sau pakistanezii sau libienii sau sirienii, că de "chemtrail"-izat se ocupă deja.

Cu tot exemplul bulgar şi islandez, în faţă, nimeni nu pare să realizeze că exact asta îşi doresc elitele, să rămânem dezbinaţi şi să luptăm sisific pentru ameliorări stupide şi superficiale ale unui sistem criminal, care n-am realizat că trebuie aruncat definitiv la gunoi, cu regi, prinţi, miniştri, deputaţi, senatori, partide politice, corporaţii şi bănci, cu tot şi nu doar cosmetizat – feudalizat, capitalizat, socializat, „comunizat” sau re-monarhizat – aşa cum am făcut-o, cu optimism, în decursul mileniilor, rămânând, în esenţă, aceeaşi sclavi care muncesc o  viaţă  întreagă pentru  bunăstarea  oricăror  cretini – al căror unic „merit” este, de fapt, privilegiul de a se fi născut în familia oligofrenă potrivită, „de sânge albastru” – şi care se mulţumesc cu firimiturile unei amărâte de pensii, pe care abia dacă mai apucă s-o mănânce amarnic, din ce în ce mai puţini ani, „legal” vorbind, plini de boli şi însinguraţi, în casele lor îngheţate.

Când vă va reveni mintea la cap, românilor ?

După ce veţi rămâne minoritari, în ceea ce va mai fi rămas din obidita asta de ţară, furată şi jefuită de toţi, la adăpostul unor legi tembele ?

Optimist fiind, încă, mai sper că voi apuca ziua când voi românii vă veţi arunca „tembelizoarele” exact acolo unde le este locul, tot la gunoi şi când veţi realiza, o dată pentru totdeauna, că nu există crize, nu există epuizări de resurse, nu există comete sau asteroizi sau cutremure gata să ne nimicească săptămânal, nocturn, în paturi, ci, de mii de ani încoace, există numai „pâinea şi circul” zilnic, o propagandă deşănţată favorabilă menţinerii, prin frică perpetuă, a stării de fapt, a monopolului feudal al puterii statale, care profită la maxim de indolenţa şi apatia noastră, de incapacitatea noastră de a ne uni, de a sesiza problema în ansamblul ei şi de a ne ridica din genunchi pentru a-i pune capăt definitiv.

„Răspunsul lui Martin Luther King la actuala criză ar putea fi rezumat într-un singur cuvânt: revoluţie. O revoluţie în priorităţile noastre, o reevaluare a valorilor noastre, o revigorare a vieţii noastre publice şi o transformare fundamentală a modului nostru de a gândi şi a trăi, care să promoveze transferul puterii publice din mâinile oligarhilor şi plutocraţilor în mâinile oamenilor de rând, ale cetăţenilor obişnuiţi.”

Cornel West

Four Horsemen (torrent)


Subtitrare