24 dec. 2014

Krishnamurti: Provocarea schimbării


„În mod evident, actuala criză, din întreaga lume, are un caracter excepţional, fără precedent. Au existat crize de diverse genuri, în diferite perioade ale istoriei – sociale, naţionale, politice. Crizele vin şi pleacă: recesiuni economice, depresiuni, apar, sunt modificate şi continuă sub diverse forme. Ştim asta, suntem familiarizaţi cu acel proces. Cu siguranţă, actuala criză este diferită, nu-i aşa ? Este diferită fiindcă avem de-a face nu cu bani sau cu lucruri tangibile, ci cu idei. Criza este excepţională fiindcă se manifestă în domeniul ideilor. Ne contrazicem pe bază de idei şi justificăm crima; oriunde în lume justificăm crima ca mijloc de-a atinge un scop drept, ceea ce, în sine, este un fapt fără precedent. Înainte, răul era recunoscut drept rău, crima era recunoscută drept crimă, dar acum crima este un mijloc pentru a atinge un rezultat nobil. Crima, fie că distruge un om sau un grup de oameni, este justificată, deoarece criminalul, sau grupul reprezentat de acel criminal, o justifică ca pe un mijloc de a atinge un rezultat benefic pentru om. Adică, ne sacrificăm prezentul de dragul viitorului şi nu mai contează ce mijloace utilizăm, atât timp cât scopul nostru, declarat, este de a produce un rezultat care, spunem noi, va fi benefic pentru om. Prin urmare, implicaţia este că un mijloc malefic va produce un rezultat drept şi justifici mijlocul malefic printr-o idee. Avem la dispoziţie o magnifică structură de idei pentru a justifica răul şi, cu siguranţă, că acest fapt este fără precedent. Răul este rău; el nu poate produce nimic bun. Războiul nu este un mijloc de-a obţine pacea.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

„The Challenge of Change” este  filmul  autobiografic al  lui  Jiddu  Krishnamurti   – realizat de acelaşi cuplu, Evelyn Blau şi Michael Mendizza – pe care am dorit să-l traduc eu însumi, deşi mai există versiuni de limbă română, fiindcă am vrut să închei astfel, cu regret ce-i drept, ciclul de filme dedicate maestrului, care a acoperit o perioadă de aproape doi ani din viaţa mea şi a acestui site.

17 dec. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a VIII-a


„Fiindcă majoritatea dintre noi alergăm după putere, sub o formă sau alta, principiul ierarhic este statornicit, novice şi iniţiat, adept şi maestru, şi chiar şi între maeştri există grade de dezvoltare spirituală. Celor mai mulţi dintre noi le place să exploateze şi să fie exploataţi, şi acest sistem oferă mijloacele necesare, fie că sunt ascunse sau la vedere. Să exploatezi înseamnă să fii exploatat. Dorinţa de a te folosi de alţii pentru a-ţi satisface necesităţile psihologice te conduce către dependenţă, şi atunci când depinzi de cineva, trebuie să ai, să posezi; iar ceea ce posezi te posedă. Fără o dependenţă, subtilă sau grosieră, fără a poseda lucruri, oameni şi idei, eşti pustiu, un lucru lipsit de importanţă. Vrei să fii ceva anume, şi, pentru a evita să fii chinuit de temeri sau să fii un nimic, aparţii unei organizaţii sau alteia, unei ideologii sau alteia, acestei biserici sau acelui templu; deci, eşti exploatat, iar tu, la rândul tău, îi exploatezi pe alţii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life
Krishnamurti: Dinamica meditaţiei
A opta dezbatere publică, Madras, India (1979)

26 nov. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a VII-a


„Gândirea nu poate, sub nici o formă, să cultive compasiunea. Nu folosesc acel cuvânt, ‚compasiune’, ca însemnând opusul, antiteza urii sau a violenţei. Dar, dacă fiecare dintre noi nu avem un sentiment profund al compasiunii, vom deveni din ce în ce mai brutali, mai inumani, unii faţă de alţii. Vom avea numai minţi mecanice, ca nişte computere, care abia dacă au fost instruite să îndeplinească anumite funcţii; putem continua să căutăm siguranţă, atât fizică, cât şi psihologică, şi vom rata extraordinara profunzime şi frumuseţe, întreaga semnificaţie a vieţii. Prin compasiune nu înţeleg un lucru care poate fi dobândit. Compasiune nu înseamnă cuvântul, în sine, care este ceva doar de domeniul trecutului, ci ceva care aparţine prezentului activ; este verbul şi nu cuvântul, numele sau substantivul. Există o diferenţă între verb şi cuvânt. Verbul reprezintă prezentul activ, în timp ce cuvântul aparţine întotdeauna trecutului şi, prin urmare, este ceva static. Poţi acorda vitalitate sau dinamică acelui nume, cuvântului în sine, dar nu este acelaşi lucru cu verbul, care este activ în prezent. Compasiunea nu este un sentiment, nu este ideea confuză de simpatie sau empatie. Compasiunea nu este ceva ce poţi cultiva prin gândire, prin disciplină, control, reprimare, nici fiind amabil, politicos, blând şi toate celelalte. Compasiunea capătă fiinţă numai atunci când gândirea a ajuns la final, în însăşi esenţa sa.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: Ce este o minte religioasă ?
A şaptea dezbatere publică, Madras, India (1979)

10 nov. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a VI-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE


„Frica descoperă diverse moduri de a se manifesta. Cea mai  comună variantă  este identificarea,  nu-i aşa ? Identificarea cu ţara, cu societatea, cu o idee. Nu aţi remarcat cum reacţionaţi când vedeţi o procesiune, o procesiune militară sau una religioasă, sau atunci când ţara este în pericol de a fi invadată ? Tu, atunci, te identifici cu ţara, cu o existenţă, cu o ideologie. Există alte ocazii, când te identifici cu propriul tău copil, cu soţia ta, cu o anumită formă de acţiune sau inacţiune. Identificarea este un proces de auto mântuire. Atât timp cât sunt conştient de ‚eul’ meu, ştiu că există durere, există luptă, există o teamă constantă. Dar, dacă mă pot identifica, eu însumi, cu ceva mai măreţ, cu ceva care să merite, cu frumuseţea, cu viaţa, cu adevărul, cu credinţa, cu cunoaşterea, măcar temporar, există o evadare din ‚eu’, nu-i aşa ? Dacă vorbesc despre ‚ţara mea’, mă iert, pe mine însumi, temporar, nu-i aşa ? Dacă pot spune ceva despre Dumnezeu, mă iert, pe mine însumi. Dacă mă pot identifica cu familia mea, cu un grup, cu un anumit partid, cu o anumită ideologie, atunci există o evadare temporară. Oare ştim ce anume este frica ? Oare nu este neacceptarea a ceea ce există ? Trebuie să înţelegem cuvântul ‚acceptare’. Nu folosesc acel cuvânt în sensul efortului depus pentru a accepta ceva anume. Nu se pune problema acceptării atunci când percep ceea ce există. Când nu sesizez, cu claritate, ceea ce există, atunci apelez la procesul acceptării. Drept urmare, frica este neacceptarea a ceea ce există.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life


Krishnamurti: Ce anume produce dezordine într-o relaţie ?
A şasea dezbatere publică, Madras, India (1979)

29 oct. 2014

Rezonanţa - Fiinţe de frecvenţă

 „Cel mai mare experiment pe probleme de sănătate umană întreprins vreodată, fără ştiinţa publicului, are la dispoziţie date colectate de la circa 4 miliarde de participanţi. Până în prezent, articolele ştiinţifice rezultate au demonstrat manifestarea unui risc crescut de dezvoltare a tumorilor cerebrale, cancerului ocular, tumorilor glandelor salivare, cancerului testicular, limfomului non-Hodkin şi a leucemiei, în urma utilizării telefoniei mobile. Publicul ar trebui să fie informat în acest sens.”

L. Lloyd Morgan, BSc,
Membru al „Bioelectromagnetics Society and Lead”
Autorul lucrării - “Cellphones and Brain Tumors:
15 Reasons for Concern, Science, Spin and
The Truth Behind Interphone"

Compania independentă de film „Flat Frog”, condusă de producătorul şi regizorul James Russell, a lansat în 2012 acest documentar, foarte profesionist realizat, „Resonance – Beings of Frequency”, premiat, la superlativ, în acelaşi an, de cel mai prestigios festival de film internaţional desfăşurat la Londra, Crystal Palace, având ca subiect una dintre cele mai controversate probleme ale tehnologiei de masă actuale, nocivitatea imersiunii întregii civilizaţii umane într-un ocean de frecvenţe electromagnetice artificiale.

16 oct. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a V-a


„N-ar trebui să folosim deloc cuvântul individ şi nici cuvintele al meu sau al vostru, fiindcă, în esenţă, nu au nici un sens. Eu sunt rezultatul acţiunii tatălui meu şi a mamei mele şi rezultatul influenţei mediului din ţara mea şi din societate. Dacă mă poziţionez, eu însumi, în opoziţie, nu ajungem la nici o înţelegere; combinaţia contrariilor nu produce înţelegere. Dar, dacă devin conştient şi observ căile de acţiune ale dualităţii, atunci încep să simt noua mea eliberare de povara contrariilor. Lumea este dezbinată în contrarii, albul şi negrul, binele şi răul, al meu şi al tău ş.a.m.d. În cadrul dualităţii nu există înţelegere, fiecare antiteză conţinând propriul său contrariu. Dificil pentru noi este să reflectăm la aceste probleme ca la ceva nou, să examinăm lumea şi pe noi înşine dintr-un punct de vedere total diferit, observând în linişte, fără a ne identifica sau a compara. Ideile pe care le generezi sunt rezultatul gândirii altora, în combinaţie cu prezentul. Adevărata unicitate constă în a descoperi care este adevărul şi în a te confunda cu acea descoperire. Această unicitate, bucurie şi eliberare, care survine în urma acestei acţiuni, nu poate fi descoperită în mândria posedării, a numelui, a atributelor şi a tendinţelor fizice. Adevărata libertate provine din autocunoaştere, care conduce la o gândire corectă; prin autocunoaştere se ajunge la descoperirea adevărului, care, numai el însuşi, pune capăt ignoranţei şi suferinţei noastre. Prin autocunoaştere şi conştientizare survine pacea şi în acea seninătate constă nemurirea.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Ojai 1944,Talk 1

Krishnamurti: Oare libertatea depinde de timp ?
A cincea dezbatere publică, Madras, India (1979)

28 sept. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a IV-a


„Cum se poate produce starea de atenţie ? Nu poate fi cultivată prin persuasiune, comparaţie, recompensă sau pedeapsă, toate acestea fiind forme coercitive. Eliminarea fricii înseamnă iniţierea atenţiei. Teama trebuie să existe atât timp cât există impulsul de a fi sau de a deveni, ceea ce înseamnă urmărirea succesului, cu toate frustrările şi contradicţiile sale sinuoase. Poţi învăţa cum să te concentrezi, dar atenţia nu poate fi învăţată, aşa cum nu este posibil să înveţi cum să te eliberezi de teamă, şi tocmai înţelegerea acestor cauze este cea care provoacă eliminarea fricii. Deci atenţia răsare, spontan, atunci când în preajma elevului există o atmosferă de bunăstare, când are sentimentul că este în siguranţă, că este relaxat, şi atunci când este conştient de acţiunea dezinteresată care însoţeşte iubirea. Iubirea nu face comparaţii şi, ca atare, invidia şi supliciul ‚devenirii’ încetează.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
J. Krishnamurti, The Book of Life

Krishnamurti: O acţiune care nu este rezultatul gândirii
A patra dezbatere publică, Madras, India (1979)

16 sept. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a III-a


„Noi încercăm, politic, legal şi social, să producem ordine în lumea exterioară în care trăim, iar lăuntric suntem confuzi, nesiguri, neliniştiţi şi în conflict. Fără o ordine lăuntrică, viaţa umană va fi întotdeauna în pericol. Ce anume înţelegem prin ordine ? Universul, în accepţiunea sa supremă, nu a cunoscut dezordinea. Natura, deşi este înspăimântătoare pentru om, este întotdeauna în ordine. Devine dezordonată numai atunci când fiinţele umane intervin asupra ei şi numai omul pare să se afle, încă din vremuri imemoriale, într-o luptă constantă şi în conflict. Universul are propria sa curgere a timpului. Numai atunci când omul îşi va pune în ordine propria viaţă va sesiza ordinea eternă. De ce oare omul a acceptat şi a tolerat dezordinea ? De ce oare tot ceea ce atinge el decade, devine corupt şi confuz ? De ce oare omul s-a depărtat de ordinea naturii, a norilor, a vânturilor, a animalelor şi a râurilor ? Trebuie să aflăm ce este dezordinea şi ce este ordinea. Dezordine înseamnă, în esenţă, conflict, auto contrazicere şi dezbinarea dintre devenire şi existenţă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to the Schools, vol. II, pg. 11-12

Krishnamurti: Organizaţiile n-au salvat omul
A treia dezbatere publică, Madras, India (1979)

28 aug. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a II-a


„Psihologic, lăuntric, oare suntem conştienţi de răspunsurile noastre ? Oare suntem conştienţi că nu spunem adevărul, că ne complacem în a vorbi cu dublu înţeles, când una spunem şi alta facem, când îi cităm pe alţii ? Urmăriţi acest întreg fenomen, de a fi ceva la mâna a doua, care înseamnă să fii tradiţionalist, care înseamnă să te conformezi – să te conformezi unui exemplu. Acel domn a spus, ieri: ‚Există un exemplu perfect.’ Şi de ce avem nevoie de un exemplu ? Oare asta nu înseamnă conformism, oare asta nu înseamnă mimetism, teamă şi respectarea autorităţii ? Toate acelea înseamnă tradiţie. Am avut la dispoziţie mii de exemple, nu-i aşa ? Şi asta vrem să fim. Şi asta înseamnă acceptarea, tacită, în esenţă, a autorităţii. Tradiţia implică autoritate, conformism, mimetism, exclusivism.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen 4th Public Dialogue, 3rd August 1974

Krishnamurti: Oare poţi înţelege ce este o viaţă religioasă ?
A doua dezbatere publică, Madras, India (1979)

20 aug. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea I


„Una dintre cele mai curioase trăsături ale psihicului nostru este că toţi dorim să fim îndrumaţi, fiindcă suntem rezultatul unei propagande ce durează de zece mii de ani. Dorim ca gândirea noastră să fie confirmată şi coroborată cu a altuia, pe când a pune o întrebare înseamnă să ţi-o pui ţie însuţi, mai întâi. Ceea ce afirm eu are foarte mică valoare. Veţi uita asta din clipa în care veţi închide această carte, sau vă veţi aminti şi veţi repeta anumite fraze, sau veţi compara ceea ce aţi citit aici cu alte cărţi – dar nu vă veţi confrunta cu propria voastră viaţă. Şi asta este tot ce contează – viaţa ta, tu însuţi, meschinăria ta, superficialitatea ta, brutalitatea ta, violenţa ta, lăcomia ta, ambiţia ta, agonia ta zilnică şi suferinţa ta nesfârşită – asta e ceea ce trebuie să înţelegi şi nimeni altcineva, de pe Pământ sau din Rai, nu te va mântui de asta, ci numai tu însuţi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, 121

Krishnamurti: Prima dezbatere publică
Madras, India (1979)

29 iul. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a XII-a


„Meditaţia implică o minte de calitate, care poate fi pe deplin atentă,  ca atare, o minte care poate fi complet liniştită. Mintea întotdeauna flecăreşte, întotdeauna vorbeşte, fie cu ea însăşi, în sinea sa, fie cu altcineva, întotdeauna fiind în mişcare. Cum ar putea o minte care flecăreşte etern să perceapă ceva anume ? Numai o minte care este pe deplin atentă deţine întreaga energie pentru a observa, fiindcă ai nevoie de o energie imensă pentru a observa. Călugării şi alţii spun că nu ţi se permite să-ţi risipeşti energia; ca atare, nu ai voie sa faci sex, dacă vrei să fii un sfânt. Şi, atunci când devii celibatar şi depui jurământul de celibat, e un dezastru în sinea ta, fiindcă negi întregul sistem biologic şi există o risipă de energie. Nu faci decât să lupţi, să lupţi, să lupţi. Sau treci în cealaltă extremă, te răsfeţi, ceea ce este o altă formă de a risipi energia. Pe de altă parte, dacă eşti atent, aceasta este forma supremă de acumulare a energiei. Asta înseamnă intensitate, pasiune şi nu poţi fi pasional dacă risipeşti energie. Fără nici un efort mintea poate fi pe deplin tăcută şi, ca atare, plină de energie, fără nici o denaturare.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Talks and Dialogues in Sydney, 1970

Cu această ultimă postare am ajuns şi la finalul discursurilor publice ale lui Krishnamurti susţinute în vara anului 1980, la Saanen, în Elveţia, penultima dintre seriile dedicate maestrului, traduse pe acest site, fiindcă intenţionez să mai traduc o singură serie, formată din numai 8 episoade, conţinând discursurile publice de la Madras, din 1978-1979 şi voi încheia acest periplu spiritual, aşa cum se cuvine, cu filmul său autobiografic.

18 iul. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a XI-a


„Suferinţei nu trebuie să i se pună capăt prin acţiunea voinţei. Vă rog să înţelegeţi asta. Nu puteţi scăpa de ea. Suferinţa este un lucru care trebuie acceptat, înţeles, trăit alături de el; cineva trebuie să devină intim cu suferinţa. Dar voi nu sunteţi intimi cu suferinţa, nu-i aşa ? Aţi putea spune că ştiţi ce este suferinţa, dar chiar ştiţi ce este ? Aţi trăit alături de ea ? Sau, atunci când aţi simţit suferinţa, aţi fugit de ea ? De fapt, nu ştiţi ce este suferinţa. Fuga de ea este ceea ce ştiţi voi. Nu ştiţi decât să scăpaţi de suferinţă. Aşa cum iubirea nu este un lucru care să poată fi cultivat, care să fie obţinut prin disciplină, la fel şi suferinţei nu i se poate pune capăt prin vreo formă de evadare, prin ceremonii sau simboluri, prin activitatea socială de binefacere, prin naţionalism sau prin orice alt lucru urât pe care omul l-a inventat. Suferinţa trebuie înţeleasă, iar înţelegerea ei este atemporală.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Collected Works vol XI, p 287

Krishnamurti: Sfârşitul suferinţei, care produce iubire şi compasiune
Saanen, Elveţia (1980)

30 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a X-a


„Dorinţa este o parte a plăcerii. Împlinirea dorinţei este însăşi natura plăcerii. Dorinţa poate fi cauza dezordinii – fiecare dorind să-şi împlinească propriile dorinţe. Deci, împreună, vom examina dacă nu cumva dorinţa este una dintre cauzele principale ale dezordinii; trebuie să explorăm dorinţa, nu să o condamnăm, nu să fugim de ea, nu să încercăm să o reprimăm. Majoritatea religiilor au afirmat: ‚Reprimaţi dorinţa !’ – ceea ce este absurd. Deci haideţi s-o observăm. Ce anume este dorinţa ? Puneţi-vă acea întrebare în sinea voastră ! Probabil că majoritatea dintre noi nu ne-am gândit deloc la asta. Am acceptat-o ca pe un mod de a trăi, ca pe instinctul natural al unui bărbat sau al unei femei şi, ca atare, spunem: ‚De ce să ne batem capul cu asta ?’ Acei oameni care au renunţat la viaţa lumească, cei care au intrat în mănăstiri ş.a.m.d., încearcă să-şi idealizeze dorinţele prin venerarea unui simbol sau a unei persoane. Vă rog să ţineţi minte că noi nu condamnăm dorinţa. Noi încercăm să aflăm ce anume este dorinţa, de ce omul a fost prins, vreme de milioane de ani, nu numai fizic, ci şi psihologic, în capcana dorinţei, în plasa dorinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
That Benediction is Where You Are, pp 50-51

Krishnamurti: Relaţia dintre dorinţă, voinţă şi iubire
Saanen, Elveţia (1980)

9 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IX-a


„Ca fiinţă umană, observ că sunt rezultatul a nenumărate influenţe, constrângeri sociale, iluzii religioase şi că, dacă încerc să descopăr realitatea sau pe Dumnezeu, tocmai acea căutare se va baza pe lucrurile pe care le-am învăţat, va fi modelată de ceea ce ştiam, va fi condiţionată de educaţia mea şi de influenţele mediului în care trăiesc. Deci, oare mă pot elibera de toate acestea ? Pentru a mă elibera, trebuie să cunosc, eu însumi, că mintea mea este condiţionată, adică trebuie să fiu pe deplin conştient că nu sunt, de fapt, o fiinţă umană, ci un hindus, un catolic, un german, un protestant, un comunist, un socialist sau orice aş fi. M-am născut cu o etichetă şi aceasta, sau orice altă etichetă aflată la alegerea mea, se lipeşte de mine pentru tot restul vieţii. M-am născut şi mor în cadrul unei religii sau trec de la o religie la alta şi cred că am înţeles realitatea, pe Dumnezeu, dar nu am făcut decât să perpetuez mintea condiţionată, eticheta. Acum, oare pot, ca fiinţă umană, să dau la o parte toate acestea, fără nici o constrângere ? […] Cred că este foarte important să înţelegem că orice efort făcut pentru a te elibera de condiţionare, este o altă formă de condiţionare. Dacă aş încerca să mă eliberez de hinduism - sau orice alt ‚-ism’ - aş face acest efort în scopul de a obţine ceea ce eu consider a fi o stare mult mai dezirabilă; prin urmare, motivul schimbării condiţionează schimbarea. Aşa că trebuie să-mi dau seama de propria mea condiţionare şi să nu fac absolut nimic. Acest lucru este foarte dificil. Dar trebuie să ştiu, în sinea mea, că mintea mea este mică, măruntă, confuză, condiţionată, şi să observ că orice efort de-a o schimba se află încă în domeniul acelei confuzii; prin urmare, orice astfel de efort naşte numai confuzie, pe mai departe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg 1956, Talk 6

Krishnamurti: Sfărâmând tiparul condiţionării !
Saanen, Elveţia (1980)

27 mai 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VIII-a


„Computerul va prelua întreaga corvoadă a omului, atât cea de la birou, cât şi cea politică; va executa întreaga muncă, în locul fiinţelor umane, în fabrici. Şi, astfel, omul va avea foarte mult timp liber. Aceasta este realitatea. Poate că nu se va întâmpla imediat, dar este pe cale să se întâmple. Există un val imens, iar voi va trebui să faceţi o alegere: ce veţi face cu timpul vostru. Am spus ‚alegere’ – să alegi între diferite forme de amuzament, de divertisment, în care sunt incluse toate fenomenele religioase, mersul la templu, liturghia, citirea scripturilor. Toate acestea sunt forme de divertisment ! Vă rog să nu râdeţi ! Ceea ce discutăm este mult prea serios. Nu ai timp să râzi, când casa îţi este în flăcări. Numai că noi refuzăm să ne gândim la ceea ce se întâmplă, de fapt. Şi va trebui să faceţi o alegere, între una sau alta. Iar atunci când este implicată alegerea, întotdeauna există conflict. Dar, atunci când observi totul foarte clar, în sinea ta, ca fiinţă umană aparţinând întregii lumi, nu doar unei singure ţări mărunte, din cine ştie ce diviziune geografică, sau vreunei clase sociale, să fii Brahman sau non Brahman şi toate celelalte, atunci când observi cu claritate această problemă, atunci nu va exista nici o alegere. Ca atare, o acţiune care nu implică alegere nu generează conflicte.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. XVI, 9, Action

Krishnamurti: Acţiunea care este întotdeauna corectă - observarea fără denaturare !
Saanen, Elveţia (1980)

19 mai 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VII-a


„Mintea are o idee, poate agreabilă, şi doreşte să devină ca în acea idee, care este o proiecţie a dorinţei tale. Tu eşti asta, ceva ce nu-ţi place, şi vrei să devii aia, ceva care îţi place. Idealul este o auto-proiecţie; opusul lui este o extensie a ceea ce există, de fapt; nu este contrariul a tot ceea ce există, ci o continuitate a ceea ce există, poate oarecum modificată. Proiecţia este îndărătnică, iar conflictul este dat de lupta purtată pentru a impune acea proiecţie. Te lupţi să devii ceva anume, iar acel ceva face parte din tine. Idealul este propria ta proiecţie. Uite cum mintea s-a păcălit singură. Te lupţi cu nişte cuvinte, urmându-ţi propria proiecţie, propria ta umbră. Eşti violent şi te lupţi să devii nonviolent, idealul; dar idealul nu este decât o proiecţie a realităţii, numai că sub un nume diferit. Când devii conştient de această farsă, pe care ţi-ai jucat-o singur, atunci falsul este perceput ca fals, în sine. Lupta purtată pentru a te îndrepta către o iluzie este un factor distructiv. Toate conflictele, toate devenirile, sunt distructive. Când este conştientizată această farsă, pe care mintea şi-a jucat-o singură, atunci rămâne numai realitatea. Când mintea este despuiată de orice devenire, de orice ideal, de orice comparaţie sau acuzaţie, atunci când propria sa structură s-a năruit, atunci realitatea a suferit o transformare deplină.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: Dinamica gândirii şi a devenirii !
Saanen, Elveţia (1980)

27 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VI-a


„În spaţiul pe care omul l-a creat în jurul propriei persoane nu există iubire. Acest spaţiu separă omul de om şi în el se manifestă devenirea, bătălia vieţii, agonia şi teama. Meditaţia înseamnă sfârşitul acestui spaţiu, finalul ‚eului’. Atunci relaţiile au un cu totul alt înţeles, fiindcă în acel spaţiu, care nu a fost creat de gândire, celălalt nu există, fiindcă tu nu exişti. Meditaţia, atunci, nu înseamnă urmărirea vreunei viziuni, oricât de sanctificată ar fi, prin tradiţie. Mai degrabă, este acel spaţiu nesfârşit în care gândul nu poate intra. Pentru noi, spaţiul mărunt creat de gândire în jurul propriei persoane, care este ‚eul’, este extrem de important, fiindcă mintea numai asta cunoaşte, identificându-se, ea însăşi, cu tot ceea ce există în acel spaţiu. Şi teama ,de a nu mai exista’ este născută în acel spaţiu. Dar, în meditaţie, când acest lucru este înţeles, mintea poate intra într-o dimensiune a spaţiului în care acţiunea înseamnă inacţiune. Cunoaştem ce înseamnă iubirea, fiindcă, în spaţiul pe care gândirea l-a clădit în jurul nostru, ca ‚eu’, iubirea înseamnă conflictul dintre ‚eu’ şi ‚non-eu’. Acest conflict, această tortură, nu înseamnă iubire. Gândirea este însăşi negarea iubirii şi nu poate intra în acel spaţiu în care ‚eul’ nu există. În acel spaţiu există binecuvântarea pe care omul o caută şi nu o poate găsi. El o caută între frontierele gândirii şi gândirea distruge extazul acelei binecuvântări.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom, Love and Action Total Freedom
- The Essential Krishnamurti

Krishnamurti: De ce, oare, există atât de mult haos în lume ?
Saanen, Elveţia (1980)

16 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a V-a


„Desigur că numai într-o relaţie se dezvăluie ceea ce sunt, de fapt, nu-i aşa ? Relaţia este o oglindă în care mă văd, eu însumi, aşa cum sunt; dar, fiindcă multora dintre noi nu ne place ceea ce suntem, atunci începem să disciplinăm, în sens pozitiv sau negativ, ceea ce percepem în oglinda relaţiei. Adică, descopăr ceva într-o relaţie, în desfăşurarea unei relaţii, şi nu-mi place. Ca atare, încep să modific ceea ce nu-mi place, ceea ce percep eu ca fiind neplăcut. Vreau să schimb asta; ceea ce înseamnă că deja am un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu. Din momentul în care există un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt. Din momentul în care îmi formez o imagine privind ceea ce vreau să fiu sau ar trebui să fiu sau ar trebui să nu fiu, un standard potrivit căruia mă modific, pe mine însumi, atunci, cu siguranţă, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt, în timpul relaţiei. Cred că este foarte important să înţelegem acest lucru, deoarece cred că, plecând de acolo, majoritatea dintre noi o luăm razna. Nu vrem să ştim ceea ce suntem, de fapt, într-o anumită etapă a relaţiei. Dacă suntem preocupaţi numai de autoperfecţionare, atunci nu există înţelegerea a ceea ce suntem în realitate.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: A cincea parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

31 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IV-a


„Este surprinzător de frumos şi interesant modul cum gândirea este absentă atunci când ai o intuiţie. Gândirea nu poate avea o intuiţie. Numai atunci când mintea nu mai funcţionează mecanic, în cadrul structurii gândirii, poţi avea o intuiţie. Odată ce ai avut o intuiţie, gândirea poate trage concluzii din acea intuiţie. Şi, apoi, gândirea acţionează, iar gândirea este mecanică. Deci trebuie să aflu dacă este posibil să am o intuiţie, despre mine însumi, adică despre lume, fără a trage vreo concluzie din ea. Dacă trag o concluzie, acţionez în baza unei idei, a unei imagini, a unui simbol, care sunt structuri ale gândirii şi, ca atare, mă împiedic, eu însumi, constant, să am vreo intuiţie, să înţeleg lucrurile exact aşa cum sunt.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
On Mind and Thought, p. 34

Krishnamurti: A patra parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

17 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a III-a


„Să ai parte de solitudine şi spaţiu propriu este foarte important, fiindcă acesta implică libertatea de a fi, de a merge, de a funcţiona, de a zbura. La urma urmei, bunătatea nu poate înflori decât într-un spaţiu liber, aşa cum virtutea nu poate înflori decât atunci când există libertate. Poate că avem libertate politică, dar lăuntric nu suntem liberi şi, ca atare, nu există spaţiu. Nici virtutea, nici o altă calitate meritorie, nu pot funcţiona sau nu se pot dezvolta în absenţa acestui vast spaţiu lăuntric. Şi spaţiul şi tăcerea sunt necesare, fiindcă numai atunci când mintea este singură, neinfluenţată, neinstruită, neţinută în loc de variante infinite ale experienţei, poate ajunge la ceva complet nou.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,106

Krishnamurti: A treia parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

28 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a II-a


„Pentru a recepta necunoscutul, mintea însăşi trebuie să devină necunoscutul. Mintea este rezultatul procesului gândirii, rezultatul trecerii timpului şi acest proces al gândirii trebuie să ia sfârşit. Mintea nu se poate gândi la ceea ce este etern, atemporal; ca atare, mintea trebuie să se elibereze de timp, procesul temporal al minţii trebuie să fie eliminat. Numai atunci când mintea este pe deplin liberă de ziua de ieri şi, drept urmare, nu se foloseşte de prezent ca de un mijloc pentru a ajunge în viitor, devine capabilă să recepteze eternul. Ceea ce este cunoscut nu are nici o legătură cu necunoscutul; ca atare, nu te poţi ruga necunoscutului, nu te poţi concentra asupra necunoscutului, nu te poţi devota necunoscutului. Toate acelea nu au nici un sens. Ceea ce are sens este să descoperi modul cum îţi funcţionează mintea, este să te observi, pe tine însuţi, în acţiune. Ca atare, grija ta, în meditaţie, este de a te cunoaşte pe tine însuţi, nu numai superficial, ci întreg conţinutul conştiinţei lăuntrice, ascunse. Fără a şti toate acestea şi a te elibera de condiţionarea implicată de ele, nu poţi depăşi limitele minţii. De aceea procesul gândirii trebuie să înceteze şi, pentru a înceta, trebuie să existe cunoaşterea de sine. Drept urmare, meditaţia este iniţierea înţelepciunii, care înseamnă înţelegerea propriei minţi şi a inimii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. V, 165

Krishnamurti: A doua parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

24 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea I


„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte, în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea, drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul, este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni, dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara anului 1980.

1 feb. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVIII-a


„Meditaţia înseamnă să fii conştient de gândurile tale, de sentimentele tale, niciodată să nu le corijezi, niciodată să nu spui că sunt corecte sau greşite, ci numai să le observi şi să te mişti împreună cu ele. Prin acea observare şi acea mişcare, împreună cu acel gând, cu acel sentiment, începi să înţelegi şi să fii conştient de întreaga natură a gândului şi a sentimentului. Tăcerea survine atunci când gândul şi-a înţeles propria sa iniţiere, propria sa natură, faptul că gândul nu este niciodată liber, ci întotdeauna este vechi. Să observi toate acestea, să percepi dinamica fiecărui gând, să-l înţelegi, să fii conştient de el, înseamnă să ajungi la acea tăcere care înseamnă meditaţie, în care ‚observatorul’ nu există niciodată.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen, 1967

Am ajuns, până la urmă, şi nu fără păreri de rău, la finalul unui proiect maraton, al celor 18 ore de conversaţii purtate în perioada 18 – 28 februarie 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, în care au fost abordate aproape toate problemele presante ale condiţiei umane, în contextul unei societăţi dominate de oligarhii monetar-politice şi religii oficiale.

27 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVII-a


„Setea de a experimenta este începutului iluziei. Aşa cum vă daţi seama, acum, viziunile voastre nu sunt nimic altceva decât proiecţii ale cunoştinţelor voastre şi nu aţi experimentat decât exact aceste proiecţii. Desigur că asta nu înseamnă meditaţie. Începutul meditaţiei este înţelegerea propriei voastre experienţe de viaţă, a sinelui propriu şi, fără această înţelegere, ceea ce se numeşte meditaţie, oricât de plăcută sau dureroasă ar fi, nu este decât o formă de autohipnoză. Aţi practicat autocontrolul, v-aţi stăpânit gândurile şi v-aţi concentrat asupra continuării experienţei, în sine. Aceasta este o ocupaţie egocentrică, nu este meditaţie; şi să percepi că nu este meditaţie înseamnă începutul meditaţiei, în sine. Sesizarea adevărului din interiorul falsului, îţi eliberează mintea de influenţa falsului. Eliberarea de fals nu se produce prin dorinţa de a realiza asta; intervine atunci când mintea nu mai este preocupată de succes şi de atingerea vreunui ţel. Trebuie să intervină încetarea tuturor căutărilor şi numai atunci există posibilitatea întrupării a ceea ce este nenumit.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living Series III

Krishnamurti despre meditaţie (partea I) !

24 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVI-a


„Chiar credeţi că o religie competitivă îi va aduce omenirii pace, armonie şi fericire ? Chiar credeţi că vreo religie oficială, fie că vorbim de hinduism, budism sau creştinism, va aduce pace ? Sau trebuie să dăm la o parte toate religiile oficiale si să descoperim, noi înşine, realitatea ? Când vedem lumea distrusă de bombe şi simţim ororile care au loc în ea, când lumea este dezmembrată de religii separate, naţionalităţi, rase şi ideologii, care este răspunsul la toate acestea ? Poate că nu vom dori să continuăm să trăim puţin şi să murim cu speranţa că ceva bun se va produce. Nu putem lăsa pe seama altora să aducă fericire şi pace omenirii; fiindcă omenirea înseamnă noi înşine, fiecare dintre noi. Oare unde s-ar putea găsi soluţia, dacă nu în noi înşine ? Pentru a descoperi răspunsul real este nevoie de o profundă gândire şi conştientizare şi prea puţini dintre noi sunt dispuşi să rezolve acest mister. Dacă fiecare dintre noi am considera că această problemă răsare din lăuntrul nostru şi că nu suntem, pur şi simplu, purtaţi încoace şi încolo, neajutoraţi, în această confuzie şi nefericire îngrozitoare, atunci vom descoperi un răspuns simplu şi direct.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Ojai 1944, Talk 1

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea a II-a) !