13 nov. 2012

Principiul puterii: Partea I - Imperiul

"Discutarea naturii imperiului american şi a drumului parcurs, până în prezent, cu majoritatea locuitorilor SUA, este întotdeauna o provocare. Recomandarea de cărţi, care explică situaţia în sine, este acelaşi lucru. Această situaţie este valabilă mai ales dacă cineva realizează că majoritatea locuitorilor SUA practic nu cunosc implicaţiile noţiunii de imperiu şi,  când le sunt explicate, sunt reticenţi în a crede că naţiunea lor poate reprezenta aşa ceva. Întotdeauna am gândit că cineva ar trebui să facă un film pentru a împlini acest ţel educaţional, fiindcă, în cele din urmă, un film este un mijloc atât informaţional cât şi de divertisment, mai ales atunci când este bine realizat. Este chiar cazul ultimei creaţii a radicalului regizor de documentare, Scott Noble, The Power Principle."

Ron Jacobs 
CounterPunch

După o pauză, nu tocmai scurtă, am revenit, aşa cum am promis, pentru prima parte a unui documentar de sinteză, The Power Principle: Part 1 - Empire, realizat de genialul Scott Noble, dintre ale cărui creaţii, sub marca Metanoia, am mai avut privilegiul de a traduce alte trei documentare excelente: Psywar, Human Resources şi Lifting the Veil, intenţionând fireşte să traduc şi următoarele două părţi, într-un viitor, sper eu, destul de apropiat.

9 oct. 2012

Trance-formation

"Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri şi milioane dintre ei au fost ucişi din cauza acestei obedienţe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienţi în faţa sărăciei şi înfometării şi prostiei şi războiului şi cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienţi atunci când închisorile sunt pline de hoţi mărunţi şi marii hoţi ne conduc ţara. Asta este problema noastră !"

Howard Zinn
(1922-2010)

Trance-formation este ultimul film al lui Max Igan, postat pe internet în data de 22 aprilie, în care abordează o problemă de o gravitate extremă, pentru întreaga rasă umană, reliefând denaturarea termenului de "singularitate" şi, mai ales, impunerea insidioasă şi agresivă a agendei "transumaniştilor", promotorii unei viziuni halucinante, de abandonare a esenţei umane în favoarea transformării noastre în mecanisme cibernetice, sub pretextul murdar al depăşirii limitărilor biologice, în timp ce se glorifică statutul de sclavi pe care-l vom "câştiga" drept răsplată a unui asemenea târg, demn de numele Satanei.

6 mai 2012

Omul superior ?

"Ca profesor, aflat la catedră de mai bine de 40 de ani şi care a predat etica animală timp de 35 de ani, arareori am folosit, drept argument, altceva în afara materialelor tipărite. Dar acest film este atât de bine realizat şi atât de provocator, că, de acum înainte, îl voi include în cerinţele mele de curs, ca pe o unealtă educaţională extrem de puternică."

Bernard Rollin,
Profesor de filozofie şi ştiinţe biomedicale
Universitatea de stat, Colorado

Un documentar cu adevărat superb, "The Superior Human ?", scenariul şi regia Samuel McAnallen, narat cu sarcasm şi umor de vocea extraordinară a doctorului Nick Gylaw, a fost dedicat Zilei Pământului, în acest an, 2012, fiind primul documentar care contestă, sistematic şi logic, credinţa părtinitoare umană în superioritatea speciei noastre asupra tuturor celorlalte specii care ne populează planeta, motivaţie a masacrului pe care-l orchestrăm de sute de ani, pe baze "ştiinţifice" sau din pură distracţie.

30 apr. 2012

Wilhelm Reich - Dreptul omului de a şti

"În inima ştiinţei se află numai descoperirile care implică o schimbare a perspectivei mondiale. Descoperirile în ştiinţă sunt posibile numai în societăţile care le acordă cetăţenilor libertatea de a urma adevărul, indiferent unde ar putea conduce acesta şi care, ca atare, manifestă respect pentru căile diferite pe care le poate urma adevărul ştiinţific."

John Charles Polanyi,
Laureat canadian al premiului
Nobel pentru chimie (1986)

Acest scurt film biografic, Wilhelm Reich - Man's Right to Know, al genialului medic, a fost produs de The Wilhelm Reich Infant Trust, în 2002, cu scop educaţional, fiind prezentat la intrarea în muzeul dedicat savantului austriac şi cuprinzând, într-o formă foarte concisă, pe baza unei arhive fotografice şi filmate, pe lângă biografia acestuia şi circumstanţele care l-au condus spre descoperirea energiei orgonice şi, de asemenea, relatarea succintă a războiului nedrept şi brutal purtat de FDA împotriva sa, care nu a reuşit să distrugă, în totalitate, opera lui Reich, dar a condus la încarcerarea şi moartea sa în detenţie.

27 apr. 2012

Familia Rothschild - Profeţii banilor

"Adevărata ameninţare la adresa oricărei republici este guvernul invizibil, care, ca o caracatiţă gigantică, îşi întinde tentaculele scârboase peste oraşele şi naţiunile noastre. La vârf se află un grup mic de case bancare, la care se face referire, în genere, prin expresia 'bancherii internaţionali'. Această mică gaşcă ne conduce guvernele către propriile ei ţeluri egoiste. Operează din spatele unui paravan auto-creat şi ne confiscă funcţiile publice, organele legislative, şcolile, tribunalele, ziarele şi orice agenţie creată vreodată cu scopul de a proteja publicul."

John Francis "Jonef " Hylan
(1868-1936)

The House of Rothschild - Money's Prophets este un film eclectic, creaţia unui anonim care a reunit secvenţe aparţinând unor filme diferite, fapt uşor de constatat datorită prezenţei mai multor comentatori şi, mai ales, a unei viziuni departe de a fi unitară ca scenariu, în încercarea de a relata, "istoric", ascensiunea celei mai periculoase dintre toate familiile parazite care au asuprit vreodată acest Pământ.

22 apr. 2012

Educaţie pentru un viitor durabil

"Funcţia unii copil este de a-şi trăi propria viaţă şi nu viaţa pe care nişte părinţi stresaţi cred că ar trebui s-o trăiască. În mod evident, o şcoală care obligă copii activi să stea nemişcaţi într-o bancă, studiind, în majoritate, subiecte inutile, este o şcoală proastă. Este o şcoală bună numai pentru cei care cred într-o asemenea şcoală, pentru acei cetăţeni lipsiţi de creativitate care doresc numai copii docili, fără imaginaţie, care să se potrivească unei civilizaţii al cărei standard de succes este reprezentat numai de bani."

Alexander Sutherland Neill
(1883-1973)

New Future Media a lansat în data de 2 martie 2012, acest documentar, Education for a Sustainable Future, în regia fraţilor Tom şi David Hallatt, revelând lipsa de viitor social a practicilor din învăţământul actual, analizând critic tot ceea ce ar putea fi considerat relevant într-un nou sistem educaţional, care ar putea elibera întreg potenţialul uman, detaliind, simultan, metode educaţionale specifice, provenind dintr-o gamă vastă de surse, ce par să cultive aptitudini sociale, tehnici de dezvoltare a gândirii critice şi o mare diversitate de practici de consolidare a unui viitor pozitiv, care, trebuie să recunoaştem, ar trebui să fie componentele esenţiale ale oricărei societăţi avansate, ce se doreşte a fi şi durabilă.

16 apr. 2012

Ascensiunea şi declinul unui geniu:
Royal Raymond Rife

"Operăm în cadrul iluziei fatale că nici o boală nu poate fi vindecată fără aportul medicamentelor. Această concepţie a fost responsabilă pentru mai multe daune provocate omenirii, decât orice alte nenorociri. Bolile nu fac decât să crească, proporţional cu numărul doctorilor aflaţi în activitate."

Mahatma Gandhi
(1869-1948)




În 2008, realizatorul Shawn Montgomery re-edita cele două episoade ale unui film ceva mai vechi, din 2004, integrându-le în documentarul de faţă, The Rise and Fall of a Scientific Genius: The Forgotten Story of Royal Raymond Rife, în care permite protagoniştilor de mult dispăruţi ai acestei drame cumplite să-şi relateze propria poveste, a inventării unor instrumente optice revoluţionare, ce au permis descoperirea leacului pentru orice boală infecţioasă cunoscută, fapt care a şocat perversa şi lacoma lume medico-farmaceutică, mânată, aproape în exclusivitate, de o neostoită poftă de profit şi de un dispreţ total pentru bunăstarea omenirii.

6 apr. 2012

Hollywood şi maşina de război americană

"Am aflat, devreme în viaţă, că războiul îşi formează propria sa cultură. Iureşul luptei dă dependenţă puternică şi adesea letală, fiindcă războiul este un drog [...] Este comercializat de creatorii de mituri - istorici, corespondenţi de război, regizori, romancieri şi stat - fiecare dintre ei înzestrându-l cu calităţi pe care adesea le posedă: exaltare, exotism, putere, şansa de a ne depăşi condiţia mizeră în viaţă, fiind un univers bizar şi fantastic, care are o frumuseţe grotescă şi întunecată. Domină culturi, distorsionează amintiri, corupe limbaje şi infectează totul în jur, chiar şi umorul, care devine preocupat de perversiunile sumbre ale mizeriei şi ale morţii. Întrebări fundamentale, privind sensul sau lipsa de sens a locului nostru pe planetă, sunt abandonate, când îi privim pe cei din jur cum se scufundă în adâncile lui tenebre. Războiul expune capacitatea de a face rău, care se ascunde, superficial, în fiecare dintre noi şi de aceea, pentru atât de mulţi, este atât de greu să discute despre el, după ce a luat sfârşit."

Chris Hedges,
"War is a Force that Gives Us Meaning"

Un episod al emisiunii Empire a postului Al Jazeera - moderată de Marwan Bishara - era difuzat, în decembrie 2010, sub titlul "Hollywood and the war machine", încercând să examineze relaţia simbiotică dintre industria filmului şi complexul militar-industrial, demonstrând mecanismul psihologic pervers prin care iadul războiului este "purificat" de marele ecran şi transformat în darul lui Dumnezeu, fiindcă Pentagonul mituieşte, la propriu, studiourile de filme, pentru a mistifica realitatea şi a crea mituri eroice.

30 mar. 2012

Proiectul 10:10:10 - Pastilă sau percepţie ?

"Ultimul lucru pe care aş vrea să-l sugerez este că e normal să aruncăm cu reţete în stânga şi-n dreapta, fără a înţelege, de fapt, natura problemei. Insomnia, de exemplu, este un simptom, nu o boală. La fel ca şi durerea. Nu are nici o logică să prescrii analgezice unui pacient, înainte de a afla ce anume provoacă durerea."
 
Dr. Judith Owens
Brown Research Center


Project 10-10-10: Pill or Perception, în regia lui Darren Manden şi Theresa Grainger, este un documentar provocator şi în mod cert neconvenţional, lansat în toamna anului 2011, care redeschide controversa generată de concepţiile holistice aplicate în medicina umană şi în practica spirituală, desigur, reliefând, prin interviuri dinamice şi inspirate, corelaţia dintre minte şi trup, respingând teoria subversivă a predeterminării genetice şi reiterând, dacă mai era nevoie, necesitatea stringentă a abandonării paradigmei chimico-farmaceutice actuale în "tratarea"  stării de boală, în favoarea unei educaţii timpurii privind efectele complexe ale mediului social şi ale percepţiilor noastre asupra mediului, în menţinerea stării de sănătate pe termen lung.

23 mar. 2012

Cum să porneşti o revoluţie

"Întotdeauna vor flutura două drapele americane: unul pentru cei bogaţi şi altul pentru cei săraci. Cât timp flutură drapelul celor bogaţi, înseamnă că totul se află sub control, dar când flutură drapelul celor săraci, asta se traduce prin pericol, revoluţie şi anarhie."

Henry Miller  

How To Start A Revolution este un nou film, lansat în luna septembrie 2011, în regia unui amator deocamdată, Ruaridh Arrow, ce ne prezintă povestea unui cărturar nominalizat la premiul Nobel, Gene Sharp, expertul mondial în materie de revoluţii nonviolente, a cărui operă a furnizat, unei noi generaţii de lideri revoluţionari, "armele" paşnice necesare înlăturării unor regimuri opresive, în baza unei strategii ce cuprinde 198 de etape.

18 mar. 2012

Pace, propagandă şi tărâmul făgăduinţei

"Demontând cu migală miturile şi inexactităţile prezentate drept adevăr, de regulă, de către mass media americană, acest film nu numai că dezvăluie motivaţiile şi metodele practicate de cei responsabili pentru denaturarea imaginii, ci, de asemenea, reuşeşte să prezinte una dintre cele mai concise şi exacte relatări ale istoriei şi implicaţiilor conflictului israelo-palestinian şi a rolului pe care l-a jucat SUA în întreţinerea acestui conflict, căruia i-am fost martor. Este o operă vizuală foarte importantă, care provoacă privitorul să se gândească de două ori, înainte de a accepta o versiune a lumii care serveşte mai mult intereselor specifice unei elite puternice, decât noţiunii de libertate a presei."

Donna Baillie
Director, Women in Black &
Secret Hebron: The School Run

Peace, Propaganda & the Promised Land: U.S. Media & the Israeli-Palestinian Conflict, în scenariul şi regia lui Bathsheba Ratzkoff şi Sut Jhally, este un film ceva mai vechi, din 2003, dar mai mult decât actual, din nefericire, care oferă o comparaţie izbitoare între relatările mass media din SUA şi cele internaţionale, privind criza aproape centenară din Orientul Mijlociu, disecând distorsiunile structurale prin intermediul cărora presa din SUA a consolidat percepţiile false ale conflictului israelo-palestinian, expunând, la modul concret, prevalenţa intereselor petroliere şi de politică externă ale elitelor din SUA şi necesitatea menţinerii unei baze militare solide în regiune, printre altele, în combinaţie cu strategia de relaţii publice a Israelului, în exercitarea unei influenţe covârşitoare asupra modului cum sunt concepute ştirile ce provin din această regiune foarte fierbinte a lumii.

13 mar. 2012

Chemarea !

"Agitaţia iniţială provocată de adevăr este direct proporţională cu gradul de răspândire şi acceptare a minciunii. Nu faptul că Pământul era rotund i-a agitat pe oameni, ci faptul că Pământul nu mai era plat. Când un pachet bine ambalat, plin de minciuni, a fost vândut maselor vreme de generaţii, adevărul poate părea  complet absurd, iar vorbitorul, un lunatic care delirează."

Dresden James
(1931-2008) 

În martie 2009, Max Igan demara proiectului acestui ultim film al său, The Calling, care include şi informaţii noi, dar, în acelaşi timp, s-a dorit a fi un film mai abordabil, condensând şi sintetizând, pentru o audienţă mult mai largă, parte din informaţiile cuprinse în alte trei filme mai vechi ale autorului: "The Big Picture", "Fight the NWO With Global Non Compliance" şi "NWO - The Final Solution", toate fiind destinate trezirii colective, prin dezvăluirea de informaţii accesibile şi verificabile de către oricine, privind planurile infame ale elitei, de accelerare a integrării noastre în "noua ordine mondială", făcând însă un apel urgent la solidaritate umană şi renaştere spirituală, singurele posibilităţi de răsturnare a balanţei puterii.

7 mar. 2012

David Icke - Simbolism în Uniunea Europeană, noua ordine mondială şi Illuminati

"Însuşi cuvântul 'secret' este respingător într-o societate liberă şi deschisă; şi noi, ca popor, ne opunem, inerent şi istoric, societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi procedurilor secrete. Am decis, cu multă vreme în urmă, că pericolul ascunderii excesive şi nejustificate a unor fapte pertinente surclasează, cu mult, pericolele dezvăluirii lor. [...] Şi există pericolul grav, ca o necesitate anunţată pentru o securitate sporită să fie confiscată de cei nerăbdători să-i extindă sensul asupra cenzurii oficiale şi tăinuirii. Ceea ce nu am de gând să permit, în măsura în care lucrurile se vor afla sub controlul meu. [...] Modul nostru de viaţă este în pericol. [...] Şi, totuşi, nu s-a declarat nici un război, nici o frontieră nu a fost traversată de trupe aflate în marş, nici o rachetă nu a fost lansată..."

John Fitzgerald Kennedy (1917-1963),
preşedinte al SUA

Henrik Palmgren, care împreună cu fratele său Fredrik conduce Red Ice Creations, un website şi post de radio independent, totodată, a realizat acest interviu deosebit cu David Icke, în toamna lui 2009, pe care l-a sintetizat, însă, în forma acestui film, David Icke - Symbolism within the EU, NWO and Illuminati, abia în luna ianuarie a acestui an, în baza unui scenariu care abordează o problemă în care David este un expert declarat, simbolismul şi, implicit, planurile reale ale Uniunii Europene şi noii ordini mondiale, prin care Illuminati încearcă să-şi realizeze visul milenar - imperiul planetar.

29 feb. 2012

Pedeapsa judiciară - Un experiment social ratat

"Nu orice persoană care a fost umilită alege să răspundă violent acelei insulte, dar orice persoană care se comportă violent a fost umilită, cândva, într-un fel sau altul. Fiindcă motivaţia violenţei individuale este teama de a fi umilit sau dorinţa de a şterge efectele umilinţei, prin mijloace violente îndreptate împotriva altora, pentru a dovedi astfel cine este mai puternic."

Dr. James Gilligan
Discurs la U.S. Agency for International Development
28 noiembrie 2011

În decembrie 2011, organizaţia New Future Media - al cărei site a căzut sau a fost eliminat între timp - lansa documentarul Punishment: A Failed Social Experiment, care ne furnizează o analiză critică şi detaliată a sistemului legal şi judiciar actual, ce nu funcţionează, de regulă, la fel în întreaga lume, oferind totodată soluţii potenţiale pentru prevenirea infracţiunilor şi trecerea la o societate clădită pe principii sociale mult mai durabile.

21 feb. 2012

Scrisoare din Polonia - Asasinarea lui Lech Kaczynski

Regizorul Mariusz Pilis, în colaborare cu postul olandez de televiziune "vPro", a realizat acest documentar, Letter from Poland, în 2011, încercând să arunce o rază de lumină asupra controverselor privind natura reală a evenimentului, incompetenţa crasă şi manipularea practicată de autorităţile ruseşti în anchetarea dispariţiei tragice a preşedintelui polonez Lech Kaczynski şi a altor 95 de demnitari, în aşa-zisul accident din apropierea aeroportului "Severny" din Smolensk, în data de 10 aprilie 2010.

La momentul "accidentului" am evitat să urmăresc evoluţia evenimentelor, în primul rând fiindcă nu mă uit la televizor de foarte mulţi ani - şi nu aş fi făcut o excepţie în acest caz - în al doilea rând fiindcă în perioada imediat următoare unui asemenea eveniment domneşte confuzia, informaţiile fiind adeseori contradictorii şi pline de patimă şi mai puţin de date concrete, iar în al treilea rând sunt, sincer vorbind, sătul de crimele mai marilor planetei, mai ales de cele realizate prin înscenarea de accidente aviatice unor preşedinţi incomozi:

16 feb. 2012

Povestea sionismului

"Priviţi doar ce s-a întâmplat, în perioada premergătoare războiului din Irak, din 2003. Oricine se opunea unui război ilegal de agresiune era acuzat că ar fi un simpatizant al lui Hitler. Vă puteţi imagina aşa ceva ? Holocaustul nazist a devenit principala armă ideologică pentru a justifica războaiele de agresiune. Asta este ironia supremă ! Asta este realitatea ! Ori de câte ori Israelul şi Statele Unite doresc să lanseze un război ilegal de agresiune, ce acuzaţii aduc ? Că inamicul lor este Hitler. Ahmadinejad este Hitler. Hezbollah este Hitler. Hamas este Hitler."

Norman Finkelstein
Breaking down the wall

The Zionist Story este un documentar independent, realizat în 2009 de un fost paraşutist şi actual rezervist israelian, Ronen Berelovich, o relatare extrem de onestă şi emoţionantă a epurărilor etnice, colonialismului şi apartheidului practicat de mişcarea sionistă internaţională, în scopul împlinirii prin orice mijloace a unei profeţii străvechi, din vremea demonicului Yahwe, de re-edificare a statului israelian pe teritoriul istoric al Palestinei, în detrimentul ghinionistei populaţii arabe locale, al cărei calvar se apropie de un secol de existenţă.

11 feb. 2012

Sindromul lumii rele - Violenţa mass media şi cultivarea fricii

"După cum ştiţi, cei care spun poveştile, într-o anumită cultură, sunt cei care guvernează comportamentul uman. Cândva aceştia erau părinţii, şcoala, biserica sau comunitatea. Acum există doar o mână de conglomerate comerciale care nu au nimic de zis, dar au mari afaceri de vândut."

George Gerbner
(1919-2005)



Lansat în Portugalia, la Avanca Film Festival, în iulie 2010, acest nou film, "The Mean World Syndrome", în regia lui Jeremy Earp, unul dintre creatorii lui Consuming Kids, readuce în actualitate munca de o viaţă a unui împătimit, George Gerbner, care a pus în dezbatere, la modul ştiinţific şi nu simplist - cum s-a procedat permanent, încă de la începuturile filmelor sonorizate - o problemă presantă şi mai mult decât actuală, a violenţei generalizate propagată prin toate variantele mass media şi a efectelor ei cumulative asupra unor spectatori frecvenţi, de toate vârstele, dar în special asupra copiilor, cărora le poate modela comportamentul şi caracterul, într-un mod total nedorit.

7 feb. 2012

Răzbunarea maşinii electrice

"Puterea 'Răzbunării' rezidă în firul narativ. Acţiunea filmului se desfăşoară pe mai multe planuri, axarea pe anumite caractere umanizând, cumva, entităţile corporatiste pe care Paine le descria, cândva, ca fiind monolitice, transformând o poveste complexă de afaceri în ceva mult mai accesibil, prin intimitatea sa. Mizele sunt uluitor de mari. Ajungem la ideea că a construi maşini electrice nu este doar un act cu semnificaţii politice, ori sociale, ci este un demers brutal de riscant, solicitând un devotament suprauman."

Mike Spinelli,
Jalopnik.com

Regizorul Chris Paine devenea un expert şi un avocat al maşinilor electrice nepoluante, prin primul său documentar, din 2006, "Who Killed The Electric Car?", care exprima strigătele de nemulţumire ale admiratorilor entuziaşti ce se simţeau trădaţi de guvern şi industrie, prin decizia General Motors de retragere şi distrugere a modelului EV-1, revenind la cinci ani distanţă şi compensând pesimismul, de atunci, cu imaginea plină de vigoare a unui viitor optimist al maşinii electrice, reliefată de filmul actual: "Revenge of the Electric Car".

30 ian. 2012

Trezirea !

The Awakening, în versiune finală, este un documentar realizat de producătorul australian independent cunoscut sub pseudonimul Max Igan, un adevărat semnal de alarmă, aşa cum sugerează şi numele, care abordează foarte inspirat, într-o viziune unitară, gama completă de probleme - şi soluţiile aferente - cu care se confruntă actual omenirea, privite prin perspectiva unei adevărate spiritualităţi, ce se disociază clar de religia instituţionalizată sau de aberaţiile "spirituale" ale mişcării New Age, care, deşi se auto-consideră o revitalizare a preceptelor gnosticismului, eu o consider, mai degrabă, o distorsionare a conceptelor exprimate în teozofia lui Rudolf Steiner.

M-am exprimat în repetate rânduri, pe blog,  împotriva intermedierii relaţiei dintre om şi Dumnezeu printr-o instituţie pervertită, neavenită şi lacomă, Biserica - fapt care mi-a atras reproşurile penibile ale unor bigoţi spălaţi pe creier de dogma religioasă, care se simt ameninţaţi de islamism (şi numai ei ştiu din ce motive) - şi în favoarea doctrinei gnostice, de acces direct la Creatorul pe care, aşa cum spune Max Igan, am preferat să-l numim cu toţii Dumnezeu.

24 ian. 2012

Percy Schmeiser - David contra Monsanto

"Cele mai mari 10 firme legale antitrust din Statele Unite ale Americii au ajuns în instanţele federale, acuzând Monsanto de crearea unei conspiraţii la nivel mondial, prin încălcarea legilor antitrust, pentru a controla piaţa globală de seminţe. Litigiile antitrust împotriva Monsanto, aflate în prezent în instanţele federale din SUA, vor fi cazuri de testare în domeniul ştiinţelor vieţii, la fel cum cazul Microsoft a fost pentru testarea domeniului ştiinţelor informatice. [...]Companiile de asigurări nu acoperă asta. Ar trebui ca Monsanto să fie răspunzătoare pentru aceste pierderi ? Sau administraţia centrală ? Cine va acoperi pierderile ? De fapt, avem de-a face cu o industrie fără pic de responsabilitate pe termen lung."

Jeremy Rifkin,
Fondator şi preşedinte al
Foundation On Economic Trends

În 2009, regizorul german Bertram Verhaag populariza pe plan mondial bătălia inechitabilă dusă de peste un deceniu de un fermier canadian de 70 de ani, prin acest film, Percy Schmeiser - David versus Monsanto, povestea cutremurătoare şi emoţionantă a succesului luptei unui David modern contra unui Goliat corporatist, monstruoasa companie multinaţională Monsanto.

18 ian. 2012

Copiii consumatori - Comercializarea copilăriei

"Sunt vremuri grele în care să te ocupi de educaţia copiilor. Nici o altă generaţie de părinţi, în istorie, nu s-a confruntat cu această industrie de 17 ​​miliarde dolari (a produselor pentru copii) care lucrează zi şi noapte pentru a evita părinţii şi a ţinti copiii cu mesaje care subminează valorile parentale."

Susan Linn
Director al
"Campaign for a
Commercial-Free Childhood"



Consuming Kids, este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare ale maşinăriei de reclamă, ce serveşte interesele unei industrii profitabile de multe miliarde de dolari anual, hotărâtă să le vândă copiilor şi părinţilor toate mărfurile posibile, de la alimente nesănătoase până la jocuri video violente şi false produse educaţionale mass media sau maşini de familie.

12 ian. 2012

Viaţa de apoi

"Dar cum am putea noi, simple personaje ale unei piese de teatru, să ghicim intriga ? Nu suntem dramaturgul, nu suntem producătorii, nu suntem nici măcar publicul. Ne aflăm doar pe scenă. Să redăm bine scenele în care ne suntem implicaţi acum, ne îngrijorează mult mai mult, decât scenele care ar putea urma după asta."

C. S. Lewis
(1989-1963)


Afterlife, un documentar din 2010 al regizorului şi scriitorului Paul Perry, este studiul curajos al marii întrebări a filozofiei şi religiei, "Ce se întâmplă când murim?", răspunsurile la această întrebare fiind examinate prin prisma experienţelor de moarte clinică (NDE), ajungându-se la concluzia inevitabilă că nu este nevoie să ne temem, fiindcă există viaţă după moarte, o declaraţie profundă susţinută de dovezi, pe care regizorul Paul Perry şi cercetătorii Raymond Moody şi Jeffrey Long încearcă să le treacă sumar în revistă.

8 ian. 2012

Familia secretă a lui Iisus

"Nu este o surpriză că Robert se distanţează de caracteristicile de bază ale mesajului creştin. Dezbaterile cu privire la juxtapunerea lui Pavel cu apostolii sunt vechi de când lumea. Contrar afirmaţiilor lui Robert, singurul adevăr durabil şi permanent, în ce-i priveşte pe primii creştini, a fost exaltarea lor şi viziunea aproape comună a lui Iisus ca Dumnezeu, care a fost punctul de reper pentru ortodoxie. Suntem extrem de încântaţi că Robert, însuşi, îşi finalizează propriile argumentaţii complicate raliindu-se consensului ortodox."

Joel Edwards,
Directorul general al
Evangelical Alliance

The Secret Family of Jesus este un documentar incitant al  anului  2006,  creaţie  a  dr. Robert Beckford, care se dovedeşte a fi o critică destul de pertinentă şi curajoasă a unanimităţii doctrinei şi, mai ales, a dogmelor Bisericilor creştine, Romano-Catolică şi Ortodoxă, care au eliminat treptat din povestea creştină personaje primordiale ca rol şi contribuţie, cum ar fi Maria Magdalena şi rudele de sânge ale lui Iisus.