Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie - Partea a V-a şi a VI-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Marii clarvăzători ne-au spus, întotdeauna, că trebuie să căpătăm experienţă. Au spus că experienţa ne va aduce înţelegere. Dar numai o minte inocentă, o minte neumbrită de experienţă, eliberată complet de trecut, numai o asemenea minte poate percepe ce anume este realitatea. Dacă observaţi adevărul acelei afirmaţii, dacă-l percepeţi pentru o fracţiune de secundă, veţi cunoaşte claritatea extraordinară a unei minţi care este inocentă. Asta înseamnă micşorarea tuturor cicatricelor memoriei, ceea ce înseamnă să renunţi la trecut. Dar, pentru a-l percepe, nu se poate pune problema lui ‚cum’. Mintea voastră nu trebuie să fie abătută de ‚cum’, de dorinţa de-a obţine un răspuns. O asemenea minte nu este o minte atentă. Aşa cum am afirmat, mai devreme, în această prezentare, în început constă sfârşitul. În început se află seminţele sfârşitului a ceea ce noi denumim suferinţă. Sfârşitul suferinţei este realizat de suferinţa însăşi şi nu depărtându-ne de suferinţă. Să te depărtezi de suferinţă înseamnă numai să afli un răspuns, o concluzie, o evadare; dar suferinţa continuă să existe. În timp ce, dacă îi acorzi atenţia ta completă, ceea ce înseamnă să fii atent cu întreaga ta fiinţă, atunci vei observa că există o percepţie imediată, în care nu este implicat timpul, în care nu există efort, nu există conflict; şi exact această percepţie imediată, această conştientizare fără alegere, este cea care pune capăt suferinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

The Book of Life

În continuarea seriei „Beyond Myth and Tradition”, episoadele V şi VI sunt consacrate unor probleme foarte delicate, conştientizarea fără alegere şi meditaţia, nu pe deplin receptate se pare, din moment ce Krishnamurti a revenit atât de des asupra lor, mai ales că, la fel ca în multe alte ocazii, opinia sa diferă fundamental de cea a aşa-zişilor lideri spirituali – care abundă numeric, de câteva decenii încoace, atât în orient, cât şi în ţările occidentale – în principal prin respingerea de către maestru a oricărei forme de „spiritualitate” organizată, în care părem a înlocui religia cu prosternarea în faţa altor idoli, în formă modernă.

Din nefericire, mă tem că aceste două episoade ar putea spori confuzia unora dintre cititorii acestui blog, cărora abordarea lui Krishnamurti li se pare a fi „prea intelectuală”, din două motive, cred eu: a) în primul rând tocmai din cauza desprinderii sale, încă din 1929, din relaţia maestru-discipol şi păstrarea unei distanţe apreciabile de orice religie şi manifestare spirituală, gen yoga, singurele pe care oamenii par să le accepte a fi capabile să dea naştere unor guru „autentici”, buni de inclus într-un clasament iluzoriu; b) în al doilea rând, metoda sa poate fi destul de iritantă pentru cei neobişnuiţi să-şi consume neuronii în exerciţii intelectuale permanente, fiindcă refuză, întotdeauna, să ofere un răspuns pe tavă, obligând interlocutorul sau audienţa să-i urmeze meandrele raţionamentului, până când ajung, ei înşişi, la aceeaşi concluzie, fără ca vreun „expert” să le-o ofere gata ambalată în garanţii şi, eventual, statistici şi mărturii convingătoare.

Şi numai Dumnezeu mai ştie câţi vânzători de „spiritualitate”, pe bani grei, există prin lume, care au pervertit, la maxim, noţiunea în sine, la fel de eficient ca orice religie organizată, până la punctul în care oamenii ajung din nou să confunde valoarea cu preţul şi să ignore orice aspect spiritual care nu este însoţit şi de un bon fiscal, asta presupunând că veţi descoperi vreodată un astfel de escroc, în sutană sau costum, care să vă evanghelizeze pe factură.

Dar, mă opresc aici cu speculaţiile mele şi dau, din nou, cuvântul lui Krishnamurti, însuşi, pentru a ne explica, mult mai elocvent decât aş fi eu capabil, tocmai problemele ce fac obiectul acestor două filme.

Krishnamurti: Collected Works, Vol. XV, 242, Choiceless Awareness

„Dacă staţi pe malul unui râu, după o furtună, veţi observa curentul apei ducând la vale o mulţime de rămăşiţe. Similar, trebuie să vă urmăriţi propria mişcare – urmărind fiecare gând, fiecare sentiment, fiecare intenţie, fiecare motiv - pur şi simplu urmăriţi-o. Acea observare include şi ascultarea; înseamnă să fii conştient cu ochii tăi, cu urechile tale, cu propriile tale intuiţii, de toate valorile pe care fiinţele umane le-au creat şi prin care suntem condiţionaţi şi numai această stare de conştientizare, completă, va fi cea care va pune capăt oricărei căutări.

Vă rog, să ascultaţi aceste cuvinte ! Majoritatea dintre noi consideră că procesul conştientizării este ceva misterios, care trebuie practicat şi că ar trebui să ne întâlnim, zi după zi, pentru a discuta despre conştientizare. Nu ajungeţi, în nici un fel, la conştientizare, pe acea cale. Dar, dacă sunteţi conştienţi de lucrurile exterioare vouă, curba unui drum, forma unui pom, culoarea rochiei altei femei, linia munţilor desenată pe cerul albastru, delicateţea unei flori, durerea de pe chipul unui trecător, ignoranţa, invidia, gelozia altora, frumuseţea pământului, atunci, observând toate aceste lucruri exterioare, fără a le judeca, fără a alege, puteţi pluti pe valul conştientizării lăuntrice. Atunci veţi deveni conştienţi de propriile voastre reacţii, de propria voastră nimicnicie, de propriile voastre gelozii. Prin conştientizarea exterioară ajungeţi la cea lăuntrică, dar, dacă nu sunteţi conştienţi de cea exterioară, nu aveţi cum să ajungeţi la cea lăuntrică.

Atunci când există conştientizare lăuntrică a fiecărei activităţi a minţii şi trupului vostru, când sunteţi conştienţi de gândurile voastre, de sentimentele voastre, atât de cele secrete, cât şi de cele exprimate deschis, conştient şi inconştient, atunci, din această conştientizare răsare o claritate care nu este indusă, nu este generată mental. Şi, fără acea claritate, puteţi face tot ce vreţi, puteţi căuta în ceruri şi pe Pământ şi-n adâncuri, dar tot nu veţi descoperi, vreodată, care este adevărul.”

Krishnamurti: The Beginnings of Learning, 1979

„Meditaţia nu înseamnă, niciodată, controlul propriului corp. De fapt, nu există nici o separare între organism şi minte. Creierul, sistemul nervos şi ceea ce noi numim minte, sunt un complet, indivizibil. Numai actul natural al meditaţiei este cel care poate produce o mişcare armonioasă a întregului. Să separi trupul de minte şi să controlezi trupul, prin decizii intelectuale, înseamnă că produci contradicţii, din care răsar diverse forme de luptă, conflict şi opoziţie.

Orice decizie de a controla nu face decât să dea naştere la rezistenţă, chiar şi hotărârea de a fi conştient. Meditaţia înseamnă înţelegerea separării produsă prin actul deciziei.  Libertatea nu este un act de decizie, ci un act al percepţiei. Observarea înseamnă acţiune. Nu înseamnă hotărârea de a observa şi, apoi, de-a acţiona. La urma urmei, voinţa înseamnă dorinţă, cu toate contradicţiile sale. Atunci când cineva doreşte să-şi exercite autoritatea asupra altuia, acea dorinţă devine voinţă. Între ele există o separare inevitabilă. Şi meditaţia înseamnă înţelegerea dorinţei, nu impunerea dorinţei unuia asupra altuia. Dorinţa înseamnă manifestarea unei senzaţii, care devine plăcere sau frică. Aceasta este susţinută de supremaţia, constantă, a gândirii, asupra unuia sau altuia.

Meditaţia înseamnă, cu adevărat, golirea completă a minţii. Atunci, nu mai există decât pura funcţionare a corpului; nu mai există decât activitatea organismului şi nimic altceva; atunci gândirea funcţionează fără a se mai identifica cu ‚eu’ sau ‚non-eu’. Gândirea este mecanică, la fel ca şi organismul. Ceea ce creează conflict este gândirea, care se identifică, pe sine însăşi, cu una dintre componentele sale, care devin ‚eul’, ‚sinele’ şi diversele gradaţii ale acelui ‚sine’. Nu este deloc nevoie de sine, în nici un moment. Nu mai există decât trupul şi libertatea minţii poate surveni numai atunci când gândirea nu alimentează ‚eul’. Atunci când există numai organismul, fără sine, percepţia, atât vizuală cât şi non-vizuală, nu poate fi denaturată, niciodată. Nu există decât observarea a ‚ceea ce există’ şi exact acea percepţie ajunge mai presus de ceea ce există. Golirea minţii nu este o activitate a gândirii sau un proces intelectual. Continua observare a ceea ce există, fără vreo denaturare, goleşte natural mintea de toate gândurile şi, totuşi, exact acea minte poate folosi gândirea, atunci când este necesar. Gândirea este ceva mecanic şi meditaţia nu este astfel.”

Krishnamurti: The Only Revolution, Victor Gollancz: London, 1970, p. 40

„Gândirea nu poate concepe şi nici nu-şi poate formula, singură, natura spaţiului. Orice ar formula, conţine, lăuntric, limitările propriei mărginiri. Nu spaţiul este cel ce face obiectul meditaţiei. Gândirea are, întotdeauna, un orizont. Mintea meditativă nu are orizont. Mintea nu se poate deplasa de la limitat la imens, nici nu se poate transforma din mărginită în nemărginită. Una trebuie să dispară, pentru ca alta să existe. Meditaţia înseamnă deschiderea uşii către nemărginire, ceva ce nu poate fi imaginat sau speculat. Gândirea reprezintă centrul, în jurul căruia există spaţiul destinat ideilor şi acest spaţiu poate fi extins de către ideile viitoare. Dar această expansiune, prin orice fel de simulare, nu înseamnă nemărginirea, în care nu există centru. Meditaţia înseamnă înţelegerea acestui centru şi, drept urmare, transcenderea lui. Tăcerea şi nemărginirea stau laolaltă. Imensitatea tăcerii este imensitatea minţii al cărei centru nu mai există. Perceperea acestui spaţiu şi a acestei tăceri nu este atributul gândirii. Gândirea nu poate percepe decât propriile sale proiecţii şi recunoaşterea acestui fapt îi defineşte propria frontieră.”

Krishnamurti: Notebook

„Meditaţia nu înseamnă o căutare, o încercare, o testare, o explorare. Este o explozie şi o descoperire. Nu înseamnă nici îmblânzirea creierului, pentru a se conforma şi nici o analiză introspectivă nu este; nu este, cu certitudine, un antrenament al concentrării, care include alegeri şi negări. Este ceva care survine natural, atunci când toate afirmaţiile şi realizările, pozitive şi negative, au fost înţelese şi eliminate, cu uşurinţă. Înseamnă acea goliciune esenţială, nu conţinutul acelei goliciuni, înseamnă să observi, numai din acea goliciune, toate virtuţile, nu moralitatea şi respectabilitatea socială şi tot ce izvorăşte din ele. Numai din această goliciune apare iubirea, altminteri nu este iubire. Fundamentul dreptăţii se află în această goliciune. Înseamnă sfârşitul şi începutul tuturor lucrurilor.”

Krishnamurti: Los Alamos (USA) National Laboratory, 2nd Colloquium 21st March 1984, 'Creativity In Science'

„Reporter: Ce înseamnă meditaţia şi cum se leagă de creativitate ?

Krishnamurti: Meditaţia este o afacere foarte complicată. Este un dialog cu noi înşine. Şi, aşa cum am spus, este o afacere foarte complicată. Cuvântul ‚meditaţie’ implică, atât în sanscrită, cât şi în engleză, nu numai creierul care se concentrează pe un anumit subiect, ci şi o atenţie extrem de mare. Dar, în principal, meditaţie înseamnă, în sanscrită, ‚a măsura’. Întreaga problemă a devenirii este inclusă în ea, care înseamnă să măsori: sunt asta, voi fi aia. Sunt lacom, dar voi deveni, treptat, non-lacom, care este o formă de măsurare, o formă a devenirii. Atât a succesului în afacerile lumii, cât şi a celui psihologic. Grecii antici – ştiţi totul despre asta, nu trebuie să detaliez eu – au fost inventatorii măsurătorii. Fără măsurători n-ar fi existat nici o tehnologie. Şi asiaticii, în special din India, au afirmat că măsurătoarea este o iluzie, măsurare înseamnă limitare. Traduc acum, fiindcă n-au spus exact asta, au exprimat-o puţin diferit. Deci, măsurare înseamnă comparare, să compari ‚ceea ce există’, ‚ceea ce ar trebui să existe’, idealul, realitatea; realitatea devenind idealul. Toate acestea sunt implicate în meditaţie.

Şi, de asemenea, în meditaţie sunt implicaţi meditatorul şi meditaţia. Dacă există vreo dificultate în a înţelege ce anume afirmă vorbitorul, nu vă sfiiţi să-l abordaţi, vă rog. Fiindcă este o afacere foarte complicată. Şi, în special, unii dintre guru indieni au adus acest cuvânt în America şi au făcut o mulţime de bani cu el. Sunt multimilionari, i-am întâlnit. Sunt nişte fiinţe îngrozitoare, cărora nu le pasă decât de bani.

Deci, pentru a cerceta meditaţia, trebuie să cercetaţi, mai întâi, nu numai procesul măsurării, ci şi cel al devenirii psihologice, constante. Fiinţele umane sunt violente şi idealul ar fi să existe într-o stare de non-violenţă, ceea ce înseamnă devenire.

Reporter: Vă fixaţi vreun ţel în meditaţie ?

Krishnamurti: Mă refer la ceea ce este implicat în întreaga structură şi natură a meditaţiei. Nu cum anume să meditezi, ci ce anume este meditaţia, mai degrabă decât ‚cum’. Sper că m-am exprimat clar. Şi, de asemenea, mai există o problemă implicată în asta: Cine anume meditează ? Şi în majoritatea sistemelor de meditaţie, fie că sunt japoneze, fie hinduse, fie tibetane ş.a.m.d., există, întotdeauna, controlorul şi obiectul controlului. Corect ? Ne înţelegem, cumva ? Deci, există controlorul care controlează gândirea, pentru a amuţi gândirea, a modela gândirea potrivit unui anumit scop. Deci, există controlorul şi obiectul controlului. Cine este controlorul ? Vă rog, toate acestea sunt implicate în meditaţie; nu numai să controlezi gândirea cuiva, aşa cum se înţelege, în genere, în meditaţie, fie că este meditaţie Zen, fie cele mai complexe forme de meditaţie care se întâlnesc în India, existând întotdeauna dirijorul, entitatea care controlează gândirea. Deci, au separat, psihologic, gânditorul de gândire. Deci, gânditorul se separă, el însuşi, de întreg procesul gândirii şi, ca atare, în meditaţie este implicat controlorul care controlează gândirea, pentru a o amuţi. Aceasta este esenţa meditaţiei, de a produce o stare cerebrală – n-am să folosesc cuvântul ‚minte’, momentan – pentru a amuţi creierul. Voi mai da câteva explicaţii, apoi voi intra în detalii.

Deci există o separare între controlor şi obiectul controlului. Corect ? Foarte puţini oameni au ridicat această problemă. Sunt, cu toţii, încântaţi să mediteze, sperând să ajungă undeva – iluminare şi amuţirea creierului, pacea minţii ş.a.m.d. Dar extrem de puţin oameni s-au întrebat: Cine este controlorul ? Pot intra în amănunte ? Controlorul înseamnă tot gândire. Controlorul este trecutul, este entitatea sau trecerea şi măsurarea timpului. Deci, există trecutul, care este gânditorul, separat de gândire şi gânditorul încearcă să controleze gândirea. Fiinţele umane l-au inventat pe Dumnezeu – scuze, sper să nu vă supere. Nu veţi fi şocaţi, dacă voi aborda acest subiect ?

Reporter: Nu, daţi-i drumul !

Krishnamurti: Fiinţele umane, în teama lor, l-au inventat pe Dumnezeu. Şi au încercat să ajungă la Dumnezeu, care reprezintă principiul suprem; în India este denumit Brahman, principiul suprem. Şi meditaţia înseamnă să atingi supremul. Deci, meditaţie este ceva extrem de complicat, nu înseamnă numai să meditezi 20 de minute dimineaţa, 20 de minute după-amiaza şi 20 de minute seara – care înseamnă, de fapt, să-ţi faci siesta, ce n-are nici o legătură cu meditaţia. Deci, dacă cineva vrea să descopere ce înseamnă meditaţia, atunci trebuie să se întrebe, la fel ca Krishnamurti: De ce trebuie cineva să mediteze ? Cineva realizează că creierul său flecăreşte, continuu, planifică, proiectează continuu – ce va face, ce s-a făcut, trecutul înrâurind astfel prezentul. Există eterna flecăreală, fie că vorbim de cea ştiinţifică – scuze – sau flecăreala cotidiană, obişnuită, ca a unei soţii care flecăreşte, neîncetat, despre una sau alta. Deci creierul se află într-o continuă mişcare. Acum, ideea meditaţiei este de a face creierul tăcut, liniştit, complet atent şi, în acea atenţie, să descopere ceea ce există – poate că veţi obiecta la acest cuvânt ‚eternitate’ – sau ceva sacru. Aceasta este intenţia celor care au abordat, cu adevărat, această problemă. Vorbitorul a trecut prin asta, în ultimii 60 de ani sau poate mai mulţi. A discutat această problemă cu cărturari Zen, cu patriarhi Zen, cu hinduşi şi tibetani şi cu tot restul găştii.  Sper că nu vă deranjează dacă vorbesc ceva mai familiar, nu-i aşa ?

Şi vorbitorul respinge toate acele genuri de meditaţii, fiindcă ideea lor de meditaţie înseamnă de-a atinge un final. Ţelul final fiind controlul complet al creierului, astfel încât să nu mai existe mişcarea gândirii. Fiindcă, atunci când creierul este liniştit, disciplinat deliberat, adus deliberat în acea stare, atunci nu este tăcut. Este ca şi acum ai obţine ceva, care este acţiunea dorinţei. Nu ştiu dacă înţelegeţi asta. Pot continua ?

Deci, cineva trebuie să cerceteze, de asemenea, dacă cineva este interesat de toate acestea: Ce anume este dorinţa ? Nu dorinţa suprimată, aşa cum o fac călugării şi sannyasii indieni, sau identificarea dorinţei cu ceva superior – un principiu superior, o imagine superioară, dacă sunteţi creştini, identificarea cu Cristos ş.a.m.d. Deci, cineva ar trebui să înţeleagă, dacă vrea să descopere ce anume este meditaţia, ar trebui să înţeleagă şi să cerceteze natura dorinţei. M-aţi înţeles, domnilor ?”

Nu deţin şi mă îndoiesc, realmente, că voi ajunge vreodată să deţin, în această viaţă, răspunsurile, fie ele şi parţiale, la toate aceste probleme analizate de Krishnamurti, vreme de decenii, chiar dacă simt că-i înţeleg explicaţiile, uneori şi că mă identific cu opiniile sale, în acele rare ocazii, dar un lucru îl ştiu sigur: îi voi acorda, întotdeauna, tot creditul posibil şi întreaga prezumţie de nevinovăţie, fiindcă ştiu că, spre deosebire de toţi făţarnicii evanghelişti şi slujbaşi ai religiilor organizate, întreţinuţi din pomenile şi impozitele noastre, complicii abjecţi ai represiunii statale, dorinţa maestrului de a vedea sfărâmate lanţurile spirituale ale omenirii era cât se poate de sinceră şi dizertaţiile sale n-au avut, niciodată, nimic de-a face cu sofismele biblice sau vedice sau tibetane.

„Meditaţia necesită o minte incredibil de alertă; meditaţia înseamnă înţelegerea vieţii, în întregime, în care orice formă de fragmentare trebuie să fi încetat. Meditaţia nu este controlul gândirii, fiindcă, atunci când gândirea este controlată, aceasta provoacă conflicte în minte, dar, atunci când înţelegi structura şi originea gândirii, pe care am explicat-o deja, atunci gândirea nu se va mai interpune. Exact acea înţelegere a structurii gândirii conţine propria sa disciplină, care este meditaţia.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Freedom from the Known, 115

Beyond myth and tradition(5) ... link2

Beyond myth and tradition(6) ... link2