9 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IV-a


„Ce lucru deosebit este o relaţie şi cât de repede cădem în rutină într-o anumită relaţie, lucrurile devin indiscutabile, situaţia este acceptată şi nici o variaţiune nu mai este tolerată; nu este încurajată nici o mişcare în direcţia incertitudinii, nici măcar pentru o secundă. Totul este atât de bine reglementat, atât de securizat, atât de închegat, încât nu mai există nici o şansă de împrospătare, pentru respiraţia limpede, revigorantă, a primăverii. Acest lucru şi chiar mai mult de atât se numeşte relaţie. Dacă observăm cu atenţie, relaţia este mult mai subtilă, mai rapidă decât fulgerul, mai vastă decât Pământul, fiindcă relaţia înseamnă viaţă. Viaţa înseamnă conflict. Ne dorim să transformăm relaţia în ceva brut, dur şi uşor de gestionat. Deci îşi pierde parfumul, frumuseţea ei. Toate acestea apar fiindcă cineva nu iubeşte, iar iubirea, desigur, este cel mai grozav lucru dintre toate, fiindcă în ea trebuie să existe un abandon complet al sinelui.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to a Young Friend,12

Am ajuns la al patrulea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, consacrat în continuare responsabilităţii, manifestată însă în relaţiile umane, de această dată, pe care maestrul le consideră ca fiind esenţiale, pur şi simplu fundamentul întregii vieţi sociale, indiferent de izolarea aparentă în care unii dintre noi alegem câteodată să ne trăim o anumită perioadă a vieţii, din motive poate religioase, poate egoiste, poate mizantropice sau poate chiar spirituale.

Pe aceeaşi problematică, a relaţiilor umane, mi-am permis să traduc, pentru fidelii acestui blog, încă unul dintre textele vastei opere a acestui titan al spiritualităţii mondiale, care, sper eu, va arunca puţină lumină asupra unui subiect spinos, mai relevant ca niciodată, acum, la început de nou mileniu, când relaţia de cuplu se află într-o criză profundă, iar manipulările funeste ale ocultei mondiale au transformat întreg globul pământesc într-un câmp de bătălie.

Krishnamurti: On relationship, December 28, 1949

„Problemele cu care ne confruntăm, fiecare dintre noi şi, ca atare, întreaga lume, nu pot fi rezolvate de politicieni sau specialişti. Aceste probleme nu sunt rezultatul unor cauze superficiale şi nu pot fi considerate astfel. Nici o problemă, în special o problemă umană, nu poate fi rezolvată numai la un anumit nivel. Problemele noastre sunt complexe; ele pot fi rezolvate numai ca un proces integral, constând în răspunsul omului în faţa vieţii. Experţii pot furniza scheme pentru acţiuni planificate şi nu acţiunile planificate sunt cele care ne vor salva, ci înţelegerea complexităţii procesului uman, pe care-l reprezentaţi voi înşivă. Experţii se pot ocupa numai de probleme la un singur nivel şi, ca atare, ne amplifică atât conflictele, cât şi confuzia.

Este dezastruos să luăm în considerare problemele noastre complexe umane la un singur nivel, anume şi să permitem specialiştilor să ne domine viaţa. Viaţa noastră este un proces complex, care necesită înţelegerea profundă a sinelui propriu, atât a gândurilor, cât şi a sentimentelor. Fără a ne înţelege pe noi înşine, nici o problemă, oricât de superficială sau oricât de complexă ar fi, nu poate fi înţeleasă. Fără a ne înţelege pe noi înşine, relaţiile noastre trebuie, inevitabil, să conducă la conflict şi confuzie. Fără a ne înţelege pe noi înşine, nu poate exista nici o nouă ordine socială. O revoluţie fără autocunoaştere nu este decât o continuare a stării prezente.

Autocunoaşterea nu este un lucru obţinut din cărţi, nu este nici rezultatul unei lungi şi dureroase practici şi discipline, ci este conştientizarea, de la o clipă la alta, a fiecărui gând şi sentiment care răsare într-o relaţie. Relaţia nu este un nivel abstract, ideologic, ci este o realitate – relaţia cu proprietatea, cu oamenii şi cu ideile. Relaţia implică existenţă şi, cum nimeni nu poate trăi în izolare, a exista înseamnă a te afla în relaţie cu ceva. Conflictele noastre se manifestă în relaţii, la toate nivelele existenţei noastre şi, înţelegerea acestor relaţii, completă şi extinsă, este singura problemă reală pe care o are fiecare dintre noi. Această problemă nu poate fi amânată şi nici nu poate fi eludată. Evitarea ei nu poate crea decât tot mai mult conflict şi suferinţă. Să evadezi din ea nu înseamnă decât nechibzuinţă, care este exploatată de vicleni şi ambiţioşi.

Religia nu înseamnă atunci nici credinţă, nici dogmă, ci înţelegerea adevărului care trebuie să fie descoperit în relaţii, de la o clipă la alta. Religia care înseamnă credinţă şi dogmă nu este decât o evadare din realitatea relaţiilor. Omul care-l caută pe Dumnezeu, sau ce vreţi dumneavoastră, printr-o credinţă pe care o numeşte religie, nu creează decât opoziţie, producând dezbinare, care înseamnă dezintegrare. Orice formă de ideologie, fie de dreapta, fie de stânga, a unei anumite religii sau a alteia, asmute omul contra omului – ceea ce se şi întâmplă în lume.

Înlocuirea unei ideologii cu o alta nu este soluţia problemelor noastre. Problema nu este care ideologie este mai bună, ci înţelegerea sinelui nostru, ca pe un proces complet. Aţi putea spune că înţelegerea propriei fiinţe ar necesita un timp infinit şi, între timp, lumea se face bucăţi. Gândiţi-vă că, dacă aveţi planificată o acţiune, potrivit unei anumite ideologii, atunci există posibilitatea producerii, în curând, a unei transformări a lumii. Dacă analizăm asta cu ceva mai multă atenţie, vom vedea că ideile nu unesc deloc oamenii. O idee poate ajuta la formarea unui grup, dar acel grup se opune unui alt grup, ce are o idee diferită ş.a.m.d., până când ideile devin mai importante decât acţiunea. Ideologiile, credinţele, religiile organizate, dezbină oamenii.

Omenirea nu poate fi integrată într-o idee, oricât de nobilă şi vastă ar putea fi acea idee. Fiindcă ideea nu este decât un răspuns condiţionat şi, un răspuns condiţionat, atunci când înfruntăm provocarea vieţii, trebuie să fie inadecvat, producând conflict şi confuzie. Religia care se bazează pe o idee nu poate uni oamenii. Religia, ca exercitare a vreunei autorităţi, poate lega câţiva oameni laolaltă, dar va isca un antagonism inevitabil; experienţa altuia nu este un adevăr, oricât de grozav ar fi acel experimentator. Adevărul nu poate fi niciodată produsul unei autorităţi auto impuse. Experienţa unui guru, a unui învăţător, a unui sfânt, a unui mântuitor, nu reprezintă adevărul pe care trebuie să-l descoperi. Adevărul altuia nu înseamnă adevăr. Poţi repeta exprimarea verbală a adevărului unui alt om, dar acela devine o minciună în procesul repetării.

Experienţa altcuiva nu este validă, nu este justificată în înţelegerea realităţii. Dar religiile organizate, din întreaga lume, se bazează pe experienţa altuia şi, ca atare, nu eliberează omul, ci numai îl leagă de un anumit tipar, care asmute un om contra altuia. Fiecare dintre noi trebuie să pornească de la început, iarăşi, fiindcă ceea ce suntem este şi lumea. Lumea nu diferă de tine sau de mine. Această mică lume a problemelor noastre, extinsă, devine lumea şi problemele lumii.

Noi nu mai sperăm în înţelegerea relaţiei dintre vastele probleme ale lumii. Noi nu vedem că nu este o problemă de acţiune în masă, ci a trezirii fiecărui individ în faţa lumii în care trăieşte şi a rezolvării problemelor acestei lumi, oricât de limitate ar fi. Masa este o abstracţiune care este exploatată de politician, de cineva care are o ideologie. Masa constă, de fapt, din tine şi din mine şi din altul. Când tu şi eu şi un altul suntem hipnotizaţi de un cuvânt, atunci devenim o masă, care tot o abstracţiune rămâne, deoarece cuvântul este o abstracţiune. Acţiunea de masă este o iluzie. Această acţiune este, de fapt, ideea unora despre acţiune, pe care o acceptăm, în confuzia şi disperarea noastră. Din cauza confuziei şi a disperării noastre ne alegem ghizii, fie ei politici sau religioşi; şi ei trebuie să se afle, inevitabil, din cauza alegerii noastre, tot în confuzie şi disperare. Ei ar putea afişa un aer de siguranţă şi atotcunoaştere, dar, de fapt, fiindcă sunt ghizii celor confuzi, ei trebuie să fie confuzi, în egală măsură, altminteri neputând fi ghizi. În lume, acolo unde liderul (ghidul) şi cei conduşi (ghidaţi) sunt confuzi, să urmezi tiparul unei ideologii, cu bună ştiinţă sau în necunoştinţă de cauză, înseamnă să naşti tot mai multe conflicte şi suferinţă.

Individul atunci devine important, nu ideea sa sau cei pe care-i urmează, ţara sa sau credinţa sa. Voi sunteţi importanţi, nu cărei ideologii sau naţiuni aparţineţi, cărei culori şi credinţe; ideologia nu este decât proiecţia propriei noastre condiţionări. Aceste condiţionări pot, la un anumit nivel, să fie utile, drept cunoaştere; dar, la un alt nivel, la nivelul profund al existenţei, ele devin extrem de dăunătoare şi distructive. Fiindcă acestea sunt propriile voastre proiecţii – religiile şi ideologiile, naţionalismul şi celelalte tipare – orice acţiune care se bazează pe ele trebuie să fie similară unui câine care-şi fugăreşte propria coadă. Fiindcă toate idealurile sunt fabricate. Ele sunt rezultatul propriei noastre proiecţii şi ele nu revelează adevărul.

Numai atunci când fiecare dintre noi sesizează structura actuală a existenţei, structura idealurilor auto proiectate şi a concluziilor, va exista o posibilitate de a ne elibera, noi înşine şi de a analiza problema dintr-o nouă perspectivă. Criza, dezastrele iminente, nu pot fi eliminate de un alt set de ideologii auto proiectate, ci numai atunci când voi, ca indivizi, sesizaţi adevărul acestui fapt şi, deci, începeţi să înţelegeţi întreg procesul gândirii şi simţirii voastre. Individul este important numai în acest sens şi nu ca un răspuns izolat, nemilos, la o problemă anume.

La urma urmei, problema întregii lumi este răspunsul inadecvat la nou, la schimbarea provocărilor vieţii. Această nepotrivire creează conflicte, care generează probleme. Până când răspunsul nu devine adecvat, va trebui să ne confruntăm cu o multitudine de probleme. Compatibilitatea nu necesită o nouă condiţionare, ci eliberarea de orice condiţionare. Adică, atât timp cât eşti budist, creştin, musulman, hindus sau aparţii mişcării de stânga sau de dreapta, nu poţi răspunde adecvat la problemele care sunt propriile noastre creaţii şi, deci, ale lumii. Nu consolidarea condiţionării, religioase sau sociale, este cea care va genera pacea voastră şi a lumii.

Lumea este problema voastră şi, pentru a o înţelege, trebuie să vă înţelegeţi, voi înşivă. Această auto înţelegere nu este o problemă de timp. Voi existaţi numai în relaţii; altminteri nu existaţi. Relaţiile voastre sunt problema – relaţia cu proprietatea, cu oamenii şi cu ideile şi cu credinţele. Aceste relaţii constau acum din fricţiuni, conflicte; şi, atât timp cât nu vă înţelegeţi relaţiile, puteţi face ce doriţi, vă puteţi hipnotiza printr-o ideologie sau dogmă, dar nu veţi avea linişte. Această înţelegere a propriei fiinţe reprezintă acţiunea în relaţii. Vă auto descoperiţi pe măsura implicării voastre, directe, în relaţii. Relaţiile sunt oglinda în care vă vedeţi, exact aşa cum sunteţi. Nu vă puteţi vedea, aşa cum sunteţi, în această oglindă, dacă o abordaţi cu concluzii şi explicaţii sau cu acuzaţii sau justificări.

Tocmai percepţia a ceea ce sunteţi, aşa cum sunteţi, în momentul acţiunii în relaţii, generează eliberarea de ceea ce există. Numai în libertate poate exista descoperire. O minte condiţionată nu poate descoperi adevărul. Libertatea nu este o abstracţiune, ci capătă fiinţă împreună cu virtutea. Fiindcă, însăşi natura virtuţii este de a produce eliberarea de cauzele confuziei. La urma urmei, non-virtutea înseamnă dezordine, conflict. Dar virtutea înseamnă libertate, limpezimea percepţiei pe care o produce înţelegerea. Nu puteţi deveni virtuoşi. Devenirea nu este decât o iluzie a lăcomiei sau a poftei de înavuţire. Virtutea înseamnă perceperea imediată a ceea ce există. Deci, autocunoaşterea este începutul înţelepciunii şi tocmai înţelepciunea este cea care va rezolva problemele voastre şi, ca atare, problemele lumii.”

Ignorarea religiilor organizate, a oricărui tip de ideologie – toate fiind, în fapt, demagogice şi găunoase –  în favoarea procesului laborios al auto cunoaşterii sinelui propriu, este o decizie şocantă, extrem de dificilă pentru majoritatea dintre noi, deoarece condiţionarea – cu metodele ei care au fost perfectate timp de milenii – la care suntem supuşi încă din copilărie, prin răpirea din sânul familiei şi expunerea la influenţa insidioasă a aparatului propagandistic statal, fals numit educaţional, înrădăcinează tipare comportamentale solide, extrem de greu de eliminat în absenţa conştientizării propriului statut de fiinţă obedientă în faţa autorităţii, mai ales când ni se oferă iluzia seducătoare a „liberului arbitru”, expresia cea mai elocventă a sclaviei intelectuale, a unei minţi confuze, incapabilă să discearnă cu claritate calea de urmat.

„Nu există un astfel de lucru numit trai solitar, fiindcă trăim, cu toţii, în cadrul unor relaţii; dar, să trăieşti fără a fi implicat în relaţii directe, necesită o inteligenţă superioară, o mai rapidă şi o mai vastă conştientizare a auto descoperirii sinelui propriu. O existenţă ‚solitară’, în absenţa acestei profunde şi fluente conştientizări, consolidează tendinţele deja dominante şi, ca atare, creează dezechilibru, denaturare. În prezent, cineva trebuie să devină conştient de ansamblul obiceiurilor stranii, cognitiv-sentimentale, care se consolidează cu vârsta şi, prin înţelegerea lor, le poate îndepărta. Numai avuţiile lăuntrice aduc pace şi bucurie.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

6 comentarii:

  1. Minunat!!!

    Multa sanatate !!!

    Liviu

    RăspundețiȘtergere
  2. [... ] " Domnule, as vrea sa intreb urmatorul lucru :
    Oare chiar exista vreo decizie ? Decizia implica alegere. Alegerea implica o minte care este confuza, alege una sau alta. O minte care vede clar, nu are de ales. Ea nu decide, ea actioneza ! "

    ma intreb de unde aceasta retinere, era sa scriu lancezeala, in a exprima macar prin comentarii - nu-mi dati vestea ! imi pot imagina ca rubrica DONATII este privita precum poarta noua de catre vitel ! - pretuirea muncii, ostenelii, daruirii cu care ne rasfatati de atata amar de timp, din preaplinul sufletului Domniei Voastre, absolut GRATUIT?!

    Fiti binecuvantat!
    Domnul sa va bucure!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Retinerea lor rimeaza perfect cu bucuria romanului de a primi pe gratis ceva muncit. Nu pentru bani am infiintat insa acest blog, iar daca pagina de donatii inspaimanta marea majoritate a vizitatorilor, asta este optiunea lor personala. Constiinta este un lux pe care nu ni-l permitem cu totii ! Multumesc mult pentru gandul cel bun !

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !