13 mai 2011

2012 - Vremea schimbării

O nouă perspectivă este revelată de 2012: Time For Change, regizat de nominalizatul la Emmy 2009, Joao Amorim şi produs de Daniel Pinchbeck, pentru o perioadă controversată, ce aparţine viitorului foarte apropiat, fiind unul dintre cele mai optimiste documentare, bazat pe analize obiective ale situaţiei actuale, dar şi pe soluţii şi nu ipoteze sau teorii, ce ne-ar putea purta spre un viitor mult mai luminos şi drept, al întregii umanităţi.

Dat fiind subiectul "apocaliptic", atât de drag maşinii de vise mincinoase a Hollywood-ului, ce se înscrie în linia propagandistică a impunerii şi întreţinerii stării generalizate de frică, filmul "artistic" ce tratează acelaşi subiect, al anului 2012, a fost pentru mine o mare dezamăgire, în ciuda distribuţiei prestigioase şi a fondurilor mai mult decât generoase ce i-au fost alocate, reuşind totuşi să formuleze o întrebare ce stă poate pe buzele tuturor celor îngrijoraţi de o asemenea alternativă: "Ce vor face guvernele, pentru noi, într-o asemenea eventualitate ?", căreia i-a dat şi un răspuns previzibil: "Absolut nimic !"

6 mai 2011

Ororile războiului: 1861-2010

Filmul documentar "Wartorn: 1861-2010", în regia lui Jon Alpert şi a lui Ellen Goosenberg, avându-l ca producător executiv pe James Gandolfini, personajul principal al serialului Clanul Soprano, era prezentat în premieră, pe postul HBO, tratând un subiect ignorat sau tratat cu indolenţă, până de curând, de armata americană: drama veteranilor războaielor americane, începând de la cel civil şi terminând cu cele prezente.

Când am tratat subiectul Zeitgeist - Moving Forward, am scris aceste cuvinte:

"Este cât se poate de legal să ucizi în masă, sub drapel, deşi se ştiu efectele devastatoare, ale acestui lanţ de crime inimaginabile, asupra sănătăţii mentale a veteranilor, care nu mai reuşesc, niciodată, să se reintegreze într-o societate căreia nu-i mai înţeleg placiditatea şi pacifismul, fiind marginalizaţi fără excepţie, când singurii care ar trebui să piară în războaie ar trebui să fie aceste rebuturi ale speciei umane, ce se închină zeului "ban" şi zeiţei "dobândă", aceste abace ambulante, cu ipoteci în loc de suflete.",

1 mai 2011

Piramida deşeurilor - Conspiraţia uzurii morale planificate

O ilustră necunoscută, Cosima Dannoritzer, lansa în data de 30 noiembrie 2010, la televiziunea norvegiană, un documentar excelent, The Light Bulb Conspiracy, realizat cu deplin profesionalism, într-un stil alert şi perfect coerent, care confirma, aducând dovezi palpabile, un concept, "planned obsolescence" sau uzura morală planificată, ce făcuse doar obiectul teoriilor conspiraţiei, până atunci.

Documentarul s-a bucurat de un real succes, seria premierelor naţionale continuând, de la începutul acestui an, într-o serie de ţări europene incluzând Irlanda, Franţa, Germania şi Finlanda.

The Light Bulb Conspiracy combină cercetarea de investigaţie şi rarele imagini de arhivă, pentru a urmări povestea nespusă a uzurii morale planificate, de la începuturile sale, în anii '20, prin apariţia unui cartel secret, înfiinţat în mod expres, pentru a limita durata de viaţă a becurilor incandescente, până la poveşti actuale care implică echipamente electronice de vârf (cum ar fi iPod) şi spiritul de opoziţie, tot mai intens, în rândul consumatorilor obişnuiţi.

27 apr. 2011

Latura întunecată a ciocolatei

The Dark Side Of Chocolate nu este nimic mai mult decât un simplu documentar, din 2010, în regia danezilor Miki Mistrati şi U. Roberto Romano, care încearcă să menţină în atenţia unei lumi din ce în ce mai atinsă de amnezie sau indiferenţă, faptul că, în plin secol XXI, mai persistă o situaţie pe care unii o consideră o simplă problemă de istorie: sclavia copiilor africani de pe plantaţiile de cacao.




În 2001, izbucnea un scandal mondial, în urma descoperirii de dovezi privind traficul de copii, sclavia şi alte abuzuri, la care sunt supuşi copiii din Coasta de Fildeş, o ţară care produce aproape jumătate din cantitatea anuală de cacao a lumii.

A urmat o avalanşă de publicitate negativă şi acţiuni ale unor organizaţii mondiale ale consumatorilor, ce solicitau insistent răspunsuri şi soluţii, ale acestei probleme.

21 apr. 2011

Energia liberă - Cursa către punctul zero

Cu un documentar de aproape două ore, Free Energy - The Race to Zero Point, triplu premiat - Aurora Gold Award, Profit Producers' Award şi Telly Award - regizat de Christopher Toussaint, produs de Harry DeLigter de la Lightworks Audio & Video şi prezentat de Bill Jenkins, de la ABC Radio, redeschid un subiect sensibil, tratat parţial în documentarul consacrat fuziunii la rece, cel al surselor energetice neconvenţionale, menite să ne elibereze din capcana combustibililor fosili şi a periculoasei reacţii de fisiune atomică, ale căror reziduuri vor sufoca complet planeta, dacă nu ne decidem, cât mai curând, către o schimbare fundamentală a viziunii economice şi a abordării ştiinţifice a domeniului energetic.

Filmul poate deschide ochii tuturor scepticilor, de bună credinţă, realizând un istoric cuprinzător al inventatorilor şi invenţiilor ce s-au depărtat, în timp, de fizica newtoniană, începând cu Faraday, Maxwell, Tesla şi Schauberger şi terminând cu pionierii actuali ai electromagnetismului, antigravitaţiei şi fuziunii la rece, relevând, în trecere, ce-i drept şi persecuţiile la care au fost supuşi aceşti eretici, de către guvernele şi afaceriştii care doresc menţinerea permanentă sub control a tuturor surselor energetice mondiale, fiindcă nu trebuie să uităm că birocraţia statală este alimentată masiv din fondurile energetice, iar politicienii sunt cumpăraţi, din start, de marile corporaţii din domeniu, care le finanţează campaniile electorale.

15 apr. 2011

Obsedaţi de celebritate

Starsuckers este cel mai controversat documentar al anului, lansat în cinematografele britanice în noiembrie 2009, în aprecierea unanimă a criticilor, film ce a reconfirmat umorul negru insular, prin expunerea şocantă a obsesiei mass media pentru cultul vedetelor, relevând motivele reale ce stau la baza dependenţei noastre de personaje celebre - beneficiile financiare şi setea de putere a corporaţiilor şi a câtorva indivizi aparţinând elitelor.

Filmul continuă seria informală a documentarelor consacrate dezvăluirii manipulării colective, ce au fost deja postate pe blog - Zeitgeist III, Ethos şi PsyWar - exfoliind ambalajul strălucitor ce maschează falsitatea cultului vedetelor în societatea noastră actuală.

8 apr. 2011

Manifestarea minţii - Universul psihedelic & şamanismul

Primul dintr-un ciclu de trei documentare, "Footprints of the Shaman", promise de Bouncing Bear Films, Manifesting the Mind, lansat în primăvara lui 2009, în regia lui Andrew Rutajit, este un film care abordează  domenii încă neelucidate dar foarte incomode, psihedelicele şi şamanismul, beneficiind de aportul unor experţi ca: Daniel Pinchbeck, John Major Jenkins, fraţii Terence şi Dennis McKenna, Nick Herbert, Alex Grey, dr. Rick Strassman ş.a.

Termenul psihedelic a fost utilizat pentru prima oară în 1957, de psihiatrul Humphry Osmond, ca o alternativă la termenul de halucinogen, în contextul psihoterapiei psihedelice; căutând un nume pentru experienţele induse de uzul de LSD, Osmond l-a contactat pe Aldous Huxley, cunoscutul scriitor şi partizan al calităţilor terapeutice ale acestor substanţe, care a propus iniţial un termen similar, "phanerothyme", derivat tot din greacă, în urma corespondenţei purtate ajungându-se la varianta finală de "psihedelic".

2 apr. 2011

Zeitgeist - Introducere în economia bazată pe resurse

Peter Joseph este un muzician şi producător independent de film, autorul seriei Zeitgeist şi, totodată, începând din 2009, promotorul Mişcării Zeitgeist, un proiect ce susţine trezirea socială globală şi conceptele unor prefaceri sociale majore, dintre care cea mai importantă este tranziţia cât mai rapidă de la actualul sistem economic corupt, bazat pe schimbul monetar şi aşa-zisa "piaţă liberă", la un sistem economic bazat pe resursele disponibile ale planetei.

Pe 21 martie a.c., beneficiind de serviciile platformei TED (Technology Entertainment and Design), aflată în proprietatea fundaţiei private non-profit Sapling Foundation, Peter Joseph a susţinut această mini prezentare, de numai 18 minute, conform timpului alocat tuturor, revenind asupra principiilor economiei bazate pe resurse, o idee a lui Jacque Fresco fondatorul Proiectului Venus.

29 mar. 2011

Matricea vie - Ştiinţa vindecării

"The Living Matrix este un film ce trebuie neapărat văzut, de oricine este interesat să-şi deschidă mintea către posibilităţi de vindecare pe care medicina alopată nu le poate explica. Succesul său, încă de la primele vizionări, laolaltă cu un puternic curent de opinie în favoarea medicinei alternative, demonstrează importanţa acestui film în promovarea unor idei revoluţionare pentru publicul larg."

Richard Cohn,
Publicist

Acest film - produs de Harry Massey, fondator al Nutri-Energetics Systems şi regizat de Greg Becker, preşedintele companiei mediatice Emaginate - aruncă o provocare medicinei convenţionale, de a-şi extinde orizontul cunoaşterii biologiei umane, invitându-ne într-o călătorie fascinantă, condusă de unii dintre cei mai respectaţi experţi în medicina bioenergetică sau alternativă.

22 mar. 2011

Războiul psihologic - Treziţi-vă !

PsyWar - Wake up! este un documentar fantastic, care demolează efectiv, din temelii, mitul societăţilor democratice moderne, revelându-le adevărata faţă, de societăţi elitiste, cum au fost dintotdeauna în istorie, prin combinarea istoricului dezvoltării propagandei corporatiste şi guvernamentale americane, cu interviuri ale unor personalităţi marcante, ca Howard Zinn şi Noam Chomsky, ilustrând SUA ca pe o oligarhie psihopată, orientată doar spre acumularea de averi, în detrimentul drepturilor omului şi echilibrului ecologic planetar.

Cu toate acestea, mă disociez de pledoaria pentru patriotism făcută în film, fie şi pentru unicul motiv că, din moment ce s-a simţit nevoia să fie impus prin lege, nu poate avea nimic de-a face cu liberul arbitru al unei fiinţe umane responsabile, legislaţia dictatorială impusă de Woodrow Wilson, în primul război mondial şi, mai recent, "Actul Patriotic" al stupidului criminal George W. Bush, fiind ilustrări perfecte ale acestui argument.

15 mar. 2011

Efectul canar - Tragedia nativilor americani

Doi muzicieni, membri ai formaţiei pop The Bastard Fairies din Los Angeles, Robin Davey şi Yellow Thunder Woman, au realizat, în 2006, documentarul The Canary Effect - o analiză profundă a consecinţelor politicii Statelor Unite asupra populaţiei native americane - ce a fost prezentat în premieră la Tribeca Film Festival iar, ulterior, la Traverse City Film Festival, găzduit de incomodul Michael Moore, câştigând premiul Stanley Kubrick.

Titlul documentarului derivă dintr-o analogie, făcută de avocatul Felix S. Cohen, artizanul legislaţiei moderne privind drepturile populaţiei native americane, care a părăsit cariera sa guvernamentală  în 1947, în semn de protest, la momentul în care politica americană începuse să devieze, din nou, către limitarea drepturilor suverane tribale.

9 mar. 2011

Dar dacă marijuana a vindecat cancerul ?

Un alt actor celebru, Peter Coyote, de această dată, dând dovadă de o verticalitate exemplară, riscă să prezinte acest excepţional documentar, What If Cannabis Cured Cancer, lansat în vara lui 2010 şi care a câştigat 2010 Stony Award din partea High Times Magazine, premiu ce a fost înmânat luna trecută şi, de asemenea, “Best Documentary” la Williamsburg Film Festival şi “Reel Peace Award” la Berkeley Film Festival, având în distribuţie un grup de doctori şi cercetători minunaţi, ce şi-au asumat curajos sarcina de a dovedi, întregii lumi, care sunt virtuţile curative ale hulitei marijuana: dr. Robert Melamede, dr. Sean McAllister, dr. Jeffrey Hergenrather, dr. David Bearman, dr. Manuel Guzman, dr. Raphael Mechoulam şi dr. Donald Abrams.

În 2007, era lansat un alt documentar superb, The Union: The Business Behind Getting High, care argumenta, mai degrabă, stupiditatea impunerii unui regim de prohibiţie, evident neeficient, care nu face decât să îmbogăţească traficanţii şi să subvenţioneze aparatele represive statale, menţinând în funcţiune vaste forţe poliţieneşti implicate în impunerea "legii" şi imorale închisori private care storc profit de pe urma celor ce au riscat să sfideze regulile.

5 mar. 2011

Mai presus de mine - Reincarnare şi purificare spirituală

Inventatorul unui sport puţin cam fantezist, "DiscHoops",  derivat din "frisbee", Frank Huguenard - un personaj destul de temperamental, se pare, dacă putem da crezare unor articole sportive de pe net - îşi pune la încercare, cu succes, talentul cinematografic, cu acest documentar necomercial, total accesibil publicului larg, în care pune în dezbatere probleme spirituale fundamentale, ca reincarnarea şi, implicit, purificarea spirituală prin tehnici de meditaţie, apelând la învăţăturile lui Mahomed, Buddha, Krishna sau, mai recent, ale unui maestru spiritual indian pe care l-aţi putut urmări în documentarul lui David Sereda, postat pe blog - Sri Sri Ravi Shankar.

Autorul, dar şi alte persoane intervievate - ca celebrul microbiolog american, Bruce Lipton - combat teoria materialistă a evoluţiei, argumentând, de exemplu, prin incapacitatea psihologiei actuale, standard, de a rezolva problemele spirituale umane, datorită funcţionării ei pe baze pur materialiste - fiind condamnată la eşec, din start - ce nu pot depăşi paradigma darwinistă, atât de dragă savanţilor şi este derulată, în fundal, lista imensă a aşa-ziselor dereglări psihiatrice, pe care nu aş fi putut s-o inserez în traducere, simultan, pentru a putea realiza deplina ei absurditate.

28 feb. 2011

Etos - Refuzul manipulării colective

"Prezentat de dublul nominalizat la Oscar, Woody Harrelson, Ethos deschide capacul unei Cutii a Pandorei, relevând problemele sistemice ce au garantat eşecul a aproape oricărui aspect a vieţii terestre actuale: de la dezastrele ecologice, la democraţie şi  pierderea libertăţilor personale; de la terifiantele conflicte de interese, din politică, la puterea corporatistă neîngrădită, la mass media aflată în mâna unor masive conglomerate comerciale şi la complexul militar industrial, care practic ne-a cumpărat reprezentanţii."


O descriere succintă, dar mai mult decât cuprinzătoare, a unui documentar cu totul deosebit, ce reuşeşte să dezvăluie aceste complexe interconectări şi cuprinde interviurile unor gânditori de seamă ai societăţii contemporane - ca Noam Chomsky - având ca surse, materiale primite de la unii dintre cei mai remarcabili autori de filme documentare actuali.

22 feb. 2011

Vânzarea nebuniei - partea a II-a

"Industria farmaceutică ne intră în case în fiecare zi şi încearcă să ne convingă că avem, cu toţii, această problemă, pe care ei o pot rezolva cu o pastilă. Asta e ceva periculos!"

Dr. Martin Cosgro
Psiholog

"Anul trecut, companiile farmaceutice au avut profit de 285,6 miliarde dolari. Această industrie nu este în afaceri de sănătate şi vindecare. Industria farmaceutică este în afacerea managementului bolii."
Gwen Olsen
Fost reprezentant Johnson & Johnson,
Bristol-Myers-Squib şi Abbott Laboratories
Autoarea cărţii “Confessions of an Rx Drug Pusher”
Laureata Human Rights Award, 2007

După o pauză cam lungă, fiind prins în multe alte proiecte interesante, între timp, am revenit la acest vast şi cuprinzător documentar, al cărui subiect tratează una dintre cele mai mari şi mai periculoase escrocherii mondiale, "mariajul financiar" dintre psihiatri şi industria farmaceutică, cea care a ajuns să aibă profituri anuale mai mari decât ale unei alte industrii a morţii, industria armamentului, aşa-numit, convenţional.

15 feb. 2011

Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse

Postul de televiziune PBS (Nova) a difuzat în 28 octombrie 2008, un documentar fascinant, Hunting the Hidden Dimension, ca un elogiu binemeritat adus unui matematician de geniu, Benoit Mandelbrot, care a impus, începând cu anul 1975, dar, mai ales, ca autor al cărţii "The Fractal Geometry of Nature", un nou domeniu al matematicii, geometria fractală, ale cărei prezenţe în viaţa cotidiană şi aplicaţii diverse, de nebănuit, sunt revelate, în parte, de acest film.

S-ar putea să nu ştiţi, dar fractalii, la fel ca aerul pe care-l respirăm, sunt peste tot în jurul nostru, formele lor neregulate, repetitive, putând fi descoperite în formaţiunile noroase şi ramurile copacilor, în broccoli şi în culmile aspre ale munţilor şi, chiar, în ritmurile inimii umane, Nova purtându-ne în film printr-o aventură uimitoare, cu ajutorul unui grup de matematicieni rebeli, hotărâţi să descifreze regulile ce guvernează geometria fractală.

10 feb. 2011

Universul - Aventura cosmologică

Universe - The Cosmology Quest este o combinaţie unică de film documentar şi controverse umane, într-un domeniu pe care nu l-am abordat până acum, al teoriilor astronomice şi cosmologice, film ce prezintă lupta dură, din ultimele decenii, a unor astronomi neconvenţionali, de a impune abordări cosmologice ce neagă teoria oficial acceptată a Big Bang-ului, în baza unor observaţii multiple, controversate şi chiar falsificate sau ignorate de către savanţii oficiali, fapte ce au fost ascunse cu grijă marelui public, studenţilor şi chiar astronomilor.

Protagoniştii sunt, ei înşişi, figuri reprezentative în domeniu, laureaţi ai premiului Nobel sau ale unora dintre cele mai importante disticţii acordate în fizica şi astronomia actuală, printre care pot fi amintiţi: legendarul Sir Fred Hoyle (documentarul fiind, de altfel, realizat în memoria sa), controversaţii astronomi, Geoffrey Burbidge şi Halton Arp, filozoful şi proiectantul de telescoape John Dobson, astronomii Jack Sulentic şi Margaret Burbidge.

5 feb. 2011

Zeitgeist (III) - Mergând înainte

Zeitgeist: Moving Forward este al treilea film al seriei lui Peter Joseph, filmul fiind lansat pe 15 ianuarie 2011, simultan, în peste 60 de ţări şi în peste 30 de limbi diferite, cu 340 de premiere mondiale, transformându-l firesc, după opinia mea, într-unul dintre cele mai ample evenimente independente din istoria filmului, popularitatea sa fiind confirmată, indubitabil, de cele peste 300.000 de vizionări în primele 24 de ore consecutive lansării gratuite pe Youtube, în data de 26 ianuarie 2011, cifră care a urcat rapid la peste 1,4 milioane de vizionări, după numai cinci zile.

Fenomenul cinematografic Zeitgeist, demara în 2007 cu primul film al lui Peter Joseph, care-şi propunea să combată multe teorii privind evenimentele din 11 septembrie 2001 (ce au fost pretextul declanşării ultimei serii de războaie, uzuale, ale fiecărui deceniu, de după ultima conflagraţie mondială, organizate prin grija ocultei mondiale), sistemul monetar internaţional şi relaţia cu mass media (în încercarea, concertată, de manipulare a opiniei publice mondiale, pentru susţinerea unei ficţiuni convenţionale, în fapt - sistemul "pieţei libere") şi, de asemenea, originile creştinismului, provenit din religiile zeilor solari, fapte ce nu i-au atras prea multe simpatii din partea bigoţilor acestui secol, care încă mai folosesc Biblia drept pernă.

30 ian. 2011

Războiul apei

De la producţia de sticle de plastic şi până în mările şi oceanele unde ajung,  într-un final, majoritatea lor, Stephanie Soechtig le urmează calea şi  îşi face debutul ca director şi producător independent de filme documentare, prin Tapped (2009), analizând cu fermitate marea afacere a apei îmbuteliate şi modul cum corporaţiile interesate afectează cu brutalitate viaţa comunităţilor, oamenii fiind priviţi doar ca simpli pioni, neajutoraţi, cărora li se poate nega dreptul fundamental al apei, cupiditatea transnaţionalelor transformând în marfă substanţa primordială a planetei, ce defineşte viaţa, aşa cum o cunoaştem astăzi.

Trebuie să recunosc că am detestat profund cuvântul "privatizare", din prima clipă în care a început să fie vehiculat în mass media noastră post-decembristă, fiindcă instinctiv l-am simţit, în contextul mai mult decât tulbure al acelor vremuri, ca fiind doar umbrela la adăpostul căreia marii rechini bipezi vor expropria un popor de toate drepturile esenţiale avute până atunci şi ulterior mi s-au confirmat cele mai negre presimţiri, aceasta noţiune devenind sinonimă cu o alta... tâlhăria legalizată.

25 ian. 2011

La sud de graniţă

Lansat în 2009, la Festivalul de Film de la Veneţia, acest documentar, South of the Border, regizat de binecunoscutul şi controversatul Oliver Stone, după un scenariu de Tariq Ali, este un periplu prin cinci ţări sud americane, într-o încercare de a explora mişcările politice şi sociale ale Americii Latine, intervievând şapte preşedinţi regionali, pe care reuşeşte să-i "exorcizeze" de aura demonică imprimată de corporatista mass media occidentală.

Filmul îi obligă pe Stone şi echipa lui la un tur de forţă cinematografic, din insulele Caraibe până pe vârfurile Anzilor, în altiplano, reuşind să explice un fenomen politic, al preşedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, care, paradoxal, deşi este vopsit permanent în negru închis, de toată mass media, a reuşit să răspândescă rozul socialist - sau bolivarian cum îl denumeşte el - aproape pe un întreg continent, creând o coaliţie latină inimaginabilă în urmă cu doar 10 ani, când era singura voce dizidentă într-un cor de osanale la adresa SUA şi a asasinilor financiari, FMI şi Banca Mondială - şi nu fac decât să-l citez pe John Perkins, folosind acest termen blând la adresa lor.

18 ian. 2011

Pledoarie pentru Creator

Bazat pe best-seller-ul promovat de New York Times, "The Case for a Creator", acest film remarcabil relatează călătoria de peste 20 de ani a lui Lee Strobel - fost editor al Chicago Tribune - de la scepticismul spiritual la credinţa profundă într-un Creator, a cărui semnătură inconfundabilă o găsim plecând de la celula umană, până la nivelul Universului.

Ce ne spun, de fapt, descoperirile moderne din biologie, fizică şi astronomie, despre originile reale ale Universului ?

Analizate obiectiv, dovezile ştiinţei contemporane  indică, oare, prezenţa sau absenţa divinităţii ?

12 ian. 2011

Fuziunea la rece - Foc din apă

În acest documentar deosebit, Cold Fusion: Fire From Water, narat de James Doohan, interpretul unuia dintre cele mai îndrăgite personaje din universul Star Trek, "Scotty", veţi afla ce s-a mai întâmplat în domeniul controversat al fuziunii la rece, în anii care au trecut de la anunţul din 23 martie 1989 al respectabililor chimişti - până atunci - dr. Martin Fleischmann şi dr. Stanley Pons, de la Universitatea din Utah, care susţineau că o celulă de sticlă plină cu apă grea, dotată cu un catod de paladiu, producea - la trecerea unui curent electric slab - foarte multă energie calorică, reacţia de bază trebuind să fie una de natură nucleară, similară, poate, celei ce are loc în stele.

Noul "foc din apă" nu putea proveni dintr-o reacţie chimică obişnuită, nefiind implicaţi nici un fel de reactivi chimici în experiment, în afara apei, considerată a fi inertă din acest punct de vedere, iar nivelele energetice raportate le depăşeau cu mult pe cele ale unor reacţii clasice, prefigurându-se noua sursă energetică a viitorului, ce urma să pună capăt negrei ere a combustibililor fosili, cu toată suita de efecte - în principal negative - asociate acestora.

7 ian. 2011

Vocea - Conexiunea cuantică universală

"Toată materia îşi are originile şi continuă să existe doar în virtutea unei forţe. Suntem nevoiţi să presupunem că, în spatele acestei forţe, există o Minte, conştientă şi inteligentă. Această Minte este matricea întregii materii."

Max Planck
Părintele fizicii cuantice
(1858 - 1947)




David Sereda se aventurează, din nou, pe tărâmurile fascinante ale fizicii spirituale şi ale ştiinţei conştiinţei, în căutarea căii către suprema Iluminare, în acest documentar fascinant, care încearcă, în ceva mai mult de trei ore, să ne deschidă ochii asupra adevăratei realităţi a Universului şi voi scrie mereu cu majusculă şi acest cuvânt, fiindcă Universul nu poate fi decât una dintre multiplele manifestări vizibile ale sublimului Dumnezeu şi poate, cea mai apropiată - prin diversitatea, complexitatea şi haosul său, doar aparent, cu siguranţă - de esenţa divină.