Vânzarea nebuniei - partea a II-a

"Industria farmaceutică ne intră în case în fiecare zi şi încearcă să ne convingă că avem, cu toţii, această problemă, pe care ei o pot rezolva cu o pastilă. Asta e ceva periculos!"

Dr. Martin Cosgro

Psiholog

"Anul trecut, companiile farmaceutice au avut profit de 285,6 miliarde dolari. Această industrie nu este în afaceri de sănătate şi vindecare. Industria farmaceutică este în afacerea managementului bolii."

Gwen Olsen

Fost reprezentant Johnson & Johnson,

Bristol-Myers-Squib şi Abbott Laboratories

Autoarea cărţii “Confessions of an Rx Drug Pusher”

Laureata Human Rights Award, 2007

După o pauză cam lungă, fiind prins în multe alte proiecte interesante, între timp, am revenit la acest vast şi cuprinzător documentar, al cărui subiect tratează una dintre cele mai mari şi mai periculoase escrocherii mondiale, "mariajul financiar" dintre psihiatri şi industria farmaceutică, cea care a ajuns să aibă profituri anuale mai mari decât ale unei alte industrii a morţii, industria armamentului, aşa-numit, convenţional.

Cât de sigură este, de exemplu, noua clasă "minune" de droguri antidepresive ?

În timpul testelor efectuate pe adulţi sănătoşi, pentru Prozac - primul drog psihotrop de acest gen - 50%, dintre subiecţi au manifestat tendinţe suicidare, dar cum legislaţia americană prevede ca testele de siguranţă ale drogurilor să fie efectuate chiar de companiile producătoare, cercetătorii au măsluit rezultatele în favoarea lor, pentru a putea obţine aprobarea Food and Drug Administration, FDA.

Ca atare, s-a ajuns, actualmente, să se prescrie droguri psihotrope pentru aproape orice stare emoţională umană, normală, sub o diversitate năucitoare de denumiri pur comerciale: Zoloft, Paxil, Effexor, Zyban, Celexa, Sarafem, care maschează, de fapt, realitatea crudă a naturii reale a acestor aşa-zise "medicamente": droguri ce provoacă dependenţe extrem de puternice - mai grave, în unele cazuri, decât ale mult blamatelor droguri ale străzii, aflate sub interdicţie legislativă pe plan mondial - motiv pentru care am şi folosit acest termen pentru ele, în toată traducerea documentarului.

Deşi aceste droguri nu au fost niciodată aprobate oficial pentru a fi prescrise copiilor, celor mai năpăstuiţi dintre ei, copiii aflaţi în sistemele de adopţii statale americane, li se prescriu pe bandă rulantă astfel de "tratamente", începând de la vârsta de trei ani, pentru tot felul de afecţiuni închipuite, procentul celor afectaţi fiind de peste 60% în Texas şi peste 66% în Massachusetts.

În baza unei propagande mincinoase, mascată sub forma unor false articole ştiinţifice şi emisiuni de ştiri, Asociaţia Americană a Psihiatrilor, organizaţie finanţată aproape exclusiv de Big Pharma, a efectuat un lobby legislativ intens, pentru a obţine permisiunea de promovare a unor programe de testare, ce afectează o altă categorie socială vitală: adolescenţii.

Rezultatul pătrunderii, până şi în şcoli, a acestei caracatiţe lacome, alianţa psiho-farmaceutică, s-a concretizat în peste 84% de diagnostice psihiatrice false, la 90% dintre adolescenţi fiindu-le prescrise droguri psihotrope, ţelul final fiind de a crea, de timpuriu, o altă categorie de consumatori pe viaţă, ideal deloc dificil de atins, prin complicitatea cu autorităţile statale şi falsele grupuri de sprijin, ale căror venituri provin, în proporţie de 66%, tot din industria asasinilor chimici.

Ipocrizia şi mercantilismul psihiatrilor sunt susţinute, suplimentar, de un adevărat bombardament mediatic şi cibernetic, prin intermediul "programelor educaţionale", al căror mesaj obsedant este repetat la infinit: "Eşti bolnav... noi avem soluţia... întreabă-ţi doctorul !".

Există un conflict de interese, evident, datorită milioanelor de dolari investite în audio-vizual şi în presa scrisă,de către industria farmaceutică, acesta fiind motivul principal pentru care nu auzim despre reacţiile adverse, multiple, ale acestor droguri, ce conduc la sinucideri, crime şi dependenţe grave.

Datorită ignoranţei consumatorilor şi abilităţii de a pompa mesaje subliminale prin intermediul reclamelor televizate, doctorii au ajuns, acum, în situaţia de a li se spune de către pacienţi, care droguri anume doresc să le fie prescrise, un studiu independent ce a folosit actori profesionişti, pe post de falşi pacienţi, revelând un procent de 50% de medici dispuşi să îndeplinească solicitarea expresă a pacientului, din dorinţa de a nu-şi periclita afacerile.

Nimic surprinzător, de altfel, în contextul infamei societăţi de consum şi a coruptului sistem financiar mondial, care au impus mercificarea profesiei medicale, un domeniu care nu avea ce căuta în circuitul comercial, realitatea fiind cu totul alta:

- toate drogurile au efecte secundare, care nu fac decât să agraveze starea fizică generală a celui ce are aşa-zisa "boală mentală";

- drogurile psihiatrice pot provoca depresii şi induc comportamente agresive, fie prin folosirea lor curentă, fie prin încercarea de a renunţa, ulterior, la ele;

- majoritatea drogurilor prescrise copiilor provoacă dependenţe mai puternice decât cocaina, fiind nominalizate, de fapt, în exact acelaşi nomenclator al agenţiei americane antidrog, DEA;

- "diagnosticele psihiatrice" se bazează pe o "ştiinţă" dubioasă, pe un manual inventat ad-hoc şi arbitrar, prin votare, nici un diagnostic neputând fi determinat printr-un test obiectiv;

- se estimează o cifră de peste 100 de milioane de oameni, pe plan mondial, ce au căzut în capcana acestor droguri mortale.

"Mai puţin de 10%, dintre aceste droguri, sunt mai eficiente decât un placebo, potrivit meta-analizelor drogurilor psihiatrice. Şi 60% din cele 10%, menţionate anterior, chiar sunt placebo, acesta putând fi motivul pentru care, în atât de multe cazuri, drogurile psihiatrice sunt cunoscute a fi cauzat mai mult rău decât bine, în situaţii reale de viaţă." - Gwen Olsen

În 22 martie 2004, FDA a publicat următorul anunţ: "...anxietate, agitaţie, atacuri de panică, insomnie, iritabilitate, ostilitate, impulsivitate, acatizie şi comportament maniacal, toate au fost raportate la copiii şi adulţii aflaţi sub tratament cu antidepresive."

"Toate atacurile cu armă, din şcoli, au fost rezultatul drogării psihiatrice", afirma Genita Petralli, medicul şef al Shangri La BioSpa and Addiction Clinic. Ea preciza că, cei implicaţi, fie sufereau efectele sevrajului, fie aveau diverse reacţii adverse la aceste droguri, astfel de asasinate în masă nefiind întânite înainte ca drogurile psihiatrice să pătrundă în şcoli, prin programe similare TMAP, CMAP sau PENMAP.

Creşterea explozivă a numărului efectelor secundare de la un drog la altul, pe măsura patentării lor, nu denotă decât un atac intenţionat, progresiv, la adresa fiinţei umane, implicarea chiar şi a CIA în multe dintre problemele psihiatrice fiind mai mult decât elocventă, în acest sens, dacă vom corobora imaginea psihiatrică de ansamblu, cu experimentele CIA cu LSD şi alte halucinogene, efectuate pe mari grupuri populaţionale, în anii '60 şi '70 şi drogarea excesivă a militarilor, care are drept scop, cred eu, asigurarea obedienţei lor şi nu eliminarea stresului acţiunilor de luptă.

Nutriţia şi multe alte tehnici ca yoga, meditaţia, Ayurveda, acupunctura, medicina tradiţională chineză ş.a. pot fi factori majori în eliminarea toxinelor din organism şi echilibrarea psihică a acestuia.

Suplimente ca acizii graşi Omega-3 au fost revelaţi ca având efecte, semnificative, în reducerea depresiei, dereglării bipolare, furiei, agresivităţii şi anxietăţii.

Potrivit mentalhealth.samhsa.gov, vitaminele B-complex, riboflavinul, magneziul şi thiamina, pot trata anxietatea, autismul, depresia, psihozele induse medicamentos şi hiperactivitatea.

De asemenea, unele alergii alimentare au fost corelate cu apariţia unor boli mentale: "... alergii la alimente ca: grâu, zahăr şi lapte, pot cauza sau exacerba simptomele de schizofrenie, autism, anxietate, incapacitate de a învăţa, deficit de atenţie prin hiperactivitate ADHD şi alte boli."

La final, vă prezint traducerea scrisorii de demisie, înaintată Asociaţiei Americane a Psihiatrilor de dr. Loren R. Mosher, creatorul programului de succes "Soteria", blocat de mafia psiho-farmaceutică, scrisoare care confirmă practicile de drogare şi supunere a indezirabililor.

"Dr. Loren R. Mosher
2616 Angell Ave, San Diego, CA 92122
Ph: 619 550-0312
Fx: 619 558 0854
4 decembrie 1998

Dr. Rodrigo Munoz

Preşedinte al Asociaţiei 

Americane a Psihiatrilor

1400 94 Street N. W.

Washington, D.C. 20005

Dragă Rod,

După aproape trei decenii ca membru, cu un amestec de plăcere şi dezamăgire îţi înaintez această scrisoare de demisie din Asociaţia Americană a Psihiatrilor. Motivul principal al acţiunii mele este credinţa că, de fapt, demisionez din Asociaţia Americană a Psihofarmaciştilor. Din fericire, identitatea reală a organizaţiei nu necesită şi schimbarea de acronim.

Din păcate, APA impune şi consolidează, prin vorbe şi fapte, dependenţa de droguri a societăţii noastre, deşi se spune că duce o campanie contra drogurilor. Clienţii cu diagnostic dual sunt o mare problemă pentru noi, dar nu din cauza drogurilor bune pe care le prescriem, rele fiind doar cele obţinute fără reţetă. Un marxist ar observa că, fiind o bună organizaţie capitalistă, APA agrează doar drogurile din care derivă un profit - direct sau indirect.

Nu este un grup pentru mine. În acest moment al istoriei, din punctul meu de vedere, psihiatrii au fost cumpăraţi de companiile farmaceutice, aproape în totalitate. APA nu mai poate exista fără suportul financiar al companiilor farmaceutice, pentru întâlniri, simpozioane, conferinţe, reclamă, prânzuri de afaceri, burse şcolare la discreţie etc. Psihiatrii au devenit lingăii campaniilor promoţionale ale companiilor, APA continuând să susţină că şi-a menţinut independenţa şi autonomia, deşi este complet prinsă în mreje.

Oricine are un minim de bun simţ, participând la întâlnirile anuale, poate observa cum companiile farmaceutice îşi fac reclamă, iar simpozioanele sponsorizate de industrie atrag mulţimi cu diversele lor ispite, în timp ce o sesiune ştiinţifică serioasă aproape că nu are audienţă. Activitatea psihiatrilor le dezvăluie credinţele; de exemplu, mare parte a activităţii constă într-o cvasi-ştiinţă a uzului de droguri, ce se rezumă la scrierea de reţete.

Aceste limitări psihofarmaceutice ale abilităţii noastre de a fi practicieni integri, ne limitează, de asemenea şi orizontul intelectual. Nu mai încercăm să înţelegem persoanele, ca un întreg, în contextele lor sociale, ci mai degrabă încercăm să le reglăm neurotransmiţătorii. Problema este că e foarte dificil să relaţionezi cu aceşti neurotransmiţători, oricare le-ar fi configuraţia.

Deci, breasla noastră furnizează o motivaţie, prin vederea îngustă neurobiologică, pentru a menţine la distanţă aceste conglomerate moleculare, pe care am ajuns să le definim ca pacienţi. Susţinem şi promovăm, pe scară largă, uzul şi abuzul de chimicale toxice, despre care ştim că au serioase efecte secundare pe termen lung: dischinezia tardivă, demenţa tardivă şi sindromul sevrajului. Deci, îmi doresc, oare, să fiu fraierul companiilor farmaceutice, care tratează molecule, după manualele lor ? Mă întristează că  după 35 de ani de psihiatrie abia aştept să mă disociez de o asemenea organizaţie, care nu-mi reprezintă în nici un caz interesele. Nu-mi stă în puteri să mă integrez modelului curent, biomedical, reducţionist, trâmbiţat de liderii psihiatriei, care ne cunună, încă o dată, cu medicina somatică. Este o problemă de modă, politică şi, prin conexiunile cu marile case farmaceutice, bani.

În plus, APA a mai intrat şi într-o alianţă, nefastă cu NAMI (Alianţa Naţională pentru Boli Mentale) - nu-mi aduc aminte ca membrii să fi fost întrebaţi dacă susţin o astfel de organizaţie - fiindcă ambele organizaţii au adoptat sisteme publice de credinţe, similare, privind natura nebuniei. În timp ce-şi face reclamă ca fiind campionul propriilor clienţi, APA, de fapt, sprijină non-clienţii, părinţi care doresc să aibă controlul, printr-o dependenţă de droguri impusă legal asupra copiilor lor cu probleme. NAMI, cu aprobarea tacită a APA, a instituit un program facil de instituţionalizare şi drogare, care violează drepturile civile ale copiilor. În majoritate susţinem şi permitem funcţionarea, în continuare, a acestei agende fasciste. Zeului lor psihiatric, dr. E. Fuller, i se permite să diagnosticheze şi să recomande tratament psihiatric celor, din organizaţia NAMI, care i se opun, o violare evidentă a eticii medicale. A protestat APA vreodată ? Desigur că nu, fiindcă el exprimă un punct de vedere agreat de APA, care nu poate fi adoptat oficial. Lui i se permite să fie în dizidenţă, fiindcă, la urma urmei, nici măcar nu mai este membru al APA. (Alunecoasă opţiune, APA !)

Miopia acestui mariaj de convenienţă, dintre APA, NAMI şi companiile farmaceutice (care sprijină bucuroase ambele grupuri, din cauza simpatiei lor împărtăşite pentru droguri) este o mârşăvie. Nu vreau să iau parte la o opresiune şi un control social exercitat psihiatric.

Bolile cerebrale, de sorginte biologică, sunt convenabile atât pentru familii cât şi pentru profesionişti. Nu este decât o asigurare falsă contra responsabilităţii personale. Suntem prinşi, neajutoraţi, într-un vârtej al patologiei cerebrale, pentru care nimeni, cu excepţia ADN-ului, nu este responsabil. Acum, pentru a începe de undeva, orice are o patologie cerebrală de natură anatomică ar trebui să cadă în sarcina neurologiei (sifilisul este un exemplu excelent). Deci, pentru a fi consecvent cu această viziune a "bolii cerebrale", marea majoritate a dereglărilor psihiatrice ar trebui să fie de competenţa colegilor neurologi. Fără să fie nevoie să-i secondăm, cred că nu s-ar eschiva să-şi asume responsabilitatea pentru aceşti indivizi problematici. Faptul că nu există dovezi obiective de atribuire a bolii mentale, este, la acest moment, irelevant. Dar şi aici avem de-a face cu moda, politica şi banii. Acest nivel al necinstei intelectual-ştiinţifice este mult prea strident pentru mine, pentru a mai putea rămâne membru.

Observ, fără surprindere, că practica psihiatrică este sistematic dezavuată de absolvenţii americani ai facultăţilor de medicină. Aceasta ar trebui să ne îngrijoreze de starea actuală a psihiatriei. Trebuie să însemne, cel puţin parţial, că ei văd psihiatria ca fiind foarte limitată şi netentantă. Pentru mine este clar că ne îndreptăm spre o situaţie în care, cu excepţia mediului academic, majoritatea practicienilor nu vor mai avea relaţii reale, atât de vitale în procesul de vindecare, cu persoanele cu probleme pe care le tratează. Unicul lor rol va fi de scriitori de reţete, nulităţi deghizate în persoane utile.

Într-un final, de ce trebuie ca APA să pretindă că ştie mai mult decât este cazul ? DSM IV este o inepţie, prin care psihiatria cerşeşte aprobarea medicinei, în general. Iniţiaţii cunosc că este mai mult un document politic, decât ştiinţific. Spre meritul lui, asta şi susţine, dar această apologie sumară este rareori observată. DSM IV a devenit o biblie şi un best seller producător de bani - fără a-i fi remarcate lipsurile majore. Limitează şi defineşte practica, unii luându-l în serios, alţii fiind mai realişti, însă. Este doar calea spre a fi plătit. Problema care se pune este ce anume ne spun categoriile ? Chiar reprezintă, cu acurateţe, o persoană cu probleme ? Nu o fac şi nu o pot face, fiindcă nu există nici un fel de criterii externe care să valideze diagnosticele psihiatrice. Nu există nici un test de sânge, nici leziuni anatomice specifice, pentru orice dereglare psihiatrică importantă. Deci, unde ne situăm ? APA, ca organizaţie, a intrat implicit (uneori şi explicit) într-o escrocherie teoretică.

Este psihiatria o şarlatanie, aşa cum e ea practicată astăzi ?

Ce recomandări fac organizaţiei, când o părăsesc, după ce am fost martor la trei decenii din istoria sa ?

1. Pentru început, să fim noi înşine. Încetaţi să mai faceţi alianţe nefaste fără permisiunea membrilor.

2. Fiţi realişti privind ştiinţa, politica şi banii. Etichetaţi toate lucrurile aşa cum sunt, de fapt - asta înseamnă să fii cinstit.

3. Coborâţi din patul lui NAMI şi al companiilor farmaceutice. APA ar trebui să se alinieze, dacă cineva mai crede în propria sa retorică, cu adevăratele grupuri de consumatori, de exemplu foştii pacienţi, supravieţuitorii psihiatriei etc.

4. Vorbiţi şi cu alţi membri; nu cred că sunt unicul cu aceste opinii.

Se pare că am uitat un principiu fundamental: necesitatea de a ne orienta către pacient/client/consumator. Întotdeauna îmi amintesc de înţelepciunea lui Manfred Beuler: "Loren, nu trebuie să uiţi, niciodată, că eşti angajatul pacientului." Într-un final, doar ei determină dacă psihiatria va supravieţui sau nu pe piaţă.

Cu sinceritate,
Dr. Loren R. Mosher"

The marketing of madness II (torrent)

Subtitrare