6 mai 2011

Ororile războiului: 1861-2010

Filmul documentar "Wartorn: 1861-2010", în regia lui Jon Alpert şi a lui Ellen Goosenberg, avându-l ca producător executiv pe James Gandolfini, personajul principal al serialului Clanul Soprano, era prezentat în premieră, pe postul HBO, tratând un subiect ignorat sau tratat cu indolenţă, până de curând, de armata americană: drama veteranilor războaielor americane, începând de la cel civil şi terminând cu cele prezente.

Când am tratat subiectul Zeitgeist - Moving Forward, am scris aceste cuvinte:

"Este cât se poate de legal să ucizi în masă, sub drapel, deşi se ştiu efectele devastatoare, ale acestui lanţ de crime inimaginabile, asupra sănătăţii mentale a veteranilor, care nu mai reuşesc, niciodată, să se reintegreze într-o societate căreia nu-i mai înţeleg placiditatea şi pacifismul, fiind marginalizaţi fără excepţie, când singurii care ar trebui să piară în războaie ar trebui să fie aceste rebuturi ale speciei umane, ce se închină zeului "ban" şi zeiţei "dobândă", aceste abace ambulante, cu ipoteci în loc de suflete.",

ştiind că va veni clipa când le voi putea ilustra prin traducerea unui documentar adecvat.

Şi nu a fost simplu !

Unele documentare le-am tradus foarte greu şi nu din motive tehnice, ci cu tristeţe în suflet: The Canary Effect, Dispatches - Iraq's Secret War Files; pe altele a trebuit să le evit, ştergându-le din computer sau prefăcându-mă că le uit undeva, până ce urma să-mi fac curajul de a reveni asupra lor.

Filmul de faţă se încadrează în a doua categorie şi, din păcate, nu este singurul din acea listă.

Nu am respectat niciodată postul HBO, fiindcă este unul destinat, în principal, propagandei oficiale, dar mă văd nevoit să recunosc că a promovat, curajos, un documentar sincer... chiar brutal de sincer.

Atât de multe orori şi atât de multă durere, indiferent de epocă, indiferent de generaţiile care le-au căzut victimă, că, uneori, este aproape insuportabil să priveşti şi să încerci să înţelegi cum de s-a putut întâmpla aşa ceva.

Minciuna propagandistică înregistrată, în manuale şi tratate, drept "istorie modernă", este plină de asemenea conflicte orchestrate de elitele planetei, lipsite de cel mai elementar bun simţ sau compasiune, lăcomia lor infinită lăsând în urmă ţări şi continente devastate şi sute de milioane de victime, dintre care cele mai fericite par a fi cele care şi-au pierdut viaţa, fiindcă, pentru supravieţuitori şi familiile lor, ceea ce a urmat nu a fost decât un coşmar prelungit până la agonie.

Cunoscând intim mecanismele psihologiei de masă, prin aportul unui Giordano Bruno sau Sigmund Freud sau al altor personaje ale căror nume s-au pierdut în anonimat, din Institutul Tavistock şi alte asemenea organizaţii "filantropice", oculta mondială a profitat mereu de spiritul gregar al turmei, de sentimentul de anonimat şi invincibilitate pe care ţi-l conferă, pe moment, apartenenţa la un grup ce se manifestă violent, înlăturând orice urmă de inhibiţie, ce te defineşte într-o conjunctură normală, ca personaj individual, perfectând în timp reţeta simplă care a stat la baza tuturor "revoluţiilor populare" şi a războaielor: mase largi de oameni furioşi şi indignaţi... şi o mână mică de agitatori profesionişti, bine antrenaţi şi motivaţi material, care incită mulţimea folosind lozinci bine gândite, din vreme.

Voi da câteva exemple:

1. "Revoluţia franceză" - 1789-1799

Pretextul: indignarea maselor populare, sătule de secolele de opresiune şi de lăcomia insaţiabilă a monarhiei franceze, care "se hotărăsc", incitate corespunzător fiind, să distrugă simbolul tiraniei feudale - închisoarea Bastilia.

Realitatea: în închisoare nu se mai aflau, la acel moment, decât circa 6-14 deţinuţi (cifrele diferă la diverşi autori), dintre care, unul singur aparţinea nobilimii, putând fi considerat prizonier politic, dar care înnebunise de ceva vreme, fiind ţinut în închisoare la recomandarea familiei, iar restul erau deţinuţi de drept comun.

Urmarea: 10 ani de teroare, în urma căreia se schimbă ierarhiile, puterea fiind preluată aparent de o nouă clasă progresistă, burghezia, care va permite accesul la putere a unui alt monstru masonic ce a îndoliat întreaga Europă, deşi este creditat cu calităţi de geniu - Napoleon Bonaparte.

De finalul carierei lui imperiale a profitat eminenţa cenuşie, Nathan Mayer Rothschild, care a manevrat murdar bursa britanică, preluând definitiv Banca Angliei şi întreaga finanţă mondială.

2. Războiul de secesiune american - 1861-1865

Pretextul: secesiunea celor 11 state sudiste şi înlăturarea regimului sclavagist al acestora.

Realitatea: lăcomia aceleiaşi familii satanice sioniste, Rothschild, care a finanţat simultan ambele tabere, nordistă şi sudistă, prin intermediul filialelor londoneze şi pariziene ale băncii proprii, pentru a elimina independenţa financiară a preşedintelui Lincoln, care se răzvrătise contra stăpânilor masoni "de drept" ai Americii folosind propria monedă.

Urmarea: peste 600.000 de morţi şi 500.000 de răniţi, o ţară ruinată şi încă 100 de ani de segregaţie rasială, rezervată rasei "în cinstea" căreia fusese declanşat războiul.

3. Primul război mondial - 1914-1918

Pretextul: asasinarea la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand, de către un "naţionalist" sârb spălat pe creier, Gavrilo Princip.

Realitatea: arhiducele era deja o persona non grata pentru propria-i familie, din cauza relaţiei sale cu Sophie Chotek, ducesă de Hohenberg, moartea sa "prematură" fiind rezolvarea optimă a situaţiei. Interesele Illuminati şi ale familiei Rothschild şi sateliţilor lor dictau, de fapt, iniţierea războiului.

Pretextul intrării SUA în război: torpilarea în 7 mai 1915 a navei de linie a companiei Cunard, RMS Lusitania.

Realitatea: nava fusese transformată de multă vreme în crucişător auxiliar, transportând trupe şi muniţii pentru englezi, violând tupeist statutul de neutralitate al SUA. Pe de altă parte, nava a fost trimisă intenţionat în zona controlată de submarinele germane, deşi ambasada Germaniei din SUA publicase un anunţ în The New York Times, avertizând eventualii pasageri să nu se îmbarce în acea aventură.

Urmarea: peste 22 de milioane din partea aliaţilor şi peste 16 milioane din partea puterilor centrale, de militari morţi, răniţi sau dispăruţi.

Şi mecanismul continuă să fie aplicat la nesfârşit, cu aceeaşi lipsă de imaginaţie, sfidătoare, dar cu aceeaşi eficienţă, pe tot parcursul sec. XX şi chiar în acest secol, declanşând pe rând, al doilea război mondial 1939-1945, războiul din Coreea 1950-1953, războiul din Vietnam 1955-1975, războiul din Afganistan 1979-1989, războiul din Malvine 1982, destrămarea lagărului socialist 1989-1990, primul război din Golf 1990-1991, războiul din Iugoslavia 1991-1995, războiul din Afganistan 2001-prezent, al doilea război din Golf 2003-2010 etc.

Dictonul devenit celebru al lui Publius Flavius Vegetius, "Si vis pacem, para bellum", defineşte ideologia de căpătâi a regizorilor nebuniei mondiale,  pe drumul unificării NAFTA, Uniunii Europene, Uniunii Africane şi a Uniunii Asiatice, pentru făurirea statului fascist global, aflat sub controlul final al sioniştilor închinaţi familiei Rothschild.

Mult mai realiste fiind decât idilicul roman al lui Erich Maria Remarque, "Nimic nou pe frontul de vest", recomand cărţile veteranului celui de-al doilea război mondial, danezul Sven Hassel, celor ce vor să afle adevărata faţă a războiului; ca operă cinematografică recomand filmul de Oscar, "Coming Home " din 1978, al regizorului Hal Ashby, cu Jane Fonda, Jon Voight şi Bruce Dern în distribuţie, primul film care a îndrăznit să critice dur politica SUA în Vietnam, revelând avatarul militarilor supravieţuitori.

În 2005, 87 de militari americani alegeau sinuciderea, ca singura cale de scăpare de ravagiile provocate de simptomele sindromului posttraumatic; de atunci, rata anuală a sinuciderilor, în armata americană, a crescut permanent.

Chris Scheuerman, tatăl uneia dintre victime, Jason, afirma:

"Psihologii militari lucrează pentru angajator. Cariera lor depinde implicit de deciziile pe care le iau, pentru a se asigura că militarii se întorc pe front. Este un conflict inerent de interese şi cred că, acest conflict, împiedică psihologul să fie un avocat real al pacientului, fiindcă cel care l-a consultat pe fiul meu sigur nu a avut în vedere propria lui siguranţă."

Răspunsul oficial al armatei SUA, redactat în cel mai pur stil "lemn-limbistic", a fost următorul:

"Pierderea oricărui membru al familiei armatei este o tragedie, iar prevenirea sinuciderilor este o prioritate de vârf a armatei SUA. Moartea soldatului Jason Scheuerman, din 2005, a fost investigată meticulos de unitatea lui şi de Comandamentul de Investigaţii Criminale al Armatei. De fapt, povestea Associated Press, din 2005, privind moartea sa, se bazează pe investigaţiile amănunţite ale armatei. Vom continua să ţinem legătura şi să-i sprijinim familia. Perfecţionăm permanent şi adaptăm programele de pregătire, intervenţie şi sprijin. Armata recunoaşte importanţa prevenirii sinuciderilor şi a făcut mulţi paşi în direcţia descreşterii riscurilor care contribuie la manifestarea comportamentului suicidar."

Armata SUA continuă să fie preocupată doar de recompensarea prin tinichele (grade şi decoraţii) a vieţilor irosite ale soldaţilor ei, minţind cu neruşinare (tatăl lui Jason a fost "ajutat" fiind dat afară din armată, unde activa ca instructor), rata sinuciderilor continuând să crească (128 de cazuri înregistrate anul trecut) fiindcă ignoră cauza evidentă a tuturor acestor probleme psihologice - războaiele murdare în care este implicată.

Acest film este omagiul meu adus tuturor celor care suferă pe toate fronturile lumii, împinşi cu brutalitate în conflicte lipsite de sens, care nu le aparţin, luptând să-şi păstreze ultima fărâmă de umanitate cu care i-a înzestrat Creatorul, fiind permanent martorii celei mai groaznice experienţe care poate tortura  psihicul unei fiinţe umane - moartea violentă a unei alte fiinţe umane.

Pace vouă, suflete chinuite !

Wartorn: 1861-2010 (torrent)

Subtitrare

4 comentarii:

  1. Ma intreb oare aceasta familie Rotschild nu are o fărâmă de umanitate cu care i-a înzestrat Creatorul? Ei nu au constiinta? Cum se-mpaca cu ei insisi? Ei cand se vor sinucide? Sau sunt altceva decat oameni

    RăspundețiȘtergere
  2. David Icke si Chris Everard sustin ca nu sunt oameni. Nu m-ar mira sa fie asa, fiindca nu au nimic uman in ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem niste nimicuri in fata lor... mai mult ca sigur nu-s altii mai nebuni decat cei din Fam. Rotschild...au cu totul alte puncte de vedere...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le-am dedicat o postare speciala cu un film corespunzator.

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale blogului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !