Cel mai recent documentar neconvenţional, THRIVE: What on Earth Will It Take?, creaţie a soţilor Foster şi Kimberly Gamble, rodul a peste 8 ani de interviuri şi cercetări, se dovedeşte a fi un film de sinteză, extrem de bine realizat, într-o manieră profund optimistă şi cu o grafică impecabilă, care ne poartă firesc printre invenţii ştiinţifice de avangardă, studii ale conştiinţei, structură geometrică a texturii Universului, aikido şi activism, manifestate în climatul politic actual, caracterizat de consolidarea globală a puterii elitei financiare şi a controlului paranoic exercitat asupra oricărui aspect al vieţii noastre, ridicându-ne moralul zdruncinat de dezvăluirea realităţilor crude ale societăţii, prin prezentarea de soluţii realiste şi strategii îndrăzneţe de răsturnare paşnică a balanţei puterii, împuternicind fiinţa umană cu dreptul de a-şi recupera viitorul şi de a-şi reechilibra existenţa, în rezonanţă cu tendinţa universală către prosperitate a lumii vii.
Deşi am fost atenţionat asupra lansării filmului, am ezitat să-l traduc şi chiar să-l urmăresc, din cauza unei prejudecăţi poate, a originii sociale a lui Foster Gamble, care este unul dintre descendenţii direcţi ai co-creatorului imperiului Procter & Gamble (stră-stră-nepot mai exact) şi am ajuns să privesc afirmaţia lui de la început de film, că i-a fost necesară întreaga viaţă pentru a discerne care sunt cauzele fiascoului multilateral al societăţii contemporane, drept o simplă dovadă de ipocrizie mediatică.