Mai presus de mine - Reincarnare şi purificare spirituală

Inventatorul unui sport puţin cam fantezist, "DiscHoops",  derivat din "frisbee", Frank Huguenard - un personaj destul de temperamental, se pare, dacă putem da crezare unor articole sportive de pe net - îşi pune la încercare, cu succes, talentul cinematografic, cu acest documentar necomercial, total accesibil publicului larg, în care pune în dezbatere probleme spirituale fundamentale, ca reincarnarea şi, implicit, purificarea spirituală prin tehnici de meditaţie, apelând la învăţăturile lui Mahomed, Buddha, Krishna sau, mai recent, ale unui maestru spiritual indian pe care l-aţi putut urmări în documentarul lui David Sereda, postat pe blog - Sri Sri Ravi Shankar.

Autorul, dar şi alte persoane intervievate - ca celebrul microbiolog american, Bruce Lipton - combat teoria materialistă a evoluţiei, argumentând, de exemplu, prin incapacitatea psihologiei actuale, standard, de a rezolva problemele spirituale umane, datorită funcţionării ei pe baze pur materialiste - fiind condamnată la eşec, din start - ce nu pot depăşi paradigma darwinistă, atât de dragă savanţilor şi este derulată, în fundal, lista imensă a aşa-ziselor dereglări psihiatrice, pe care nu aş fi putut s-o inserez în traducere, simultan, pentru a putea realiza deplina ei absurditate.

Dr. Ian Stevenson

Huguenard încearcă totuşi, pacifist, să ajungă la un compromis, între falsa teorie a lui Darwin şi cea a designului inteligent şi am fost dispus să-i iert această scăpare - ba chiar şi pe cea mult mai gravă, a citării lui Bill Gates - datorită calităţilor de nedisputat ale documentarului, ce aminteşte, printre altele şi opera renumitului dr. Ian Stevenson, ca dovadă ştiinţifică a reincarnării.

Problema reincarnării are rădăcini vechi, chiar şi în propria noastră religie, Origene (185-254 e.n.), părintele ortodoxiei, susţinând că sufletul este imaterial, dar închis temporar într-un trup, originea sa fiind aceea de spirit descins direct din Dumnezeu, care, în momentul închiderii în trup, a suferit un fel de "înghețare" şi, dacă Iustin Martirul a ezitat să afirme acest lucru, tocmai pentru a nu identifica sufletul uman cu cel universal, Origene riscă această acuzație, spunând că sufletul uman descinde (prin cauzare) direct din Dumnezeu.

În acest sens, sufletul se va întoarce, cum este firesc, la Dumnezeu, aceasta echivalând cu salvarea sufletului şi Origene respinge ideea de infern, răul fiind doar un rezultat al voinței libere a sufletului și nu un apanaj al materiei.

Conceptul de pre-existenţă a sufletului conduce la întruparea sa în închisoarea corpului - o idee a lui Platon - ca urmare a unei alegeri rele deliberate, dar, prin autocunoaștere și asceză, sufletul uman are capacitatea de a reface legătura pe care a pierdut-o, avându-l ca sprijin pe Iisus Hristos, al cărui spirit este singurul care, deşi s-a întrupat, nu şi-a diminuat, prin nimic, identitatea divină.

Mai mult decât atât, prin Conciliile Sinodului Ecumenic de la Niceea (astăzi Iznik, în Turcia) din 325 e.n., convocat de împăratul - nesfânt pe atunci - Constantin cel Mare şi cel de la Constantinopol, din 553 e.n., convocat de alţi mireni, la acel moment, Justinian şi Teodora, s-a hotărât eliminarea din Biblie a oricăror referinţe legate de reincarnare, motivaţia invocată de unii autori fiind aceea că nici o fiinţă umană, conştientă de propria-i nemurire, nu ar putea fi ţinută în sclavie.

Probabil că cea mai cunoscută, dacă nu cumva şi cea mai respectată colecţie de date, ce constituie dovezile ştiinţifice ale realităţii procesului reincarnării, este opera de o viaţă a dr. Ian Stevenson.

Evitând, inteligent să se bazeze pe tehnicile de hipnoză regresivă - care sunt destul de contestate, deşi opera dr. Michael Newton este celebră şi a fost editată chiar şi în România - pentru a verifica dacă un individ a avut o viaţă anterioară, Stevenson a preferat să colecteze mii de cazuri de copii care, în mod spontan, şi-au reamintit vieţile trecute.

Dr. Ian Stevenson a preferat această abordare, fiindcă memoriile spontane ale unor vieţi trecute, ale unui copil, pot fi investigate utilizând protocoale ştiinţifice, foarte stricte şi, ca atare, dificil de combătut.

Procedura constă, de fapt, în colectarea metodică a declaraţiilor copilului în cauză, privind viaţa anterioară, apoi în descoperirea persoanei decedate cu care copilul afirmă că se identifica şi verificarea faptelor din viaţa respectivei persoane, care se potrivesc cu amintirile copilului.

Procedând astfel, a reuşit chiar să identifice semne din naştere sau defecte congenitale, ce corespundeau cu răni sau cicatrice ale decedatului, toate certificate prin înregistrări medicale, o astfel de metodologie strictă eliminând, din start, orice alte explicaţii "posibile" ale amintirilor copilului.

Dr. Stevenson şi-a dedicat ultimii 40 de ani documentării ştiinţifice a unor asemenea cazuri, având o colecţie de peste 3.000 de dosare, mulţi oameni, inclusiv sceptici şi "savanţi", fiind obligaţi să recunoască validitatea acestor dovezi, fapte întărite şi de referinţele impecabile ale lui Stevenson, ca fost şef al Departamentului Psihiatric al Universităţii Virginia şi actual director al Diviziei de Studii asupra Personalităţii, la aceeaşi instituţie.

Ideea că unii copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, nu numai că au amintiri ale unor vieţi anterioare, dar îşi pot chiar identifica fostele rude, a şocat rigida comunitate occidentală, care a preferat să ignore fenomenul.

Încă din anii '60, dr. Stevenson a descoperit cazuri relevante în India, Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Marea Britanie, Statele Unite ş.a. ale unor copii ce şi-au amintit, spontan, vieţile anterioare şi chiar amănunte detaliate ale morţilor lor, în totalitate violente.

În pofida contextului oarecum lugubru, cu iz de jurnalism ieftin, opera doctorului este considerată unică, un model de obiectivitate şi este impecabilă metodologic, după cum sublinia şi Herbert S. Ripley, fost preşedinte al departamentului psihiatric al Universităţii Washington din Seattle:

"Suntem norocoşi că avem pe cineva cu abilităţile şi integritatea lui, investigând un domeniu atât de controversat şi sensibil."

iar dr. Harold Lief scria în Revista Bolilor Nervoase şi Mentale:

"Ori face o colosală eroare, ori va fi recunoscut ca Galileo al secolului XX."

Din fericire, primul său eseu pe această temă, "Dovezi de la supravieţuitori, privind afirmaţiile asupra memoriilor unei vieţi anterioare şi a reincarnării", publicat în 1960, a atras atenţia lui Chester Carlson, inventatorul Xerox-ului, care a înfiinţat o fundaţie pentru finanţarea cercetărilor lui Stevenson.

Nu intenţionez să vă dezvălui, anticipat, amănunte din documentar, aşa că vă voi prezenta doar unul dintre cazurile celebre documentate de dr. Ian Stevenson, al copilului numit Taranjit Singh din satul Alluna Miana, India, care susţinea, încă de la vârsta de doi ani, că era, de fapt, o altă persoană numită Satnam Singh - ucis în timp ce se întorcea pe bicicletă, de la şcoală - care locuise în alt sat, Chakkchela, copilul cunoscând până şi numele tatălui celeilalte persoane.

Investigaţia lui Stevenson a revelat veridicitatea amănuntelor furnizate de Taranjit, dar argumentul forte a fost verificarea de către grafologi a unor mostre de scris ale ambilor copii - care este  unic, ca un set de amprente digitale - şi care s-au dovedit a fi virtual identice.

Conform lui Bruce Lipton şi colaboratorului său, psihiatrul Rob Williams, subconştientul uman, care este responsabil de comportamentele noastre instinctive, nu cunoaşte decât timpul prezent şi se pare că tehnicile de meditaţie, a căror tradiţie se pierde în negura vremurilor, sugerează exact acelaşi lucru - în starea de meditaţie nu te gândeşti nici la trecut, care este deja consumat, nici la un viitor, neconcretizat încă, ci te vei raporta indefinit numai la timpul prezent, fiind suspendat, cumva, într-o stare oarecum atemporală.

Meditaţia rămâne un proces sublim şi mai ales extrem de accesibil,  de autovindecare, de eliminare a stresului zilnic, de amplificare a tuturor performanţelor psihice şi fizice umane şi, în ultimă instanţă, de conexiune directă cu Spiritul Divin, căruia îi aparţinem cu toţii, fără a necesita prezenţa insidioasă a vreunui impostor de intermediar ecleziastic, dispus să ne purifice sufletul, contra unei taxe (ne)modice şi (ne)unice.

Sri Sri Ravi Shankar

Celor interesaţi, le recomand două site-uri deosebite:

http://srisriravishankar.org/ şi

http://www.kirpalsingh-teachings.org/,

cel de-al doilea având avantajul, inestimabil, de a fi prezentat în limba română şi ca un imbold final, pentru a vă îndrepta pe calea atât de minunată a purificării spirituale, citez:

"Un om poate face două greşeli fundamentale, pe drumul căutării adevărului suprem... să nu meargă până la capăt şi să nu înceapă acest drum."

Buddha

Beyond Me ... link2