Zeitgeist (III) - Mergând înainte

Zeitgeist: Moving Forward este al treilea film al seriei lui Peter Joseph, filmul fiind lansat pe 15 ianuarie 2011, simultan, în peste 60 de ţări şi în peste 30 de limbi diferite, cu 340 de premiere mondiale, transformându-l firesc, după opinia mea, într-unul dintre cele mai ample evenimente independente din istoria filmului, popularitatea sa fiind confirmată, indubitabil, de cele peste 300.000 de vizionări în primele 24 de ore consecutive lansării gratuite pe Youtube, în data de 26 ianuarie 2011, cifră care a urcat rapid la peste 1,4 milioane de vizionări, după numai cinci zile.

Fenomenul cinematografic Zeitgeist, demara în 2007 cu primul film al lui Peter Joseph, care-şi propunea să combată multe teorii privind evenimentele din 11 septembrie 2001 (ce au fost pretextul declanşării ultimei serii de războaie, uzuale, ale fiecărui deceniu, de după ultima conflagraţie mondială, organizate prin grija ocultei mondiale), sistemul monetar internaţional şi relaţia cu mass media (în încercarea, concertată, de manipulare a opiniei publice mondiale, pentru susţinerea unei ficţiuni convenţionale, în fapt - sistemul "pieţei libere") şi, de asemenea, originile creştinismului, provenit din religiile zeilor solari, fapte ce nu i-au atras prea multe simpatii din partea bigoţilor acestui secol, care încă mai folosesc Biblia drept pernă.

Termenul, Zeitgeist provine din două cuvinte germane, zeit, ce înseamnă timp şi geist, ce înseamnă spirit, putând fi tradus aproximativ prin "spirit al vremii" sau "spirit al epocii", cumulând, de fapt, întreaga paradigmă culturală, etică, spirituală, morală, ştiinţifică şi, din păcate, politică a unei ere.

Conceptul poate fi urmărit, în timp, până la Johann Gottfried Herder şi alţi romantici germani, precum Cornelius Jagdmann, fiind traducerea în germană  a termenului latin "genius seculi", într-o critică a lui Herder la lucrarea omonimă a filologului Christian Adolph Klotz, dar a devenit cunoscut, de fapt, prin relaţia cu filozofia istorică a lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), filozoful german iniţiator al curentului idealist şi precursor al filozofiei continentale şi marxismului.

Criticile aduse fenomenului au fost multiple, unii simţindu-se obligaţi chiar să facă filme documentare care să atace creaţiile lui Joseph sau ideile "utopice" ale lui Jacque Fresco, făcându-se corelaţii cât mai fanteziste cu numele "Venus" al proiectului, ce a fost asociat, la modul stupid, satanismului.

Cea mai ridicolă dintre toate mi s-a părut, însă, acuzaţia de promovare a noii ordini mondiale, când, de fapt, filmul critică din răsputeri catastrofa materialistă a ultimelor secole, care ne-a condus în pragul dezastrului generalizat şi căruia Zeitgeist îi oferă, de fapt, o alternativă extrem de logică, la care îmi place şi mie să visez, deşi nu o cred realizabilă în contextul social actual şi, mai ales, cu oamenii de astăzi, mult prea ancoraţi în Matrice pentru a accepta orice destabilizare a acesteia, care, paradoxal, nu ar putea fi decât benefică omenirii.

Jacque Fresco vede în ştiinţă singura cale de salvare a omenirii, opinie contrară, aparent, celei a unui celebru profesor de drept din Atena, O.J. Destopopoulos, care în 1953, trimitea la UNESCO un manifest pentru oprirea dezvoltării ştiinţifice, argumentând pertinent:

"Cunoaşterea naturii este, desigur, una dintre izbânzile cele mai demne ale istoriei umane. Dar  din clipa în care declanşează nişte forţe capabile să distrugă întreaga omenire, încetează să mai fie ceea ce era, din punct de vedere moral.

Deosebirea dintre ştiinţa pură şi aplicaţiile ei tehnice  a devenit practic imposibilă. Nu s-ar mai putea vorbi de ştiinţă ca de o valoare în sine. Sau mai curând, în anumite sectoare, cele mai mari, ea este acum o valoare negativă, în măsura în care scapă controlului conştiinţei, ca să-şi împrăştie pericolele, la cheremul voinţei de putere a responsabililor politici."

După cum se poate constata, profesorul atenian ajunge să demonizeze ştiinţa  în baza unor sofisme de sorginte politică, unor "non sequitur" evidente (noţiune amintită, de unul dintre profesorii intervievaţi în documentar, dr. John McMurtry, Profesor Emerit al Universităţii Guelph), făcând două confuzii grave:

- nu poţi blama un instrument  pentru utilitatea malefică pe care i-o dă clasa politică, sintagma "ştiinţă fără conştiinţă" fiind falsul care stă la baza acestei ideologii. Printre altele conştiinţa, ca atribut pur uman, nu poate fi transferată arbitrar ştiinţei, pentru a ne spăla noi de păcate;

- tehnologia nu este o aplicaţie a ştiinţei, ci o precursoare a ei, invenţiile majore din istorie precedând  semnificativ  teoriile ce au încercat să le explice, tardiv, funcţionarea (urmăriţi documentarul privind fuziunea la rece şi vă veţi convinge) şi nici tehnologia nu poate fi acuzată, că nu i se caută utilizări, în genul minunatelor construcţii imaginate de Fresco, ci numai în sens distructiv, în beneficiul mânuitorilor de bani.

Ideea "inchizitorială" anterioară  nici nu era  măcar originală, reiterând, de fapt, Legenda celor Nouă Necunoscuţi  din vremea împăratului indian Ashoka (304 - 232 î.e.n.), care în urma unei bătălii, ambiţioase  de cucerire a ţinutului Kalinga, întins de la actuala Calcutta până la Madras, ce s-a soldat cu carnagiul a peste 100.000 de oameni, a fost atât de impresionat, încât s-a convertit la budism şi a hotărât secretizarea ştiinţei.

Celor cărora, urmărind documentarul, pe care am avut ambiţia să-l traduc  eu însumi, independent de alţii, li se va părea că nu respect regulile gramaticale, le dau replica anticipată, că aşa cum scriu, Univers, doar cu majusculă, recunoscându-l ca pe Creaţia cea mai apropiată de Divin, voi scrie mereu cu literă mică  expresiile "noua ordine mondială" şi "război mondial", fiindcă nu este nimic de respectat sau celebrat  în aceste "abominaţii" (iertată fie-mi licenţa ne-poetică), în care milioane de oameni nevinovaţi au murit în beneficiul unor cămătari demenţi, ahtiaţi după bani şi putere, în numele unei condiţionări mentale stupide, simbolizate prin "patriotism" şi "drapel" (noţiuni negate şi de Fresco în animaţia de la începutul filmului), căreia trebuie să i se supună doar masele, dar nu şi membrii familiilor oculte, care sunt scutiţi de obligaţii militare.

Este cât se poate de legal  să ucizi  în masă, sub drapel, deşi se ştiu efectele devastatoare ale acestui lanţ de crime inimaginabile  asupra sănătăţii mentale a veteranilor, care nu mai reuşesc niciodată să se reintegreze într-o societate căreia nu-i mai înţeleg placiditatea şi pacifismul, fiind marginalizaţi fără excepţie, când singurii care ar trebui să piară în războaie ar trebui să fie aceste rebuturi ale speciei umane, ce se închină zeului "ban" şi zeiţei "dobândă", aceste abace ambulante, cu ipoteci în loc de suflete.

Spre deosebire de naţionalism, asociat eronat, dar cu intenţii peiorative, noţiunilor de xenofob sau şovin, şi care înseamnă, de fapt, vocaţia şi opţiunea de a fi ataşat pe viaţă  cultului aproape religios al valorilor specifice, spirituale, ale unicei naţiuni căreia îi poţi aparţine, printr-un legământ moral şi spiritual, liber asumat, patriotismul este o ficţiune periculoasă, care nu putea fi impusă decât prin lege, fiind pasibil de pedepse draconice  în cazul în care-i conştientizezi falsitatea şi refuzi să i te supui, pentru a servi drept carne de tun  pe câmpurile de luptă, unor interese monetar-politice, oneroase.

Viziunea lui Fresco asupra ştiinţei  este, însă, şi un pic naivă, neglijând, de exemplu, falsurile gen Kerr & Newmann din fizică, care au încercat să suplinească impotenţa ştiinţifică a unui impostor ca Einstein (un asasin în masa, al cărui nume ar trebui să stea alături de al lui Oppenheimer pe zidul negru al plângerii umane, ca şi creatori ai primei bombe atomice, în cadrul Proiectului Manhattan) falsificând rezultatele şi îngropând  erorile sub un munte de calcule matematice complexe, la fel cum John Locke, Adam Smith şi altii, au inventat o teorie economică sofisticată, care maschează de secole adevărul crud al unei escrocherii piramidale care stă la baza finanţei mondiale, în care o ficţiune convenţională, banul, a devenit marfă în sine.

Două milenii mai târziu, mă văd nevoit să accept cu amărăciune,evidenţa eşecului luptei lui Iisus contra cămătarilor din templu, singura ocazie documentată când El s-a manifestat violent, vreodată, indivizi pentru care Ziua Judecăţii de Apoi pare să se amâne la infinit.

Tutuşi, "legile economice", aceste falsuri fanteziste, sunt eliminate, treptat, de legi obiective implacabile, cum ar fi necesitatea automatizării aproape a tuturor domeniilor, minciuna unor tabu-uri gen "echilibru cerere-ofertă" fiind demascată virulent începând din 2007, când marile instituţii financiare - ce ne-au introdus în această ultimă criză şi care ar fi trebuit, conform teoriei glorificate de farisei ca Milton Friedman, să se supună legislaţiei falimentului - au solicitat subvenţii enorme de la guvernele corupte ale lumii, însumând peste 20 de trilioane de dolari, sume pe care desigur le vom plăti tot noi, prin impozite de orice natură.

Politica economică actuală este, în fapt, integral o aberaţie, relevată dacă vreţi şi de cei doi piloni fundamentali ai "liberei iniţiative": profitul (comercial) şi specula (bursieră), pe care v-aş sfătui să nu-i căutaţi în Dex ci, mai degrabă, acolo unde le era locul în mod natural, cândva: în Codul Penal.

În perspectiva situaţiei economice actuale, cred că vă este limpede, tuturor, că putem traduce fără eroare  noţiunea de piaţă liberă, ce ne-a fost băgată pe gât după 1989, prin cea echivalentă, libertatea jafului mondial absolut, organizat de o mână de estropiaţi, gen George Bush (oricare dintre cei doi), Bill Gates sau, de ce nu, o Paris Hilton ş.a., proprietari de imperii construite strivind vise şi vieţi umane într-o lume ca un malaxor tembel, în care valorile umane au fost eliminate, profitul putând fi obţinut infam şi de pe urma spitalelor sau a închisorilor, în care investitorii se recomandă a fi recrutaţi dintre asociali, în care bancherii nu plătesc impozite şi taxe şi pe care unii tot o mai cred a fi condusă de guverne, marionetele incompetente, stupide şi lacome, vândute la colţ de stradă celui care a licitat corespunzător.

Cum ar arăta o lume fără partide politice ?

Cum ar arăta o lume fără bancheri şi sisteme monetare ?

Ar fi, oare, mai bună ?

Celor ce nu cunosc, încă, răspunsurile, le recomand să vizioneze filmul, care nu doar critică şi demască racilele lumii noastre, la început de mileniu, dar şi imaginează o alta, cea mai frumoasă deocamdată utopie de care am ştiinţă, în care, dacă se va materializa, prima statuie pe care ar trebui să o ridicăm, cu veneraţie, ar trebui să fie a visătorului militant care este Jacque Fresco.

Zeitgeist: Moving Forward ... link2