Se afișează postările cu eticheta Krishnamurti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Krishnamurti. Afișați toate postările

24 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea I


„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte, în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea, drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul, este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni, dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara anului 1980.

1 feb. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVIII-a


„Meditaţia înseamnă să fii conştient de gândurile tale, de sentimentele tale, niciodată să nu le corijezi, niciodată să nu spui că sunt corecte sau greşite, ci numai să le observi şi să te mişti împreună cu ele. Prin acea observare şi acea mişcare, împreună cu acel gând, cu acel sentiment, începi să înţelegi şi să fii conştient de întreaga natură a gândului şi a sentimentului. Tăcerea survine atunci când gândul şi-a înţeles propria sa iniţiere, propria sa natură, faptul că gândul nu este niciodată liber, ci întotdeauna este vechi. Să observi toate acestea, să percepi dinamica fiecărui gând, să-l înţelegi, să fii conştient de el, înseamnă să ajungi la acea tăcere care înseamnă meditaţie, în care ‚observatorul’ nu există niciodată.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen, 1967

Am ajuns, până la urmă, şi nu fără păreri de rău, la finalul unui proiect maraton, al celor 18 ore de conversaţii purtate în perioada 18 – 28 februarie 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, în care au fost abordate aproape toate problemele presante ale condiţiei umane, în contextul unei societăţi dominate de oligarhii monetar-politice şi religii oficiale.

27 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVII-a


„Setea de a experimenta este începutului iluziei. Aşa cum vă daţi seama, acum, viziunile voastre nu sunt nimic altceva decât proiecţii ale cunoştinţelor voastre şi nu aţi experimentat decât exact aceste proiecţii. Desigur că asta nu înseamnă meditaţie. Începutul meditaţiei este înţelegerea propriei voastre experienţe de viaţă, a sinelui propriu şi, fără această înţelegere, ceea ce se numeşte meditaţie, oricât de plăcută sau dureroasă ar fi, nu este decât o formă de autohipnoză. Aţi practicat autocontrolul, v-aţi stăpânit gândurile şi v-aţi concentrat asupra continuării experienţei, în sine. Aceasta este o ocupaţie egocentrică, nu este meditaţie; şi să percepi că nu este meditaţie înseamnă începutul meditaţiei, în sine. Sesizarea adevărului din interiorul falsului, îţi eliberează mintea de influenţa falsului. Eliberarea de fals nu se produce prin dorinţa de a realiza asta; intervine atunci când mintea nu mai este preocupată de succes şi de atingerea vreunui ţel. Trebuie să intervină încetarea tuturor căutărilor şi numai atunci există posibilitatea întrupării a ceea ce este nenumit.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living Series III

Krishnamurti despre meditaţie (partea I) !

24 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVI-a


„Chiar credeţi că o religie competitivă îi va aduce omenirii pace, armonie şi fericire ? Chiar credeţi că vreo religie oficială, fie că vorbim de hinduism, budism sau creştinism, va aduce pace ? Sau trebuie să dăm la o parte toate religiile oficiale si să descoperim, noi înşine, realitatea ? Când vedem lumea distrusă de bombe şi simţim ororile care au loc în ea, când lumea este dezmembrată de religii separate, naţionalităţi, rase şi ideologii, care este răspunsul la toate acestea ? Poate că nu vom dori să continuăm să trăim puţin şi să murim cu speranţa că ceva bun se va produce. Nu putem lăsa pe seama altora să aducă fericire şi pace omenirii; fiindcă omenirea înseamnă noi înşine, fiecare dintre noi. Oare unde s-ar putea găsi soluţia, dacă nu în noi înşine ? Pentru a descoperi răspunsul real este nevoie de o profundă gândire şi conştientizare şi prea puţini dintre noi sunt dispuşi să rezolve acest mister. Dacă fiecare dintre noi am considera că această problemă răsare din lăuntrul nostru şi că nu suntem, pur şi simplu, purtaţi încoace şi încolo, neajutoraţi, în această confuzie şi nefericire îngrozitoare, atunci vom descoperi un răspuns simplu şi direct.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Ojai 1944, Talk 1

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea a II-a) !

30 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XV-a


„Unui om îi este frică să gândească diferit de ceea ce susţin liderii săi, fiindcă şi-ar putea pierde slujba, ar putea fi ostracizat, excomunicat sau trimis într-un lagăr de concentrare. Ne supunem autorităţii fiindcă avem, cu toţii, această dorinţă lăuntrică de a fi în siguranţă, acest îndemn către securitate personală. Atât timp cât dorim să avem siguranţa posesiunilor noastre, a puterii noastre, a gândurilor noastre, atunci trebuie să existe o autoritate, pe care trebuie să o urmăm; şi în asta zace sămânţa răului, fiindcă va conduce, invariabil, la exploatarea omului de către om. Cel care poate afla, realmente, care este adevărul, ce anume înseamnă Dumnezeu, acela nu se poate supune nici unei autorităţi, fie că e vorba de o carte, de un guvern, de o imagine sau de un preot; el trebuie să fie complet liber de toate acelea. Acest lucru este foarte dificil, pentru majoritatea dintre noi, fiindcă înseamnă să fii nesigur, să fii complet singur, căutând, bâjbâind, nefiind niciodată satisfăcut, necăutând niciodată succesul. Dar, dacă experimentăm cu seriozitate aşa ceva, atunci cred că vom descoperi că nici nu se mai pune problema creării sau respectării vreunei autorităţi, fiindcă începe să se manifeste altceva, care nu mai este o simplă declaraţie verbală, ci o realitate efectivă. Omul care-şi pune întrebări, fără încetare, care nu se supune nici unei autorităţi, care nu urmează preceptele nici unei tradiţii, nici unei cărţi sau ale nici unui dascăl, devine o lumină pentru el însuşi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg, 1956,Talk 2

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea I) !

23 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XIV-a


„Atunci când vine moartea, nu-ţi cere permisiunea; vine şi te ia; vine şi te distruge, instantaneu. În acelaşi mod, oare tu ai putea abandona total ura, invidia, trufia posedării, ataşamentul faţă de credinţe, de opinii, de idei, de un anumit mod de a gândi ? Le poţi abandona pe toate acelea, într-o clipă ? Nu există ‚cum să le abandonez’, fiindcă asta nu este decât o altă formă de continuitate. A abandona opinii, credinţe, ataşamente, lăcomia sau invidia înseamnă să mori – să mori în fiecare zi, în fiecare moment. Dacă pui capăt tuturor ambiţiilor, clipă de clipă, atunci vei cunoaşte extraordinara stare de a fi nimic, de a ajunge la un abis, al unei eterne mişcări, ca să zicem aşa, şi de a te arunca în el – ceea ce înseamnă moartea. Vreau să cunosc totul despre moarte, fiindcă moartea ar putea fi realitatea; moartea ar putea fi ceea ce noi numim Dumnezeu – acel lucru, cel mai fantastic dintre toate, care trăieşte şi se mişcă şi, totuşi, nu are nici început şi nici sfârşit.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Collected Works vol XI, p 242

Krishnamurti despre moarte !

16 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XIII-a


„Există mulţi oameni care vă vor oferi scopul vieţii; ei vă vor spune ceea stă scris în cărţile sacre. Oamenii isteţi vor continua prin a inventa care anume este scopul vieţii. Grupurile politice vor avea un anumit scop, grupurile religioase vor avea un alt scop ş.a.m.d. Deci, care este scopul vieţii, când tu însuţi eşti confuz ? Când sunt confuz, pun această întrebare: „Care este scopul vieţii ?”, deoarece sper că, din această confuzie, voi descoperi un răspuns. Oare cum pot găsi răspunsul real, când eu sunt confuz ? Înţelegeţi ? Dacă eu sunt confuz, nu pot primi decât un răspuns care este tot confuz. Dacă mintea mea este confuză, dacă mintea mea este tulburată, dacă mintea mea nu este frumoasă, liniştită, orice răspuns aş primi va fi trecut prin acest filtru al confuziei, neliniştii şi fricii; ca atare, răspunsul va fi pervertit. Deci, este important să nu întrebi: „Care este scopul vieţii, al existenţei ?”, ci să clarifici confuzia din tine însuţi. E ca şi cum un orb ar întreba: „Ce este lumina ?”. Dacă îi spun ce anume este lumina, va asculta conform orbirii sale, conform întunericului său; dar, presupunând că este capabil să vadă, atunci nu va pune niciodată întrebarea: „Ce este lumina ?”, fiindcă o vede deja. Similar, dacă vă puteţi limpezi confuzia din voi înşivă, atunci veţi descoperi care este scopul vieţii; nu va trebui să întrebaţi, nu va trebui să-l căutaţi; tot ce va trebui să faceţi va fi să vă eliberaţi de acele cauze care produc confuzie.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti despre un nou mod de a trăi !

11 nov. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XII-a


„Cum poate trăi omul fără iubire ? Putem doar exista, iar existenţa, fără iubire, înseamnă control, confuzie şi durere – şi asta este ceea ce majoritatea dintre noi creăm. Ne organizăm existenţa şi acceptăm conflictul, ca fiind inevitabil, fiindcă existenţa noastră este o căutare, neîncetată, a puterii. Cu siguranţă, atunci când iubim, organizarea îşi are locul ei, locul ei just; dar, fără iubire, organizarea devine un coşmar, un lucru doar mecanic şi eficient, ca o armată; însă, cum societatea modernă se bazează numai pe eficienţă, trebuie să avem armate şi scopul unei armate este de a genera război. Chiar şi în aşa-zisa pace, cu cât suntem mai eficienţi, intelectual vorbind, cu cât suntem mai cruzi, mai brutali, cu atât mai mult devenim împietriţi. Din acest motiv există confuzie în lume, de aceea birocraţia este tot mai puternică, de aceea guvernele devin tot mai dictatoriale. Le considerăm pe toate acestea ca fiind inevitabile, fiindcă trăim numai prin creierele şi nu prin inimile noastre şi, drept urmare, iubirea nu există. Iubirea este cel mai periculos şi mai nesigur element al vieţii; şi, fiindcă nu ne dorim incertitudini, fiindcă nu ne dorim să fim în pericol, trăim numai la nivel cerebral. Un om care iubeşte este periculos şi nu vrem să trăim periculos; vrem să trăim eficient, vrem să trăim numai într-un anumit cadru organizatoric, fiindcă noi credem că organizaţiile vor produce ordine şi pace în lume. Organizaţiile nu au produs, niciodată, ordine şi pace. Numai iubirea, numai bunăvoinţa, numai mila, pot produce ordine şi pace, în cele din urmă şi, drept urmare, chiar şi acum.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life
Krishnamurti despre iubire şi plăcere ! 

6 nov. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XI-a


„Să luăm, drept exemplu, trauma pe care fiecare om o suferă încă din copilărie. Cineva este rănit de părinţii săi, psihologic; apoi este rănit în şcoală, în universitate, prin comparaţie, prin competiţie, afirmându-se că cineva ar trebui să fie primul în domeniul său ş.a.m.d. În decursul vieţii, există acest proces, constant, al traumatizării. Cineva poate că ştie acest lucru şi faptul că toate fiinţele umane sunt traumatizate, profund, lucru de care ele poate că nu sunt conştiente şi din care provin toate aceste forme de acte nevrotice. Toate acestea fac parte din conştiinţa cuiva – pentru unii sunt ascunse şi alţii sunt pe deplin conştienţi că sunt traumatizaţi. Acum, oare este posibil să nu fii rănit, absolut deloc ? Deoarece, drept consecinţă a traumatizării cuiva, acesta clădeşte un zid în jurul său, retrăgându-se din relaţiile cu alte fiinţe umane, pentru a nu mai fi rănit vreodată. Asta denotă teamă şi o izolare treptată. Deci, ne punem întrebarea: ‚Oare este posibil, nu numai să te eliberezi de traumele trecutului, ci, de asemenea, să nu mai fii rănit vreodată ?”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Flame of Attention, pg. 87-88

Krishnamurti despre natura traumei ! 

19 oct. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a X-a


„Dacă pot devia puţin de la subiect, cred că este important să înţelegem ce înseamnă să asculţi, fiindcă, atunci, ceea ce s-a afirmat ar putea avea o semnificaţie mai presus de cuvinte. Mi se pare că foarte puţini dintre noi chiar ascultăm. Nu ştim cum să ascultăm. Mă întreb dacă v-aţi ascultat, vreodată, cu adevărat copilul, soţia sau soţul sau o pasăre. Mă întreb dacă v-aţi ascultat vreodată mintea, atunci când priviţi un apus de soare sau dacă aţi citit vreo poezie având atitudinea potrivită de a asculta. Dacă ştim cum să ascultăm, tocmai acea ascultare este o acţiune în care are loc miracolul înţelegerii. Dacă ştim cum să ascultăm ceea ce se spune, atunci vom descoperi dacă este ceva adevărat sau fals. Şi, ceea ce este adevărat, cineva nu trebuie să accepte: pur şi simplu este realitatea. Numai atunci când există o dispută între un fals sau altul, atunci există acceptare sau respingere, acord sau dezacord.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. XI, 352, Action

Krishnamurti despre arta de a asculta ! 

15 oct. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IX-a


„Fără pasiune cum ar putea exista frumuseţe ? Nu mă refer la frumuseţea picturilor, a clădirilor, a femeilor machiate şi toate celelalte. Ele au propriile forme de frumuseţe. Lucrurile elaborate de om, cum ar fi o catedrală, un templu, o pictură, o poezie sau o statuie, pot să fie sau pot să nu fie frumoase. Dar există o frumuseţe care este mai presus de sentimente şi gândire şi care nu poate fi sesizată, înţeleasă sau cunoscută, dacă nu există pasiune. Deci, să nu înţelegeţi greşit semnificaţia cuvântului pasiune. Nu este un cuvânt urât; nu este un lucru pe care-l poţi cumpăra la piaţă sau despre care poţi vorbi, la modul romantic. Nu are absolut nimic de-a face cu emoţiile, cu sentimentele. Nu este un lucru respectabil; este o flacără care distruge tot ceea ce este fals. Şi ne este, întotdeauna, atât de teamă să permitem acelei flăcări să devoreze lucrurile care ne sunt dragi, lucrurile pe care noi le numim importante.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti despre frumuseţea lăuntrică ! 

30 sept. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VIII-a


„Aţi observat ce anume se întâmplă atunci când vă este interzisă o mică plăcere ? Când nu obţineţi ceea ce doriţi, deveniţi încordaţi, invidioşi, plini de ură. Aţi observat, atunci când nu vă este permisă plăcerea băutului sau a fumatului sau a sexului sau oricare altă plăcere, aţi observat bătăliile care se dau în voi înşivă ? Şi toate acelea sunt o formă  de frică,  nu-i aşa ? Vă temeţi că nu veţi obţine ceea ce doriţi sau că veţi pierde ceea ce aveţi deja. Când o anumită formă de credinţă sau ideologie, pe care aţi respectat-o ani de zile, este zdruncinată sau este îndepărtată, datorită logicii sau a meandrelor vieţii, nu-i aşa că vă temeţi să mai fiţi singuri ? […] Dacă înţelegeţi că, acolo unde există căutarea plăcerii, trebuie să existe suferinţă, nu aveţi decât să trăiţi astfel, dacă asta vă doriţi, dar nu o lăsaţi să vă domine. Dacă vreţi să puneţi capăt plăcerii, totuşi, ceea ce înseamnă şi sfârşitul suferinţei, trebuie să fiţi pe deplin atenţi la întreaga structură a plăcerii – nu s-o eliminaţi, aşa cum fac călugării sau sannyasi, fără a se uita vreodată la o femeie, fiindcă ei cred că este un păcat şi distrug, astfel, vitalitatea capacităţii lor de înţelegere – ci observând întreaga structură şi semnificaţie a plăcerii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, 37, 38

Krishnamurti despre plăcere !

19 sept. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VII-a


„Ce se întâmplă atunci când nu blamezi dorinţa, atunci când nu o judeci, ca fiind bună sau rea, ci pur şi simplu eşti conştient de prezenţa ei ? Mă întreb dacă ştiţi ce înseamnă să fii conştient de ceva anume ? Majoritatea dintre noi nu suntem conştienţi, fiindcă ne-am obişnuit atât de mult să condamnăm, să judecăm, să evaluăm, să identifică, să alegem. Alegerea, în mod evident, blochează conştientizarea, fiindcă alegerea are loc, întotdeauna, ca rezultat al unui conflict. Să fii conştient atunci când intri într-o încăpere, să observi toată mobila, covorul sau absenţa lui ş.a.m.d., numai să le observi, să fii conştient de ele, fără a le judeca în vreun fel anume, este foarte dificil. Aţi încercat vreodată să priviţi o persoană, o floare, să percepeţi o idee, o emoţie, fără a alege ceva, fără a le judeca ? Şi, dacă cineva face acelaşi lucru cu dorinţa, dacă cineva trăieşte în prezenţa ei, fără a o nega sau a spune: ‚Ce trebuie să fac cu această dorinţă ? Este atât de urâtă, atât de agresivă, atât de violentă !’, fără a-i ataşa vreo denumire, vreun simbol, fără a o acoperi prin cuvinte, atunci mai este ea cauza vreunei tulburări ? Mai este dorinţa ceva ce trebuie eliminat sau distrus ? Dorim s-o distrugem fiindcă o dorinţă se opune alteia, generând conflict, suferinţă şi contradicţii; şi cineva realizează modul în care încearcă să scape din acest conflict etern. Deci, oare cineva poate fi conştient de deplinătatea dorinţei ? Ceea ce înţeleg eu, prin deplinătatea ei, nu este numai o dorinţă sau mai multe dorinţe, ci întreaga calitate a dorinţei însăşi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti despre dorinţă !

27 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VI-a


„Frica este una dintre cele mai mari probleme ale vieţii. O minte care este prinsă în capcana fricii trăieşte în confuzie, în conflict şi, drept urmare, trebuie să fie violentă, denaturată şi agresivă. Ea nu are curajul de a se depărta de propriile sale tipare mentale şi cultivă ipocrizia. Dacă nu ne eliberăm de frică, putem urca pe cel mai înalt munte, putem inventa orice gen de zeu, dar vom rămâne pentru totdeauna în întuneric. […] La modul conştient, vă puteţi cunoaşte propriile temeri, dar la nivelele mai profunde ale minţii, mai sunteţi conştienţi de ele ? Şi cum anume veţi reuşi să descoperiţi temerile care sunt ascunse, secrete ? Oare frica este separată în temeri conştiente şi inconştiente ? Este o întrebare foarte importantă. Specialistul, psihologul, analistul, au separat temerile pe mai multe straturi, profunde sau superficiale, dar, dacă vă luaţi după ceea ce spune psihologul sau ceea ce spun eu, veţi înţelege teoriile noastre, dogmele noastre, cunoştinţele noastre, dar nu vă veţi înţelege pe voi înşivă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,40, 45

Krishnamurti despre frică !

25 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a V-a


„Cineva se află mereu într-o căutare nesfârşită, trecând de la o carte la alta, de la o filozofie la alta, de la un dascăl la altul. Şi ceea ce căutăm, cu adevărat, nu este claritatea, nu este înţelegerea actualei noastre mentalităţi, ci, mai degrabă, căutăm căi şi mijloace de a fugi de noi înşine. Religiile din întreaga lume, în formele lor diferite, au oferit această evadare şi suntem satisfăcuţi căutând să descoperim un refugiu convenabil, plăcut, satisfăcător. Atunci când cineva observă toate aceste lucruri – creşterea demografică, cruzimea deplină a fiinţelor umane, completa ignorare a sentimentelor celorlalţi, a vieţilor celorlalţi, totala ignorare a structurii sociale – cineva se întreabă dacă se mai poate ajunge la ordine, plecând de la acest haos. Nu o ordine politică – politica nu poate produce niciodată ordine; nici o structură economică şi nici o ideologie diferită nu pot produce ordine. Dar chiar avem nevoie de ordine, fiindcă există o mare dezordine, atât exterioară cât şi lăuntrică, de care cineva este conştient doar la modul vag, speculativ, ocazional. Cineva simte că aceste probleme sunt de-a dreptul imense. Populaţia este într-o creştere atât de rapidă, încât cineva îşi pune întrebarea: ‚Ce pot face eu, ca fiinţă umană, trăind în această sărăcie haotică, violenţă şi prostie ? Ce pot face eu ?’. Desigur, trebuie să vă fi pus, voi înşivă, această întrebare, dacă sunteţi cât de cât serioşi. Şi, dacă cineva şi-a pus această întrebare serioasă, ‚Ce pot face eu, de unul singur ?’, răspunsul invariabil este: ‚Mă tem că pot face foarte puţine pentru a modifica structura socială, pentru a face ordine, nu numai în sinea mea, ci şi în jurul meu.’ Şi, atunci, te opreşti. Dar problema necesită un răspuns mult mai profund.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Bombay, 1st Public Talk, 19th February 1967

J. Krishnamurti despre ordine !

9 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IV-a


„Ce lucru deosebit este o relaţie şi cât de repede cădem în rutină într-o anumită relaţie, lucrurile devin indiscutabile, situaţia este acceptată şi nici o variaţiune nu mai este tolerată; nu este încurajată nici o mişcare în direcţia incertitudinii, nici măcar pentru o secundă. Totul este atât de bine reglementat, atât de securizat, atât de închegat, încât nu mai există nici o şansă de împrospătare, pentru respiraţia limpede, revigorantă, a primăverii. Acest lucru şi chiar mai mult de atât se numeşte relaţie. Dacă observăm cu atenţie, relaţia este mult mai subtilă, mai rapidă decât fulgerul, mai vastă decât Pământul, fiindcă relaţia înseamnă viaţă. Viaţa înseamnă conflict. Ne dorim să transformăm relaţia în ceva brut, dur şi uşor de gestionat. Deci îşi pierde parfumul, frumuseţea ei. Toate acestea apar fiindcă cineva nu iubeşte, iar iubirea, desigur, este cel mai grozav lucru dintre toate, fiindcă în ea trebuie să existe un abandon complet al sinelui.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to a Young Friend,12

Am ajuns la al patrulea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, consacrat în continuare responsabilităţii, manifestată însă în relaţiile umane, de această dată, pe care maestrul le consideră ca fiind esenţiale, pur şi simplu fundamentul întregii vieţi sociale, indiferent de izolarea aparentă în care unii dintre noi alegem câteodată să ne trăim o anumită perioadă a vieţii, din motive poate religioase, poate egoiste, poate mizantropice sau poate chiar spirituale.

30 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a III-a


„Toate formele exterioare ale schimbării, introduse prin războaie, revoluţii, reforme, legi şi ideologii, au eşuat complet în a schimba natura fundamentală a omului şi, drept urmare, a societăţii. Ca fiinţe umane, trăind în această lume monstruos de urâtă, haideţi să ne întrebăm, noi înşine, oare această societate, bazată pe concurenţă, brutalitate şi frică, poate fi împinsă spre finalul ei ? Nu ca o concepţie teoretică, nu ca o speranţă, ci ca o realitate efectivă, astfel încât mintea umană să devină proaspătă, nouă şi inocentă şi să putem produce o lume diferită, împreună ? Nu se poate întâmpla, cred eu, decât dacă fiecare dintre noi vom recunoaşte realitatea esenţială că noi, ca indivizi, ca fiinţe umane, în orice parte a lumii se întâmplă să trăim sau oricărei culturi se întâmplă să-i aparţinem, suntem pe deplin responsabili de actuala stare a lumii.

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, pg. 14

În al treilea episod al acestei serii de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, este tratată, tot prin continuitate, problema responsabilităţii umane, fiindcă, în viziunea maestrului, ca fondatori ai societăţii profund imorale în care trăim, putem fi, cu toţii, blamaţi – indiferent de rasă sau localizare geografică – pentru haosul şi suferinţa generalizată pe plan mondial, chiar dacă am delegat iresponsabil propria noastră autoritate marionetelor politice, care fac jocul intereselor cămătăreşti globale şi, ca atare, schimbarea profundă a societăţii nu poate surveni decât ca o consecinţă a schimbării noastre radicale, ca fiinţe cerebrale, prin reasumarea responsabilităţii individuale.

25 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a II-a


„Dependenţa de cunoaştere este ca oricare altă dependenţă; oferă o evadare din teama de deşertăciune, de singurătate, de frustrare, teama de a fi un nimic. Lumina cunoaşterii este un aşternut delicat, sub care se află un întuneric prin care mintea nu poate pătrunde. Mintea este înfricoşată de acest necunoscut şi, drept urmare, evadează în cunoaştere, în teorii, speranţe, imaginaţie;  şi exact această cunoaştere este un obstacol în calea înţelegerii necunoscutului. Să dai la o parte cunoaşterea înseamnă să inviţi teama, iar să negi mintea, care este singurul instrument al cunoaşterii deţinut de cineva, înseamnă să devii vulnerabil în faţa necazurilor, a bucuriilor. Dar nu este uşor să dai la o parte cunoaşterea. Să fii ignorant nu înseamnă să te eliberezi de cunoaştere. Ignoranţa înseamnă lipsa conştiinţei de sine; iar cunoaşterea înseamnă ignoranţă atunci când nu există înţelegerea căilor de acţiune ale sinelui. Înţelegerea sinelui înseamnă eliberarea de cunoaştere.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living First Series, p. 26

Al doilea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, este consacrat, în continuare, problemei cunoaşterii, privită însă, de această dată, prin prima influenţei, majore, exercitate asupra relaţiilor interumane, care reprezintă, în viziunea maestrului, esenţa existenţei noastre pământene.

21 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea I

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„În căutarea de noi cunoştinţe, în manifestarea dorinţelor noastre de a acumula, ne pierdem iubirea, ni se toceşte sentimentul frumuseţii şi sensibilitatea faţă de cruzime; devenim din ce în ce mai specializaţi şi din ce în ce mai puţin integraţi. Înţelepciunea nu poate fi înlocuită de cunoştinţe şi nici un fel de explicaţii, nici o acumulare de fapte, nu vor elibera omul de suferinţă. Cunoaşterea este necesară, ştiinţa îşi are locul ei; dar, în cazul în care mintea şi inima sunt sufocate de cunoştinţe şi în cazul în care cauza suferinţei este doar elucidată, viaţa devine zadarnică şi lipsită de sens. Şi nu asta ni se întâmplă, majorităţii dintre noi ? Educaţia noastră ne face tot mai superficiali; nu ne ajută să descoperim resorturile profunde ale fiinţei noastre, iar vieţile ne sunt din ce în ce mai discordante şi pustii. Informaţia cunoaşterea faptelor deşi în continuă creştere, este, prin însăşi natura sa, limitată. Înţelepciunea este infinită, fiindcă ea include cunoştinţele şi modul de acţiune; dar noi ne agăţăm de o ramură şi credem că este tot copacul. Prin cunoaşterea parţială, niciodată nu putem realiza bucuria întregului. Intelectul nu ne poate conduce, niciodată, la întreg, pentru că este doar un segment, o parte.”

 J. Krishnamurti (1895-1986),
Education and the Significance of Life, p. 66

Începând cu această postare, iniţiez, tot prin bunăvoinţa Fundaţiei Krishnamurti, un proiect mult mai amplu, de traducere a circa 18 ore de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, subiectul abordat de primul episod fiind cel al cunoaşterii şi rolului ei în transformarea fiinţei umane.

9 iul. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a XI-a şi a XII-a


„De ce există această sete eternă, de a fi iubit ? Ascultaţi cu atenţie. Doriţi să fiţi iubiţi, fiindcă voi înşivă nu iubiţi; dar, din momentul în care iubiţi, s-a terminat, nu vă mai întrebaţi dacă cineva vă iubeşte sau nu. Atât timp cât solicitaţi să fiţi iubiţi, nu există iubire în voi; şi, dacă nu simţiţi iubire, sunteţi urâţi, sălbatici, deci de ce ar trebui să fiţi iubiţi ? Fără iubire sunteţi un lucru mort; şi atunci când un lucru mort solicită iubire, tot mort rămâne. În timp ce, dacă inima voastră este plină de iubire, atunci nu cereţi niciodată să fiţi iubiţi, nu vă oferiţi niciodată castronaşul pentru cerşit pentru ca altcineva să vi-l umple. Numai goliciunea solicită împlinire şi o inimă pustie nu poate fi umplută, niciodată, alergând după vreun guru sau căutând iubirea în sute de moduri diferite.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Think On These Things

Cu episoadele XI şi XII, am ajuns, fireşte, la finalul seriei „Beyond Myth and Tradition”, care, prin ultimele două probleme dezbătute, iubirea şi mintea cu adevărat religioasă, Krishnamurti completează lungul şir al clarificărilor – cel puţin la nivel ideatic, pentru marea majoritate şi, poate, la nivelul sufletului pentru unii – ale problemelor esenţiale ale vieţii şi, implicit, societăţii umane, cărora prea puţini le-au găsit singuri explicaţii, în haosul aparent care domină viaţa terestră actuală.