7 ian. 2015

Anarhismul – Alternativa viabilă a unui stat anacronic

„Să fii guvernat înseamnă să fii supravegheat, cercetat, spionat, dirijat, legiferat, numărat, reglementat, înrolat, îndoctrinat, controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat, de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea necesară pentru a o face. Să fii guvernat înseamnă ca orice operaţiune, orice tranzacţie, să-ţi fie notată, înregistrată, estimată, taxată, ştampilată, măsurată, numărată, evaluată, licenţiată, autorizată, admonestată, împiedicată, interzisă, reformulată, corectată, pedepsită. Înseamnă ca, sub pretextul utilităţii publice şi în numele interesului general, să fii impozitat, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors, escrocat, jefuit; apoi, la cea mai mică opoziţie, la primul cuvânt de protest, să fii oprimat, amendat, discreditat, hărţuit, vânat, abuzat, ciomăgit, dezarmat, înrobit, sufocat, încarcerat, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat; şi, ca să pună capac la toate, eşti batjocorit, ridiculizat, ironizat, scandalizat, dezonorat. Acesta este guvernul; aceasta este dreptatea lui; aceasta este moralitatea lui.”

Pierre-Joseph Proudhon
Idée générale de la Révolution
au dix-neuvième siècle (1851)

Este extrem de dificil să dezbaţi într-o simplă postare o problemă atât de spinoasă şi de vastă, cum este cea a organizării statale tradiţionale, pe care majoritatea oamenilor o consideră o condiţie sine qua non a supravieţuirii rasei umane, şi este şi mai dificil, nu să-i enumeri deficienţele evidente, pentru orice om cu bun-simţ și să propui nu numai o simplă alternativă, care sună mai mult a compromis, ci o soluţie care implică schimbarea radicală a mentalităţilor umane, prin asumarea conştientă şi benevolă a poverii autoguvernării.

Fireşte că nu voi putea epuiza problematica, în sine, dar îmi permit să vă ofer, ca subiect de gândire, soluţia anarhistă, aşa cum a fost ea definită corect, de la Pierre-Joseph Proudhon încoace, şi nu cum este prezentată ea, denaturat şi insidios, de întreaga propagandă oficială şi chiar de aşa-zisul Dicţionar Explicativ al limbii române, care reprezintă, de fapt, o mostră de trădare naţională, asupra căreia nu voi insista deocamdată.

Când m-am confruntat, pentru întâia oară, cu opera lui Noam Chomsky, şi, desigur, că i-am studiat biografia în amănunt, am fost, iniţial, puţin intrigat de faptul că s-a autodenumit, încă de la începuturile carierei, „anarho-sindicalist”, crezând, la rândul meu, ca orice alt om care a căzut, cândva, pradă îndoctrinării oficiale, că nu era decât pură bravadă, un spirit de frondă menit să-i accentueze opoziţia manifestată faţă de guvernele autocrate ale lumii şi, în special, faţă de cel al Satanelor Unite ale Americii.

Ulterior, am dat peste acest mini documentar, „Anarkos”, realizat de Scott Noble (1, 2, 3, 4) – a cărui continuare în variantă extinsă, din păcate, nu s-a mai concretizat – un regizor amator binecunoscut fidelilor acestui site, care m-a uluit dezvăluindu-mi idealurile curentului filozofic respectiv şi semnificaţiile reale ale acestui cuvânt, folosit în mod denaturat, cu intenţie, de către elite, pentru a ne batjocori  tocmai prin crezul lor masonic „ordine din haos” – punându-l în seama altora – în baza căruia ne guvernează de mii de ani şi care sintetizează, de fapt, principiul hegelian teză-antiteză-sinteză sau cum este el denumit, mai nou şi mai plastic, de către David Icke, problemă-reacţie-soluţie.

Drept exemple, istorice, de societăţi care s-au autoadministrat pe principii anarhiste, vă sugerez să studiaţi, desigur, Confederaţia Irocheză – Haudenosaunee, de fapt, sau „poporul casei lungi” cum se autointitulau cele şase naţiuni indiene – Seneca, Oneida, Cayuga, Onondaga, Mohawk, inițial, iar, de la 1722, şi Tuscarora – apoi Revoluţia Civilă spaniolă din 1936, înăbuşită în sânge prin contribuţia decisivă a unei alianţe a marilor state democrate, fasciste şi bolşevice ale lumii.

 „Înainte ca fraţii noştri albi să vină să ne civilizeze, noi nu aveam puşcării. Prin urmare, nu aveam infractori. Nu poţi avea infractori fără o închisoare. Nu aveam încuietori sau chei şi, ca atare, nu aveam hoţi. Dacă un om era atât de sărac încât nu avea propriul său cal, cort sau pătura, cineva îi dăruia toate aceste lucruri…

Nu exista lege scrisă, nici avocaţi, nici politicieni, ca atare n-am fi putut înşela. Chiar că ne aflam într-o stare jalnică, înainte de venirea omului alb, şi nu ştiu cum de ne-am putut descurca fără aceste lucruri importante, care ni se spune că sunt absolut esenţiale pentru a putea constitui o societate.”

Şi cred că veţi fi de acord că este tare sugestiv acest citat al lui John Fire Lame Deer, activistul indian din tribul Lakota, amintit în ultimul film postat.

În paranteză fie spus, să nu uităm că administrarea şi, mai ales, îngenuncherea Spaniei, după reprimarea revoluţiei anarhiste, a fost lăsată pe seama regimului fascist al generalului Francisco Franco, care s-a manifestat, aşa cum ştim deja, prin zdrobirea opoziţiei în lagăre de concentrare – numărul victimelor fiind apreciat, „oficial”, între 200 şi 400.000 de oameni – şi care a reuşit performanţa, unică în istorie, de a supravieţui cu peste 30 de ani tocmai celui de-al doilea război mondial, care a fost şi este declarat, la modul fals, în toate manualele de istorie, că ar fi avut ţeluri antifasciste.

Aş mai putea, de asemenea, să amintesc confreriile rurale şi urbane din nordul Italiei, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, care se organizaseră după modelul spaniol – pentru a căror distrugere şi-au dat din nou mâna, culmea, în plin conflict, fasciştii italieni şi americanii – şi, de ce nu, poate şi falansterul de la Scăeni, al lui Teodor Diamant, a cărui existenţă a fost tot efemeră.

Aşa cum am mai afirmat-o, repetat, este mai mult decât evident că, de mii de ani încoace, din zorii civilizaţiei umane, puterea a fost confiscată de o elită minusculă, cunoscută sub numele de aristocraţie, care a generat şi certificat, numai aparent, propriile regimuri politice – cosmetizate, în timp, din cauza evoluţiei conştiinţei omenirii şi, mai ales, datorită neputinţei de a stopa setea de cunoaştere umană, sub diverse denumiri de faţadă, ca sclavagism, feudalism, capitalism, socialism ş.a.m.d. – care, în esenţă, maschează, tot prin propagandă şi îndoctrinare – a se citi educaţie de stat – realitatea evidentă a îndepărtării maselor populare, prin constrângere sau minciună, de exercitarea actului decizional statal.

Guvernarea prin legi coercitive, în esenţa lor, pleacă de la premisa falsă că omul este violent, prin natura lui şi numai „pumnul şi palma” îi pot domoli instinctele nestăpânite, chiar dacă David Friedman, citat într-un film, avea o cu totul altă opinie:

„Folosirea directă a forţei este o soluţie atât de ineficientă, pentru orice problemă,  încât este folosită numai de copii mici şi de naţiunile mari.”

Tocmai această prezumţie, care este mai mult decât o simplă prejudecată, ne conduce, fireşte, la o guvernare total nenaturală şi voi argumenta această afirmaţie ceva mai târziu.

Desigur că, în acest sens, nu putem pune nici un preţ pe afirmaţia unui monarhist absolutist, ca filozoful Thomas Hobbes, citat de Hancock, fiindcă nu reprezintă decât punctul de vedere elitist al aristocraţiei britanice:

„Pe vremea când oamenii trăiau fără o forţă organizată care să-i ţină la respect, ei se aflau într-o stare de violenţă perpetuă şi, într-o astfel de stare, fiecare om este duşmanul oricărui alt om.”

Demagogica democraţie actuală se îndreaptă, de fapt, accentuat, exact în direcţia în care se îndreptase „socialismul multilateral dezvoltat” predecembrist, şi care fusese criticată cu atâta dispreţ de sociopaţii care puseseră mâna pe putere prin „loviluţie”: un centralism tot mai exacerbat, dar nu la nivel naţional de această dată, fiindcă asta deranjase, de fapt, mogulii planetei, ci la nivelul noii aristocraţii ai proaspătului imperiu habsburgic european.

În postarea dedicată lui David Icke scriam, cândva:

„Otto von Habsburg, amintit în film, a fost ultimul prinţ încoronat al Austro-Ungariei, sub numele de Arhiducele Otto de Austria şi veţi găsi pe net că a fost unul dintre promotorii cauzei ‚sfinte’ a restaurării habsburgice, prin metoda ‚integrării europene’, în care scop a şi creat International Paneuropean Union, servind ca membru al parlamentului european din partea Christian Social Union of Bavaria, între 1979 şi 1999.”

Dacă mai aveţi dubii în acest sens şi nu realizaţi faptul că noul imperiu habsburgic, austro-ungar, domneşte neocolonialist, adăpostit în spatele denumirii generice de Uniune Europeană, vă propun un mic exerciţiu de gândire, istovitor ce-i drept pentru marea masă a populaţiei.

Cum se manifestă monopolul actual austriac exercitat asupra României, aşa-zis independentă şi suverană ?

Prin trădarea sionistului fără gât, Petre Roman, Austria a ajuns să deţină toate rezervele de petrol şi gaze naturale ale ţării – pe care ni le revinde, parţial, la preţuri de monopol nesimţit, fireşte – a acaparat cea mai mare bancă românească, BCR, cea mai mare firmă de asigurări, ASIROM şi ne jefuieşte anual de cherestea în valoare de peste 6 miliarde de euro, contribuind decisiv la ruinarea habitatului montan autohton.

Cum se manifestă cea de-a doua componentă a imperiului mai sus amintit ?

Buna şi tradiţionala noastră vecină, Ungaria – cel puţin de la hunul Attila încoace – ridică cele mai mari şi mai ridicole pretenţii teritoriale, în faţa cărora marionetele politice trădătoare ale ţării se închină slugarnic, sub pretextul imbecil al respectării drepturilor minoritare.

Ce hal de regim democratic poate fi acela în care o minoritate agresivă dictează majorităţii legitime a ţării ?

Ca ultim documentar tradus, am ales un interviu luat de Luke Hancock, fiul binecunoscutului Graham Hancock, lui Gregory Sams, iniţiatorul mişcării vegetariene în Marea Britanie, la sfârşitul anilor ’60, şi autorul unei cărţi excepţionale, „The State is Out of Date - We Can Do It Better” (Statul este anacronic – Ne putem descurca mai bine).

Ideile prezentate în interviu sunt foarte asemănătoare principiilor anarhiste, chiar dacă Sams refuză, pe bună, dreptate, să mai folosească acest cuvânt întinat, şi chiar cu cele ale revoluţiei nonviolente, promovată de Gene Sharp în cartea sa, „From Dictatorship to Democracy” (De la dictatură la democraţie).

Pentru un om atât de bine documentat ca Gregory  Sams este, însă, destul de ciudată afirmaţia că statele tipăresc banii, fiindcă nu ele fac asta, de foarte multă vreme, ci aşa-zisele „bănci naţionale” care nu mai aparţin statelor, ci familiei Rothschild şi celor suspicioşi le recomand să lectureze lista de la acest link.

Oare politicienii chiar sunt „profesionişti” în rezolvarea problemelor ?

Mai există cineva, în ziua de azi, care să se mai îndoiască de faptul că politicienii sunt aleşi dintre cei mai incompetenţi, corupţi şi răuvoitori indivizi ai naţiei, ale căror calificări reale în domeniile în care activează sunt de-a dreptul penibile ?

Haideţi să ne aducem aminte de cuvintele lui Jacques Fresco, promotorul Proiectului Venus, care susţinea, pe drept cuvânt, că politicienii nu rezolvă absolut nimic, fiindcă aproape orice problemă socială are o rezolvare de natură tehnică, în care ar trebui, drept urmare, să fie implicaţi numai tehnicieni competenţi, şi nu nişte paiaţe abjecte, vândute, din start, oricui plăteşte mai bine, capabile numai să scoată legi imbecile, pe bandă rulantă, legi a căror funcţie, strict coercitivă, este nenaturală şi nu poate conduce la soluţionarea adecvată a fenomenului social respectiv.

Din nefericire, însă, aproape întreaga specie umană şi-a perfecţionat, la maxim, capacitatea de a fugi de răspundere şi preferă, din pură comoditate, să nu-şi formeze aptitudini sau opinii proprii, mai ales, acceptând să meargă, de fiecare dată, pe mâna unor experţi de mucava, a căror falsă competenţă este creată şi glorificată de mass-media oligarhică, în detrimentul şi nu în favoarea speciei umane.

Krishnamurti spunea foarte clar, în acest sens, că numai abandonul tradiţiei, orale sau scrise – care înseamnă, de fapt, traiul în baza unui plagiat, deoarece „cărţile se fac din cărţi” şi niciodată nu mai ajungem să intuim noul – este singura cale de a descoperi soluţii unor probleme ce corespund paradigmei actuale şi care, în mod evident, nu-şi pot găsi rezolvarea în cadrul ei.

Şi haideţi să nu scăpăm din vedere esenţialul, fiindcă abandonul tradiţiei înseamnă, mai presus de toate, năruirea tuturor mecanismelor de îndoctrinare –  socială, educaţională, religioasă ş.a.m.d. – cărora le-am fost şi încă le suntem victime, de zeci de mii de ani.

Tot în film, pare să se evite discuţia privind corupţia guvernamentală, argumentându-se ineficienţa sa numai prin efectul lobby-ului industriilor de profil şi lipsa informaţiei de la consumator, prin întreruperea aşa-zisei bucle de feedback.

Cu toate acestea este amintit, în amănunt, efectul malefic pe care-l poate avea o instituţie care  prosperă tocmai de pe urma problemelor pe care se presupune că le-ar combate, şi să ne gândim, fie şi numai pentru câteva momente, la poliţia şi jandarmeria română care au ajuns să fie SRL-uri ce profită la maxim de pe urma unor amenzi aberante, care numai rol profilactic nu au, aşa cum se susţine emfatic, ci sunt pure măsuri coercitive, indexate periodic la valoarea punctului de amendă, ce reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie.

Dumnezeule mare, nu-i aşa că trăim într-o democraţie minunată ?

Nimeni nu-şi propune, cum au făcut suedezii – că tot ni-i dădea drept exemplu, demn de urmat, Nenea Nelu Criminelu’, KGB-istul zâmbăreţ circular, autohton, care ne-a „prezidenţiat” în era imediat postdecembristă – să limiteze tehnic sau chiar să anuleze din start orice posibilitate de a comite o infracţiune.

Dacă ne putem raporta fie şi numai la legea circulaţiei, total inutilă la nivelul tehnic actual, haideţi s-o analizăm pe puncte, cum obişnuiam s-o fac cu altă ocazie:

1.    Nu am mai putea vorbi de conducere auto fără permis sau conducere în stare de ebrietate, dacă am încorpora, extrem de simplu, două chip-uri de control în componenţa oricărui vehicul – că tot le sunt atât de dragi oligarhilor – unul care să nu permită pornirea maşinii în absenţa unui permis auto valid, iar celălalt care să îndeplinească aceeaşi funcţie dacă depistează urme de alcool în aerul din habitaclu, cuplat cu un alcoolscop fireşte. Ambele soluţii sunt ridicol de ieftine, actualmente, şi ar rezolva, pe veci aceste două tare majore ale circulaţiei auto. Fireşte că este mult mai dezirabil şi mai ispititor să ni se introducă nouă, sau animalelor noastre de companie, mai nou, astfel de chip-uri sub piele, care ne pot stârpi mult mai eficient decât un accident auto.
2.    Tehnologia GPS, care este, de asemenea, atât de ieftină şi de miniaturizată, încât este încorporată, din start, în aproape orice telefon mobil actual, ar elimina orice pericol de coliziune accidentală, menţinând, în limite rezonabile, atât distanţa faţă de vehiculele şi obstacolele din jur, cât şi viteza de rulare pe carosabil, fără intervenţia sau acceptul nostru. Ar dispărea definitiv noţiunile de „viteză excesivă” şi „conducere imprudentă” şi alte stupizenii sancţionate voios de parlamentari la sugestia M.A.I. S.A.
3.    Să nu uităm nici de aşa-zisele mini radare de proximitate, care ne ajută să parcăm corect, cuplate fiind, eventual, cu un detector în infraroşu, şi nici un pieton sau animal nu ar mai putea fi accidentat vreodată.
4.    Dacă am mai construi şi caroserii pe bază de plastic din cânepă, de zeci de ori mai rezistent şi durabil decât oţelul şi, culmea culmilor, chiar biodegradabil, problema financiară a avariilor provocate de coliziuni ar deveni şi ea o simplă amintire urâtă, şi nu vă faceţi griji inutile, fiindcă dilema a fost rezolvată de Henry Ford, acum mai bine de o sută de ani, aşa cum puteţi constata din acest mic film.
5.    În aceeaşi ordine de idei, ambele motoare cu ardere internă au fost proiectate de Diesel şi Ford să funcţioneze fie cu ulei, fie cu alcool extras din aceeaşi cânepă, care a fost scoasă în afara legii aproape în întreaga lume, aşa cum menţionam în alte postări (1, 2). Problema ecologică este o problemă reală numai în mintea microcefalilor guvernamentali, care ne obligă să rămânem dependenţi de produsele petroliere, pentru a ne putea jefui, la maxim, cu tot felul de taxe, la fel ilogice ca şi ei.

Vă las iarăşi pe voi să continuaţi lista, dacă sunteţi amatori, fiindcă nu este exhaustivă fireşte, dar să nu vă imaginaţi că veţi vedea prea curând aplicate astfel de idei, fiindcă, de exemplu, industria transplanturilor – a se citi „trafic de organe” – prosperă, la rândul ei, de pe urma accidentelor auto, fiindcă ai nevoie de victime proaspete pe care să le declari, stupid, ca fiind în moarte clinică – o altă inepţie criminală, legalizată şi la noi prin noul card de „sănătate”, cu acord abuziv prezumat – pe care să nu te mai oboseşti să le şi resuscitezi, fiindcă sunt mult mai valoroase moarte decât vii.

Şi, desigur, cum ar mai face profituri obscene industria auto, dacă n-ar mai vinde caroserii şi piese de schimb – în proporţie de 3 la 1 pentru fiecare vehicul vândut vreodată – în cazul în care ne-am hotărî peste noapte să le dorim a fi indestructibile sau, Doamne fereşte, respectiv fiabile ?

Deci, repet, legile coercitive nu pot fi decât absurde, fiindcă nu sunt fireşti, naturale, organice dacă vreţi, fiind contrare firii umane, mai ales atunci când se bazează pe tentaţia „fructului oprit” şi, din această cauză, va fi întotdeauna nevoie de o forţă represivă tot mai mare, căreia să i se aloce fonduri tot mai consistente, nejustificate în nici un fel prin eficienţă, ci numai de speranţa că va putea stopa violent orice acţiune în masă a unei populaţii indignate de starea de fapt.

În acest sens, am argumentat pe larg, cu ceva vreme în urmă, motivele eşecului pedepsei judiciare, exercitată de o instituţie aflată în strânsă în corelaţie cu statul poliţienesc şi nu vreau să mai revin asupra subiectului în cauză.

De fapt, singura lege, cât de cât „organică”, sau mai bine zis tot de un elementar bun-simţ, ar putea fi aşa-numita constituţie a acestei ţări.

Şi cât de mult respect am manifestat faţă de ea ?

Simplul fapt că este obligatorie existenţa unei „curţi constituţionale” care să forţeze statul poliţienesc, cel puţin în teorie, să respecte propria sa lege fundamentală, este ceva de-a dreptul ridicol şi spune, de la sine, tot ce se mai putea spune despre legitimitatea unei asemenea forme de organizare socială, pentru a cărui dispariţie nonviolentă voi continua să militez neobosit, fiindcă am fost şi voi fi întotdeauna de acord cu Mahatma Gandhi: „În probleme de conştiinţă, dictatul majorităţii nu-şi are locul.”

„În această etapă a istoriei, există două căi posibile: fie populaţia va prelua controlul asupra propriului său destin şi se va preocupa de binele comun, ghidată fiind de valorile solidarităţii, compasiunii şi grijii faţă de alţii; fie, alternativa, nu va mai exista nici un destin care să poată fi controlat. Atât timp cât o anumită clasă ‚specializată’ se află pe poziţie de autoritate, ea va institui politici care-i vor deservi numai propriile interese. Dar condiţiile supravieţuirii noastre, ca să nu mai vorbim de dreptate, necesită o planificare socială, raţională, în interesul comunităţii, ca întreg, şi, în acest moment, asta înseamnă Comunitatea Globală. Întrebarea este dacă elitele privilegiate ar trebui să mai domine mijloacele mass-media, şi ar mai trebui să-şi folosească puterea, aşa cum ne spun ele că este necesar, şi anume pentru a ne impune iluziile necesare, pentru a manipula şi înşela majoritatea stupidă, şi nu ar trebui cumva să le eliminăm din arena publică. Problema, pe scurt, este dacă democraţia sau libertatea sunt valori care trebuie să fie păstrate sau sunt ameninţări care trebuie să fie evitate. În această posibilă fază terminală a existenţei umane, adevărata democraţie şi libertatea reprezintă mai mult decât valori care trebuie să fie preţuite şi ar putea fi esenţiale pentru supravieţuirea noastră.”

Noam Chomsky

1. Anarkos ... link2

2. The State is Out of Date - We Can Do It Better ... link2


Utopia trăită (revoluţia spaniolă)

Uncommon Sense.pdf

2 comentarii:

  1. Intr-un fel sau altul, acest tip de stat corporatist va cadea. Problema care se pune este daca vom putea atinge masa critica de oameni treziti, ca aceasta cadere sa nu se soldeze cu disparitia rasei umane sau chiar a vietii pe planeta. S-a spus in atatea locuri si de atitia oameni ca mi-e nu stiu cum sa repet"acest sistem si oamenii lui nu se pot reforma pentru ca este nevoie de un alt fel de minte pentru a rezolva mizeriile lasate in urma de acesta". Si alta problema este ca nu se vor lasa dusi de la butoane pentru ca ei chiar cred ca pot repara din mers sandramaua. Mi-e tare teama sa nu fim in postura romanilor de rand de pe vremea lui Nero.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am citat pe Krishnamurti exact in acest sens. Va cadea intr-o buna zi, dar nu fara sa faca victime din randul naucilor care inca-l mai asteapta pe Mesia si refuza sa se trezeasca.

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale blogului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !