23 feb. 2013

Principiul puterii: Partea a II-a - Propaganda

"Fără o anumită formă de cenzură, propaganda, în sensul cel mai strict al cuvântului, este imposibilă. Pentru a putea efectua o acţiune propagandistică, trebuie să se interpună o barieră între public şi evenimentul în cauză. Accesul la evenimentul real trebuie limitat, până când propagandistul creează un pseudo-eveniment, pe care-l consideră 'înţelept' şi dezirabil. Din moment ce persoanele care au acces direct pot înţelege greşit ceea ce văd şi nimeni altcineva nu mai poate interveni, ulterior, în această interpretare eronată, este vital să se decidă, anterior, în ce direcţie se poate privi şi la ce anume. Fiindcă noi nu analizăm şi apoi definim, ci mai întâi categorisim şi abia după aceea analizăm !"

Walter Lippmann,
Public Opinion, 1922

Epopeea The Power Principle, a regizorului amator Scott Noble, continuă cu partea a II-a, intitulată sugestiv, "Propaganda", ce demonstrează, prin interviuri pertinente şi imagini de arhivă, modul în care elitele corporatiste ale planetei folosesc "relaţiile publice" şi manipularea prin mass media pentru a modela "informaţia", astfel încât să corespundă propriilor scopuri de control social, extins şi de camuflare elaborată a practicilor politicii postbelice, subordonată total idealurilor neocolonialiste, fiind, totodată, o superbă argumentaţie a tuturor aserţiunilor formulate de mine, anterior, pe blog, privind continuitatea la conducerea societăţii umane a aceloraşi familii iresponsabile ale elitei.

16 feb. 2013

Dumnezeul lăuntric !

„Este mai mult decât benefic că cititorii au, acum, ocazia să aprecieze, prin propria lor experienţă, agonia fizicienilor acestei perioade, care au încercat să scoată ce era mai bun din teoria cuantică, nereuşind decât să o ia pe ocolite, cu feţele lor lungi şi triste, plângându-se înciudaţi că lunea, miercurea şi vinerea trebuiau să trateze lumina ca pe o undă, iar marţea, joia şi sâmbăta ca pe o particulă. Duminica n-au făcut decât să se roage !”

Banesh Hoffmann
fizician (1906-1986)

Acum mai bine de un an, în postarea "Schimbarea de paradigmă s-a produs !", salutam cu entuziasm prăbuşirea a două mituri, care au fundamentat, prin teoria Universului mecanic a lui Newton şi teoria Universului relativist, a lui Einstein, secole de mistificare a aparatului propagandistic numit "ştiinţă", cu scopul, nedeclarat fireşte, de a ne rupe de textura holistică a realităţii, izolându-ne ireversibil într-o paradigmă a materiei şi, mai ales, a materialismului, care excludea, ca ridicolă şi desuetă, ideea conştiinţei umane, parte integrantă a celei divine.

12 feb. 2013

2012: Marea Tranziţie - Un nou început

"În ziua când lumea se va sfârşi, nimeni nu va fi de faţă, din simplul motiv că nimeni nu a fost de faţă atunci când a fost creată. E de-a dreptul scandalos ! Este scandalos că rasa umană chiar este capabilă, la modul colectiv, numai din ciudă, să grăbească sfârşitul lumii, prin toate mijloace posibile, numai ca să se poată bucura de spectacol."

Jean Baudrillard
(1929-2007)


În data de 15 noiembrie 2012 era lansat, pe internet, în Australia, acest film, 2012: Crossing Over - A New Beginning, al unui tânăr debutant, emigrantul de origine bosniacă, Amel Tresnjic, care probează acelaşi geniu ca al predecesorilor săi Scott Noble şi B.A. Brooks, realizând un documentar extraordinar folosind, conform spuselor proprii, o "imensă" echipă de filmare formată din el însuşi, în calitate de producător, scenarist, regizor şi editor de film.

5 feb. 2013

Capcana conformismului social - Secretul sclaviei umane

"Urmează întotdeauna calea nesigură a unui gânditor independent. Expuneţi ideile pericolului de a fi controversate. Spune ceea ce gândeşti si teme-te mai puţin de eticheta de 'trăsnit', decât de stigmatul conformismului. Dacă te ridici şi accepţi să fii numărat, din când în când s-ar putea să fii, din nou, doborât la pământ. Dar ţineţi minte ce vă zic: un om doborât de un  adversar se poate ridica, iarăşi, cândva. Un om care se lasă, însă, strivit de conformism, rămâne pentru totdeauna la pământ."

Thomas J. Watson
(1874-1956)
Fost preşedinte IBM

După o altă pauză, destul de îndelungată, revin în activitate pe blog şi de data aceasta definitiv, chiar dacă nu voi mai posta documentare de mare anvergură decât o dată sau de două ori pe lună, fiindcă intenţionez să menţin un ritm de postare mai intens decât cel  cu care v-am obişnuit în anii din urmă.

13 nov. 2012

Principiul puterii: Partea I - Imperiul

"Discutarea naturii imperiului american şi a drumului parcurs, până în prezent, cu majoritatea locuitorilor SUA, este întotdeauna o provocare. Recomandarea de cărţi, care explică situaţia în sine, este acelaşi lucru. Această situaţie este valabilă mai ales dacă cineva realizează că majoritatea locuitorilor SUA practic nu cunosc implicaţiile noţiunii de imperiu şi,  când le sunt explicate, sunt reticenţi în a crede că naţiunea lor poate reprezenta aşa ceva. Întotdeauna am gândit că cineva ar trebui să facă un film pentru a împlini acest ţel educaţional, fiindcă, în cele din urmă, un film este un mijloc atât informaţional cât şi de divertisment, mai ales atunci când este bine realizat. Este chiar cazul ultimei creaţii a radicalului regizor de documentare, Scott Noble, The Power Principle."

Ron Jacobs 
CounterPunch

După o pauză, nu tocmai scurtă, am revenit, aşa cum am promis, pentru prima parte a unui documentar de sinteză, The Power Principle: Part 1 - Empire, realizat de genialul Scott Noble, dintre ale cărui creaţii, sub marca Metanoia, am mai avut privilegiul de a traduce alte trei documentare excelente: Psywar, Human Resources şi Lifting the Veil, intenţionând fireşte să traduc şi următoarele două părţi, într-un viitor, sper eu, destul de apropiat.

9 oct. 2012

Trance-formation

"Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri şi milioane dintre ei au fost ucişi din cauza acestei obedienţe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienţi în faţa sărăciei şi înfometării şi prostiei şi războiului şi cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienţi atunci când închisorile sunt pline de hoţi mărunţi şi marii hoţi ne conduc ţara. Asta este problema noastră !"

Howard Zinn
(1922-2010)

Trance-formation este ultimul film al lui Max Igan, postat pe internet în data de 22 aprilie, în care abordează o problemă de o gravitate extremă, pentru întreaga rasă umană, reliefând denaturarea termenului de "singularitate" şi, mai ales, impunerea insidioasă şi agresivă a agendei "transumaniştilor", promotorii unei viziuni halucinante, de abandonare a esenţei umane în favoarea transformării noastre în mecanisme cibernetice, sub pretextul murdar al depăşirii limitărilor biologice, în timp ce se glorifică statutul de sclavi pe care-l vom "câştiga" drept răsplată a unui asemenea târg, demn de numele Satanei.