Sindromul lumii rele - Violenţa mass media şi cultivarea fricii

"După cum ştiţi, cei care spun poveştile, într-o anumită cultură, sunt cei care guvernează comportamentul uman. Cândva aceştia erau părinţii, şcoala, biserica sau comunitatea. Acum există doar o mână de conglomerate comerciale care nu au nimic de zis, dar au mari afaceri de vândut."

George Gerbner

(1919-2005)

Lansat în Portugalia, la Avanca Film Festival, în iulie 2010, acest nou film, "The Mean World Syndrome", în regia lui Jeremy Earp, unul dintre creatorii lui Consuming Kids, readuce în actualitate munca de o viaţă a unui împătimit, George Gerbner, care a pus în dezbatere, la modul ştiinţific şi nu simplist - cum s-a procedat permanent, încă de la începuturile filmelor sonorizate - o problemă presantă şi mai mult decât actuală, a violenţei generalizate propagată prin toate variantele mass media şi a efectelor ei cumulative asupra unor spectatori frecvenţi, de toate vârstele, dar în special asupra copiilor, cărora le poate modela comportamentul şi caracterul, într-un mod total nedorit.

Timp de ani de zile dezbaterea s-a purtat, cu furie şi desigur subiectivism, între savanţi, politicieni şi părinţi îngrijoraţi, privind efectele violenţei asupra spectatorilor, dar, din păcate, la modul intenţionat cred eu, disputa s-a cantonat pe viziunea trivializată a inducerii unui comportament mimetic imediat, eroare care, lăsând la o parte excepţiile de la regulă, le-a permis manipulatorilor mass media să ridiculizeze cu uşurinţă acest gen de acuzaţii, care nu puteau rezista în faţa unei analize ştiinţifice mai profunde.

Născut în Budapesta şi emigrat în SUA la finalul anului 1939, George Gerbner obţine o licenţă în jurnalism la University of California, Berkeley, în 1942, un an mai târziu înrolându-se în Oficiul Serviciilor Strategice, precursorul CIA, pentru a putea participa la război, fiind persoana care l-a identificat şi arestat pe prim-ministrul fascist al Ungariei.

Ca decan al Annenberg School for Communication de la University of Pennsylvania (1964–1989), Gerbner iniţiază în 1968, "Proiectul de cercetare a indicatorilor culturali", pentru a documenta tendinţele manifestate de emisiunile televizate şi modul cum schimbările acestora afectează viziunea telespectatorilor asupra lumii.

Gerbner inventează expresia de "sindrom al lumii rele", pentru a descrie sugestiv faptul că persoanele care urmăresc foarte multe emisiuni TV sunt mult mai dispuse să perceapă lumea ca pe un loc periculos şi înfricoşător, datorită cultivării unui climat cultural atotcuprinzător, care induce un sentiment accentuat de insecuritate, o percepţie exagerată a riscurilor şi pericolelor şi, ceea ce este cel mai grav, o predilecţie dictată de frică de a evita atacarea rădăcinilor problemelor sociale grave, curente şi de a prefera o "rezolvare" politică a acestora, prin favorizarea măsurilor represive statale, în perspectiva unei siguranţe iluzorii (şi vă reamintesc opinia lui Jacque Fresco: nici o problemă socială nu va fi rezolvată vreodată de politicieni, prin legislaţie).

Gerbner a depus mărturie în faţa subcomitetului pentru comunicaţii al Congresului SUA, afirmând în plen:

"[...] oamenii temători sunt mult mai dependenţi, mult mai uşor de manipulat şi controlat, mult mai dispuşi să accepte măsuri aspre şi linii politice dure. Ei ar putea chiar accepta şi saluta represiunea, dacă aceasta le promite să-i elibereze de propria lor nesiguranţă."

Conceptul de "sindrom al lumii rele" are la bază, desigur, teoria socială a cultivării, dezvoltată de Gerbner, care examinează efectele globale, pe termen lung, ale televiziunii americane asupra telespectatorilor.

George Gerbner şi colaboratorul său, Stephen Mirirai, susţineau că îngrijorarea generală cu privire la efectele televiziunii asupra publicului provine din centralizarea fără precedent a televiziunii în cultura americană.

Ei au postulat că televiziunea, ca mijloc de comunicare în masă, s-a transformat într-un mediu simbolic comun, ce funcţionează ca un liant între comunităţi diferite, forţând socializarea umană numai prin respectarea unor roluri şi comportamente standardizate, ajungând să compare puterea actuală a televiziunii cu cea a religiei, al cărei rol de formator de opinii a reuşit să-l substituie, treptat, în epoca modernă.

Analiza fenomenului cultivării este o teorie pozitivistă, în cele din urmă, fiindcă pleacă de la premisa existenţei unei realităţi obiective şi a unei cercetări bazată pe valori neutre, fiind la fel de actuală şi astăzi, deoarece un studiu din 2004 - condus de doi cercetători, Jennings Bryant şi Dorina Miron - care a comparat peste 2.000 de articole publicate în trei dintre cele mai mari ziare, începând din 1956, a revelat că această teorie se află pe locul trei într-un clasament al instrumentelor de analiză a mass media.

Gerbner afirma că în timp ce religia şi educaţia au jucat rolul anterior, primordial, în conturarea preferinţelor şi tendinţelor sociale, acum:

"[...] televiziunea este sursa celor mai larg împărtăşite imagini şi mesaje din istorie. Televiziunea cultivă, din copilărie, exact acele predispoziţii şi preferinţe ce erau obţinute altădată din cu totul alte surse. Tiparele repetitive ale televiziunii, mesajele şi imaginile transmise în masă, formează opinia majoritară şi conturează mediul simbolic comun. Datorită accesibilităţii şi difuzării în masă, televiziunea a devenit 'braţul cultural central al întregii societăţi.'"

Dar televiziunea, departe de a avea o influenţă benefică, serveşte în realitate, aproape exclusiv, în scop de manipulare:

"[...] esenţa conştiinţei cultivată de televiziune nu se referă, de fapt, la atitudini specifice sau opinii, ci, mai degrabă, la presupuneri făcute pe seama unor realităţi şi standarde de analiză, în baza cărora sunt trase concluzii."

Faptul este cu atât mai grav cu cât statisticile americane revelau de multă vreme o durată medie de vizionare de peste şapte ore pe zi, oferind astfel "un sistem centralizat de creare a istoriei".

Gerbner mergea chiar mai departe, afirmând că rolul majoritar al televiziunii este de a stabiliza tiparele sociale şi de a cultiva o rezistenţă habotnică la schimbare, fiindcă am ajuns să trăim cu toţii numai prin prisma teoriilor şi poveştilor furnizate prin ştiri, filme şi reclame, care sunt cu atât mai puţin adevărate, cu cât sunt destinate unui segment populaţional mai vast, pe perioade mai îndelungate.

El a analizat, cu precădere, efectele violenţei portretizate de televiziune asupra telespectatorilor americani, fiindcă a avut convingerea intimă că violenţa este mesajul primordial al mass media şi, pentru a-şi ilustra speculaţiile iniţiale, a demarat un amplu sondaj de opinie în 1968, în special pentru a contoriza efectele violenţei dramatice, pe care o definea ca "expresia făţişă a forţei sau doar a ameninţării cu forţa, ca parte a complotului".

Teoria cultivării a fost prezentată adesea simplist, fiindcă ea este doar partea a treia a unei triple strategii, cea denumită "a indicatorilor culturali" (mă întreb dacă Gerbner nu a ales deliberat o denumire atât pe paşnică, pentru a camufla, cumva, incisivitatea cu care diseca domeniile subversive ale mass media).

Prima parte a strategiei sale este cea a "analizei procesului instituţional", care investiga, de fapt, modul cum fluxul mesajelor mass media este produs şi administrat, cum sunt luate deciziile şi cum funcţionează real organizaţiile mass media, punând, într-un final, întrebarea:

Care sunt procesele, presiunile şi constrângerile care influenţează şi stau la baza producţiei conţinutului mass media ?

Cred că această primă componentă strategică ne-ar putea explica, de exemplu, de ce popularitatea scenelor de tortură, difuzate prin mass media, a atins maximul istoric exact în 2003, anul demarării războaielor de cotropire ale acestui mileniu.

A doua parte a strategiei este cunoscută drept "analiza mesajelor sistemului", care a fost folosită începând din 1967, pentru a descoperi şi reliefa cele mai stabile şi mai repetabile mesaje şi imagini din conţinutul mass media, cu referire la violenţă, rasă şi apartenenţă etnică, sex şi ocupaţie, întrebarea finală fiind, în acest caz:

Care sunt tiparele predominante ale imaginilor, mesajelor şi faptelor, valorilor şi lecţiilor, exprimate prin emisiunile mass media ?

Şi, aşa cum afirmam anterior, ultima parte a strategiei era, odată cumulate informaţiile de bază, cea a analizei cultivării, prin întrebarea fundamentală:

Care este relaţia dintre atenţia acordată acestor mesaje şi concepţiile audienţei asupra realităţii sociale concrete ?

Analiza cultivării, în societatea americană, l-a condus pe Gerbner la definirea a două tendinţe majore manifestate la modul generalizat:

1. Conturarea opiniei majoritare şi rezonanţa

Deşi există multe culturi diferite în SUA, fiecare fiind caracterizată de propriul bagaj de credinţe, valori, atitudini şi tradiţii, ce o definesc ca pe o cultură unică, există cu toate acestea un numitor comun, televiziunea, responsabilă, aproape în totalitate, de formularea opiniei publice majoritare.

Fie prin conturarea opiniei majoritare, fie prin rezonanţă, cultivarea produce efecte de ordin primar sau secund, mai întâi prin asimilarea faptelor aşa cum sunt prezentate, apoi prin formularea de ipoteze şi presupuneri despre alte probleme, mai generale, care privesc întreg mediul social, ca atare.

2. Manifestarea sindromului lumii rele - care, în perspectiva lui Gerbner, ar putea fi definit prin trei declaraţii principale:

- majoritatea oamenilor sunt egoişti şi nu le pasă decât de ei înşişi;

- nu poţi fi suficient de prevăzător atunci când ai de a face cu oameni;

- majoritatea oamenilor ar profita de tine, dacă le-ai oferi ocazia.

Cred că toate acestea ilustrează perfect cauzele însingurării cronice, dictate de teamă, care caracterizează ciudata societate capitalistă, aceasta fiind prima fază ce trebuie atinsă de un stat corupt, din strategia definită cu milenii în urmă, "divide et impera", fiindcă numai astfel se poate explica cum, în film, un american cât uşa unui hambar, aproape imposibil de prins complet în cadru, declară că se simte în siguranţă numai cu o armă în buzunar, când un astfel de individ ar fi suficient să se încrunte la tine, ca să te convingă să-l ocoleşti, cu cartier cu tot.

În aceeaşi ordine de idei, Orson Welles şi piesa sa radiodifuzată, "Războiul lumilor", la fel ca şi exagerarea efectelor panicii provocate, cred că au făcut parte dintr-un prim test de verificare a gradului de teamă ce poate fi indusă în rândul populaţiei, prin mass media, în perspectiva unui al doilea război mondial care se afla de multă vreme pe "planşetele" ocultei mondiale.

Teoria lui Gerbner a fost desigur criticată şi minimalizată de diverşi "cercetători echidistanţi" ai fenomenului mass media şi mă văd nevoit să le dau dreptate, cumva, fiindcă deşi a condus la definirea unei metode euristice de identificare a manipulării, concentrarea exclusivistă pe propagarea violenţei este punctul ei slab, dar trebuie să şi recunoaştem că un om nu poate demonta de unul singur intimitatea mecanismelor imaginate de armatele plătite ale stăpânilor lumii, pentru a ne supune şi intimida pe vecie.

Alţi cercetători i-au continuat opera, aprofundând fenomenul şi extinzând valabilitatea principiilor, ca Schroeder, care elabora în 2005 modelul cognitiv euristic sau Salmi, care în 2007 se raporta la manipularea capitalului social sau Diefenbach şi West, în acelaşi an, care defineau efectele televiziunii asupra sănătăţii mentale, ca Reimer şi Rosengren, care subliniau, încă din 1990, tiparul impunerii de valori materialiste prin vizionarea programelor aşa-zise de divertisment sau Carveth şi Alexander, care subliniau distorsionarea imaginii realităţii sociale prin crearea de stereotipuri ale celor două sexe ş.a.m.d.

În concluzie, opera lui Gerbner aparţine unui deschizător de drumuri, care a iniţiat ştiinţific operaţiunea de expunere a mecanismelor intime de manipulare socială, prin violenţă, ce stau la baza fenomenului mass media, apariţia şi generalizarea internetului uşurând substanţial, însă - prin accesul la surse alternative de informare - demolarea mitului monopolului informaţional deţinut de trusturile de telecomunicaţii, care prin meschinărie şi mercantilism ne-au îndreptat încet dar sigur către acceptarea legislaţiei represive a statului fascist global, cu reprezentări gen Codex Alimentarius sau ACTA.

"Credeam că ştiu totul, privind modul cum părinţii de azi au ajuns să fie mult mai temători decât cu o generaţie în urmă. Apoi am început să privesc 'The Mean World Syndrome' şi am fost uluită ! Dintr-o dată toate piesele se potriveau: mass media – bani – părinţi - paranoia. L-am făcut pe soţul meu să vină şi să privească împreună cu mine, fiindcă mi-a dat lumea peste cap. Şi mi-aş dori ca toată lumea să-l poată privi!"

Lenore Skenazy

Autor al "Free-Range Kids"

The Mean World Syndrome

Subtitrare