Familia secretă a lui Iisus

"Nu este o surpriză că Robert se distanţează de caracteristicile de bază ale mesajului creştin. Dezbaterile cu privire la juxtapunerea lui Pavel cu apostolii sunt vechi de când lumea. Contrar afirmaţiilor lui Robert, singurul adevăr durabil şi permanent, în ce-i priveşte pe primii creştini, a fost exaltarea lor şi viziunea aproape comună a lui Iisus ca Dumnezeu, care a fost punctul de reper pentru ortodoxie. Suntem extrem de încântaţi că Robert, însuşi, îşi finalizează propriile argumentaţii complicate raliindu-se consensului ortodox."

Joel Edwards,

Directorul general al
Evangelical Alliance

The Secret Family of Jesus este un documentar incitant al  anului  2006,  creaţie  a  dr. Robert Beckford, care se dovedeşte a fi o critică destul de pertinentă şi curajoasă a unanimităţii doctrinei şi, mai ales, a dogmelor Bisericilor creştine, Romano-Catolică şi Ortodoxă, care au eliminat treptat din povestea creştină personaje primordiale ca rol şi contribuţie, cum ar fi Maria Magdalena şi rudele de sânge ale lui Iisus.

Dr. Robert Beckford este un teolog britanic, cu origini jamaicane, lector la Oxford Brookes University, ale cărui documentare pe subiecte religioase, difuzate atât de BBC cât şi de Channel 4, au provocat destul de multe controverse în comunitatea religioasă britanică, aproape la fel de închistată şi intolerantă în zilele noastre, cum era la nivelul Evului Mediu.

În articolul "Iisus în India - Mit sau adevăr ?" abordasem o altă problemă spinoasă, dispariţia ca prin minune a celor 18 ani din viaţa lui Iisus, dintre dezbaterea din templu şi apariţia sa pe malul Iordanului, fără a avea timpul necesar şi nici contextul potrivit pentru a integra şi alte informaţii ce contrazic dogma oficială privind Noul Testament.

O voi face acum, fiindcă Beckford este un teolog curajos, dar rămâne teolog şi deşi ironizează "fantezista" căsătorie a lui Iisus cu Maria Magdalena, catalogând-o drept "teorie a conspiraţiei", fără a mă asocia punctelor de vedere prezentate în cartea lui Dan Brown, nu mă pot opri să constat că acelaşi regizor nu ezită să sugereze o relaţie cel puţin apropiată între Iisus şi prima dintre evanghelişti, susţinând o altă teorie a conspiraţiei, cea a minimalizării rolului Mariei din Magdala în iniţierea şi promovarea noii religii.

Fără dar şi poate că Petru s-a manifestat violent împotriva prezenţei unei femei printre ucenici şi, mai ales, împotriva rolului primordial pe care i-l rezervă Iisus, Mariei Magdalena, pe care gelosul şi laşul Petru refuză să-l accepte, el care se va lepăda de Iisus cu mare uşurinţă, în momentul arestării acestuia (Marcu 14:68).

În privinţa relaţiei dintre Iisus şi Maria Magdalena, mă voi rezuma la a semnala câteva fapte:

1. Iisus este recunoscut drept rabin de către comunitatea contemporană, ori un rabin "poate şi trebuie să se căsătorească", ca o condiţie sine qua non a religiei mozaice. Cu cine era căsătorit Iisus din moment ce este recunoscut drept rabin chiar şi de către Caiafa (Kaiphas), marele preot al Sinedriului, între 18-37 e.n. ?

2. Să credem, oare, vorbele din Evanghelia lui Filip (Nag Hammadi), de exemplu, unde Maria este descrisă ca însoţitoarea cea mai intimă a lui Iisus:

"Însoţitoarea Mântuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decât pe toţi ucenicii Săi şi obişnuia adesea să o sărute pe gură.",

vorbe care confirmă din plin presupunerea lui Beckford că acel "rabuni", adresat de Maria lui Iisus, după Înviere, era o vorbă de alint, fapt pentru care Iisus o şi avertizează să nu se apropie ca să-L atingă, aşa cum obişnuiau să o facă ?

De curând, Biserica Catolică a făcut mai multe declaraţii oficiale prin care neagă presupusa moralitate îndoielnică a Mariei Magdalena, susţinută continuu vreme de peste 1.600 de ani, afirmând că n-a fost decât o confuzie între ea şi o altă Maria, acea prostituată iertată de Iisus. În fapt, cred că duşmănia demonstrată permanent de Petru trebuie să fi jucat un rol decisiv în excluderea ei din ierarhia noii credinţe, fiind acceptată o singură femeie, Fecioara Maria, care nu reprezenta o contradicţie sau un pericol, din moment ce a ajuns să fie prezentată progresiv drept o fiinţă din ce în ce mai apropiată de divin, decât de uman.

3. Potrivit tradiţiei, Maria Magdalena a fost prezentă în Fenicia, Egipt, Siria şi Roma, pentru a propovădui învăţătura lui Hristos. Se vorbeşte chiar de faptul că l-a tămăduit pe împăratul Tiberiu (14-37 e.n.), care avea un ochi bolnav.

4. În mod obişnuit, în timpul călătoriilor Sale, Iisus era însoţit numai de cei 12 discipoli şi chiar evita să ia legătura cu familia sa, aşa cum se specifică în Biblie, când refuză să iasă dintr-o încăpere deşi este înştiinţat că familia Sa este afară şi-L aşteaptă (Marcu 3:31-35). Totuşi, la nunta din Cana Galileii, Ioan simte nevoia de a specifica, în cap. 2:1-2, în ordine, mai întâi prezenţa Mariei, mama lui Iisus, la nuntă, apoi şi a lui Iisus împreună cu ucenicii şi, aşa cum arată Beckford, a fraţilor săi.

De ce ar fi fost cu toţii prezenţi acolo, dacă n-ar fi fost un eveniment strict familial ?

Şi de ce nu se specifică absolut nimic în privinţa nuntaşilor ?

Cred că amnezia lui Ioan s-a manifestat, pur şi simplu, selectiv, fiindcă dintre toţi evangheliştii el pare să fi fost singurul care s-a bucurat de o oarecare iniţiere în tainele ezoterice ale lui Iisus, pe care acesta nu le împărtăşea decât ucenicilor (Marcu 4:11).

În plus, Fecioara Maria este prezentată ca organizatoare a nunţii, îngrijorată de terminarea vinului şi deşi Ioan pune în gura lui Iisus o afirmaţie mai degrabă brutală: "Ce ne priveşte pe tine şi pe mine, femeie ?", deloc caracteristică toleranţei manifestată continuu de Mântuitor, pe care o consider mai degrabă o invenţie a lui Ioan, în care circumstanţe ar fi devenit responsabilitatea unui mesean, oarecare, faptul că nunta rămăsese fără vin ?

Personal m-aş fi adresat mirelui, dacă "însetaţii" ar fi început să protesteze că au rămas pe uscat.

5. În Pistis Sophia, Petru se plânge lui Iisus că Maria îi contestă întâietatea legitimă şi îi cere să o oprească de la cuvânt, dar Iisus îi respinge cererea fără menajamente.

6. La sfârşitul Evangheliei lui Toma se găseşte o situaţie asemănătoare:

"Simon Petru le-a spus (ucenicilor) : 'Lăsaţi-o pe Maria să plece de la noi, deoarece femeile nu sunt demne de această viaţă.', iar Iisus a vorbit: 'Eu însumi o voi călăuzi pentru a o transforma în bărbat (cuvânt ce poate fi echivalat aici cu 'om'), astfel încât şi ea să devină un spirit viu, la fel ca voi. Pentru că orice femeie care devine bărbat va intra în împărăţia cerurilor."

În orice caz, cele patru Evanghelii canonice au fost scrise mult după moartea lui Iisus, cel mai probabil între anii 60-110 e.n., Marcu, Matei, Luca şi Ioan nefiind martori ai evenimentelor relatate, omisiunile şi traducerile eronate sau transmiterea distorsionată a realităţii putându-se datora trecerii timpului.

O dovadă elocventă este versetul ilogic din Matei 5:3, "Fericiţi sunt cei săraci cu duhul...", care, abia după descoperirea unui text aramaic dintr-un manuscris esenian, ştim acum că se traduce de fapt ca: "Fericiţi sunt cei ce au rămas săraci de dragul spiritului...", mult mai în ton cu învăţăturile eseniene şi ale lui Iisus.

Istoricul danez al religiilor, prof. Detlef Nielsen este de părere că:

"S-a căutat să se susţină unitatea lor (a Evangheliilor), prin faptul că erau cotate toate drept afirmaţii infailibile ale lui Iisus, care se completează reciproc şi care formează - deşi evident sunt diferite - o singură, adevărată Evanghelie.",

iar canonizarea Noului Testament, din 382 e.n., a făcut mai mult rău decât bine, fiindcă aproape toate celelalte scrieri existente au devenit peste noapte eretice, consecinţele acelor distrugeri fiind atât de temeinice şi de durată, încât, până la Nag Hammadi, toate cunoştinţele despre gnostici s-au bazat pe ceea ce scriseseră detractorii lor despre ei, iar, pe de altă parte, aproape toate personajele feminine au dispărut peste noapte din tradiţia ortodox-creştină.

În privinţa relaţiei dintre Iisus şi Ioan Botezătorul, mă tem însă că nu-i mai putem ierta pe mai marii Bisericii, fiindcă informaţiile există încă, aproape nealterate, în Evanghelii, dar asta nu-i împiedică să nege relaţiile de familie dintre cei doi, la fel cum au făcut şi în cazul surorilor şi fraţilor lui Iisus, transformaţi peste noapte în fraţi vitregi sau veri (deşi nu au avut chiar atât de mult tupeu, dacă au pus cuvântul 'veri' între paranteze, în pasajele biblice corespunzătoare).

Nu mă voi mulţumi doar cu atât, ci voi fi mult mai eretic decât Beckford şi vă voi şoca niţel, apelând spre documentare şi la o altă carte sfântă, care nu aparţine creştinismului, ci islamului, fiindcă o consider relevantă în cazul unei comparaţii încrucişate şi mă refer, desigur, la Coran.

Să recapitulăm:

1. În Evanghelia lui Luca, cap. 1, îngerul Gabriel i se arată lui Zaharia, tatăl viitorului Ioan Botezătorul, anunţându-l că va avea un fiu "ce va merge înaintea lui, cu duhul şi puterea lui Ilie".

2. Acelaşi înger, când Elisabeta era deja în luna a şasea, i se arată Fecioarei Maria anunţând-o că-L va naşte pe Iisus, dând-o drept exemplu în clar pe Elisabeta, pe care o numeşte "rudenia ta", în Luca 1:36.

3. Maria îşi vizitează imediat ruda, unde a rămas aproape trei luni ca musafir, "[...]iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei".

4. Coranul (operă a aceluiaşi înger Gabriel) este mult mai ferm în privinţa gradului de rudenie dintre cele două femei, familiei Mariei fiindu-i dedicat un întreg capitol, "Surat Al Imran", Imran fiind numele tatălui Fecioarei Maria.

Coranul o prezintă pe Maria ca soră a Elisabetei, Maria fiind chiar încredinţată spre creştere şi educare lui Zaharia (Surat Al-Imran 3.37). În aceste circumstanţe devine foarte clară relaţia strânsă dintre cele două femei şi cu atât mai dubioasă e "timiditatea" biblică, fiindcă cei doi veri, Iisus şi Ioan, deşi s-au născut la numai şase luni diferenţă şi au copilărit într-un areal restrâns, sunt prezentaţi în comun, pentru prima oară, abia în jurul vârstei de 30 de ani, la Iordan, de parcă nu s-ar fi cunoscut niciodată până atunci.

Acelaşi Coran se exprimă extrem de dur la adresa falsificării mesajului original al lui Iisus, în Noul Testament (Surat Al-Baqara 2.174-176, Surat Al-Imran 3.78-79), folosind aproape aceleaşi expresii ca şi fraţii lui Iisus, Iacov cel Drept şi Iuda sau, dacă vreţi, acelaşi mesaj cu al gnosticilor.

Sunt negate totodată cam toate inovaţiile conciliilor ecumenice, cum ar fi introducerea trinităţii, impusă de împăratul Theodosiu în 381 e.n. (Surat An-Nisa' 4.171), definindu-l pe Iisus doar ca pe Mesia şi nu Fiu al lui Dumnezeu (Surat Al-Ma'ida 5.75), Iisus însuşi negându-şi aşa-zisa natură divină (Surat Al-Ma'ida 5.116-117), iar abandonul spiritualului în favoarea puterii materiale şi "strânsul averilor de către rabini şi călugări" sunt puse la stâlpul infamiei (Surat Al-Tawba 9.31-34).

Mult mai importante, însă, mi s-au părut a fi următoarele versete, care ridică o problemă extrem de ciudată, privind ascendenţa reală a lui Iisus Hristos, pentru care mai mult ca sigur că mulţi bigoţi m-ar lapida cu plăcere sau măcar ar suspina îndureraţi după zilele de glorie ale Inchiziţiei, când bietul Galilei trebuia să aştepte săptămâni întregi până se termina sezonul de perpelit eretici, ca să mai poată vedea şi el ceva prin lunetă, incomodat doar de lumina lunii.

Surat Al-Ma'ida 5.46:

"Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Iisus, fiul Mariei, întărind Tora care se afla dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Tora care se afla dinaintea lui şi drept călăuzire şi îndemânare pentru cei cucernici."

Surat Al-Ma'ida 5.47:

"Deci să judece neamul Evangheliei după ceea ce Dumnezeu a trimis în Ea !"

Surat Al-'An'am 6.156:

"Pentru ca voi să nu spuneţi: "Doară Cartea (Tora şi Evanghelia) a fost pogorâtă pentru două neamuri, înaintea noastră, dar noi am rămas nepăsători faţă de studiul lor."

După ce specifică foarte clar că Evanghelia i-a fost dată lui Iisus, pentru a întări Tora (sau Pentateuh, primele cinci cărţi ale lui Moise, din Vechiul Testament), în ultimul verset, dar şi în altele similare din Coran, se face o distincţie la fel de clară, afirmându-se că cele două cărţi sfinte au fost date, de fapt, la două popoare diferite.

Nu ştiu exact cărui popor i-ar fi putut aparţine Iisus, de fapt, dar Coranul îl scoate complet de sub mantia evreiască şi cred că pot veni şi cu unele argumente suplimentare:

1. În Evanghelia după Luca, imediat la finalul botezului mult simplificat de la apa Iordanului, din care fusese exclus vărul lui Iisus, Ioan Botezătorul, Luca face o tranziţie cam bruscă şi neconvingătoare, înşiruind, de la 3:23 la 3:38, tot pomelnicul genealogiei lui Iosif, tocmai până la Adam şi Eva, deci al "tatălui adoptiv al lui Iisus", cum foarte inspirat îl denumeşte, în documentar, un preot.

După cum preciza şi Beckford, când afirma "adevărata identitate a Mariei rămâne ascunsă", pentru Fecioara Maria nu beneficiem de nici un fel de astfel de listă, problema originii etnice a Mariei fiind lăsată în aer, presupunându-se implicit că ar fi tot evreică.

Să nu uităm că la evrei ascendenţa se stabileşte exclusiv pe linie maternă, tatăl neavând nici un merit - iar în cazul particular al lui Iisus chiar că n-a avut vreunul - deci este deosebit de important să aflăm adevărul în această privinţă.

2. Dacă Iisus într-adevăr n-a fost evreu, atunci foarte multe lucruri se clarifică, aproape de la sine:

a. Trimiterea spre judecare, de către Sinedriu, în faţa autorităţilor romane este normală într-un asemenea caz, fiindcă autorităţile evreieşti nu aveau nici un fel de jurisdicţie asupra cuiva de altă naţionalitate.

b. Ezitarea lui Pilat din Pont de a lua o decizie directă, înscenând o judecată populară, este mai mult decât scuzabilă în cazul în care ar fi riscat un conflict diplomatic, fiindcă Iisus se pare că nu era nici cetăţean roman. De altfel, El se numeşte repetat ca "fiind din Iudeea" şi nu evreu, Iudeea fiind o regiune geografică doar. Nehotărârea lui Pilat, pe de altă parte, pare să sugereze că Iisus aparţinea unei naţiuni suficient de puternice, chiar şi pentru Imperiul Roman, pentru ca un procurator să se teamă să se pronunţe decisiv şi dacă nu uităm brutalitatea  extremă şi chiar perversă, manifestată fără ezitare de către imperiali în orice caz de nesupunere civică, în cazul de faţă apar multe semne de întrebare.

c. În acelaşi context, alegerea mulţimii, în favoarea lui Barabas, un evreu, este de asemenea logică, chiar dacă individul avea o moralitate îndoielnică.

3. Asemănările dintre doctrina lui Iisus şi cea eseniană, ne îndreaptă cu atât mai mult către o doctrină religioasă originară comună, dacă ne amintim că până şi manuscrisele descoperite la Nag Hammadi au fost desemnate de unii învăţaţi ca fiind "precreştine". Şi nu mă pot abţine să nu mă întreb oare ce mare popor, considerat de Herodot ca cel mai numeros după indieni, a fost considerat creştin cu mult înainte de Iisus ?

4. De ce oare, papa Ioan Paul al II-lea, la începutul vizitei din România, din perioada 7-9 mai 1999, singura vizită făcută vreodată de capul Bisericii Catolice în vreo ţară ortodoxă, de la Marea Schismă încoace, a sărutat în mod simbolic pământul românesc şi l-a numit "Grădina Maicii Domnului" ?

Fiindcă nu am tupeul unui iezuit făţarnic şi onctuos, ca părintele Dean Brechard, vă voi lăsa pe voi să faceţi speculaţiile de rigoare în această privinţă, limitându-mă la a vă preciza că gnosticii credeau în accesul direct al oamenilor la Hristos şi Dumnezeu, spre deosebire de ortodocşi (şi, ulterior, catolici), care au militat cu ferocitate pentru intermedierea darurilor dumnezeieşti printr-o ierarhie de la preot până la episcop, contrar mesajului original al lui Iisus, instaurându-se un sistem religios de control absolut asupra maselor, convingerea eseniană că fiecare este răspunzător pentru sine şi pentru propria dezvoltare spirituală, dovedindu-se a fi, vreme de 2.000 de ani, o slăbiciune politică.

The Secret Family of Jesus (torrent)

Subtitrare