„Obiectivul lor final, căruia i se subordonează toată înșelăciunea practicată de autorități, este să captureze puterea politică, astfel încât, folosind simultan puterea statului și puterea pieței, să-l poată ține pe omul obișnuit într-o eternă robie.”
Henry A. Wallace
(1888-1965)
Cu această ultimă pledoarie făcută în favoarea
anarhismului, în contextul ultimelor luni în care guvernele lumii și-au bătut joc, la unison, de întreaga omenire, dovedind, încă o dată, dacă mai era nevoie, că primesc ordine centralizat, dintr-o singură sursă, regizând farsa sinistră a unei pandemii fantomă ~ pe care nici măcar știința lor măsluită și statisticile umflate n-au putut s-o justifice ~ în baza căreia ne-au încarcerat anulându-ne, dintr-un condei, toată lista așa-ziselor drepturi umane pe care le-am deținut vreodată, îmi închei contribuția modestă adusă la „trezirea” voastră, fiindcă mă simt, literalmente, eliberat definitiv de orice responsabilitate, în acest sens.
La fel ca și până acum, Satanele Unite ale Americii nu s-au dezmințit și s-au situat în avangardă, impunând, prin organizațiile
globaliste pe care le subordonează, o carantină draconică, întregii lumi, promițând totodată să ne ofere, ulterior, și cadoul final ~ i-aș spune, mai degrabă, bomboana de pe coliva omenirii, prin implicațiile funeste pe care le va avea ~ și anume,
„vaccinul minune”, pentru o maladie inexistentă, care va fi „condimentat” din belșug cu toți nanoboții necesari subordonării noastre depline unei viitoare Inteligențe Artificiale, care va elimina și ultima brumă de omenie care se mai află în noi și, iertat fie-mi cinismul, dar înclin să cred că nu va fi cine știe ce pagubă, fiindcă 99% dintre oameni dovedesc clar, prin apatia lor, că sunt fie imbecili, fie analfabeți funcționali.
Marionetele politice mioritice, coordonate impecabil de plăvanul neamț, prim stupidul ungur, spionul evreu și vraciul arab, au reacționat previzibil, acceptând fără rezerve ordinele primite de la mai marii lumii, în detrimentul nostru firește, sau chiar plusând, din pură obediență idioată, și luând măsuri pe care nici măcar satanista OMS n-a îndrăznit să le declare decât „simple recomandări”.
Bill Gates,
Ray Kurzweil, Elon Musk, George Soros și toți ceilalți psihopați, de talia lor, exultă deja, străduindu-se să devanseze, pe cât posibil, termenul anului 2030, care va marca transformarea noastră într-o turmă de androizi docili, în aplauzele asurzitoare ale cretinilor din mass media oficială, care-și celebrează inconștient propria dispariție, a lor și a urmașilor lor – nu că ar și merita să se înmulțească.
Cât de perversă și, mai ales, pervertită a putut să devină așa-zisa rațiune umană, dacă ne lăsăm conduși, placizi, spre prăpastie, de cel mai nenorocit imperiu care a existat vreodată, singura țară din lume, care se poate lăuda cu performanțe imposibil de egalat – clădită pe genocidul practicat împotriva nobilei rase roșii, consolidată prin înrobirea rasei negre și impusă, ca superputere, prin genocidul nuclear, practicat nu pe pielea vreunei armate imperialiste invadatoare, ci a populației civile inocente a Japoniei.
David Icke, ale cărui opinii lucide au fost întotdeauna binevenite pe acest site, face, din nou, prin seria de interviuri acordate lui Brian Rose, de la London Real, o analiză justă și obiectivă a direcției cumplite în care este târâtă omenirea, cu propria ei complicitate, în condițiile în care toate informațiile necesare deslușirii adevărului se află la îndemâna oricui, mai ales dacă nu uităm că această „plan-demie” este doar ultima dintr-o întreagă serie de „dezastre programate”, identic, cu care ne-au gratulat „aleșii” lumii în ultimele trei decenii –
gripa aviară, gripa porcină, boala vacii nebune, Ebola,
SIDA și alte asemenea fantasme.
Nu voi comenta suplimentar pe această temă, fiindcă toate explicațiile necesare ne-au fost furnizate deja de David Icke în seria menționată mai sus, al cărei ultim episod am ales să-l traduc eu însumi, putând fi accesat prin link-ul de la finalul acestei postări.
„Oare câte milioane de oameni au privit ororile brutale ale istoriei, cu nenumăratele ei exemple de comportament inuman, al omului față de om, și s-au întrebat cu voce tare cum de s-au putut întâmpla astfel de lucruri ? Adevărul este că majoritatea oamenilor nu ar dori să știe cum de se întâmplă așa ceva, pentru că ei, înșiși, sunt atașați, religios, de însăși credința care le face posibile.
Marea majoritate a suferințelor și nedreptăților din lume, cele din prezent, dar care durează de mii de ani, pot fi atribuite direct unei singure idei. Nu este vorba de lăcomie, ură sau vreuna dintre celelalte emoții sau idei care sunt de obicei blamate pentru răul din societate. În schimb, majoritatea violențelor, furturilor, atacurilor și crimelor din lume sunt rezultatul unei simple superstiții – a credinței care, deși este aproape universală, este contrară tuturor dovezilor și rațiunii umane. ‘Concluzia’ acestei cărți este ușor de exprimat, deși este greu de acceptat pentru majoritatea oamenilor:
Credința în ‘autoritate’, care include toată credința în
‘guvernare’, este irațională și paradoxală; este contrară civilizației și moralității umane și constituie cea mai periculoasă și mai distructivă superstiție, care a existat vreodată. În loc să fie o forță care impune ordinea și justiția, credința în ‘autoritate’ este inamicul suprem al omenirii.
Desigur că aproape toată lumea este educată să creadă exact contrariul: acea obediență în fața ‘autorității’ este considerată o virtute (cel puțin în majoritatea cazurilor), fiindcă respectarea și supunerea în fața ‘legilor guvernului’ sunt cele ce ne fac să fim ‘civilizați’, iar lipsa de respect față de ‘autoritate’ conduce numai la haos și violență. De fapt, oamenii au fost atât de bine dresați să asocieze obediența cu ‘a fi bun’, încât atacarea conceptului de ‘autoritate’ ar suna, pentru majoritatea oamenilor, ca și cum ai sugera că nu există noțiunile de bine sau rău, că nu trebuie să respecți vreun standard comportamental, că nu trebuie să existe nici un fel de morală. Nu asta susține această carte, ci exact contrariul.
Într-adevăr, motivul pentru care mitul ‘autorității’ trebuie demolat este tocmai pentru că există binele și răul, fiindcă modul în care oamenii se tratează reciproc contează, iar oamenii ar trebui să se străduiască întotdeauna să aibă o existență morală. În ciuda propagandei autoritare, constante, care pretinde altfel, să ai respect pentru ‘autoritate’ și să ai respect pentru omenire sunt două idei care se exclud reciproc și sunt diametral opuse. Motivul pentru care n-ar trebui să respecți deloc mitul ‘autorității’ este că numai astfel putem avea respect pentru umanitate și dreptate.
Există un contrast șocant între ceea ce suntem învățați că este scopul ‘autorității’ (de a crea o societate pașnică, civilizată) și consecințele reale ale faptelor comise de ‘autoritățile’ aflate în acțiune. Răsfoiți orice carte de istorie și veți vedea că cea mai mare parte a nedreptăților și distrugerilor care au avut loc, în întreaga lume, nu a fost produse de oamenii care au ‘încălcat legea’, ci mai degrabă de cei care se supun și aplică ‘legile’ diferitelor ‘guverne’. Răul care a fost comis sfidând ‘autoritatea’ este insignifiant, în comparație cu atrocitățile care au fost comise în numele ‘autorității’.
Motivul pentru care este atât de important ca oamenii să înțeleagă acest fapt este că pericolul principal, prezentat de mitul ‘autorității’, nu se regăsește în mintea ‘controlorilor’ din ‘guvern’, ci în mintea celor controlați.
Un singur individ malefic, care adoră să-i domine pe ceilalți, este o amenințare banală pentru omenire, cu excepția cazului în care o mulțime de oameni consideră acea dominare ca fiind legitimă, deoarece se bazează pe ‘legile guvernului’. Mintea perversă a lui Adolf Hitler, în sine, a reprezentat o amenințare infimă sau chiar nulă pentru umanitate. Milioanele de oameni care l-au privit pe Hitler ca pe o ‘autoritate’ și care, astfel, s-au simțit obligați să se supună poruncilor și ordinelor sale, au fost cei care au provocat, de fapt, toate pagubele făcute de al treilea Reich. Cu alte cuvinte, problema nu este că oamenii răi cred în ‘autoritate’; problema este că, în principiu, oamenii buni cred în ‘autoritate’ și, drept urmare, sfârșesc prin a pleda în favoarea ei sau comit acte de agresiune, nedreptate, opresiune și chiar crime, în numele ei.
Oamenii presupun, în mod fals, că multe dintre lucrurile utile și legitime de care beneficiază societatea umană necesită existența ‘guvernului’. Este bine, de exemplu, pentru oameni să se organizeze pentru apărare reciprocă, să colaboreze pentru a atinge obiective comune ș.a.m.d. fiindcă asta permite ființelor umane să existe și să prospere, într-o stare benefică, reciprocă și într-o societate non-violentă, dar nu în asta constă, de fapt, ‘guvernul’. În pofida faptului că ‘guvernele’ pretind întotdeauna că acționează în numele oamenilor și al binelui comun, adevărul este că ‘guvernul’, prin natura sa, este întotdeauna în opoziție directă cu interesele omenirii. ‘Autoritatea’ nu este o idee nobilă, care uneori este aplicată greșit și nici nu este practic un concept valid, care uneori este corupt. De la început și până la sfârșit, însuși conceptul de ‘autoritate’, în sine, este antiuman și oribil de distrugător.
Se poate demonstra că acel concept, în sine, este implicit defectuos, că premisa care stă la baza tuturor ‘guvernărilor’ este complet incompatibilă cu logica și moralitatea. De fapt, se poate demonstra că ideea de ‘guvern’ este o credință pur religioasă - o acceptare bazată pe credința într-o entitate supraumană, mitologică, care nu a existat și nu va exista vreodată.
Se poate demonstra de ce credința în ‘autoritate’, inclusiv credința în ‘guvern’, este oribil de periculoasă și distructivă. Mai exact, se poate demonstra modul în care credința în ‘autoritate’ are un impact dramatic atât asupra percepțiilor, cât și a acțiunilor diverselor categorii de oameni, convingând, literalmente, miliarde de oameni pașnici, chiar buni de altminteri, să accepte sau să comită acte de agresiune violentă, imorală. De fapt, toți cei care cred în ‘guvernare’ fac asta, deși marea majoritate nu-și dă seama și chiar neagă vehement acest lucru.
Cititorul va putea aprecia cum ar putea arăta viața, de fapt, fără credința într-o ‘autoritate’. Contrar presupunerii uzuale că absența unui ‘guvern’ ar însemna haos și distrugere, se poate arăta că atunci când mitul ‘autorității’ va fi abandonat, multe se vor schimba, dar multe vor rămâne la fel. Se poate arăta de ce credința într-o ‘guvernare’, care este propice și necesară pentru o societate pașnică, așa cum aproape toată lumea a fost învățată, este de departe cel mai mare obstacol în calea organizării, cooperării și conviețuirii pașnice, reciproc avantajoase. Pe scurt, se poate demonstra de ce adevărata civilizație poate exista și va exista numai după ce mitul ‘autorității’ a fost eradicat.
Ideea de ‘autoritate’ poate fi rezumată ca fiind ‘dreptul de a guverna’. Nu reprezintă numai capacitatea de a-i controla forțat pe alții, pe care o posedă, într-o anumită măsură, aproape toată lumea, ci este presupusul ‘drept moral’ de a-i controla prin forță pe ceilalți. Singurul lucru care distinge un ‘guvern’ de o bandă stradală este modul cum sunt percepute, de oamenii pe care îi controlează, greșelile, tâlhăriile, extorcările, agresiunile și chiar crimele comise în numele ‘legii’. Victimele se pot supune cerințelor unei bande, dar nu din vreun sentiment de obligație morală, ci numai din frică. Banii pe care-i colectează un tâlhar nu sunt considerați ‘impozit’, iar amenințările sale nu sunt numite ‘legi’.
Mai pe scurt, ‘guvernul’ nu există. Nu a existat niciodată și nici nu va exista vreodată. Politicienii sunt reali, soldații și poliția care aplică voința politicienilor sunt reali, clădirile pe care le ocupă sunt reale, armele pe care le dețin sunt foarte reale, dar presupusa lor ‘autoritate’ nu există. Și fără acea autoritate’, fără dreptul de a face ceea ce fac, nu sunt nimic altceva decât o gașcă de tâlhari. Termenul de ‘guvern’ implică legitimitate - înseamnă exercitarea ‘autorității’ asupra unui anumit popor sau loc. Modul în care oamenii vorbesc despre cei aflați la putere, numindu-le comenzile ‘legi’, referindu-se la neascultarea lor ca ‘infracțiune’ și așa mai departe, implică dreptul ‘guvernului’ de a guverna și o obligație corespunzătoare din partea cetățenilor săi de a se supune.
Fără dreptul de a guverna (fără ‘autoritate’), nu există nici un motiv ca să numim acea entitate ‘guvern’, iar toți politicienii și mercenarii lor aproape că nu mai pot fi deosebiți de un sindicat gigant al crimei organizate, ‘legile’ lor nefiind mai valide decât amenințările mafioților și tâlharilor. Și asta este, în realitate, orice ‘guvern’: o gașcă ilegală de tâlhari, hoți și ucigași, travestită într-un organism conducător legitim.”
La fel ca și religia oficială, care a fost în permanență periată, ajustată, măsluită chiar, pentru a rezona, în principal, cu axiomele oficiale ale puterii și, în nici un caz, cu necesitățile spirituale ale omenirii, știința actuală a devenit o simplă
dogmă, jalnică prin practicarea ei, fără discernământ și fără pic de onoare, de proxeneți ai guvernelor, răsplătiți cu tinichele academice pentru obediența lor, cei care au făcut posibilă regizarea acestei mascarade oribile, care ignoră, cu aroganță și maximă ticăloșie, orice argument onorabil și, mai ales, de bun simț, care contrazice versiunea statală, periclitând astfel planurile cu bătaie lungă ale noii ordini mondiale, de înrobire, pe veci, a rasei umane, prin edificarea imperiului tehnologic global.
„În ziua în care puterea iubirii va anula iubirea puterii, lumea va cunoaște pacea.”
Mahatma Gandhi
(1869-1948)
Ce sunt virușii
Sugestie: Încercați să folosiți alt browser și nu Chrome, dacă vreți să puteți viziona filmul. Google veghează !
Inteleg motivatia, dar daca filmul nu se poate vedea nicicum.... Nu stiu....nu se poate vedea nici cu alt motor de cautare, totul se blocheaza. Multumesc
RăspundețiȘtergereSe poate vedea dacă intrați repetat pe link, cu un browser diferit de Chrome, care-l cenzurează imediat. Trebuie să aveți răbdare și să închideți pe rând toate ferestrele de reclamă care au cam infestat site-ul ăla, dar, din păcate nu prea mai avem acces la alte servere de găzduire video. Youtube, Vimeo ș.a. șterg filmul imedia.
ȘtergereS-a rezolvat. Accesați link-ul principal de pe mega.nz și nu vor mai fi probleme cu vizionarea.
ȘtergereBine v-am regasit ! Din pacate nu merge primul link , browser opera cu vpn activat si cont facut pe mega ...
RăspundețiȘtergereLa cel de-al doilea nu porneste filmul.
Aveam un singur film, inițial, pe cont și link-ul era funcțional. Azi, când am urcat al doilea film, Mega a separat link-urile. Încercați acum !
ȘtergereMultumesc , s-a rezolvat ! Sanatate !
ȘtergereBine ati revenit!
RăspundețiȘtergereTemporar.
ȘtergereSper poate că traduceți și David Icke 4.
RăspundețiȘtergereDeocamdată nu este de găsit pe nicăieri în format complet. Clipurile de pe LR acoperă doar 2 ore de interviu, nu 3.
Ștergere👍
ȘtergereRose/Icke 4 in format complet direct de pe platforma LondonReal: https://freedomplatform.tv/rose-icke-iv-we-will-not-be-silenced/
RăspundețiȘtergeresau de pe o alternativa la jewtube: https://www.bitchute.com/video/opPWNhKZqFcP/
Bravo! Doar cativa dintre noi, oamenii care mai avem ceva creier, isi dau seama de cele spuse de dumneavoastra ! Totusi nu cred ca vom putea face ceva in lumea asta, deoarece efectul de turma ( de prostime ) s-a propagat destul de repede in lume !
RăspundețiȘtergereMa bucur enorm ca v-am "regasit" aici. Ani in sir v-am tot cautat...
RăspundețiȘtergereNu știu cum de m-ați pierdut. Site-ul nu și-a schimbat denumirea sau locația. Dar e bine că v-ați descurcat.
Ștergere