29 sept. 2011

Schimbarea de paradigmă s-a produs !

Prin acest mini-documentar, The God Within, a cărui continuare anunţată o aştept cu nerăbdare, Mike Adams, un neobosit activist al dezvăluirii mondiale, cunoscut sub numele de "Health Ranger", explică falsele filozofii ce stau la baza celei mai moderne ştiinţe - care a ajuns să fie psihopată, prin majoritatea aplicaţiilor sale - atacând argumentat pe unul dintre exponenţii ei de vârf, Stephen Hawking, care este unul dintre cei responsabili de ancorarea rădăcinilor ştiinţei actuale în răul şi distrugerile ce ne afectează planeta, definindu-ne nu ca fiinţe conştiente, ci ca simpli "roboţi biochimici", oferind pretextul perfect pentru genocid.

Ca o completare foarte inspirată a spuselor profetice ale lui Mike Adams, am inclus şi un mini interviu luat de data aceasta  unui  reputat  fizician  şi  activist  politic  şi spiritual,  dr. John Hagelin.

25 sept. 2011

Puterea comunităţii - Cum a supravieţuit Cuba crizei petroliere

În luna mai 2006, o echipă formidabilă condusă de Faith Morgan, aflată la primul ei film, lansa The Power of Community - How Cuba Survived Peak Oil, un film extraordinar de optimist, rodul unei cercetări de peste trei ani, care revela eforturile extraordinare ale unei mici naţiuni insulare, lipsită de resurse şi aflată vreme de decenii sub blocada infamă a americanilor, de a supravieţui crizei petroliere artificiale impusă de colapsul Uniunii Sovietice, din 1991, ce a provocat prăbuşirea întregii economii cubaneze, în aşa-numita "Perioadă Specială".

Filmul este foarte popular printre militanţii mişcărilor de tranziţie, care se străduiesc să ne facă să recunoaştem pericolele reprezentate de vârful petrolier şi schimbările climatice, pentru a ne convinge să facem paşii necesari în vederea remodelării fundamentale a societăţii umane.

19 sept. 2011

Armata permanentă - Sursa puterii imperiale americane

Doi italieni de această dată, Enrico Parenti şi Thomas Fazi, lansau în 2010 primul lor film documentar de lung-metraj, Standing Army, invitat la peste 19 festivaluri cinematografice, care prin vocile unor somităţi de talia lui Noam Chomsky, Gore Vidal sau Chalmers Johnson, dă glas unei probleme stringente, care a afectat peste 130 de ţări din întreaga lume - reţeaua caracatiţă a bazelor militare americane, înfiinţate în toată lumea după cel de-al doilea război mondial, fără a mai avea vreun alt corespondent în istoria cunoscută a omenirii.


Situaţia statelor lumii ar putea fi sintetizată astfel: la ora actuală există 193 de state suverane şi independente, Vaticanul plus 192 de ţări membre ale ONU şi, de asemenea, încă două entităţi statale, Kosovo şi Taiwan, care sunt recunoscute, fiecare în parte, ca state suverane şi independente, de circa un sfert din totalul celorlalte state.

15 sept. 2011

Eugenia globală - Folosirea medicinei pentru a ucide

În 2008, B.A. Brooks, un regizor specializat între timp la New York Film Academy în crearea de filme digitale, îşi lansa primul documentar realizat în exclusivitate din videoclipuri descărcate de pe Youtube, tehnică de care s-a folosit cu brio şi în realizarea filmului de faţă, Global Eugenics - Using Medicine to Kill, din 2009, care, în peste două ore de filmări, şi-a putut permite să trateze o gamă extrem de largă de subiecte: gripa porcină şi aviară şi posibila manipulare genetică a acestora, vaccinurile şi campaniile agresive statale de vaccinare, originile SIDA/HIV, legea marţială, ştirile medicale, apa, G.D. Searle şi alimentele modificate genetic, Agenda 21 - impunerea "dezvoltării durabile", H.R. 875 - legislaţia de impunere a Codex Alimentarius în SUA ş.a., toate putând fi grupate sub o unică emblemă - politici eugenice.

Filmul lansat în 2008 era denumit sugestiv "The Decline and Fall Of America" şi a fost urmat, în afară de documentarul căruia i-am dedicat acest articol, de "The American Matrix - Age Of Deception" şi "Sex, Drugs and Religion", ambele având titluri la fel de inspirate.

7 sept. 2011

Dieta integral vegetariană - paşaport pentru viaţă

"Industria cărnii de vită a contribuit la moartea mai multor americani, decât toate războaiele acestui secol, toate dezastrele naturale şi accidentele de automobil, combinate. Dacă grătarul de vită este ideea voastră de 'hrană adevărată pentru oameni adevăraţi', atunci vă doresc să locuiţi în apropierea unui spital cu adevărat bun."

Dr. Neal Barnard,
Profesor - Facultatea de Medicină
Universitatea "George Washington"
Preşedinte al " Physicians Committee
for Responsible Medicine"

Lansat în luna martie a acestui an, Forks over Knives, filmul cineastului independent Lee Fulkerson, examinează în profunzime afirmaţia radicală că majoritatea bolilor degenerative care ne afectează - dacă nu cumva, chiar toate - ar putea fi ţinute sub control sau chiar obligate să involueze, prin eliminarea din dieta noastră zilnică a oricărui aliment de origine animală şi a alimentelor cu grad înalt de procesare, folosind drept argumentaţie odiseea chirurgului dr. Caldwell Esselstyn şi a biochimistului nutriţionist dr. T. Colin Campbell, doi eminenţi cercetători, într-un domeniu de pionierat, poate, al alimentaţiei exclusiv vegetariene.