27 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a VI-a


„Frica este una dintre cele mai mari probleme ale vieţii. O minte care este prinsă în capcana fricii trăieşte în confuzie, în conflict şi, drept urmare, trebuie să fie violentă, denaturată şi agresivă. Ea nu are curajul de a se depărta de propriile sale tipare mentale şi cultivă ipocrizia. Dacă nu ne eliberăm de frică, putem urca pe cel mai înalt munte, putem inventa orice gen de zeu, dar vom rămâne pentru totdeauna în întuneric. […] La modul conştient, vă puteţi cunoaşte propriile temeri, dar la nivelele mai profunde ale minţii, mai sunteţi conştienţi de ele ? Şi cum anume veţi reuşi să descoperiţi temerile care sunt ascunse, secrete ? Oare frica este separată în temeri conştiente şi inconştiente ? Este o întrebare foarte importantă. Specialistul, psihologul, analistul, au separat temerile pe mai multe straturi, profunde sau superficiale, dar, dacă vă luaţi după ceea ce spune psihologul sau ceea ce spun eu, veţi înţelege teoriile noastre, dogmele noastre, cunoştinţele noastre, dar nu vă veţi înţelege pe voi înşivă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,40, 45

Krishnamurti despre frică !

25 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a V-a


„Cineva se află mereu într-o căutare nesfârşită, trecând de la o carte la alta, de la o filozofie la alta, de la un dascăl la altul. Şi ceea ce căutăm, cu adevărat, nu este claritatea, nu este înţelegerea actualei noastre mentalităţi, ci, mai degrabă, căutăm căi şi mijloace de a fugi de noi înşine. Religiile din întreaga lume, în formele lor diferite, au oferit această evadare şi suntem satisfăcuţi căutând să descoperim un refugiu convenabil, plăcut, satisfăcător. Atunci când cineva observă toate aceste lucruri – creşterea demografică, cruzimea deplină a fiinţelor umane, completa ignorare a sentimentelor celorlalţi, a vieţilor celorlalţi, totala ignorare a structurii sociale – cineva se întreabă dacă se mai poate ajunge la ordine, plecând de la acest haos. Nu o ordine politică – politica nu poate produce niciodată ordine; nici o structură economică şi nici o ideologie diferită nu pot produce ordine. Dar chiar avem nevoie de ordine, fiindcă există o mare dezordine, atât exterioară cât şi lăuntrică, de care cineva este conştient doar la modul vag, speculativ, ocazional. Cineva simte că aceste probleme sunt de-a dreptul imense. Populaţia este într-o creştere atât de rapidă, încât cineva îşi pune întrebarea: ‚Ce pot face eu, ca fiinţă umană, trăind în această sărăcie haotică, violenţă şi prostie ? Ce pot face eu ?’. Desigur, trebuie să vă fi pus, voi înşivă, această întrebare, dacă sunteţi cât de cât serioşi. Şi, dacă cineva şi-a pus această întrebare serioasă, ‚Ce pot face eu, de unul singur ?’, răspunsul invariabil este: ‚Mă tem că pot face foarte puţine pentru a modifica structura socială, pentru a face ordine, nu numai în sinea mea, ci şi în jurul meu.’ Şi, atunci, te opreşti. Dar problema necesită un răspuns mult mai profund.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Bombay, 1st Public Talk, 19th February 1967

J. Krishnamurti despre ordine !

9 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IV-a


„Ce lucru deosebit este o relaţie şi cât de repede cădem în rutină într-o anumită relaţie, lucrurile devin indiscutabile, situaţia este acceptată şi nici o variaţiune nu mai este tolerată; nu este încurajată nici o mişcare în direcţia incertitudinii, nici măcar pentru o secundă. Totul este atât de bine reglementat, atât de securizat, atât de închegat, încât nu mai există nici o şansă de împrospătare, pentru respiraţia limpede, revigorantă, a primăverii. Acest lucru şi chiar mai mult de atât se numeşte relaţie. Dacă observăm cu atenţie, relaţia este mult mai subtilă, mai rapidă decât fulgerul, mai vastă decât Pământul, fiindcă relaţia înseamnă viaţă. Viaţa înseamnă conflict. Ne dorim să transformăm relaţia în ceva brut, dur şi uşor de gestionat. Deci îşi pierde parfumul, frumuseţea ei. Toate acestea apar fiindcă cineva nu iubeşte, iar iubirea, desigur, este cel mai grozav lucru dintre toate, fiindcă în ea trebuie să existe un abandon complet al sinelui.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to a Young Friend,12

Am ajuns la al patrulea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, consacrat în continuare responsabilităţii, manifestată însă în relaţiile umane, de această dată, pe care maestrul le consideră ca fiind esenţiale, pur şi simplu fundamentul întregii vieţi sociale, indiferent de izolarea aparentă în care unii dintre noi alegem câteodată să ne trăim o anumită perioadă a vieţii, din motive poate religioase, poate egoiste, poate mizantropice sau poate chiar spirituale.