27 mai 2013

Cancerul - Tratamentele interzise

„O soluţie reală a problemei cancerului ar însemna lichidarea programelor de cercetare, perimarea instantanee a ‚competenţelor’, sfârşitul viselor perpetuării gloriei personale; triumful asupra cancerului ar însemna blocarea contribuţiilor provenite din filantropia auto-susţinută şi tăierea fondurilor alocate de congres, ar ameninţa de moarte instituţiile clinice actuale, făcând să fie inutile şi demodate operaţiile chirurgicale scumpe, tratamentele radiologice şi chimioterapiile, de care depind atât de multe cariere şi în care s-au investit atât de mulţi bani şi echipamente. Teama provocată de o asemenea perspectivă, fie şi instinctivă, nu poate conduce decât la opoziţie şi ostilitate faţă de abordările alternative, proporţionale cu perspectivele terapeutice valide ale acestora. Ca atare, noile terapii trebuie să fie tăgăduite, negate, descurajate şi interzise cu orice preţ, indiferent de rezultatele testelor reale sau, de preferat, fără nici un fel de testare. Aşa cum vom vedea, acest tipar a fost aplicat repetat şi aproape constant.”

Robert Houston & Gary Null
„The Great Cancer Fraud”

Regizorul Italian, Massimo Mazzucco, a lansat, în 2010, acest documentar, Cancer - The Forbidden Cures – care se bucură, actualmente, de privilegiul de a fi interzis în imperiul libertăţii absolute, SUA fireşte (varianta Youtube) – aducând în discuţie subiectul, extrem de incomod, al incompetenţei aparente a medicinei alopate de a găsi un leac celei mai grave boli cunoscute de om, cancerul, mult mai eficientă în a ascunde, însă, în deplină complicitate cu Big Pharma, realitatea că, de peste o sută de ani, zeci de medici, savanţi şi cercetători au descoperit diverse soluţii, foarte eficiente, în lupta cu maladia, numai pentru a fi interzise brutal prin măsuri politice şi propagandistice, în scopul prezervării paradigmei medicale chimizate, actuale, care se simte ameninţată la maxim de orice remediu natural, ce nu poate fi, implicit, patentat şi exploatat eficient, în goana după profit.

21 mai 2013

Revoluţia Solară

„Natura iubeşte curajul. Dacă îţi iei un angajament, natura va da răspuns acelui angajament, înlăturându-ţi din cale obstacole altminteri insurmontabile. Visează cel mai imposibil vis şi lumea nu te va mai asupri, ci te va ridica în slăvi. Toţi acei dascăli şi filozofi care au contat cu adevărat, care au atins cu adevărat aurul alchimic, au înţeles exact acest lucru. Acesta este dansul şamanic sub apa cascadei. Astfel se produce magia. Aruncându-te într-un abis şi descoperind că este, de fapt, o saltea de puf.”

Terence McKenna
(1946-2000)

În documentarul foarte profesionist realizat, Solar Revolution, lansat în august 2012 în Marea Britanie, renumitul biofizician german Dieter Broers face o pledoarie convingătoare, folosindu-se de mărturiile şi dovezile furnizate de multe personalităţi ale lumii ştiinţifice contemporane, în favoarea corelaţiei remarcabile dintre intensificarea activităţii solare a ultimilor ani – prezentată propagandistic, desigur, ca o catastrofă apocaliptică în mass media corporatistă – şi progresul pe care-l va induce, de fapt, prin ameliorarea aptitudinilor noastre creatoare, mentale şi spirituale, manifestarea concretă a unui salt cuantic al conştiinţei umane, cu adevărat evoluţionist.

16 mai 2013

Lumina toxică - Latura întunecată a "becurilor eficiente energetic"

„Potrivit raportului comitetului SCENIHR, al Comisiei Europene, din 2008, CFL ar putea prezenta riscuri suplimentare la adresa sănătăţii umane, datorită luminii ultraviolete şi a luminii albastre emise. Aceste radiaţii pot agrava simptomele oamenilor care suferă, deja, de boli de piele, care-i fac extrem de sensibili la lumină. Lumina produsă de unele CFL, la distanţe mai mici de 20 de centimetri, poate conduce la expuneri la radiaţii ultraviolete apropiate de limita curentă acceptată la locul de muncă, pentru a proteja muncitorii de leziuni epidermice şi ale retinei. Surse din industrie pretind că radiaţia ultravioletă receptată de la CFL este prea redusă pentru a produce cancer de piele, iar folosirea unui înveliş dublu‚ atenuează total sau în mare măsură’ (sic !) orice alt risc.”
În vara anului trecut, un reportaj profesionist al corespondentei ZDF, Alexandra Pfeil, era integrat într-un documentar, Toxic Light - The Dark Side of Energy Saving Bulbs, difuzat de postul german Deutsche Welle, preluat ulterior şi de postul american necomercial Link TV, având subiectul, sugerat de altfel de titlu, al nocivităţii extreme a noilor lămpi fluorescente compacte, impuse prin reglementarea abuzivă (EC) 244/2009 a fascistei Uniuni Europene, care a intrat în vigoare din data de 1 septembrie 2012, interzicând folosirea becurilor incandescente sub pretextul economiilor energetice.

13 mai 2013

Sirius - De la extratereştri la energia liberă

„Ei bine, urăsc să admit aceste lucruri, dar este posibil ca să existe ceva în genul telepatiei, iar una dintre ideile ce stau la baza proiectului CETI, de a putea comunica cu extratereştrii pe cale telepatică, s-ar putea să fie rezonabilă, dar numai dacă telepatia există şi extratereştrii există. În caz contrar, încercăm să comunicăm cu cineva inexistent, folosind un sistem care nu funcţionează.”

Philip K. Dick,
The Dark-Haired Girl

Doctorul Steven Greer şi-a lansat, în data de 24 aprilie a acestui an, mult trâmbiţatul documentar Sirius, care urma să schimbe lumea, aşa cum o cunoaştem momentan, potrivit propriei sale declaraţii, străduindu-se să ne scoată cu succes din bezna singurătăţii cosmice şi umplându-ne casele cu energie liberă, spre disperarea elitelor planetei şi a bine mediatizatului complex militaro-industrial, care se vor fi văzut obligaţi să-şi scoată din garaje OZN-urile proprii şi să arunce la gunoi contoarele prin care ne alimentează cu opţiuni energetice deloc ieftine.

7 mai 2013

Adevăratul jurnalism: John Pilger

„Marile ţări ‚democrate’ occidentale se îndreaptă către corporatism. Democraţia a devenit un plan de afaceri, cu o concluzie rezervată şi impusă oricărei activităţi umane, oricărui vis, oricărei manifestări decente, oricărei speranţe. Principalele partide parlamentare sunt devotate, acum, aceloraşi politici economice – socialism pentru cei bogaţi, capitalism pentru cei săraci – şi aceleaşi politici externe, a servilismului în faţa unui război nesfârşit. Asta nu este democraţie ! Pentru politică reprezintă exact acelaşi lucru ca McDonalds pentru alimentaţie.”

John Pilger

Cu ceva mai mult de un an în urmă, producătoarea siriană independentă de film Abir Alsayed, proprietara Hot Spot Films şi totodată colaboratoarea postului Al Jazeera, dedica acest mini documentar, „John Pilger - Real Journalism”, personalităţii de excepţie a jurnalistului australian John Pilger, unul dintre puţinii jurnalişti contemporani care nu şi-a făcut de râs profesia, nepermiţând să fie înregimentat în marea masă a scribilor adulatori ai globalismului, promovat de oligarhia nobiliar-bancară care ne conduce planeta spre un dezastru evident.