Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)- Partea a II-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Psihologic, lăuntric, oare suntem conştienţi de răspunsurile noastre ? Oare suntem conştienţi că nu spunem adevărul, că ne complacem în a vorbi cu dublu înţeles, când una spunem şi alta facem, când îi cităm pe alţii ? Urmăriţi acest întreg fenomen, de a fi ceva la mâna a doua, care înseamnă să fii tradiţionalist, care înseamnă să te conformezi – să te conformezi unui exemplu. Acel domn a spus, ieri: ‚Există un exemplu perfect.’ Şi de ce avem nevoie de un exemplu ? Oare asta nu înseamnă conformism, oare asta nu înseamnă mimetism, teamă şi respectarea autorităţii ? Toate acelea înseamnă tradiţie. Am avut la dispoziţie mii de exemple, nu-i aşa ? Şi asta vrem să fim. Şi asta înseamnă acceptarea, tacită, în esenţă, a autorităţii. Tradiţia implică autoritate, conformism, mimetism, exclusivism.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen 4th Public Dialogue, 3rd August 1974

Krishnamurti: Oare poţi înţelege ce este o viaţă religioasă ?
A doua dezbatere publică, Madras, India (1979)

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)- Partea I

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Una dintre cele mai curioase trăsături ale psihicului nostru este că toţi dorim să fim îndrumaţi, fiindcă suntem rezultatul unei propagande ce durează de zece mii de ani. Dorim ca gândirea noastră să fie confirmată şi coroborată cu a altuia, pe când a pune o întrebare înseamnă să ţi-o pui ţie însuţi, mai întâi. Ceea ce afirm eu are foarte mică valoare. Veţi uita asta din clipa în care veţi închide această carte, sau vă veţi aminti şi veţi repeta anumite fraze, sau veţi compara ceea ce aţi citit aici cu alte cărţi – dar nu vă veţi confrunta cu propria voastră viaţă. Şi asta este tot ce contează – viaţa ta, tu însuţi, meschinăria ta, superficialitatea ta, brutalitatea ta, violenţa ta, lăcomia ta, ambiţia ta, agonia ta zilnică şi suferinţa ta nesfârşită – asta e ceea ce trebuie să înţelegi şi nimeni altcineva, de pe Pământ sau din Rai, nu te va mântui de asta, ci numai tu însuţi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Freedom from the Known, 121

Krishnamurti: Prima dezbatere publică

Madras, India (1979)

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a XII-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Meditaţia implică o minte de calitate, care poate fi pe deplin atentă,  ca atare, o minte care poate fi complet liniştită. Mintea întotdeauna flecăreşte, întotdeauna vorbeşte, fie cu ea însăşi, în sinea sa, fie cu altcineva, întotdeauna fiind în mişcare. Cum ar putea o minte care flecăreşte etern să perceapă ceva anume ? Numai o minte care este pe deplin atentă deţine întreaga energie pentru a observa, fiindcă ai nevoie de o energie imensă pentru a observa. Călugării şi alţii spun că nu ţi se permite să-ţi risipeşti energia; ca atare, nu ai voie sa faci sex, dacă vrei să fii un sfânt. Şi, atunci când devii celibatar şi depui jurământul de celibat, e un dezastru în sinea ta, fiindcă negi întregul sistem biologic şi există o risipă de energie. Nu faci decât să lupţi, să lupţi, să lupţi. Sau treci în cealaltă extremă, te răsfeţi, ceea ce este o altă formă de a risipi energia. Pe de altă parte, dacă eşti atent, aceasta este forma supremă de acumulare a energiei. Asta înseamnă intensitate, pasiune şi nu poţi fi pasional dacă risipeşti energie. Fără nici un efort mintea poate fi pe deplin tăcută şi, ca atare, plină de energie, fără nici o denaturare.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Talks and Dialogues in Sydney, 1970

Cu această ultimă postare am ajuns şi la finalul discursurilor publice ale lui Krishnamurti susţinute în vara anului 1980, la Saanen, în Elveţia, penultima dintre seriile dedicate maestrului, traduse pe acest site, fiindcă intenţionez să mai traduc o singură serie, formată din numai 8 episoade, conţinând discursurile publice de la Madras, din 1978-1979 şi voi încheia acest periplu spiritual, aşa cum se cuvine, cu filmul său autobiografic.

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a XI-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Suferinţei nu trebuie să i se pună capăt prin acţiunea voinţei. Vă rog să înţelegeţi asta. Nu puteţi scăpa de ea. Suferinţa este un lucru care trebuie acceptat, înţeles, trăit alături de el; cineva trebuie să devină intim cu suferinţa. Dar voi nu sunteţi intimi cu suferinţa, nu-i aşa ? Aţi putea spune că ştiţi ce este suferinţa, dar chiar ştiţi ce este ? Aţi trăit alături de ea ? Sau, atunci când aţi simţit suferinţa, aţi fugit de ea ? De fapt, nu ştiţi ce este suferinţa. Fuga de ea este ceea ce ştiţi voi. Nu ştiţi decât să scăpaţi de suferinţă. Aşa cum iubirea nu este un lucru care să poată fi cultivat, care să fie obţinut prin disciplină, la fel şi suferinţei nu i se poate pune capăt prin vreo formă de evadare, prin ceremonii sau simboluri, prin activitatea socială de binefacere, prin naţionalism sau prin orice alt lucru urât pe care omul l-a inventat. Suferinţa trebuie înţeleasă, iar înţelegerea ei este atemporală.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

The Collected Works vol XI, p 287

Krishnamurti: Sfârşitul suferinţei, care produce iubire şi compasiune

Saanen, Elveţia (1980)

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a X-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Dorinţa este o parte a plăcerii. Împlinirea dorinţei este însăşi natura plăcerii. Dorinţa poate fi cauza dezordinii – fiecare dorind să-şi împlinească propriile dorinţe. Deci, împreună, vom examina dacă nu cumva dorinţa este una dintre cauzele principale ale dezordinii; trebuie să explorăm dorinţa, nu să o condamnăm, nu să fugim de ea, nu să încercăm să o reprimăm. Majoritatea religiilor au afirmat: ‚Reprimaţi dorinţa !’ – ceea ce este absurd. Deci haideţi s-o observăm. Ce anume este dorinţa ? Puneţi-vă acea întrebare în sinea voastră ! Probabil că majoritatea dintre noi nu ne-am gândit deloc la asta. Am acceptat-o ca pe un mod de a trăi, ca pe instinctul natural al unui bărbat sau al unei femei şi, ca atare, spunem: ‚De ce să ne batem capul cu asta ?’ Acei oameni care au renunţat la viaţa lumească, cei care au intrat în mănăstiri ş.a.m.d., încearcă să-şi idealizeze dorinţele prin venerarea unui simbol sau a unei persoane. Vă rog să ţineţi minte că noi nu condamnăm dorinţa. Noi încercăm să aflăm ce anume este dorinţa, de ce omul a fost prins, vreme de milioane de ani, nu numai fizic, ci şi psihologic, în capcana dorinţei, în plasa dorinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

That Benediction is Where You Are, pp 50-51

Krishnamurti: Relaţia dintre dorinţă, voinţă şi iubire

Saanen, Elveţia (1980)

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a IX-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Ca fiinţă umană, observ că sunt rezultatul a nenumărate influenţe, constrângeri sociale, iluzii religioase şi că, dacă încerc să descopăr realitatea sau pe Dumnezeu, tocmai acea căutare se va baza pe lucrurile pe care le-am învăţat, va fi modelată de ceea ce ştiam, va fi condiţionată de educaţia mea şi de influenţele mediului în care trăiesc. Deci, oare mă pot elibera de toate acestea ? Pentru a mă elibera, trebuie să cunosc, eu însumi, că mintea mea este condiţionată, adică trebuie să fiu pe deplin conştient că nu sunt, de fapt, o fiinţă umană, ci un hindus, un catolic, un german, un protestant, un comunist, un socialist sau orice aş fi. M-am născut cu o etichetă şi aceasta, sau orice altă etichetă aflată la alegerea mea, se lipeşte de mine pentru tot restul vieţii. M-am născut şi mor în cadrul unei religii sau trec de la o religie la alta şi cred că am înţeles realitatea, pe Dumnezeu, dar nu am făcut decât să perpetuez mintea condiţionată, eticheta. Acum, oare pot, ca fiinţă umană, să dau la o parte toate acestea, fără nici o constrângere ? […] Cred că este foarte important să înţelegem că orice efort făcut pentru a te elibera de condiţionare, este o altă formă de condiţionare. Dacă aş încerca să mă eliberez de hinduism - sau orice alt ‚-ism’ - aş face acest efort în scopul de a obţine ceea ce eu consider a fi o stare mult mai dezirabilă; prin urmare, motivul schimbării condiţionează schimbarea. Aşa că trebuie să-mi dau seama de propria mea condiţionare şi să nu fac absolut nimic. Acest lucru este foarte dificil. Dar trebuie să ştiu, în sinea mea, că mintea mea este mică, măruntă, confuză, condiţionată, şi să observ că orice efort de-a o schimba se află încă în domeniul acelei confuzii; prin urmare, orice astfel de efort naşte numai confuzie, pe mai departe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Hamburg 1956, Talk 6

Krishnamurti: Sfărâmând tiparul condiţionării !

Saanen, Elveţia (1980)