9 oct. 2012

Trance-formation

"Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri şi milioane dintre ei au fost ucişi din cauza acestei obedienţe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienţi în faţa sărăciei şi înfometării şi prostiei şi războiului şi cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienţi atunci când închisorile sunt pline de hoţi mărunţi şi marii hoţi ne conduc ţara. Asta este problema noastră !"

Howard Zinn
(1922-2010)

Trance-formation este ultimul film al lui Max Igan, postat pe internet în data de 22 aprilie, în care abordează o problemă de o gravitate extremă, pentru întreaga rasă umană, reliefând denaturarea termenului de "singularitate" şi, mai ales, impunerea insidioasă şi agresivă a agendei "transumaniştilor", promotorii unei viziuni halucinante, de abandonare a esenţei umane în favoarea transformării noastre în mecanisme cibernetice, sub pretextul murdar al depăşirii limitărilor biologice, în timp ce se glorifică statutul de sclavi pe care-l vom "câştiga" drept răsplată a unui asemenea târg, demn de numele Satanei.

Nu am tradus numele filmului, nici în cadrul subtitrării, fiindcă este, de fapt, un subtil joc de cuvinte, permis de caracterul sintetic al limbii engleze, ce se bazează pe pronunţarea similară a cuvântului "transformation" (transformare) cu expresia inventată de Igan, "trance-formation", fiindcă asta încearcă, de fapt, oculta mondială la ora actuală: transformarea întregii rase umane în roboţi obedienţi, profitând de starea de transă care ne-a fost indusă în timp.

Am folosit de asemenea termenul de "transuman", cu toate variantele lui, deşi nu se află în DEX, pentru uşurinţa traducerii şi fiindcă este extrem de sugestiv: depăşirea condiţiei umane, dar nu prin evoluţie spirituală, ci, de fapt, prin abandonul umanului în favoarea tehnologiei.

Termenul a fost inventat, în anii '60, de Fereidoun M. Esfandiary, care şi-a ales, el însuşi, un "nume" de robot, FM-2030, profesor la acea instituţie care se numeşte, actualmente, "The New School of New York City".

Sper că voi reuşi să vă conving, măcar de această dată, că absolut nimic nu este întâmplător şi că toate evenimentele sunt atent planificate de elita mondială, chiar dacă sunt ascunse în spatele perdelei de fum a haosului aparent, fiindcă instituţia menţionată mai sus este aceeaşi şcoală malefică, care se numea la fondarea sa, în 1919, de către Dorothy Payne Whitney (membră a dinastiei Whitney, înrudită cu Vanderbilt şi subordonată, desigur, familiei Rothschild), New School for Social Research.

Vorbesc despre exact aceeaşi persoană care trebuie să fi decis eliminarea lui Wilhelm Reich - în colaborare cu Walter Lippmann, colegul şi prietenul lui Edward Bernays, nepotul dublu al lui Sigmund Freud - şi despre exact aceeaşi instituţie în care a activat ca "mare profesor", unul dintre cei mai oribili criminali ai Americii, eugenistul Charles Benedict Davenport, responsabil de sterilizarea a peste 60.000 de americani "nepotriviţi".

Mişcarea transumanistă a fost desigur şi fundamentată "filozofic", de către un alt lacheu al elitelor, filozoful britanic, licenţiat la Oxford, Max More, care introducea semnificaţiile actuale ale acestei noţiuni absurde, în eseul său din 1990, "Transhumanism: Toward a Futurist Philosophy".



Şi ca să nu faceţi confuzii, cumva, crezând că aveţi de-a face cu vreun literat flămând, nu vă grăbiţi să-i plângeţi de milă, fiindcă Iuda şi-a primit răsplata, desigur, fiind actualul preşedinte executiv al Alcor Life Extension Foundation, cea mai mare firmă de criogenie din lume.

De partea practică a problemei se ocupă, în mare parte, Ray Kurzweil, "mare inventator" şi "vedetă" a unui documentar programatic, din 2009, "Transcendent Man" (pe care am încercat să-l vizionez, crezând că ar merita să fie tradus şi l-am abandonat scârbit, după câteva minute), care îmbracă această nouă teorie eugenică într-o mantie "ştiinţifică", prin a sa "Law of Accelerating Returns" - creşterea exponenţială a informaţiei tehnologice - ce ne va conduce inexorabil, în opinia sa desigur, la momentul fuziunii om-maşină, permiţând oricărei persoane să-şi "depăşească" mortalitatea biologică: progresele în genetică vor furniza cunoştinţele necesare reprogramării biologiei, eliminând bolile şi stopând procesul de îmbătrânire; nanotehnologia va menţine sănătatea omenirii, din interior, furnizând celule roşii robotice şi o interfaţă computerizată cu creierul uman; robotica sau inteligenţa artificială vor face posibilă "super inteligenţa umană", inclusiv capacitatea de a descărca într-un computer conştiinţa unei persoane.

Sper că veţi observa, la acest nemernic, modul cum sugerează, deloc subtil, ideea de a exploata întreg Universul şi nu de a-l explora - o practică specifică acestui nenorocit de colonialism corporatist care ne sufocă planeta - sub pretextul "învierii", prin nanotehnologie, a unui Univers presupus mort, ideologie atât de dragă materialiştilor masonici şi, de asemenea, menţionarea sintetizării "hematiilor robotice", specifice sindromului Morgellons.

Desigur că toţi aceşti "binefăcători dezinteresaţi" omit să specifice, pe lângă aspectul hidos al dezumanizării fiinţei umane, un element extrem de important al oricărui echipament robotic: butonul pornit/oprit.

Vom fi nemuritori, fireşte, atât timp cât nu ne vom agasa stăpânii, care ne-ar putea scoate din priză după dorinţă şi ne-ar putea expedia înapoi în fabrică, pentru reprogramare sau, de ce nu, direct la tocător, în cazul în care am manifesta o prea mare independenţă în gândire.

Există cineva care crede că aceste "perfecţionări", mult trâmbiţate, se fac, cumva, în beneficiul oamenilor, în această societate murdară, înrobită de corporaţii, aşa cum subliniază Max Igan ?

Vă puteţi vedea umblând pe viitor cu canistra de ulei după voi, ca să vă ungeţi articulaţiile niţel ruginite ?

Sau speraţi că teflonul vi le va face aproape nemuritoare ?

Sesizează cineva cât de malefică este această perspectivă, care a abandonat de multă vreme simpla idee a unui chip RFID implantat undeva în trup, ca modalitate de supraveghere şi control - ce înspăimânta atât de multă lume prin similitudinea cu semnul biblic al Satanei - în favoarea ideii mult mai diabolice de transformare a întregii fiinţe umane într-un cyborg, programabil şi slugarnic ?

Dacă prin fizica cuantică ne-am întors la Dumnezeu, atunci de ce nu urmăm calea logică, de a reveni,  prin tehnologia cuantică, la natura pe care am abandonat-o, când am acceptat calea materialistă ?

Visul alchimiştilor, de transcendere a fiinţei umane către perfecţiunea spirituală, a fost, de asemenea, abandonat, în favoarea acestei tendinţe mârşave, de a elimina omul în favoarea robotului, sub pretextul progresului.

Cam în aceeaşi ordine de idei, mereu m-am întrebat care ar putea fi aspectul malefic ascuns al internetului, pus cu prea mare generozitate la dispoziţia omenirii de alţi nemernici, de talia lui Bill Gates şi mi-a luat destul de mult timp până am realizat reversul medaliei, pe lângă posibilitatea de supraveghere continuă a oricărei persoane aflată în mediul online, care era mai mult decât evidentă: izolarea fizică şi comunicarea instantanee, dincolo de orice distanţă planetară, prezentată ca un mare avantaj, dar care, în realitate, ne inhibă dorinţa de a ne dezvolta capacităţile spirituale şi ne elimină, treptat, de pe poziţia de fiinţe sociale şi sociabile.

În paralel, am "beneficiat" desigur şi de marea invenţie numită televiziune, fiindcă trebuie să recunoaştem că nu ne prea omorâm, noi oamenii, de dragul efortului fizic, mai ales după o anumită vârstă, aşa că această otravă mediatică, furnizată la o simplă apăsare de buton, în toată diversitatea sa oribilă, este o soluţie pe placul tuturor: nu transpirăm, nu muncim, nu gândim şi zăcem ca nişte moluşte în fotolii, aşteptând răbdători doza zilnică de drog vizual.

Teodora Manea scria, printre altele, în articolul "Reproducerea dincolo de reproducere", publicat de Revista Română de Bioetică:

"Postumanismul ar putea fi definit ca un scientism pur, alimentat de schimbările fundamentale în natura umană. El îmbrăţişează presupusul scop al încetinirii şi chiar al stopării îmbătrânirii, prin intermediul noilor tehnologii genetice, dar acest deziderat este numai ca o mică parte a unei viziuni mai largi privind reconfigurarea naturii umane şi, prin urmare, crearea unor fiinţe umane superioare din punct de vedere biologic şi tehnic. Ca atare, postumanul nu va mai fi uman."

În articolul "Eugenia globală - Folosirea medicinei pentru a ucide" detaliam ipotezele actuale, cele mai răspândite, privind obiectivele ascunse ale fenomenului "chemtrails", căruia nu i-am destinat un documentar aparte, fără a intui gravitatea problemei, aşa cum este revelată de acest documentar zguduitor realizat de Max Igan şi, desigur, de interviul luat lui David Icke.

Mult mai gravă decât perspectiva spionării noastre prin acele "SmartMeters", amintite în film, care funcţionează, apropo, tot pe baza RF (pulsuri de radiofrecvenţă), se anunţă robotizarea noastră completă, prin nanotehnologia pulverizată în atmosferă.

În ianuarie 2008, Centers for Disease Control and Prevention sau CDC, sora mai mică a organizaţiei masonice eugenice numită pompos Organizaţie Mondială a Sănătăţii, lansa, de ochii lumii, o investigaţie epidemiologică asupra unei boli dermatologice inexplicabile, pe care unii o denumesc sindrom Morgellons, enunţând simultan şi şapte obiective "ambiţioase", care îmi amintesc de ofensiva anti-SIDA, alt război de operetă, destinat amuţirii opiniei publice.

În pofida dovezilor de necontestat, prezentate detaliat în film şi asupra cărora nu are sens să insist, după patru ani de bâjbâieli ridicole, în luna ianuarie a acestui an CDC şi-a expus mândră şi sfidătoare rezultatele aşa-zisului studiu, decretând suveran că nu există boala Morgellons, fibrele, care "se nasc", pur şi simplu, din pielea pacienţilor, fiind simple fibre textile, iar simptomele fiind simple halucinaţii.

Într-un articol publicat de The Los Angeles Times, în data de 22 aprilie 2010, cântăreaţa şi compozitoarea Joni Mitchell declara că este una dintre persoanele afectate de această boală stranie:

"Am această boală ciudată şi incurabilă, care arată de parcă ar fi extraterestră, dar sănătatea îmi este ceva mai bună ca altădată. Cu două nopţi în urmă am ieşit din casă pentru prima oară, începând din 23 decembrie 2009. Nu arăt prea rău în lumină incandescentă, dar arăt înfricoşător la lumina zilei. Fibre de diverse culori îmi ies din piele ca ciupercile după ploaie şi nu pot fi identificate de medicii legişti ca fiind de natură animală, vegetală sau minerală. Morgellons este un ucigaş lent, imprevizibil, o boală a teroriştilor: vă va ataca pe rând fiecare organ, lăsându-vă la pat vreme de un an. Dar am o dorinţă formidabilă de a trăi. [...] În America, Morgellons este întotdeauna diagnosticată ca o 'halucinaţie parazitară' şi te trimit imediat la psihiatru. Actualmente încerc să părăsesc domeniul muzical şi să încep o bătălie în sprijinul bolnavilor de Morgellons, pentru ca aceştia să capete credibilitatea pe care o merită."

Agenda globaliştilor, de edificare a visului lor multimilenar, imperiul planetar, se dovedeşte a fi din ce în ce mai agresivă şi mai bine susţinută de mass media aservită şi de cozile de topor din domeniul academic, apelând la nanotehnologie nu în beneficiul omenirii, ci pentru eradicarea acesteia, prin metode care l-ar face mândru pe Lucifer că are asemenea discipoli, iar speranţa noastră într-un viitor luminos şi, mai ales, uman, de această dată, rămâne identică în toate filmele lui Maxwell Igan: trezirea şi unificarea omenirii, în vederea propriei sale mântuiri, aşa cum nu a mai fost de foarte multă vreme, de când a căzut sub dominaţia Satanei.

"Şi aşa cum spuneam cu altă ocazie, savanţii nu au ajutat omul; l-au ajutat tehnologic, dar au ajutat, de asemenea, să se producă noi războaie, purtate cu bombe atomice sau mijloace convenţionale. Deci savanţii nu au produs, practic, o mutaţie fundamentală a condiţiei umane. Nici politicienii, nici liderii religioşi ai credinţelor instituţionalizate, care au instituit venerarea convenţională a unui simbol, a unei persoane, a unui mântuitor. Nici unul dintre aceşti indivizi n-au ajutat omul, punând capăt suferinţei, singurătăţii, disperării, alienării sale; nici preoţii şi nici vreun guru oarecare."

Jiddu Krishnamurti
(1895-1986)



50 de comentarii:

  1. Mii de Multumiri pentru efortul depus, din pacate titrarea nu poate fi descarcata (404 - Not Found).

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow ... credeam ca ai incheiat apoteotic cu intrebarea retorica din documentarul anterior „Este Omul Superior?”, ceea ce era foarte potrivit pentru un final, insa ne bucuram din suflet ca ai ales sa continui sa mai traduci. Chiar daca mai rar este excelent si asa. Pentru noi, munca ta este foarte importanta si tu o stii. Te imbratisam cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spusesem ca voi reveni daca voi descoperi informatii noi si mai ales importante. Si eu va imbratisez cu drag !

      Ștergere
  3. La mine functioneaza perfect.La fel,mii de multumiri.In fiecare zi recuperez ce-am pierdut de-a lungul timpului.Real,si bine documentat.Si,totusi,nu m-am inselat cind am spus ca ai un stil unic,si-l cunosteam de undeva.Chiar de pe acest blog.O persoana,de buna calitate,m-a indrumat aici,si ma bucur,si ii si multumesc si ei ca mi-a deschis ochii.Ai curajul de a spune adevarul,inteligenta necesara,rabdarea,credinta si mai ales o analiza,bine documentat,fiind.Oare,ce zodie poti fi sa intrunesti atitea calitati,intrun singur OM?Felicitari!Sa te gindesti din cind in cind,la noi.O zi si o saptamina frumoasa si linistita!Cu deosebita stima,Natalia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inlocuit acel link, fiindca nu functiona. Fastupload mai creeaza si probleme uneori, cum ar fi faptul ca l-am urcat de doua ori in format flv pentru a putea fi vizionat online de mai multa lume si tot de atatea ori mi-a spus ca filmul nu exista pe server. Dar e aproape singura solutia ramasa, dupa dezastrul provocat de ACTA. E bine daca informatia circula, dar tot nu cred in zodii. Dupa cum vezi ma gandesc; altfel nu as fi revenit cu o noua traducere. Multumesc pentru urari si aprecieri !

      Ștergere
  4. Am inteles ca ACTA inca nu a fost promulgata.Dar mai mult ca sigur,va fi.Cel mai dazastruos ar fi daca ne-ar incalca si dreptul la informatii,mai ales de acest gen.Ti-am apreciat eschiva,si neincrederea in zodii,eram doar curioasa care luna din an intruneste atitea calitati,intrun singur OM[asta fiind o exceptie,neintrind la generalitati]Daca nu este atit de secreta,luna,cred ca se poate spune,dar asta depinde doar de tine.Noi iti multumim ca de obicei pentru tot.O zi frumoasa!Cu stima.Natalia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ACTA nu a fost promulgata, dar din cauza ei majoritatea serverelor au eliminat conturi si au schimbat politica de upload, facand practic imposibila postarea de filme. Vor incerca oricum sa o impuna, in alta forma poate, fiindca acesti indivizi nu renunta niciodata la politica lor de control. In ce ma priveste, nu-mi place sa vorbesc despre mine, mai ales cu persoane necunoscute si in nici un caz nu o fac pe blog. Ma indoiesc sincer ca luna nasterii mele mi-a adus drept cadou "calitatile" despre care vorbesti. Mai degraba e vorba de experienta de viata. Si te asigur ca mai am foarte multe de invatat.
      O zi frumoasa si tie Natalia.

      Ștergere
  5. :))MÜLTÜMESC MÜLT!!SI ACÜM CE FAC??......

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma bucur tare mult ca ai revenit Matt, chiar ma bucur. Documentarul postat este cu mult mai complet si cuprinzator fata de un altul, Technocalyps, realizat in 2006 si care abordeaza aceeasi tema.
    Adevarurile din Trans-formation sunt cutremuratoare...insa oare nu este , poate, o modalitate prin care in cele din urma natura ii va elimina pe cei ''infectati''? Cand in cadrul unei specii apar mutatii in cele din urma indivizii afectati sunt inevitabil eliminati! Daca acepti sa fii ''transformat'' iti semnezi singur condamnarea.

    Nu sunt habotnica si nici nu am inclinatii apocrife insa nu pot sa nu imi pun intrebarea daca nu cumva aceasta e Calea prin care cei fara de credinta vor pieri?! clar vor exista si victime colaterale... ca in orice razboi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am revenit asa cum promisesem, doar pentru un subiect important. Nu am dezbatut aceasta problema in articol si vad ca sunt nelamuriri. Nu cred ca elita mondiala se lasa infectata de aceste nanotehnologii malefice. Sunt sigur ca si-au asigurat imunitate impotriva chemtrails. Cei care le fac reclama, gen Kurzweil, sunt doar slugi platite, care nu conteaza la numar. Mai grav este ca marea majoritate a populatiei nu stie despre acest fenomen sau nu crede in realitatea lui si, implicit, nu are nici un cuvant de spus in acest sens. Deci, in nici un caz nu vor fi afectati acei nemernici fara credinta de care vorbesti tu, ci numai nevinovatii. Ca de obicei pe acest Pamant bolnav.

      Ștergere
  7. Hm, dupa ce am urmarit si prezentarea cu Sofia Smallstorm, chestia cu noile structuri hibride biologice artificiale e de-a dreptul odioasa si scarboasa, sincer mi s-a facut pielea de gaina. Si cand te gandesti ca sunt deja imprastiate peste tot, urmeaza sa vedem ce efect vor avea asupra vietii biologice naturale. Ce naiba va iesi din acest experiment global? Se vor imprastia ca lichenii si vor aparea structuri-organisme metamorfozate, relatii simbiotice, zombi, mutanti? Orice ar iesi, sunt convins ca nu vor depasi stadiul de avortoni. Mama natura nu va ingadui astfel de monstruozitati! Inteligenta naturii este cu mult peste capacitatile noastre de intelegere, iar transhumanistii sunt doar niste ingineri orbi schizofrenici care nu realizeaza asta. Ray Kurzweil este demolat scurt si la obiect de Bruce Damer, parintele avatarului (pe la minutul 49 in prezentarea de mai jos).

    http://www.youtube.com/watch?v=xUm0Y5MITzc&feature=relmfu

    Nu exista la ora actuala retea de supercomputere care sa poata simula functionarea unei singure celule! Repet, a unei singure celule! Iar transhumanistii viseaza sa realizeze organisme intregi computerizate? Asa zisa Moore's law e scoasa la vrajeala din burta si bazata pe nimic! Limita fizica a cipurilor produse prin fotolitografie s-a atins deja! Trebuie aplicate alte tehnologii, asa ca va urez succes transhumanistilor, sau mai bine zis, sweet wet dreams! Hahahaha!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa speram ca toate planurile lor vor esua. Din pacate, pana atunci, sufera enorm de multi oameni si ma tot intreb cata ticalosie vom fi in stare sa suportam, fiindca nu parem sa ne fi atins limita de suportabilitate. Ma tem ca trezirea noastra e tare departe.

    RăspundețiȘtergere
  9. Matt,cred ca ti-am mai scris deja ca iti apreciez munca si nu cred ca evenimentele globale te vor lasa sa pui punct acesteia. Daca ar fi sa aleg un singur film din tot ce ai postat pana acum,as alege fara dubiu "Trance-Formation" pe care-l consider alaturi de "Solurile Permaculturii" unul din filmele care ar putea descrie viitorul omenirii;chiar daca alaturarea de titluri pare ciudata la prima vedere te asigur ca am cumpanit serios alegerea acestora;unul ne ofera alternativa intoarcerii la natural,la acel echilibru perfect care a armonizat fiinta umana cu mediul ei de viata;celalalt ne ofera alternativa unei noi definitii a "omului"...nu neaparat una mai buna ci una mai "adaptata"contextului actual.
    Am ramas cu un gust amar dupa "Trance-Formation",gust dat de intelegerea faptului ca planul nebun de extinctie a rasei umane asa cum o stiam noi merge "ca uns" ,ca putinii care se mai opun isi risca nu doar statutul social sau profesional ci insasi dreptul la viata ,ca ura sistemului impotriva a tot ce inseamna cunoastere in slujba vietii este reala si ca se doreste inlocuirea acestei cunoasteri cu una care sa permita controlul total si subordonarea a tot ce inseamna biologic,intr-o rasturnare monstruoasa a intaietatii ierarhice intre om si masina.Urmarind dinamica societatii in timpul vietii mele doar,nu pot sa nu constat ca omul a devenit din ce in ce mai dependent si subordonat fata de tehnologiile care trebuiau "sa-i faca viata mai usoara".Ma trece un fior rece pe sira spinarii cand dau glas unor intrebari care ma chinuie de o vreme incoace:nu cumva Ray Kurzweil ne vorbeste in scrierile sale nu despre un absurd viitor posibil ci despre un trecut uitat deja?Nu cumva rasturnarea intaietatii ierarhice dintre om si masina s-a produs deja?Nu suntem sclavii unei societati constructoare de tehnologii,"rotitze biologice" ale unui angrenaj care naste un alt tip de viata decat cel original?Priviti omul de azi,capacitatea lui de a relationa cu semenii,cu mediul,cu propria fiinta,observati ca pana si planurile de redresare ale acestor relatii nu se fac fara includerea de "tehnologii prietenoase" si veti putea raspunde obiectiv la intrebarile de mai sus.In ce ma priveste sustin ca singura varianta benefica,intoarcerea omului la natural,renuntarea la tehnologii si re-formarea(antiteza "trans-formarii").
    Matt,cred ca ai inteles si tu ca munca ta are valoare nu doar pentru tine si ca decizia ta de a te opri sau a continua va avea impact asupra celor din jur.Eu sper ca vei continua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca parte a mecanismului manipularii, da, am fost obligati sa devenim dependenti de tot felul de tehnologii, despre care ni s-a spus ca ne vor usura viata si, de fapt, dispunem de mult mai putin timp liber, acum, decat dispuneam alta data, cand nu eram atat de tehnologizati. Ar fi trebuit sa ne dam seama, pana acum, ca toate aceste tehnologii nu sunt folosite absolut deloc in favoarea noastra si tocmai reclama furibunda care li s-a facut si care sustine, desigur, contrariul, ar fi trebuit sa ne convinga de aceasta realitate. Niciodata sistemul nu consuma energii si resurse imense pentru a impune adevarul, ci numai minciuna. Adevarul se impune de la sine. Din pacate, adevarul a devenit, in cursul vietii mele, tot mai "incorect politic" si social. In ce ma priveste, mi-am expus deja opinia. E timpul sa mergeti pe propriile voastre picioare si sa renuntati la sprijinul moral pe care vi l-am oferit, benevol, in acesti ani. Drum bun tuturor !

      Ștergere
  10. Matt, iti multumesc pentru acest blog minunat. Sper sa reziste in timp ca tot mai multi oameni sa-l citeasca si sa inceapa sa se trezeasca.
    Cu respect, ma inclin.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cu placere Doc. Poate se vor trezi.

    RăspundețiȘtergere
  12. În numele sclavilor din România te-aş ruga să traduci acest videoclip...http://www.youtube.com/watch?v=BNx642Tj9cc
    Este o viziune clară asupra modului cum funcţioneză alegerile "Libere" în lumea democraţiei contrafăcute...Mulţumesc...

    RăspundețiȘtergere
  13. Informatiile prezentate de David Icke nu sunt noi si nu are sens sa fac eu o noua traducere. Cei interesati pot urmari aceasta prezentare vasta, tradusa de prietenii mei de pe blogul Iesirea din Matrix : http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xISQFUndwiI#!.
    Sau pot citi Secretul Suprem aici http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/06/david-icke-secretul-suprem-2-volume.html. Problema falsificarii tuturor alegerilor trebuia sa fi fost inteleasa de multa vreme, fiindca a fost tratata in multe filme postate pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma bucur sa vad ca si in Romania incepe sa ia amploare aceasta miscare.

    Sper ca se va vedea diferenta cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A inceput cu mult inainte de initiativa mea. Vizitati http://fymaaa.blogspot.ro/ de exemplu.

      Ștergere
  15. Salut Matt !
    Si eu urmaresc documentarele tale si multe altele care inca nu au fost traduse pe care le gasesc postate pe Youtube. Mai sunt multe documentare interesante acolo... dar nu am mai intalnit lucruri noi ci cam aceleasi informatii exprimate din alte puncte de vedere mai mult sau mai putin documentate si exprimate vizual.
    In legatura cu "chemtrails", am vazut un doc. interesant realizat in 2010. Se gaseste sub denumirea asta - What in the World Are They Spraying? (Full Length) .
    Probabil l-ai tradus sau l-ai vazut. Daca nu, arunca o privire. E bine documentat. Merita tradus. Am si eu cateva traduceri facute si stiu cata munca necesita aceste operatii. E simplu sa dai cateva click-uri si sa gasesti de-a gata subtitrarea - dar este o munca de zile intregi pana traduci una. Ca sa nu mai vorbim de una creeata din nimic sau tradusa direct de pe coloana sonora. Tot respectul pentru tine si toti cei ce fac asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  16. Salut Matt !
    Am din nou ceva de spus. Sa zicem ca sunt Mike, ok?
    Ti-am recomandat sa vezi documentarul in legatura cu "chemtrails".
    Scuza-ma ca te deranjez dar azi am vazut inca doua care dupa parerea mea ar trebui facute cunoscute.
    Primul este - Cancer Is Curable Now - iar pe Youtube se gaseste sub denumirea - The Cure For Cancer -
    Cred ca este de 2010 sau 2011 dupa calitatea imaginii. O multime de doctori bine cunoscuti ca Bruce Lipton si altii, au un cuvant greu de spus in legatura cu subiectul. Bine documentat si openminded as putea spune.
    Cel de al doi-lea este facut de un creator de documentare care mie personal imi place pentru felul in care isi desfasoara naratiunea pe durata desfasurarii filmului. Stie sa "atinga" tinta careia ii este adresat subiectul. - Massimo Mazzucco.
    Animtesc - Dying to have Known Max Gerson Therapy sau The New American Century.
    Cel pe care il pun in atentie se numeste - Cancer The Forbidden Cures si se gaseste pe Youtube.
    Arunca o privire.
    Acum, sper sa nu te superi ca intervin cu asemenea subiecte. Dar daca mai bine de un an am urmarit tot ce ai tradus si aproape inca unul si ceva urmarind altele netraduse, ma gandesc ca daca tu ai facut atata efort pentru toata tara asta, macar si eu pot sa ajut cu ceva. In fond este vorba de informatie si informare.
    Multa sanatate si numai bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am spus deja la rubrica Atentie ca nu mai fac traduceri, mai ales pe subiecte deja tratate. "Dying to have known" se afla pe blog. Numai bine si tie !

      Ștergere
  17. Imi place blogul tau foarte mult, te citesc cu drag.Multa putere de munca in continuare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te numeri printre cei putini care s-au exprimat in acest sens, dintre sutele de mii de oameni care au vizitat, accidental sau nu, acest blog. Multumesc mult pentru aprecieri dar ti-a scapat rubrica Atentie.

      Ștergere
  18. abandonare a esenţei umane în favoarea transformării noastre în mecanisme cibernetice, sub pretextul murdar al depăşirii limitărilor biologice"- Este esenţa cărţii scrisă de I-P-Culianu,,,Hesperus" tradusă şi la noi, Ed. Nemira 1998.O recomand tuturor pentru a întregi cele din film, dar şi a-l cunoaşte pe Culianu.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dupa citirea comentariilor si vizionarea filmului am avut o nuanta de scepticism. Dar mi-a disparut citind stiirea publicata pe Hotnews (este link-ul mei jos).
    Totul se face sub masca grijii fata de om!

    http://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-13185354-primele-celule-bionice-create-cercetatori.htm

    RăspundețiȘtergere
  20. Cheemtrails...asta ne mai lipsea de la fericire! Ba chiar condimentat cu morgellons! Ingrozitor!
    What's next?!

    RăspundețiȘtergere
  21. Înduri, înduri, speri că pe "tine" te ocolește răul iar vecinul face la fel și mulți credem că dacă băgăm capul în nisip precum struțul totul trece și scăpăm. Suntem dezbinați, cuceriți, speriați, dezinformați și manipulați fără precedent. Dacă te "saltă" de pe stradă, cine credeți că va interveni sau va schița măcar un gest? Cei deștepți sunt speriați, cei curajoși sunt proști. Am fost educați din câte observ ca să ne vedem de focul de sub oala noastră. Aveam puterea maselor și încă o avem, dar mă tem că ne este luată și asta încet dar sigur.

    "Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
    urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
    cine nu-şi schimbă existenţa;
    cine nu riscă să construiască ceva nou;
    cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte."
    (citat din "Cine moare" - Martha Medeiros)

    Suntem morți și neîngropați!

    RăspundețiȘtergere
  22. În scurt metrajul TrueSkin (http://vimeo.com/51138699) vizionat chiar astăzi, se poate observa cum S.F.-ul este în plin proces de contopire cu realitatea. Pare de neconceput un viitor al speciei umane în asemenea condiții. Sper cel puțin să nu simt pe propria piele cele văzute în filmuleț.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice evolutie spre robotica exclude umanul din noi si ne transforma in sclavii perfecti.

      Ștergere
  23. A cam disparut si teama aia de reptilieni, masoni si alte societati secrete care ne vor raul!!!

    RăspundețiȘtergere
  24. Exista o singura speranta si e la indemana noastra, este inscrisa in spiritul nostru- iubirea de Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  25. @iNFOENERGETICA
    Cred ca si ateii , agnosticii sau buddishti (care nu-l includ pe Dumnezeu in credintele lor) se pot salva ... Cati oameni, atatea cai spre Adevar sau Eliberare.

    RăspundețiȘtergere
  26. Nimic nou. Am afirmat cu ceva vreme in urma ca-l consider pe Dalai Lama o marioneta a elitelor.

    RăspundețiȘtergere
  27. Equilibrium.2002.LIMITED.DVDRip.XViD-ViTE incercati sa vizionati acest film face parte din acelasi meniu..

    RăspundețiȘtergere
  28. Felicitari pentru blog si multumesc pentru timpul care il aloci in a trezi si alti frati adormiti. desi cunosteam o parte din documentare inainte sa ajung aici, am dat peste o cantitate mare de noi informati(multumesc!) si ma bucur cand vad speranta in Romania desi nu credeam ca mai exista putere de lupta. Si totusi ce urmeaza? Stim ce se intampla in jurul nostru si ar fii momentul sa ne ridicam cu toti. Ce parere ai?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri. Revolta ar fi trebuit sa se produca de multa vreme. Islandezii si bulgarii sunt treziti de multa vreme.

      Ștergere
  29. Daca totusi suntem capabili sa ne materializam visele, dar lucrurile nu se intampla chiar instantaneu si noi traim de fapt visul inaintasilor nostrii care si-au dorit sa scape de corvoada muncii manuale in agricultura, minerit si orice altceva si au visat la ... tehnologie?

    RăspundețiȘtergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !