29 iun. 2015

Oare cum ar putea arăta lumea ?

Societatea noastră este condusă de nişte oameni nebuni care au obiective nebuneşti. Cred că suntem conduşi de nişte maniaci, către nişte ţeluri demente şi cred că este posibil să fiu ostracizat, ca fiind nebun, numai pentru că m-am exprimat astfel. Tocmai în asta constă nebunia !”

John Lennon
(1940 ÷ 1980)



În februarie 2009, regizorul şi compozitorul Emmanuel Vaughan-Lee prezenta prin acest mini documentar, „What Would It Look Like ?”, bazat pe interviuri luate unor personalităţi contemporane, o pledoarie pentru sănătatea lumii, un demers în favoarea evoluţiei spirituale a omenirii, de fapt, în condiţiile în care structurile actuale ale societăţii, aşa-zis moderne, sunt pe cale să se năruie, uzate fiind de repetarea la infinit a aceloraşi erori de către aceeaşi clasă politică, incapabilă să gestioneze destinele noastre, deşi declară emfatic că ne conduce către o nouă perspectivă globală, uşor de identificat, însă, cu aceeaşi sclavie milenară, re-cosmetizată propagandistic.

Nu vă voi plictisi cu prea multe amănunte, fiindcă, aşa cum am mai spus-o, situaţia social-politică globală a fost dezbătută, pe larg, pe acest site şi detest să mă repet, filozofând, la nesfârşit, pe marginea aceloraşi subiecte, dar este interesant, fireşte, că tocmai noi suntem cei care ne plângem de starea precară a planetei, fiindcă, de fapt, Terra ar putea fi foarte sănătoasă, dacă n-am exista noi, „bipezii gânditori” ai lui Pascal.

Bine, e adevărat că el ne comparase cu trestiile, dar cred că ar fi o insultă pentru orice plantă să fie comparată cu cea mai barbară fiinţă care a păşit vreodată pe suprafaţa acestei planete nefericite.

Când am dat pentru prima dată peste opinia acelui mogul al Big Pharma care-şi dorea să ne vândă tuturor, la grămadă, pilulele lui otrăvitoare, argumentând că nu există oameni sănătoşi, ci numai indivizi nediagnosticaţi, încă, recunosc că m-am cam sufocat de indignare, în primele clipe.

Apoi, am râs în sinea mea, şi mi-am dat seama că, deşi aveam motivaţii diferite, ajunsesem la concluzii identice, fiindcă numai despre sănătate psihică a omenirii n-am putea vorbi, dacă am ţine cont de comportamentul nostru invaziv, aberant, fiindcă fie facem tot posibilul pentru a transforma biosfera într-un deşert toxic, fie zăcem inerţi, aşteptând ca alţii să ia atitudine în acest sens.

De asemenea, nu vreau să mai combat teoriile mincinoase promovate de mass-media, cum ar fi cea a suprapopulării lumii – cândva am lansat provocarea, pe acest site, ca cineva să calculeze suprafaţa agricolă pe cap de locuitor al lumii, pentru a ilustra falsitatea acestei teorii şi desigur că nimeni nu s-a înghesuit să facă o simplă împărţire – sau cea a resurselor limitate.

Nu există resurse limitate, fiindcă, pe de o parte, există soluţii energetice neconvenţionale sau cele catalogate ca „free energy”, perfect funcţionale, dar nepuse în aplicare pentru a nu ameninţa monopolul petrolier impus de elitele lumii.

Pe de altă parte, se adună din ce în ce mai multe dovezi care contestă originea biotică a petrolului, demonstrând că, de fapt, este un lichid produs continuu în scoarţa planetei şi că zăcăminte declarate a fiind epuizate, cu ceva timp în urmă, s-au regenerat de la sine, de atunci încoace, revenind la cotele de producţie de vârf.

Toate aceste teorii sunt susţinute, furibund, de „aristocraţia planetei” pentru a-şi justifica practicile eugenice menite să ne reducă la un număr uşor controlabil de sclavi planetari.

Copil fiind, mă uluia opacitatea unui profesor de istorie care se străduia să mă convingă că existau diferenţe fundamentale între sclavii antichităţii şi iobagii epocii feudale, de exemplu, când, pentru mine era clar că acei oameni continuau să-şi poarte ghiuleaua legată de gleznă, fiind permanent afectaţi de toanele aceleaşi aristocraţii demente, care putea dispune discreţionar până şi de viaţa lor.

Unde naiba era diferenţa ?

Într-o etichetă, într-un simplu nume ?

Mă miră şi acum faptul că astfel de oameni, care duc o existenţă oribilă, în esenţă – chiar şi în ziua de azi, când sunt denumiţi „muncitori”, şi nu sclavi sau iobagi – existenţa unui hamster care învârte la nesfârşit rotiţa angrenajului muncii, mai pot fi speriaţi de alţi demagogi tembeli, „fustoşii” îndoliaţi care-i ameninţă cu un iad iluzoriu într-o ipotetică viaţă de apoi, dacă nu-şi acceptă cu umilinţă statutul de robi în această lume.

Pentru numele lui Dumnezeu, veniţi-vă în fire !

După traiul pe fundul acestei gropi de gunoi a universului, numită Pământ, mă îndoiesc sincer că ar putea exista ceva mai rău.

În opinia lui Noam Chomsky nu este decât pură propagandă să susţii că oamenii sunt liberi, atât timp cât nu există libertate economică, financiară, atât timp cât acei oameni nu posedă nici măcar minimul de venit necesar subzistenţei.

Ce hal de libertate poate fi asta ?

Libertatea doar de a saliva, nestingherit, în faţa unor vitrine strălucitoare, fiindcă îţi fluieră vântul prin buzunarele tale „pline” cu „venitul minim”, garantat de un guvern psihopat ?

Libertatea de a circula în picioarele goale pe acostament, ferindu-te de noroiul împroşcat de roţile limuzinelor trântorilor politici ?

Dacă vă întrebaţi, cumva, ce anume este acel zid imens care apare în film, către final, să ştiţi că nu este nici marele zid chinezesc şi nici cel al Berlinului – a cărui „doborâre”, în 1989, încă o mai sărbătorim ca năucii, anual – ci este zidul între ale cărei limite unul dintre cele mai violente şi asasine regimuri din lume, cel israelian, a încarcerat nevinovatul popor palestinian, pentru a-l putea bombarda periodic într-un areal foarte bine delimitat, un popor al cărui calvar se apropie cu paşi repezi de „sărbătorirea” centenarului, apropo, dacă tot suntem puşi pe celebrat victorii himerice.

Trebuie să distrugem, în întregime, sistemele ierarhice actuale, fără violenţă, desigur, aplicând poate principiile filozofice anarhiste atât de dragi lui Chomsky, fiindcă altfel nu vom avea de-a face decât cu simple cosmetizări de faţadă, aşa cum s-a întâmplat cel puţin în ultimele două milenii.

Din acest motiv am afirmat întotdeauna că ieşitul în stradă pentru probleme punctiforme, distincte, nu înseamnă decât cedare în faţa manipulării mediatice, o risipire inutilă şi ridicolă de energii şi resurse, din moment ce sistemul putred care generează, continuu, toate aceste probleme rămâne intact şi, în cel mai bun caz, nu reuşim decât să-i forţăm mâna, numai temporar, de fiecare dată, ca să ne „acorde”, cu mare greutate, răsplata anumitor concesii ridicole.

Sfântul dicton „Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii !” îşi găseşte ilustrarea perfectă şi în acest film, în care realizatorii ne oferă ocazia de a „savura” discursul de un cinism sinistru şi nesimţirea abjectă a lui Bombama, care are tupeul de a vorbi despre idealuri umanitare şi despre drogurile din Afganistan, în condiţiile în care contribuţia  acestei ţări la producţia de droguri, pe plan mondial, a crescut de la 4% la peste 80% sub stăpânirea imperiului satanei.

Ne vorbeşte, într-un limbaj demagogic infect, despre pace şi comuniune globală, în condiţiile în care corporaţia iadului, SUA, şi-a amplificat bugetul militar la cote de neimaginat şi, fireşte, a invadat orice ţară care a îndrăznit să nu-i pună pe tavă propriile resurse, totul sub sintagma imbecilă a „răspândirii democraţiei” în lume.

Ne sfidează, folosind drept pretext pentru teroarea imperialistă pe care o răspândeşte pe planetă tocmai „sărăcia şi violenţa din Somalia” şi „genocidul din Darfur” provocate şi întreţinute, la nesfârşit, de armele americane şi consilierii CIA care susţin acele regimuri criminale, africane.

În concluzie, am putea teoretiza la infinit, am putea continua să ne plângem neputincioşi, aşa cum o şi facem, de soarta noastră vitregă, am putea urma îndemnurile la inerţie socială, promovate insidios de militanţii New Age, cu ai lor idioţi „lucrători în lumină”, am putea aştepta să ne mântuie vreo zeitate oarecare, la care se închină bigoţii lumii, sau am putea conştientiza, o dată pentru totdeauna, că schimbarea planetei nu se poate produce fără o evoluţie lăuntrică a fiecărei fiinţe umane, prin abandonul apatiei noastre native şi, mai ales, al egocentrismului impus prin educaţie, militând, in corpore, pentru edificarea unei noi societăţi, a iubirii, a compasiunii şi, în special, a colaborării.

„Când ne aducem aminte că suntem, cu toţii, nebuni atunci misterele dispar şi viaţa noastră se clarifică. […] Fiindcă, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, în ţara noastră dispunem de acele trei lucruri nespus de preţioase: libertatea de exprimare, libertatea conştiinţei ... şi prudenţa de a nu practica nici una, vreodată.”

Mark Twain
(1835 ÷ 1910)

21 de comentarii:

  1. ce se va intampla cand vom ajunge de la 7 miliarde la 14 miliarde, cate animale omorate, si cata distrugere... cred ca e posibil sa fim un fel de oameni lacuste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nu desfiinţăm sistemele politice actuale, fie ne vor eutanasia elitele planetei, fie vom distruge biosfera, într-un final.

      Ștergere
  2. Problema nu e nr nostru ci faptul ca desi tehnologia a evoluat extraordinar in ultimii 60 de ani,omenirea nu a evoluat din punct de vedere spiritual deloc .Ca sa nu mai vorbim ca 99%la suta din populatia globului doreste cu ardoare sa fie condusa si sa ia altii decizii in locul lor .Nu planeta o vom distruge ci pe noi ca rasa umana .Planeta poate(si chiar o va face ) sa se recreeze,caci ea e vie ,e mama noastra a tuturor e cea care da viata o sustine si e cea care ne va primii pe toti la sanui pt reciclare in momentul mortii noastre.Am avea cu totii foarte mult de lucru atat pt a indrepta ce am distrus cat si a invata sa fim Oameni .Din pacate nu stim sa invatam decat in durere si loviti din toate partile ne am complacut in minciunile celor care conduc lumea si am uitat cine suntem si de unde ne tragem si care-i menirea noastra pe pamant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E clar că nu cunoaşteţi absolut nimic despre teoriile eugenice şi nici nu sunteţi la curent cu postările anterioare. De asemenea, nu pricepeţi nici ceea ce citiţi, fiindcă eu am spus întotdeauna că ne chinuim să distrugem biosfera, nu planeta, deci oferiţi argumente contra unei afirmaţii pe care n-am făcut-o. Restul este corect.

      Ștergere
  3. Frumoasa sinteza , ca de obicei !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim .
    Eu sint optimist . Cred ca lumea se va destepta , si chiar sintem in curs de desteptare . Dar cred ca vor fi convulsii, ca stapinii actuali ai lumii nu vor renunta de buna voie la putere , ca vor mai muri multi paminteni , dar ca in cursul genratiei actuale se va produce transformarea! Iar tu Matt, ai facut muuult mai mult decit crezi pentru aceasta transformare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu cât anume am contribuit eu, dacă am contribuit cumva, dar ştiu că problemele actuale nu pot fi rezolvate decât prin evoluţia conştiinţei umane actuale către un nivel superior şi nu observ prea multe indicii în acest sens. Din păcate, un număr mult prea mic de oameni dau semne de trezire.

      Ștergere
    2. Ai dreptate.Si daca se trezesc mai multi tot degeaba,n-au puterea reala de a mobiliza prostimea,"demos"-ul.Puterea e in intregime a celorlalti(armata,institutiile statului,presa,industria"divertismentului"=tampirea prostului extenuat de munca)."Ei"controleaza,penetreaza,influenteaza toate miscarile de protest ,fac"revolutii".Doar ei au castigat in istorie.Si asta cand nu existau mijloacele de supraveghere electronice superspofisticate de azi cand orice"rebeliune"autentica poate fi anihilata din fasa.Suntem supravegheati/monitorizati si cand mergem la baie.Mai nou si prin televizoare care incorporeaza camere si microfoane nedetectabile.Ca sa nu vorbim de internet.Sa fim realisti,batalia e pierduta definitiv.Teoretic doar daca se vor bate intre"ei"si intamplator va invinge"binele"mai exista vreo sansa.Sunt tenace,excelent organizati,cumpara elitele intelectuale,"intelighentia"la varf.Fiecare are pretul lui iar banii sunt la"ei".Vremea eroilor a apus de mult.Iar prostimea e tot mai proasta si usor de manipulat,dezbinat si deviata catre tinte false,drumuri infundate.Nici o speranta.Si nu uitati,ei au fost in spatele tuturor"revolutiilor"declansate pt."binele"popoarelor,prostimii.Daca va mai fi vreuna tot a lor va fi iar prostimea va pierde totul,totul pt.ca de aceea e prostime.Inclusiv prostimea cu staif,"intelectualii".

      Ștergere
    3. Si totusi, se poate face ceva de catre fiecare dintre noi. Afirmatiile dumneavoastra sunt perfect adevarate, "sistemul" este impenetrabil si imposibil de invins. Ceea ce ne conduce catre o singura concluzie: singurul lucru pe care il putem realmente face, este acela de a inceta sa mai sustinem acest sistem. Fireste, va puneti intrebarea: cum putem face acest lucru? Ei bine, nu-i deloc usor; nu-i deloc usor, in special pentru aceia dintre noi care nu-si permit cvasiindependenta fata de resursele sistemului. Dar scopul fiecaruia dintre noi ar trebui sa fie acela de a obtine cat mai multa independenta posibila fata de sistem: locuinte autosustenabile, care sa-si produca singure energia necesara confortului, surse de hrana care sa excluda nevoia de a cumpara alimente, tehnologie materializata prin scule si unelte care sa ne permita sa producem masinarii si roboti care sa munceasca, cel putin in parte, pentru noi sau in locul nostru. Fireste, toate acestea costa bani si utilizand bani, veti sustine implicit sistemul, cel putin la inceput. Partea cu adevarat interesanta vine abia dupa aceea cand, cei din jur vor observa avantajele unei vieti comode fara aportul unei munci continue si fara speranta. Abia atunci, se va creea premisa aparitiei unor societati realmente "antisistem", fiindca "sistemul" va incerca sa -i impiedice pe oamni sa ajunga la acest tip de bunastare, punandu-le diferite piedici. Momentan, aceste piedici nu sunt tocmai de netrecut: vorbim de bani si de unele prevederi legale privind unele dintre energiile gratuite (vezi energia eoliana). In timp, "sistemul" va trebui sa adopte masuri mult mai agresive; asta inseamna ca atunci va trebui ca cei care sunt cvasiindependenti sa aiba o masa critica, pentru a se putea opune cu succes acestor masuri. De aceea, obiectivul nostru, al tuturor celor constienti de gravitatea situatiei in care se zbate astazi lumea si consecintele pentru viitor a propagarii acestui sistem, ar trebui sa fie acela de a ne ajuta pe noi insine si cat mai multi oameni din jurul nostru, sa realizeze aceasta "independenta" fata de sistem. Personal, cred ca asta e singura noastra sansa de a schimba realmente ceva: sa fim noi insine schimbarea pe care o dorim in lume.

      Ștergere
  5. Sa nu renunti niciodata la articolele tale...indiferent cat de putini oameni te citesc in prezent...poate cineva o sa le publice pe viitor intr-o carte ce ar ramane ca multe altele dealtfel o referinta pentru cei care vor sa dobandeasca cunostinte profunde...multumim pt idei si modurile de expunere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am gândit, cândva, să le cumulez într-o carte şi am şi generat un document Word, dar am abandonat fiindcă mă îndoiesc că se va repezi, vreodată, să mă publice o editură românească. Nu intenţionez să şterg acest blog, dar nu este exclus s-o fac la presiunea Big Brother, fiindcă tot mai multe legi se chinuie să ne pună, cât mai eficient, pumnul în gură. Unele site-uri partenere au fost atacate, deja, sub pretextul dreptului de autor, desigur. Eu nu postez nici un film protejat de drepturi de autor, tocmai pentru a nu le da apă la moară, dar cine poate şti ce mai pot inventa. În privinţa "celor puţini", cărora m-am adresat indignat în articolele mai recente, menţionez un singur lucru: din cauza lipsei de audienţă, serverul pe care le postez a şters marea majoritate a filmelor, seria Krishnamurti fiind eliminată aproape în totalitate (55 de filme). Asta spune multe despre indolenţa şi laşitatea oamenilor. În concluzie, atunci când voi simţi că mai am ceva de spus, o voi face, în aceeaşi formulă ca până acum, fără a-mi face, însă, mari iluzii în privinţa trezirii marmotelor umane. De aia mă şi declar a fi anti... iluzii.

      Ștergere
    2. Ideea cu cartea este salutara , poate i-ti vei schimba opinia si o vei publica chiar in Word si chiar contra cost !

      Ștergere
  6. Libertate totala nu ar putea fi niciodata.. sau cel putin asa ar fi bine sa fie. S-ar crea un mare haos. Poate unii dintre noi ne gandim si la binele celor din jur, dar suntem putini. Multi se gandesc doar la ei insine, sunt capabili sa le faca rau celor din jur doar pentru a le fi lor bine. Problema actuala la nivel global este inegalitatea intre oameni. Desi unele eforturi ale oamenilor difera, unii beneficiaza de mai multe lucruri decat altii. Niciodata n-o sa fie macar o mica miscare de balanta intre tari.. intotdeauna una va fi mai sus decat alta cu mult.

    RăspundețiȘtergere
  7. Întradevăr cei mulți, nu vor nici o schimbare desi o duc foarte greu din toate punctele de vedere, frica de a nu pierde praful de pe tolbă, sau păcatele făcute îi macină, ia biserica si mass-media sunt principali autori, la vedere, care fac tot posibilul să întarzie această evoluție energetică a Pamântului și locuitorilor lui, dar Ciclul odata încheiat oamenii vor fi nevoiți să aleagă între Lumină și Întuneric.

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari Matt! Foarte bun articolul tau. In adevar, foarte putin rezoneaza cu aceste idei pe care tu le aduci la suprafata in scrierile tale! Si, in adevar, transformarea constiintei fiecaruia dintre noi ar trebui sa duca la transformarea reala a societatii pe planeta noastra. Dar, dupa cum constatam cu totii, aceasta transformare a constiintei se face foarte, foarte greu, deoarece, (asa dupa cum ne invata o superba scriere a umanitatii, Bhagavad Gita) fiecare dintre noi se afla in aceasta viata terestra intr-o inclestare teribila pe campul de batalie de la Kurukshetra (propriul nostru camp de batalie astral)... si foarte putin dintre noi au putut sa invinga in aceasta inclestare....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Biserica e cea mai mare minciuna din istoria noastra cu care s
      .a controlat masele timp de 2 milenii. Mai nou ne infecteaza politica. Ne trebuie o sclipire unanima sa invatam ceva din istorie ca sa ne schimbam

      Ștergere
  9. Aceste texte trebuie sa continue! Oamenii trebuie sa se trezeasca din anestezie si nepasare. Altfel vom ajunge cu totii animale de abator

    RăspundețiȘtergere
  10. Matt mai traiesti? Ai renuntat la blog?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am răspuns la această întrebare în comentariile anterioare. Citiţi-le !

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale blogului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !