31 mar. 2013

Krishnamurti: Nevoia de securitate

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Reformatorii – politici, sociali şi religioşi – nu vor produce decât mai multă suferinţă omului, dacă acesta nu va înţelege modul cum funcţionează propria sa minte. În decursul înţelegerii proceselor mentale intime, se produce o revoluţie lăuntrică, radicală şi din acea revoluţie lăuntrică răsare necesitatea cooperării autentice, care nu este o cooperare cu un sistem, cu o autoritate sau cu cineva care ‚ştie’. Când vei şti cum să cooperezi, fiindcă se produce această revoluţie lăuntrică, atunci vei şti şi cum să nu cooperezi, ceea ce este cu adevărat foarte important, poate mai important. Actualmente, cooperăm cu o persoană care oferă o ‚reformă’, o ‚schimbare’, care nu face decât să perpetueze conflictul şi suferinţa, dar, dacă putem afla ce înseamnă să posezi adevăratul spirit al cooperării, care capătă fiinţă odată cu înţelegerea modului de funcţionare a minţii umane şi care rezidă în eliberarea de ego, atunci există posibilitatea creării unei noi civilizaţii, o lume complet diferită, în care nu mai există pofta de acumulare, nu mai există invidie şi nici concurenţă. Aceasta nu este o simplă utopie teoretică, ci este mentalitatea reală umană, care constă într-o căutare şi o curiozitate constantă, autentică şi binecuvântată.”

Jiddu Krishnamurti (1895-1986)
The Book of Life

Am continuat maratonul spiritual, iniţiat nu cu multă vreme în urmă şi am ajuns la cea de-a treia parte, intitulată „The Need for Security”, a convorbirilor purtate în perioada 16-17 aprilie 1982, la sediul fundaţiei Krishnamurti din Ojai, California, între Jiddu Krishnamurti, David Bohm şi Rupert Sheldrake, secondaţi de psihiatrul John Hidley, colaboratorul fundaţiei, pe tema naturii minţii umane şi, în particular, a necesităţii asigurării siguranţei psihologice a unei fiinţe umane.

Voi respecta propriile mele reguli, stabilite în postarea anterioară, de a-mi limita expunerea, cu excepţia unor mici precizări pe marginea unor replici din actualul episod, în care am urmărit iarăşi, fascinat, dificultatea cu care trei minţi remarcabile, contemporane nouă, urmăresc raţionamentul de o simplitate dezarmantă, până într-un final, al marelui maestru Jiddu Krishnamurti.

Desigur că nu ne putem lăuda cu cine ştie ce raţiune superioară, pur şi simplu fiindcă noi avem avantajul furnizat de cele trei decenii scurse de la filmări şi, deci, al unei perspective social-politice mult mai ample, decât cea a anului 1982.

Este una dintre rarele ocazii, pe care le-am avut în viaţă, de a respecta necondiţionat opinia unui om şi, cu toate acestea, am remarcat cu stupoare că tiparele condiţionării umane, pomenite de maestru, se manifestă aproape instinctiv, atunci când Krishnamurti pare să nege anumite tabuuri, pe care am ajuns, fireşte, să le considerăm imuabile.

Fidelii acestui blog ştiu acum, fără îndoială, că detest ipocrizia malefică a tuturor religiilor organizate - care reuşesc, încă, să ne blocheze accesul la adevărata spiritualitate - dar nu concep existenţa acestui Univers, decât în prezenţa unei Inteligenţe Creatoare, mai presus de el şi încorporată lui, holistic, indiferent de numele pe care preferăm să i-L acordăm.

Din nefericire, religia ne-a separat, de tare multă vreme, de conştiinţa faptului că suntem una cu Dumnezeu şi Universul şi, ca atare, nu era absolut deloc necesar să ne auto reinventăm şi să inventăm un dumnezeu biblic, o entitate exterioară nouă, ce bântuie prin nişte ceruri ipotetice, a cărui existenţă Krishnamurti o neagă ferm în acest episod, provocând zvârcoliri de protest în spiritul nostru, supus condiţionării religioase, vreme de milenii.

Cu certitudine că nu vom reuşi să rezolvăm nici una dintre problemele majore sociale, actuale, dacă nu vom trece la un alt nivel al conştiinţei umane, decât cel care le-a creat sau care a acceptat şi chiar salutat crearea acelor probleme, în baza unor promisiuni mincinoase, privind asigurarea propriei noastre securităţi sociale şi numai a noastră, uitând că nu o vom obţine, niciodată, fără abandonul oricărei urme de ego.

„Tot ceea ce cunoaştem este teama, recompensa şi plăcerea şi moartea şi conflictul constant în relaţii !” – de-a dreptul tristă şi dureroasă această definiţie, atât de nudă, a condiţiei umane, mai ales atunci când este rostită de un spirit superior.

Cred că David Bohm foloseşte, uneori, eronat termenul de „fizic”, în sens de „fiziologic”, ceea ce diminuează, oarecum, claritatea mesajului său, fiindcă fiziologic înseamnă, de fapt, tot o reacţie a subconştientului, condiţionat a priori.

În altă ordine de idei, explicaţia oferită de Rupert Sheldrake, privind modalitatea de a scăpa de teamă şi de a obţine siguranţa psihologică, după care tânjim cu toţii, seamănă izbitor cu litania împotriva fricii, din romanul SF, „Dune”, capodopera lui Frank Herbert şi mă îndoiesc sincer că este o simplă coincidenţă, fiindcă autorul trebuie să fi fost, el însuşi, un iniţiat:

„Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. Voi învinge frica ! O voi lăsa să treacă peste mine şi prin mine. Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Numai eu voi rămâne !”

„Order of the Star in the East” a fost fondat în 1911, pentru a proclama venirea Dascălului Lumii. Krishnamurti a fost făcut conducătorul ordinului. În data de 3 august 1929, la deschiderea taberei anuale a ordinului, de la Ommen, în Olanda, Krishnamurti a dizolvat ordinul, în faţa a peste 3.000 de adepţi, refuzând tutela iniţiată de dr. Annie Besant şi Charles Webster Leadbeater, reprezentanţii Theosophical Society. Discursul ţinut cu acea ocazie, a reprezentat manifestul spiritual ce a marcat peste jumătate de secol de activitate altruistă, susţinută, în slujba omenirii şi consider că merită a fi cunoscut şi, mai ales, aprofundat:

„Suntem pe cale de a discuta, în această dimineaţă, dizolvarea ‚Order of the Star’. Mulţi oameni vor fi încântaţi, iar alţii vor fi, mai degrabă, trişti. Nu se pune problema nici a desfătării şi nici a tristeţii, fiindcă este ceva inevitabil, aşa cum am de gând să vă explic. Poate vă amintiţi povestea în care diavolul şi un prieten al său mergeau pe stradă, când au văzut un om aplecându-se şi ridicând ceva de la pământ, privindu-l şi, apoi, punându-l în buzunar. Prietenul îi spuse diavolului, ‚Ce a ridicat acel om de jos ?’. ‚A ridicat o bucată din adevăr !’, răspunse diavolul. ‚Asta e o veste foarte proastă pentru tine, atunci.’, spuse prietenul. ‚Oh, nici vorbă’, replică diavolul, ‚fiindcă am de gând să-l las pe el să-l impună.’

Afirm că Adevărul este un ţinut lipsit de poteci şi nu te poţi apropia de el pe nici o cale, prin nici o religie, prin nici o sectă. Acesta este punctul meu de vedere şi ader la el, absolut şi necondiţionat. Adevărul, fiind nelimitat, necondiţionat, de neabordat pe nici o cale, nu poate fi impus; nici nu poate fi înfiinţată vreo organizaţie care să conducă sau să forţeze oamenii pe vreo cale anume. Dacă înţelegeţi asta, mai întâi, atunci veţi înţelege cât de imposibil este să impui o credinţă. O credinţă este ceva pur individual şi nu poţi şi nu trebuie s-o impui. Dacă faci asta, devine moartă, pietrificată; devine un crez, o sectă, o religie care trebuie să fie impusă altora. Exact asta se încearcă în întreaga lume. Adevărul este minimalizat şi este transformat în jucăria celor slabi, a celor care sunt nemulţumiţi, doar provizoriu. Adevărul nu poate fi coborât la nivelul nostru, ci, mai degrabă, individul trebuie să facă efortul de a se ridica deasupra lui. Nu poţi aduce vârful muntelui în fundul văii. Dacă vrei să ajungi în vârful muntelui, trebuie să traversezi valea şi să-i urci pantele, fără să te temi de prăpăstiile periculoase.

Deci, acesta este primul motiv, din punctul meu de vedere, pentru care ‚Order of the Star’ ar trebui să fie dizolvat. În pofida acestui fapt, veţi forma poate alte ordine, veţi continua să aparţineţi altor organizaţii, aflându-vă în căutarea adevărului. Eu nu vreau să aparţin nici unei organizaţii de natură spirituală, sper să înţelegeţi asta. M-aş folosi de o organizaţie care m-ar ajuta să ajung la Londra, de exemplu; acesta este un tip total diferit de organizaţie, mai degrabă de natură mecanică, cum ar fi poşta sau telegraful. Aş folosi un autoturism sau un vapor cu aburi, pentru a călători, fiindcă acestea nu sunt decât mecanisme de natură fizică, care nu au nimic de-a face cu spiritualitatea. Repet, afirm că nici o organizaţie nu poate conduce omul către spiritualitate.

Dacă va fi creată o organizaţie în acest scop, va deveni o cârjă, o slăbiciune, o robie, care sigur că va schilodi individul şi-l va împiedica să se dezvolte, să-şi realizeze propria unicitate, care rezidă în descoperirea de către el însuşi a acelui adevăr, absolut şi necondiţionat. Deci, acesta este un alt motiv pentru care am decis, în calitatea mea de conducător al ordinului, să-l desfiinţez. Nimeni nu m-a convins să iau această decizie. Nu este vreo ispravă magnifică, fiindcă nu doresc să am adepţi şi vorbesc serios. În momentul în care urmezi pe cineva, încetezi să mai urmezi calea Adevărului. Nu mă interesează dacă acordaţi sau nu atenţie spuselor mele.

Am un anume scop de îndeplinit în lume şi o voi face printr-o concentrare neclintită. Îmi rezerv un singur ţel esenţial: să eliberez omul. Vreau să-l eliberez din toate cuştile, de toate temerile şi nu să fondez noi religii, noi secte şi nici să formulez noi teorii şi noi filozofii. Atunci mă veţi întreba, fireşte, de ce voi merge prin lumea întreagă, ţinând continuu discursuri. Vă voi spune de ce voi face asta: nu fiindcă doresc adepţi, nu fiindcă doresc să am un grup anume de discipoli speciali. Cât de mult doresc oamenii să fie diferiţi de semenii lor, oricât de ridicole, absurde sau triviale ar fi diferenţele dintre ei ! Nu vreau să încurajez o asemenea absurditate. Nu am discipoli, nu am apostoli, nici pe Pământ, nici în tărâmul spiritual. Nici ispita banilor şi nici dorinţa de a avea un trai confortabil, nu mă atrag. Dacă mi-aş fi dorit un trai confortabil, nu aş fi venit într-o tabără şi nici nu aş fi trăit într-o ţară ploioasă ! Vorbesc sincer, fiindcă vreau să stabilesc asta, odată pentru totdeauna. Nu vreau să port aceste conversaţii copilăreşti, an de an.

Un anumit reporter, care m-a intervievat, a considerat că e un act magnific să dizolvi o organizaţie cu mii şi mii de membri. Pentru el era un act grozav, fiindcă a afirmat: ‚Ce vei face după aceea, cum vei trăi ? Nu vei mai avea adepţi, oamenii nu te vor mai asculta.’ Dacă există numai cinci oameni care mă vor asculta, care vor trăi întorcându-şi feţele către eternitate, atunci va fi suficient. Ce folos este să ai mii de adepţi care nu înţeleg, care sunt plini numai de prejudecăţi, care nu doresc noul, ci, mai degrabă, ar răstălmăci noul pentru a se potrivi propriilor ego-uri, sterile şi inerte ? Dacă mă exprim dur, vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, fiindcă n-o fac din lipsă de compasiune. Dacă mergeţi la un chirurg, pentru o operaţie, nu e o manifestare de bunătate din partea lui să vă opereze, chiar de vă va provoca durere ? Deci, în aceeaşi manieră, dacă mă exprim direct, nu o fac din lipsă de afecţiune, ci din contră.

Aşa cum am spus, nu am decât un singur ţel: să eliberez omul, să-l îndemn către libertate, să-l ajut să se detaşeze de toate limitările, fiindcă numai asta îi va oferi fericirea eternă, îi va oferi descoperirea necondiţionată a sinelui.

Fiindcă sunt liber, necondiţionat, întreg – nu tributar Adevărului parţial, relativ, ci întregului Adevăr, care este etern – le doresc celor care încearcă să mă înţeleagă să fie şi ei liberi; nu să mă urmeze pe mine, nu să facă din mine propria lor cuşcă, care va deveni o religie, o sectă. Mai degrabă ar trebui să fie liberi de toate temerile – de teama de religie, teama de mântuire, teama de spiritualitate, teama de iubire, teama de moarte şi teama de viaţa însăşi. Aşa cum artistul pictează ceva, fiindcă simte încântare în actul pictării, în sine, fiindcă este propria lui exprimare, gloria sa, bunăstarea sa, la fel iau şi eu această decizie, nu fiindcă doresc să obţin ceva, de la cineva anume.

Sunteţi obişnuiţi să vă supuneţi autorităţii sau unei atmosfere autoritare, care credeţi că vă va conduce către spiritualitate. Credeţi şi speraţi că altcineva poate, prin puterile sale extraordinare – printr-un miracol – să vă transporte către tărâmul eternei libertăţi, care este fericirea. Întreaga voastră perspectivă asupra vieţii se bazează pe acea autoritate.

Mi-aţi ascultat vorbele vreme de trei ani, fără să aibă loc vreo schimbare, cu puţine excepţii. Acum analizaţi-mi spusele, fiţi critici, astfel încât să le puteţi înţelege pe deplin, în esenţă. Atunci când căutaţi o autoritate care să vă conducă spre spiritualitate, vă simţiţi obligaţi, automat, să clădiţi o organizaţie în jurul acelei autorităţi. Tocmai prin crearea acelei organizaţii, care, credeţi voi, va ajuta autoritatea să vă conducă spre spiritualitate, vă treziţi într-o cuşcă.

Dacă vorbesc fără menajamente, ţineţi minte, vă rog, că o fac nu din duritate, nu din cruzime, nu fiindcă sunt entuziasmat de ţelul meu, ci fiindcă vreau să înţelegeţi ceea ce afirm. Din acest motiv vă aflaţi aici şi ar fi o risipă de vreme dacă nu v-aş explica clar, decisiv, punctul meu de vedere.

Timp de 18 ani v-aţi pregătit pentru acest eveniment, pentru Venirea Dascălului Lumii. Timp de 18 ani v-aţi organizat, aţi căutat pe cineva care să ofere noi plăceri inimilor şi minţilor voastre, care să vă transforme întreaga viaţă, care să vă ofere o nouă înţelegere; pentru cineva care să vă ridice pe un nou plan al existenţei, care să vă ofere un nou sprijin, care să vă elibereze – şi uite ce s-a întâmplat !

Luaţi în considerare împăcarea cu voi înşivă şi descoperiţi în ce măsură acea credinţă v-a făcut să fiţi diferiţi – nu diferenţa superficială de a purta o insignă, care este ceva trivial, absurd. În ce măsură a reuşit o asemenea credinţă să spulbere toate lucrurile nesemnificative din viaţă ? Aceasta este singura cale de a judeca: în ce măsură sunteţi mai liberi, mai măreţi, mai periculoşi pentru orice societate care se bazează pe fals şi pe nimicuri ? În ce măsură au devenit diferiţi membrii acestui ordin ? Aşa cum am spus, v-aţi pregătit 18 ani pentru venirea mea. Nu-mi pasă dacă voi credeţi că sunt sau nu Dascălul Lumii. Asta are foarte mică importanţă. De când aparţineţi ordinului, v-aţi oferit compasiunea, energia, recunoscând, parţial sau integral, că Krishnamurti este Dascălul Lumii: integral, cei care caută cu adevărat, parţial, cei care sunt satisfăcuţi cu propriile lor jumătăţi de adevăr.

V-aţi pregătit vreme de 18 ani şi uite cât de multe obstacole există în calea înţelegerii voastre, cât de multe complicaţii, cât de multe lucruri triviale. Prejudecăţile voastre, temerile voastre, autorităţile voastre, bisericile voastre, vechi sau noi – toate acestea, afirm, sunt bariere în calea înţelegerii. Nu mă pot exprima mai clar de atât. Nu vreau să fiţi de acord cu mine, nu vreau să-mi fiţi adepţi, vreau să înţelegeţi ceea ce spun. Această înţelegere este necesară, deoarece credinţa voastră nu v-a transformat, ci doar v-a complicat vieţile şi sunteţi dispuşi să acceptaţi lucrurile aşa cum sunt.

Vreţi să aveţi proprii voştri zei – noi zei în locul celor vechi, noi religii în locul celor vechi, noi modele în locul celor vechi – toate fiind, în egală măsură, lipsite de valoare, toate barierele, toate limitările, toate cârjele. În locul vechilor decoraţii spirituale aveţi altele noi, în locul vechilor credinţe aveţi altele noi. Cu toţii depindeţi de altcineva, pentru spiritualitatea voastră, pentru fericirea voastră, pentru iluminarea voastră.

Şi, deşi v–aţi pregătit pentru mine vreme de 18 ani, când vă spun că toate aceste lucruri nu sunt necesare, când vă spun că trebuie să vă debarasaţi de ele şi să căutaţi în voi, înşivă, iluminarea, gloria, purificarea şi incoruptibilitatea sinelui, nici unul dintre voi nu sunteţi dispuşi s-o faceţi. Poate că sunt unii, dar foarte, foarte puţini.

Deci, de ce să avem o organizaţie ? De ce să am oameni falşi, ipocriţi, care să mă urmeze pe mine, întruchiparea Adevărului ? Ţineţi minte, vă rog, că nu spun ceva dur sau nepoliticos, dar am ajuns în situaţia în care trebuie să înfruntaţi lucrurile aşa cum sunt. Am afirmat anul trecut că nu voi face compromisuri. Foarte puţini m-au ascultat atunci. În acest an mă exprim cât se poate de clar. Nu ştiu câţi anume din miile de membri ai ordinului s-au pregătit pentru mine, vreme de 18 ani şi, totuşi, acum, nu sunt dispuşi să asculte necondiţionat, integral, ceea ce afirm.

Aşa cum am mai spus, scopul meu este să fac omul liber, necondiţionat, fiindcă afirm cu tărie că singura spiritualitate este incoruptibilitatea sinelui, care este etern, este armonia între raţiune şi iubire. Acesta este Adevărul absolut, necondiţionat, care este Viaţa însăşi. Vreau aşadar să eliberez omul, mai vesel ca păsările cerului, neîmpovărat, independent, plin de extazul propriei libertăţi. Şi eu, pentru care v-aţi pregătit timp de 18 ani, vă spun acum că trebuie să vă eliberaţi de toate aceste lucruri, liberi de complicaţiile şi încurcăturile voastre. Pentru asta nu trebuie să aveţi o organizaţie bazată pe credinţa spirituală. De ce să avem o organizaţie numai pentru cinci sau zece oameni din lume care înţeleg, care se luptă, care au renunţat la toate acele lucruri triviale ? Şi, pentru oamenii slabi, nu poate exista nici o organizaţie care să-i ajute să descopere Adevărul, fiindcă Adevărul se află în fiecare dintre noi; nu este departe, nu este aproape; este de-o eternitate acolo.

Organizaţiile nu vă pot elibera. Nici un om dinafara voastră nu vă poate elibera; nici cultul organizat, nici propria voastră jertfă pentru o cauză, nu vă pot elibera; nici constituirea voastră în vreo organizaţie, nici scufundarea voastră în muncă nu vă pot elibera. Folosiţi o maşină de scris pentru a redacta scrisori, dar n-o puneţi într-un altar şi n-o veneraţi. Dar exact asta faceţi, atunci când organizaţiile devin principala voastră grijă.

‚Câţi membri are ordinul ?’. Asta e prima întrebare pe care mi-o pun reporterii. ‚Câţi adepţi aveţi ? Prin numărul lor vom aprecia dacă ceea ce afirmaţi este adevărat sau fals.’ Nu ştiu câţi sunt. Nu sunt interesat de asta. Aşa cum am spus, dacă ar exista fie şi un singur om care a fost eliberat, atunci ar fi de ajuns.

Repet, aveţi concepţia că numai anumiţi oameni deţin cheia Regatului Fericirii. Nimeni n-o deţine. Nimeni nu are autoritatea de a deţine acea cheie. Acea cheie se află în voi, înşivă şi în progresul şi purificarea şi incoruptibilitatea acelui sine, unic, constă Regatul Eternităţii.

Deci, veţi vedea cât de absurdă este întreaga structură pe care aţi clădit-o, căutând sprijin în exterior, depinzând de alţii pentru propriul vostru confort spiritual, pentru fericirea voastră, pentru tăria voastră. Toate acestea pot fi descoperite numai în voi, înşivă.

V-aţi obişnuit să vi se spună cât de departe aţi avansat, care vă este statutul spiritual. Ce copilărie ! Cine, în afară de voi înşivă, poate spune dacă sunteţi frumoşi sau urâţi în interior ? ! Cine, în afară de voi înşivă, vă poate spune dacă sunteţi incoruptibili ? Nu sunteţi serioşi când faceţi aşa ceva.

Dar cei care doresc, cu adevărat, să înţeleagă, care caută să descopere ceea ce este etern, fără început şi fără sfârşit, vor păşi împreună tot mai uniţi, vor fi un pericol pentru tot ceea ce este lipsit de importanţă, pentru ireal, pentru umbre. Şi ei se vor concentra, vor deveni flacără. Fiindcă ei înţeleg. Asemenea organizaţie trebuie să creăm şi acesta îmi este ţelul. Fiindcă din acea înţelegere autentică va răsări prietenia adevărată. Fiindcă din acea prietenie adevărată – pe care se pare că n-o cunoaşteţi – va răsări o cooperare reală, din partea fiecăruia. Şi asta nu din cauza autorităţii, nu din cauza mântuirii, nu din cauza jertfirii pentru vreo cauză, ci din cauză că înţelegeţi cu adevărat şi, drept urmare, sunteţi capabili să trăiţi în etern. Acesta este un lucru mai măreţ decât orice plăcere, decât orice sacrificiu.

Deci, acestea sunt câteva dintre motivele pentru care, după o analiză minuţioasă, vreme de doi ani, am luat această decizie. Nu a fost vreun impuls de moment. Nu am fost convins de nimeni, altcineva. Nu mă pot lăsa convins de asemenea lucruri. Timp de doi ani m-am gândit la asta, pe îndelete, cu grijă, cu răbdare şi am decis acum să desfiinţez ordinul, al cărui conducător se întâmplă să fiu. Puteţi forma alte organizaţii şi puteţi aştepta pe altcineva. Nu-mi fac griji din cauza asta, nu fiindcă veţi crea noi cuşti şi noi decoraţiuni pentru acele cuşti. Singura mea grijă este să eliberez omul, absolut şi necondiţionat.”


„Toată viaţa mea am fost învăţat, la modul idilic, că adevărul este un lucru puternic, care iese mereu la suprafaţă, care învinge într-un final şi, totuşi, cred că nu am întâlnit, toată viaţa, ceva care să fi eşuat atât de plenar ca adevărul, fiindcă nimic nu este mai iritant, mai incomod, mai nediplomat, mai ‚incorect politic’, decât rostirea frustă a adevărului, atât de clar multora şi atât de rar pronunţat cu voce tare.”

Am amintit asta, ca pe o modestă completare la pledoaria maestrului Krishnamurti pentru aflarea Adevărului suprem, care, potrivit lui, sălăşluieşte în fiecare dintre noi şi este uluitoare similitudinea dintre esenţele învăţăturilor spirituale ale autenticilor dascăli ai lumii, care ne conjură, în bloc, să-l redescoperim pe Dumnezeu în noi înşine şi nicăieri în exterior, prin mijlocirea ‚dezinteresată’ a vreunui fals mântuitor sau şi mai grav, a vreunui ipocrit de purtător de sutană.

„Unul dintre cele mai falimentare concepte este cel al libertăţii umane. Desigur, omul este liber să aleagă, dar, atunci când alege, se află deja în confuzie. Când vezi ceva foarte clar, atunci nu alegi. Examinaţi vă rog această realitate, în voi înşivă. Când vedeţi ceva, cu claritate, unde mai există necesitatea de a alege ? Nu există alegere. Numai o minte confuză este cea care alege, zicând ‚Asta e corect, asta e greşit, trebuie să fac asta fiindcă aşa e corect’, şi nu o minte limpede, care observă direct. Pentru o asemenea minte nu există alegere. Vedeţi, noi afirmăm că avem liber arbitru şi, drept urmare, suntem liberi. Este una dintre absurdităţile pe care le-am inventat, dar, în esenţă, nu suntem deloc liberi. Suntem condiţionaţi şi este necesară o analiză extrem de detaliată şi înţelegerea acestei condiţionări, pentru a ne elibera, cu adevărat.”

Jiddu Krishnamurti (1895-1986)
Collected Works, Vol. XVII", 270,
Individual and Society



20 de comentarii:

  1. Impresionant.

    Un articol care mi'a intarit convingerile pe care oricum, deja le aveam.
    Nu pot decat sa'ti multumesc pt efortul de'a fi pus la dispozitie, tradus, un astfel de film, si pt articolul in sine.

    Multumesc prietene.

    RăspundețiȘtergere
  2. "adevarul" un cuvint greu de suportat,chiar de o ureche. MULTUMESC PRIETENE PT.POSTARE , TRADUCERE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu atat mai mult de doua, cand intre ele se afla sau ar trebui sa se afle creierul. Cu placere !

      Ștergere
  3. Nu mai merge fisierul avi downloadat,da o eroare,NOT FOUND...se poate face ceva?

    RăspundețiȘtergere
  4. S-a facut. Multumesc pentru atentionare !

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte documentat ! Misto, de tinut minte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ! Ceea ce se uita poate fi recitit. Tot aici. :)

      Ștergere
  6. Buna,Am urmarit documentarele dumneavoastra,mi-au fost de mare ajutor si va multumnesc din suflet pentru titrarea lor. As vrea sa va arat un mini documentar in care se explica ce inseamna cu adevarat sa traiesti in prezent. In acest filmulet ni se explica cel mai mare secret al omenirii pe care doar cativa l-au descoperit si il practica. In Documentar ni se explica cum sa traim in prezent cu adevarat,cum sa trecem dicncolo de dualtitate placere/dureere,fasima/rusine...Ni se spune ca noi suntem in prezent doar partial si asta din cauza gandirii. \ Cand suntem capabili sa ne auzim respiratia,atunci inseamna ca suntem in prezent,acesta e felul in care ne dam seama daca suntem in prezent sau nu. Merita sa titrati acest filmulet. "Attention Mechanics at the University of Philosophical Research" Uitati aici link-ul de pe youtube: http://www.youtube.com/watch?v=qcCkUDbrZqA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru sugestie si pentru aprecieri ! Pare sa fie un subiect mult mai interesant decat ce s-a putut cuprinde in numai 8 minute de film. Voi incerca sa descopar un material mai amplu care sa trateze aceasta problema, pentru a ma lamuri care-i este valoarea reala.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru raspuns .Am gasit pe cel mai bun din acest domeniu. Este vorba de dommul ul Jon Kabat-Zinn (Professor of Medicine Emeritus and founding director of the Stress Reduction Clinic and the Center for Mindfulness in Medicine, Health Care, and Society at the University of Massachusetts Medical School.)

      Jon Kabat-Zinn este primul care a introdus budhismul in medicina. Uite aici un link despre a trai in momentul prezent: http://www.youtube.com/watch?v=3nwwKbM_vJc

      Ștergere
    3. Voi vedea. Nu promit nimic.

      Ștergere
  7. Urmaresc si ma bucur de acest site de multa vreme, dar este prima data cand iti scriu. Pentru ceea ce faci si ceea ce exprimi esti inevitabil prietenul meu necunoscut.Regret ca posibilitatile financiare nu-mi permit sa sustin asa cum ar merita efortul de Sisif pe care il faci, pentru a trata intocmai ca un doctor, ciuma spirituala si morala inoculata pervers de un sistem ocult de putere globala. Iti daruiesc toata pretuirea din lume

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulţumesc foarte mult pentru fidelitate si aprecierile exprimate, intr-un final. Si nu trebuie sa regreti ca nu ai posibilitatea de a dona ceva. Si aici functioneaza morala sucita a acestei lumi: cei care nu au, ar dori sa ofere, iar cei care au, ar dori sa aiba mai mult doar pentru ei insisi :). O viata plina de pretuire sa ai prietene necunoscut !

    RăspundețiȘtergere
  9. Superb, nu credeam, ca mai exista preocupare si pentru frumos !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din partea lui Krishnamurti a existat dintotdeauna. Din partea mea... mai de curand :).

      Ștergere
  10. Buna seara,

    Am ajuns si eu sa vad aceasta a 3-a parte si sunt bucuros si inca o data recunoscator ca vad ca ati tradus-o deja si pe a 4-a, multumiri inca o data!

    In urma acestui material, ca de obicei, urmez procesul pe care chiar maestrul il incuraja constant: I question this. Pentru prima oara m-am descoperit in unele subiecte, putine e drept, in pozitie contradictorie cu afirmatiile sale, dar nu inseamna ca nu ma pot eu insela, evident.

    1. Am inceput sa remarc, mai ales dupa ce am cautat mai multe informatii despre activitatea lui, ca are un nivel de abstractizare putin cam mare si uneori apasator; daca uneori reuseste sa iti aduca in fata un adevar pt care simti ca s-a aprins brusc lumina, alteori e o abstractizare repetitiva care se lasa mai mult ca o ceata nedeslusita.

    2. Am gandit si cercetat pro si contra atitudinea lui, considerata de ceilalti fatalista, de a nu avea nicio teama si nicio framantare psihica daca familia este flamanda si nu are cu ce sa-i intretina, spunand "asta este situatia, ai facut ce-ai putut". Ca rezultat, nu am cum sa fiu de acord cu aceasta afirmatie, reducand chiar la maxim la ultima frica posibila, si anume acea care te face sa te gandesti: "oare fac tot ce se poate? am facut si am cautat si am incercat tot ce se putea?", aceasta este ea insasi TEAMA de a nu fi facut tot posibilul, in mijlocul a chiar zbuciumului oricat de logic si infipt in clipa prezenta de a cauta solutii. Teama de a nu lasa o solutie in afara cercetarii este insasi motorul care impinge la disperarea de a cauta si in coaja de copac. Daca nu ai ajuns la aceasta disperare, e oarecum evident ca nu ai incercat totul, iar disperarea a venit din aceasta de baza si de ultima esenta TEAMA. Daca urcam de aici si ne indreptam si numai spre acele responsabilitati pe care chiar el le recunoaste, in familie, de copii, etc, poate ca se vede undeva ca nu a avut copii, putem gasim multe altele, printre care un singur repros ca nu si-a indeplinit la un moment dat in mod suficient vreo responsabilitate si un copil a avut de suferit ca sa se declanseze in mod normal acea forma, iata, de afectiune psihica naturala instinctuala, remuscarea, dualitatea acceptarii cu aceea a greselii, etc etc, pe care chiar nici el nu le neaga ci spune, in episodul 2 parca: "daca mi se spune ceva despre, ma duc si ma cercetez, caut". [Am inteles f bine la ce se referea, dar si asta este parte dintr-o astfel de introspectie care in mod instinctual genereaza durere si conflicte interioare, chiar daca pt durata scurta; ori, eu nu inteleg din ce zice el ca trebuie sa ne negam natura, instinctualul, etc]

    3. Ca sa nu lungesc punctul 2, aici amintesc emotiile. Ori, nici relativ la emotii, nu a spus ca trebuiesc suprimate sau ca nu fac parte din natura umana, pe care din contra este adeptul explorarii si acceptarii si intelegerii ei. Asadar nu excludem emotiile. Si atunci, cum poate spune cineva ca atunci cand iti vezi familia suferind sau dupa ce Doamne fereste s-a intamplat ceva, chiar daca n-ai putut face nimic, ca nu te zdruncina din fundul sufletului si ca nu suferi, tot ca emotie? Ce fel de securitate psihica si emotionala este propusa, vulcaniana?

    4. Evident, nici eu nu trec usor peste opinia despre Divinitate, atat din film cat si din ce am gasit pe net. Ca noi suntem parte a Divinitatii, da, dar avem noi ordinea si armonia acestei Creatii? Am putut sau putem noi sa ne apropiem de o farama din aceasta putere creatoare originara pe care abia ne chinuim sa o intelegem/cercetam? Atunci nu inseamna ca suntem doar parte a Creatiei si nicidecum parte a efortului creator, manifestat in afara noastra la acel moment (cand inca nu existam), deci efort creator originar care s-a manifestat la un NIVEL SUPERIOR?

    Scuze pt asa un mesaj lung. Dar subiectul e interesant si multi avem sete pentru asa ceva, adica suntem umani, normali :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din spusele lui Krishnamurti, ia fiecare ce poate. Asa cum am mai spus, nu voi transforma aceasta rubrica in forum si nici avocat nu sunt, ca sa vin cu argumente.

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !