Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a V-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Desigur că numai într-o relaţie se dezvăluie ceea ce sunt, de fapt, nu-i aşa ? Relaţia este o oglindă în care mă văd, eu însumi, aşa cum sunt; dar, fiindcă multora dintre noi nu ne place ceea ce suntem, atunci începem să disciplinăm, în sens pozitiv sau negativ, ceea ce percepem în oglinda relaţiei. Adică, descopăr ceva într-o relaţie, în desfăşurarea unei relaţii, şi nu-mi place. Ca atare, încep să modific ceea ce nu-mi place, ceea ce percep eu ca fiind neplăcut. Vreau să schimb asta; ceea ce înseamnă că deja am un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu. Din momentul în care există un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt. Din momentul în care îmi formez o imagine privind ceea ce vreau să fiu sau ar trebui să fiu sau ar trebui să nu fiu, un standard potrivit căruia mă modific, pe mine însumi, atunci, cu siguranţă, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt, în timpul relaţiei. Cred că este foarte important să înţelegem acest lucru, deoarece cred că, plecând de acolo, majoritatea dintre noi o luăm razna. Nu vrem să ştim ceea ce suntem, de fapt, într-o anumită etapă a relaţiei. Dacă suntem preocupaţi numai de autoperfecţionare, atunci nu există înţelegerea a ceea ce suntem în realitate.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

The Book of Life

Krishnamurti: A cincea parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a IV-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Este surprinzător de frumos şi interesant modul cum gândirea este absentă atunci când ai o intuiţie. Gândirea nu poate avea o intuiţie. Numai atunci când mintea nu mai funcţionează mecanic, în cadrul structurii gândirii, poţi avea o intuiţie. Odată ce ai avut o intuiţie, gândirea poate trage concluzii din acea intuiţie. Şi, apoi, gândirea acţionează, iar gândirea este mecanică. Deci trebuie să aflu dacă este posibil să am o intuiţie, despre mine însumi, adică despre lume, fără a trage vreo concluzie din ea. Dacă trag o concluzie, acţionez în baza unei idei, a unei imagini, a unui simbol, care sunt structuri ale gândirii şi, ca atare, mă împiedic, eu însumi, constant, să am vreo intuiţie, să înţeleg lucrurile exact aşa cum sunt.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

On Mind and Thought, p. 34

Krishnamurti: A patra parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a III-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Să ai parte de solitudine şi spaţiu propriu este foarte important, fiindcă acesta implică libertatea de a fi, de a merge, de a funcţiona, de a zbura. La urma urmei, bunătatea nu poate înflori decât într-un spaţiu liber, aşa cum virtutea nu poate înflori decât atunci când există libertate. Poate că avem libertate politică, dar lăuntric nu suntem liberi şi, ca atare, nu există spaţiu. Nici virtutea, nici o altă calitate meritorie, nu pot funcţiona sau nu se pot dezvolta în absenţa acestui vast spaţiu lăuntric. Şi spaţiul şi tăcerea sunt necesare, fiindcă numai atunci când mintea este singură, neinfluenţată, neinstruită, neţinută în loc de variante infinite ale experienţei, poate ajunge la ceva complet nou.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,106

Krishnamurti: A treia parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a II-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Pentru a recepta necunoscutul, mintea însăşi trebuie să devină necunoscutul. Mintea este rezultatul procesului gândirii, rezultatul trecerii timpului şi acest proces al gândirii trebuie să ia sfârşit. Mintea nu se poate gândi la ceea ce este etern, atemporal; ca atare, mintea trebuie să se elibereze de timp, procesul temporal al minţii trebuie să fie eliminat. Numai atunci când mintea este pe deplin liberă de ziua de ieri şi, drept urmare, nu se foloseşte de prezent ca de un mijloc pentru a ajunge în viitor, devine capabilă să recepteze eternul. Ceea ce este cunoscut nu are nici o legătură cu necunoscutul; ca atare, nu te poţi ruga necunoscutului, nu te poţi concentra asupra necunoscutului, nu te poţi devota necunoscutului. Toate acelea nu au nici un sens. Ceea ce are sens este să descoperi modul cum îţi funcţionează mintea, este să te observi, pe tine însuţi, în acţiune. Ca atare, grija ta, în meditaţie, este de a te cunoaşte pe tine însuţi, nu numai superficial, ci întreg conţinutul conştiinţei lăuntrice, ascunse. Fără a şti toate acestea şi a te elibera de condiţionarea implicată de ele, nu poţi depăşi limitele minţii. De aceea procesul gândirii trebuie să înceteze şi, pentru a înceta, trebuie să existe cunoaşterea de sine. Drept urmare, meditaţia este iniţierea înţelepciunii, care înseamnă înţelegerea propriei minţi şi a inimii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Collected Works, Vol. V, 165

Krishnamurti: A doua parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980)

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea I

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte, în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea, drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul, este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni, dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara anului 1980.

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -Partea a XVIII-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Meditaţia înseamnă să fii conştient de gândurile tale, de sentimentele tale, niciodată să nu le corijezi, niciodată să nu spui că sunt corecte sau greşite, ci numai să le observi şi să te mişti împreună cu ele. Prin acea observare şi acea mişcare, împreună cu acel gând, cu acel sentiment, începi să înţelegi şi să fii conştient de întreaga natură a gândului şi a sentimentului. Tăcerea survine atunci când gândul şi-a înţeles propria sa iniţiere, propria sa natură, faptul că gândul nu este niciodată liber, ci întotdeauna este vechi. Să observi toate acestea, să percepi dinamica fiecărui gând, să-l înţelegi, să fii conştient de el, înseamnă să ajungi la acea tăcere care înseamnă meditaţie, în care ‚observatorul’ nu există niciodată.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Saanen, 1967

Am ajuns, până la urmă, şi nu fără păreri de rău, la finalul unui proiect maraton, al celor 18 ore de conversaţii purtate în perioada 18 – 28 februarie 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, în care au fost abordate aproape toate problemele presante ale condiţiei umane, în contextul unei societăţi dominate de oligarhii monetar-politice şi religii oficiale.