21 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea I

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„În căutarea de noi cunoştinţe, în manifestarea dorinţelor noastre de a acumula, ne pierdem iubirea, ni se toceşte sentimentul frumuseţii şi sensibilitatea faţă de cruzime; devenim din ce în ce mai specializaţi şi din ce în ce mai puţin integraţi. Înţelepciunea nu poate fi înlocuită de cunoştinţe şi nici un fel de explicaţii, nici o acumulare de fapte, nu vor elibera omul de suferinţă. Cunoaşterea este necesară, ştiinţa îşi are locul ei; dar, în cazul în care mintea şi inima sunt sufocate de cunoştinţe şi în cazul în care cauza suferinţei este doar elucidată, viaţa devine zadarnică şi lipsită de sens. Şi nu asta ni se întâmplă, majorităţii dintre noi ? Educaţia noastră ne face tot mai superficiali; nu ne ajută să descoperim resorturile profunde ale fiinţei noastre, iar vieţile ne sunt din ce în ce mai discordante şi pustii. Informaţia cunoaşterea faptelor deşi în continuă creştere, este, prin însăşi natura sa, limitată. Înţelepciunea este infinită, fiindcă ea include cunoştinţele şi modul de acţiune; dar noi ne agăţăm de o ramură şi credem că este tot copacul. Prin cunoaşterea parţială, niciodată nu putem realiza bucuria întregului. Intelectul nu ne poate conduce, niciodată, la întreg, pentru că este doar un segment, o parte.”

 J. Krishnamurti (1895-1986),
Education and the Significance of Life, p. 66

Începând cu această postare, iniţiez, tot prin bunăvoinţa Fundaţiei Krishnamurti, un proiect mult mai amplu, de traducere a circa 18 ore de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, subiectul abordat de primul episod fiind cel al cunoaşterii şi rolului ei în transformarea fiinţei umane.

17 iul. 2013

Corupţia ortodoxă

„Dacă gândiţi, cumva, că ar fi imposibil de perfecţionat lista celor zece porunci, ca declaraţie de moralitate, atunci chiar că sunteţi datori să citiţi şi alte scripturi. Încă o dată, nu este nevoie să căutăm mai departe de jainism. Mahavira, patriarhul jainismului, a depăşit moralitatea bibliei cu o singură propoziţie: ‚Nu răni, abuza, oprima, înrobi, insulta, chinui, tortura sau  ucide  orice  creatură sau  fiinţă vie !’ Creştinii au rănit, abuzat, oprimat, înrobit, insultat, chinuit, torturat şi ucis oameni, în  numele lui Dumnezeu, timp de secole, în baza unei lecturi teologice partinice a bibliei.”
Sam Harris,
Letter to a Christian Nation

În luna februarie a acestui an, People & Power, emisiunea de actualităţi în limba engleză a postului Al Jazeera, a difuzat  acest  mini  documentar, „Orthodox  Corruption ?”, în regia cuplului Simon Ostrovsky şi Veronika Dorman, al cărui subiect este sugerat perfect de titlu, revelând precaritatea morală şi spirituală a cultului predominant din Rusia, prietena noastră nedorită, dintr-un răsărit prea apropiat şi depozitara pe termen nedefinit, încă, a tezaurului nostru naţional.

9 iul. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a XI-a şi a XII-a


„De ce există această sete eternă, de a fi iubit ? Ascultaţi cu atenţie. Doriţi să fiţi iubiţi, fiindcă voi înşivă nu iubiţi; dar, din momentul în care iubiţi, s-a terminat, nu vă mai întrebaţi dacă cineva vă iubeşte sau nu. Atât timp cât solicitaţi să fiţi iubiţi, nu există iubire în voi; şi, dacă nu simţiţi iubire, sunteţi urâţi, sălbatici, deci de ce ar trebui să fiţi iubiţi ? Fără iubire sunteţi un lucru mort; şi atunci când un lucru mort solicită iubire, tot mort rămâne. În timp ce, dacă inima voastră este plină de iubire, atunci nu cereţi niciodată să fiţi iubiţi, nu vă oferiţi niciodată castronaşul pentru cerşit pentru ca altcineva să vi-l umple. Numai goliciunea solicită împlinire şi o inimă pustie nu poate fi umplută, niciodată, alergând după vreun guru sau căutând iubirea în sute de moduri diferite.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Think On These Things

Cu episoadele XI şi XII, am ajuns, fireşte, la finalul seriei „Beyond Myth and Tradition”, care, prin ultimele două probleme dezbătute, iubirea şi mintea cu adevărat religioasă, Krishnamurti completează lungul şir al clarificărilor – cel puţin la nivel ideatic, pentru marea majoritate şi, poate, la nivelul sufletului pentru unii – ale problemelor esenţiale ale vieţii şi, implicit, societăţii umane, cărora prea puţini le-au găsit singuri explicaţii, în haosul aparent care domină viaţa terestră actuală.

30 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a IX-a şi a X-a


„Înţelegem, cu toţii, importanţa încetării violenţei. Şi cum pot eu, ca individ, să mă eliberez de violenţă, nu doar superficial, ci total, complet, lăuntric ? Dacă idealul nonviolenţei nu va elibera mintea de violenţă, atunci oare va ajuta analiza cauzei violenţei să se elimine violenţa ? La urma urmei, aceasta este una dintre problemele noastre majore, nu-i aşa ? Întreaga lume este prinsă în capcana violenţei, în războaie; însăşi structura societăţii noastre de consum este, în esenţă, violentă. Şi, dacă voi, ca indivizi, intenţionaţi să vă eliberaţi de violenţă, total, la nivel subconştient, nu numai superficial, verbal, atunci cum poate cineva care se apucă de aşa ceva să nu devină egocentric ? Înţelegeţi problema, nu-i aşa ? Dacă grija mea este de a elibera mintea de violenţă şi de a practica disciplina, pentru a ţine violenţa sub control şi a o schimba în nonviolenţă, cu certitudine că asta va produce o gândire şi o activitate egocentrică, fiindcă mintea mea se va focaliza, tot timpul, pe eliminarea unui lucru şi căpătarea altuia. Şi, totuşi, sesizez importanţa unei minţi eliberată, complet, de violenţă. Deci, ce trebuie să fac ? Desigur, că nu se pune problema ca cineva să nu mai fie violent. Realitatea este că suntem violenţi şi întrebarea ‚Cum să nu mai fiu violent ?’ nu face decât să creeze un ideal, care mie mi se pare complet inutil. Dar, dacă cineva este capabil să analizeze violenţa şi s-o înţeleagă, atunci poate că există posibilitatea de-a o elimina, în totalitate.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Prin următoarele două episoade, IX şi X, ale seriei „Beyond Myth and Tradition”, ne confruntăm cu analiza pertinentă făcută de Krishnamurti, în stilul său binecunoscut, altor două probleme existenţiale, esenţiale, latura violentă a naturii umane şi moartea, pe care, de regulă, evităm să le aprofundăm sau încercăm să uităm de ele sau, în spiritul pur al dualismului imaginat de Descartes, fiind incapabili să eliminăm violenţa sau să-i discernem cauzele subiective şi obiective, ne rezumăm la a impune, propagandistic, atingerea unui ideal iluzoriu, aparent opus, nonviolenţa.

24 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a VII-a şi a VIII-a


„Religia organizată, credinţa organizată şi statele totalitare sunt foarte similare, fiindcă toate vor să distrugă individul, prin constrângere, prin propagandă, prin diverse metode coercitive. Religia organizată face acelaşi lucru, numai că într-un mod diferit. În cadrul ei, trebuie să accepţi, trebuie să crezi, eşti condiţionat. Tendinţa generală, atât a organizaţiilor de stânga, cât şi a aşa-zisele organizaţii spirituale, este de a modela mintea după un anumit tipar comportamental, fiindcă individul lăsat de capul lui devine un rebel. Deci, individul este distrus prin constrângere, prin propagandă şi este controlat, dominat, de ‚dragul’ societăţii, de ‚dragul’ statului ş.a.m.d. Aşa-zisele organizaţii religioase fac acelaşi lucru, numai că într-un mod ceva mai suspect, ceva mai subtil, fiindcă, în ele, de asemenea, oamenii trebuie să creadă, trebuie să fie reprimaţi, să fie controlaţi şi toate celelalte. Întregul proces reprezintă o dominare a sinelui propriu, într-o formă sau alta. Prin constrângere, se solicită o acţiune colectivă. Asta doresc majoritatea organizaţiilor, fie că sunt organizaţii economice, fie religioase, fie politice. Ele doresc numai acţiuni colective, ceea ce înseamnă că individualitatea ar trebui să fie distrusă. În cele din urmă, asta este singura semnificaţie posibilă. Acceptaţi teoriile de stânga, marxiste sau doctrinele hinduse, budiste sau creştine şi, drept urmare, speraţi să produceţi o acţiune colectivă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. VI", 279, Individual and Society

Seria „Beyond Myth and Tradition” continuă cu episoadele VII şi VIII, consacrate unor subiecte mai mult decât incitante, oglinda relaţiilor umane şi condiţionarea, în care, printre multe alte raţionamente, extrem de revelatoare, Krishnamurti pune accentul pe diferenţa subtilă dintre două noţiuni, aparent sinonime, schimbare şi modificare, ignorarea ei constituind încă unul dintre trucurile manipulării practicată de puterea planetară, încă din zorii existenţei umane, fiindcă permanent ni s-a promis, demagogic fireşte, o „schimbare”, revoluţionară şi tot ce am obţinut a fost o „modificare”, total nesemnificativă, a condiţiilor stipulate în contractul sclaviei noastre milenare.

16 iun. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a V-a şi a VI-a


„Marii clarvăzători ne-au spus, întotdeauna, că trebuie să căpătăm experienţă. Au spus că experienţa ne va aduce înţelegere. Dar numai o minte inocentă, o minte neumbrită de experienţă, eliberată complet de trecut, numai o asemenea minte poate percepe ce anume este realitatea. Dacă observaţi adevărul acelei afirmaţii, dacă-l percepeţi pentru o fracţiune de secundă, veţi cunoaşte claritatea extraordinară a unei minţi care este inocentă. Asta înseamnă micşorarea tuturor cicatricelor memoriei, ceea ce înseamnă să renunţi la trecut. Dar, pentru a-l percepe, nu se poate pune problema lui ‚cum’. Mintea voastră nu trebuie să fie abătută de ‚cum’, de dorinţa de-a obţine un răspuns. O asemenea minte nu este o minte atentă. Aşa cum am afirmat, mai devreme, în această prezentare, în început constă sfârşitul. În început se află seminţele sfârşitului a ceea ce noi denumim suferinţă. Sfârşitul suferinţei este realizat de suferinţa însăşi şi nu depărtându-ne de suferinţă. Să te depărtezi de suferinţă înseamnă numai să afli un răspuns, o concluzie, o evadare; dar suferinţa continuă să existe. În timp ce, dacă îi acorzi atenţia ta completă, ceea ce înseamnă să fii atent cu întreaga ta fiinţă, atunci vei observa că există o percepţie imediată, în care nu este implicat timpul, în care nu există efort, nu există conflict; şi exact această percepţie imediată, această conştientizare fără alegere, este cea care pune capăt suferinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

În continuarea seriei „Beyond Myth and Tradition”, episoadele V şi VI sunt consacrate unor probleme foarte delicate, conştientizarea fără alegere şi meditaţia, nu pe deplin receptate se pare, din moment ce Krishnamurti a revenit atât de des asupra lor, mai ales că, la fel ca în multe alte ocazii, opinia sa diferă fundamental de cea a aşa-zişilor lideri spirituali – care abundă numeric, de câteva decenii încoace, atât în orient, cât şi în ţările occidentale – în principal prin respingerea de către maestru a oricărei forme de „spiritualitate” organizată, în care părem a înlocui religia cu prosternarea în faţa altor idoli, în formă modernă.