13 oct. 2011

Sfârşitul libertăţii

"Acesta este sfatul meu pentru secolul ce ne va conduce în anul 2081. În primul rând, păziţi cu orice preţ libertatea de exprimare. Fiţi atenţi la dictatori, care s-au servit permanent de tendinţa fiinţei umane de a-i blama pe alţii şi de a banaliza realitatea. Şi nu vă priviţi, voi înşivă, drept gardieni ai libertăţii, atât timp cât nu respectaţi şi nu apăraţi dreptul oamenilor cu care nu sunteţi de acord, de a se exprima liber, public şi nestânjenit."

Gerard K. O'Neill
2081: A Hopeful View of the Human Future

Unul dintre cele mai recente documentare ale National Inflation Association, End of Liberty, lansat în 2010, expune perspectiva reală a statului american, ce se îndreaptă aproape neabătut către un colaps social complet, argumentând prin mărturii ale membrilor asociaţiei, acte legislative americane de ultimă oră şi interviul luat lui Gerald Celente, economistul cu cele mai precise previziuni din istoria Statelor Unite.

7 oct. 2011

Guvernul fantomă

"Din motive complexe, cultura noastră permite 'economiei' să însemne doar 'economie monetară'. Ea echivalează succesul cu profitul monetar, fiindcă îi lipseşte orice altă unitate de măsură. Nu sunt economist, dar m-aş aventura să sugerez, că una dintre legile unei astfel de economii este că un fermier este mai valoros mort decât viu. A doua lege ar fi, că orice este bolnav este mai profitabil decât ceva sănătos. Ceea ce este în neregulă cu noi contribuie mai mult la 'produsul intern brut', decât ceea ce este în regulă."

Wendell Berry

Acum aproape doi ani, pe 24 noiembrie 2009, era lansat documentarul Shadow Government, realizat după cartea omonimă a lui Grant T. Jeffrey de către regizorul André van Heerden, directorul actual al Cloud Ten Pictures, un film ce explică în detaliu paranoia perversă a guvernelor lumii, ce au ajuns să supravegheze constant orice aspect al vieţii noastre private: orice mişcare, conversaţie, relaţie interumană, achiziţie ş.a.m.d., ca o împlinire a cadrului descris la perfecţie de George Orwell în cartea sa profetică "1984", toate acţiunile fiind subscrise unui ţel unic: guvernul mondial.

29 sept. 2011

Schimbarea de paradigmă s-a produs !

Prin acest mini-documentar, The God Within, a cărui continuare anunţată o aştept cu nerăbdare, Mike Adams, un neobosit activist al dezvăluirii mondiale, cunoscut sub numele de "Health Ranger", explică falsele filozofii ce stau la baza celei mai moderne ştiinţe - care a ajuns să fie psihopată, prin majoritatea aplicaţiilor sale - atacând argumentat pe unul dintre exponenţii ei de vârf, Stephen Hawking, care este unul dintre cei responsabili de ancorarea rădăcinilor ştiinţei actuale în răul şi distrugerile ce ne afectează planeta, definindu-ne nu ca fiinţe conştiente, ci ca simpli "roboţi biochimici", oferind pretextul perfect pentru genocid.

Ca o completare foarte inspirată a spuselor profetice ale lui Mike Adams, am inclus şi un mini interviu luat de data aceasta  unui  reputat  fizician  şi  activist  politic  şi spiritual,  dr. John Hagelin.

25 sept. 2011

Puterea comunităţii - Cum a supravieţuit Cuba crizei petroliere

În luna mai 2006, o echipă formidabilă condusă de Faith Morgan, aflată la primul ei film, lansa The Power of Community - How Cuba Survived Peak Oil, un film extraordinar de optimist, rodul unei cercetări de peste trei ani, care revela eforturile extraordinare ale unei mici naţiuni insulare, lipsită de resurse şi aflată vreme de decenii sub blocada infamă a americanilor, de a supravieţui crizei petroliere artificiale impusă de colapsul Uniunii Sovietice, din 1991, ce a provocat prăbuşirea întregii economii cubaneze, în aşa-numita "Perioadă Specială".

Filmul este foarte popular printre militanţii mişcărilor de tranziţie, care se străduiesc să ne facă să recunoaştem pericolele reprezentate de vârful petrolier şi schimbările climatice, pentru a ne convinge să facem paşii necesari în vederea remodelării fundamentale a societăţii umane.

19 sept. 2011

Armata permanentă - Sursa puterii imperiale americane

Doi italieni de această dată, Enrico Parenti şi Thomas Fazi, lansau în 2010 primul lor film documentar de lung-metraj, Standing Army, invitat la peste 19 festivaluri cinematografice, care prin vocile unor somităţi de talia lui Noam Chomsky, Gore Vidal sau Chalmers Johnson, dă glas unei probleme stringente, care a afectat peste 130 de ţări din întreaga lume - reţeaua caracatiţă a bazelor militare americane, înfiinţate în toată lumea după cel de-al doilea război mondial, fără a mai avea vreun alt corespondent în istoria cunoscută a omenirii.


Situaţia statelor lumii ar putea fi sintetizată astfel: la ora actuală există 193 de state suverane şi independente, Vaticanul plus 192 de ţări membre ale ONU şi, de asemenea, încă două entităţi statale, Kosovo şi Taiwan, care sunt recunoscute, fiecare în parte, ca state suverane şi independente, de circa un sfert din totalul celorlalte state.

15 sept. 2011

Eugenia globală - Folosirea medicinei pentru a ucide

În 2008, B.A. Brooks, un regizor specializat între timp la New York Film Academy în crearea de filme digitale, îşi lansa primul documentar realizat în exclusivitate din videoclipuri descărcate de pe Youtube, tehnică de care s-a folosit cu brio şi în realizarea filmului de faţă, Global Eugenics - Using Medicine to Kill, din 2009, care, în peste două ore de filmări, şi-a putut permite să trateze o gamă extrem de largă de subiecte: gripa porcină şi aviară şi posibila manipulare genetică a acestora, vaccinurile şi campaniile agresive statale de vaccinare, originile SIDA/HIV, legea marţială, ştirile medicale, apa, G.D. Searle şi alimentele modificate genetic, Agenda 21 - impunerea "dezvoltării durabile", H.R. 875 - legislaţia de impunere a Codex Alimentarius în SUA ş.a., toate putând fi grupate sub o unică emblemă - politici eugenice.

Filmul lansat în 2008 era denumit sugestiv "The Decline and Fall Of America" şi a fost urmat, în afară de documentarul căruia i-am dedicat acest articol, de "The American Matrix - Age Of Deception" şi "Sex, Drugs and Religion", ambele având titluri la fel de inspirate.