25 mai 2011

Terapia Gerson - Dreptul de a trăi

În Dying To Have Known, regizorul Steve Kroschel, un veteran al filmelor Disney, BBC şi IMAX,  se angajează într-o odisee de 52 de zile, traversând neobosit continente şi oceane, din New York, în San Diego şi Alaska, din Japonia în Spania şi apoi Mexic, motivat fiind de o declaraţie a Charlottei Gerson, fiica octogenară a dr. Max Gerson, privind eficacitatea terapiei tatălui ei - minimalizată sau interzisă de peste 80 de ani - în tratarea cancerului şi a oricărei forme de boală cronică degenerativă, afirmaţie pe care realizatorul şi-a propus să o verifice prin mărturii şi pe baze ştiinţifice.

Filmul, care a avut premiera în Manhattan, la New York International Film Festival, este onest şi convingător, fiindcă înregistrează declaraţiile experţilor, exact aşa cum au fost făcute, fără cosmetizare, declaraţiile pro sau contra, documentate sau nu, relevând tot mai clar prezenţa unei misiuni, constând în promovarea mândră a terapiei nutriţionale a cancerului, aflată încă sub semnul controversei.

Se spune că cel mai bun film este cel care nu ţi-ai dori să se mai termine şi, pentru un documentar, este o reală surpriză îndeplinirea acestui criteriu, deşi degajă deopotrivă tristeţe şi optimism: tristeţe pentru milioanele de victime ale unor tratamente medicamentoase barbare, destinate să umple buzunarele asasinilor chimici şi ale complicilor cu diplome medicale; şi optimism, fiindcă, până la urmă, există o rază de speranţă, chiar dacă o legislaţie criminală, Codex Alimentarius, încearcă să ne rupă tocmai de legătura noastră cu natura, singura capabilă să ne refacă sănătatea, ruinată de agresiunile nenumărate ale mediului terestru infestat de lăcustele corporatiste, confirmând că respingerea prin lege a unei terapii naturiste nu este o simplă întâmplare, ci o strategie de genocid, ce durează de secole.

Unul dintre scepticii bine plătiţi, medic de vedete, dr. Dean Edell, afirma:

"Aşa convingi ştiinţa, aşa avansezi, aşa am ajuns unde suntem azi".

Nimic mai adevărat, doar că acel "savant de paie" privea această afirmaţie ca pe un motiv de laudă.

Unde am ajuns ?

Ce anume considera, acel individ, că ar putea fi contabilizat drept progres ?

Ne putem lăuda, oare, cu dezastrul medical actual, când cancerul a devenit o epidemie ce loveşte în peste 50% din cazuri, deşi, nu cu multă vreme în urmă, pacienţii cu cancer erau adevărate curiozităţi, din cauza manifestării foarte rare a fenomenului, în 2% din cazuri cum se afirmă undeva în documentar ?

Doctorii preferă spună că un cancer se poate vindeca singur - sau pot sugera, subtil, incompetenţa unor oncologi, care au pus diagnostice eronate de cancer - decât să recunoască incapacitatea lor de a vindeca această boală, prin comparaţie cu terapiile naturiste, reaua lor credinţă fiind de necontestat, în condiţiile în care există, acum, sute de mărturii ale unor pacienţi care au supravieţuit vreme de zeci de ani unor boli aşa-zise terminale: cancer, scleroză în plăci ş.a.m.d., dacă am contabiliza doar cei 1.500 de pacienţi vindecaţi la momentul dispariţiei lui Gerson.

Un alt "corifeu" al prostiei şi îngâmfării bine plătite, dr. Wallace Sampson, vorbea cu tupeu de marele profit făcut de medicina alternativă, exagerând de peste cinci ori costurile reale - în opinia realizatorului documentarului - având fiul bine plantat în Societatea Americană a Cancerului, care este finanţată aproape exclusiv de industria farmaceutică - sugerând, involuntar desigur şi unul dintre motivele care stau la baza cataractei selective a comunităţii medicale, când afirma că s-ar lăsa convins de validitatea rezultatelor unei astfel de terapii, dacă i s-ar putea demonstra unde au greşit, ei savanţii, vreme de 50 de ani, deşi susţin că ştiu totul despre cancer.

Vreţi să ştiţi cu cât a exagerat, de fapt, individul ?

Fiindcă am ajuns la acest punct, îmi permit chiar să-l contrazic pe regizor şi vă invit să vizitaţi, voi înşivă, acest site, unde, la centrul din Ungaria, de lângă Budapesta, tratamentul costă 5.500 dolari pentru două săptămâni, incluzând o taxă de 25% impusă de guvernul ungar, deci valoarea reală e de 4.125 dolari, pentru două săptămâni, de peste şapte ori mai mică decât "estimarea" traficantului de droguri cu titlu de medic emerit, care se temea că lumea este prea "jumulită", de cei ce ne aduc aminte să trăim sănătos.

Voi continua să folosesc atât în text cât şi în subtitrare, termenul de drog, în loc de cel de medicament, din motivele pe care le-am expus în articolele privind drogurile psihiatrice, asupra cărora nu mai revin şi tot ca într-unul din acele articole, îmi permit să  atrag  atenţia  şi  asupra  excepţiilor  notabile ale  profesiei medicale, precum dr. Marsha Angel din New England, ar cărei articol, "Is academic medicine for sale ?", sugerează un răspuns ferm, afirmativ, mafia medico-farmaceutică fiind plaga ultimului secol.

Merită amintit, desigur şi excelentul chirurg dr. Caldwell Esselstyn din Cleveland, încă un medic ce a avut curajul să treacă peste prejudecăţi şi "adevăruri", încastrate pe vecie în tomurile medicale, relevând importanţa dietei vegetariene în eradicarea bolilor cardio-vasculare, prin refacerea naturală a mecanismelor de apărare ale organismului.

Nici un medic nu a fost judecat, vreodată, pentru pacienţii morţi sub tratament sau operaţie, din incompetenţă sau neglijenţă sau ambele, dar cei ce se abat de la medicina alopată, sunt imediat supuşi presiunii judiciare, dirijate de nulităţi ca acel dr. Steven Barrett, o "autoritate" în frauda medicală.

Etichetare pe care nu aş contesta-o, totuşi, fiindcă cine poate fi mai calificat să recunoască un coleg, dacă nu hoţul însuşi ?

Nu au intervievat nici un pacient, nu au analizat nici un caz - ci au intervievat "câţiva pacienţi trataţi de alţi doctori", conform declaraţiei tâmpe a "competentului" Barrett - nu au vizitat niciodată vreo clinică Gerson şi au tras suveran şi complet cretin, fireşte, concluzia finală... nu există terapie Gerson.

Îmi permit chiar să le dau aparent dreptate, fiindcă există câţiva termeni care au ajuns să mă deranjeze - agricultură convenţională, medicină tradiţională şi chiar terapie vegetariană - fiindcă omenirea este tare atinsă de amnezie, când foloseşte mecanic asemenea noţiuni.

Convenţională era agricultura practicată vreme de zeci de mii de ani de strămoşii noştri, care omiseseră să deschidă fabrici de azotaţi sau să cumpere erbicide sau plante modificate genetic de DuPont sau Monsanto; tradiţională era medicina practicată de la Esculap şi până la spiţerii Evului Mediu, care au început să se joace iresponsabil cu retortele lor, ajungând să ne intoxice cu reziduurile lor chimice, botezate "medicamente", chimizarea fiind singura căreia i s-ar putea ataşa termenul de "alternativă"; vegetarian este un termen ce poate fi asociat mai degrabă cu "meniu" decât cu "terapie", meritul fantastic al lui Max Gerson fiind acela al verticalităţii, al curajului şi al hotărârii, pe care le-a plătit cu preţul vieţii, de a ne aduce aminte nouă, uitucilor, cum ar trebui, de fapt, să mâncăm, evitând cu grijă, în totalitate, gunoaiele de la supermarket, strălucitor ambalate şi la fel de toxice ca şi ambalajul.

Cât de penibil şi trist sună expresia, "legume organice", fiindcă am ajuns să acceptăm pleonasme vegetale, într-o vreme în care ceea ce băgăm în gură este la fel de natural şi hrănitor ca bomba atomică.

Pe măsura derulării filmului, detractorii şi scepticii vor repeta, obsedant, argumentul lor forte, netestarea placebo a terapiei Gerson, pe care nici nu se grăbesc s-o facă, de altfel, fiindcă declaraţiile lor doar maimuţăresc limbajul ştiinţific, în căutarea unei credibilităţi ieftine.

Ceea ce pare a fi argumentul lor forte este, de fapt, punctul lor cel mai slab, dacă ţinem cont că majoritatea procedurilor medicale nu au fost vreodată testate, în acest mod, dacă ar fi să ne referim, strict în cazul de faţă, la radioterapie, deşi cred că nu era mare lucru de inventat o falsă sală de iradiere, care să rivalizeze cu luminile sclipitoare ale unei nave interstelare imaginată de Gene Roddenberry.

Dacă nu am făcut o astfel de testare, când vorbim de o singură variabilă, în cazul Gerson nu cumva este ridicol să soliciţi o testare placebo ?

Cum am putea testa, oare, variabilele multiple inerente ale unui tratament nutriţional, precum terapia Gerson ?

Cu sucuri vegetale placebo ?!

Şi de ce am mai avea nevoie de testări când, lipsită de toxicitate fiind, orice om s-ar supune unei asemenea diete fără să fie nevoie de aprobări ministeriale, ceea ce au şi făcut, de altfel, dovadă stând sertarele pline de dosare cu pacienţi, vindecaţi de medicii care au avut curajul să încalce regulile penibile ale profesiei.

Negarea acestor evidenţe se poate traduce numai prin aroganţă, sfidare sau chiar nesimţire, fiindcă toţi aceşti vraci cu diplome, se ştiu a fi protejaţi de legi făcute de unii asemenea lor - gunoaiele parlamentare mondiale, aservite banului.

Când va testa vreodată comunitatea medicală catastrofa ei de vaccin antipoliomielitic, pe două seturi a câte 100.000 de copii, folosind doar ser fiziologic pe un set şi aşteptând, mai apoi, câţiva ani, ca să constate care paralizează primii ?

Niciodată !

Vor verifica doar rapoartele medicilor alopaţi şi exact acelaşi lucru ar trebui să facă, dacă ar fi cinstiţi şi în cazul terapiei Gerson.


Desigur că, diagnosticul de cancer, este spaima societăţii "civilizate", dar când o terapie naturală, netoxică, se bucură de sprijinul unor somităţi de bună credinţă ca profesorul Universităţii Cornell, nutriţionistul Colin T. Campbell, considerat unanim ca o autoritate supremă în domeniu sau profesorul medic - şi supravieţuitor Gerson, totodată - dr. Yoshihiko Hoshino, cred că este momentul de a fi analizată cu foarte mare atenţie.

Mă tem că această dorinţă a mea este utopică, în condiţiile în care, în SUA, într-un studiu al Societăţii Americane a Cancerului, intitulat sugestiv "Impactul economic al cancerului - 2009", totul este contabilizat meschin, fiind urmăriţi şi cuantificaţi parametri de genul "Costuri indirecte ale morbidităţii - datorate reducerii productivităţii muncii, prin boală" sau "Costuri indirecte ale mortalităţii - datorate pierderii productivităţii muncii, prin deces prematur", la un ritm apreciat la 1.500 de decese zilnice, în acel an.

Incitat fiind de motive personale, am căutat eu însumi pe net, cândva, referinţe legate de un tratament nemedicamentos, dar eficace, al cancerului şi, cam toate cercetările mele de atunci, m-au condus inevitabil către cărţile terapiei Gerson, foarte populare, dacă ţin cont de viteza foarte mare cu care s-au descărcat din torrente.

De aceea nu mă miră deloc faptul că o ţară ca Japonia a ajuns să fie atât de implicată în această direcţie şi tocmai la Fukushima se afla clinica japoneză care era pe cale de a dovedi, comunităţii medicale internaţionale, că terapia Gerson este viabilă, acum mai mult ca oricând şi, fiindcă nu cred în coincidenţe, mă întreb, hazardat poate, dacă dezastrul de la Fukushima nu-şi are pe undeva sorgintea şi în această onestitate medicală, la nivel de naţiune, care ne-ar fi ajutat să scăpăm mai repede de tirania Big Pharma, fiindcă oamenii de afaceri japonezi investesc în clinici Gerson, unde vând sănătate şi nu hamburgeri McDonalds.

"Audierile Pepper-Neely, 1-3 iulie, 1946, Congresul SUA, au fost atât de cenzurate, încât au dispărut complet din înregistrări. Mi-a luat ceva vreme să descopăr un microfilm la o bibliotecă satelit. Trebuie să fi avut o susţinere politică masivă pentru a şterge lucruri din arhiva Congresului, plus toate copiile din bibliotecile depozitare din ţară. Abia după aceea, am descoperit în arhiva noastră o înregistrare făcută prin grija Fundaţiei Gerson, mult mai nouă însă."

"Cenzurat, fiindcă a vindecat cancerul"
S.J. Haught

Dying To Have Known (torrent)

Subtitrare

37 de comentarii:

  1. Felicitari pt. articol si pt. blog!
    Exista f. multi medici care au tratat si cancerul si scleroza multipla, dar si alte boli "incurabile", doar printr-o simpla schimbare a modului de viata si de alimentatie. Am incercat sa adun cat mai multe dovezi aici:http://hrana-vie.blogspot.com/p/metode-naturale-de-tratament.html.

    RăspundețiȘtergere
  2. Exista si medici de buna credinta. Putini, insa. Multumesc pentru aprecieri !

    RăspundețiȘtergere
  3. I SILVESAN .isilvesan@gmail.com18 februarie 2012 la 18:02

    Terapia Gerson este eficienta pt mai multe suferinte.
    In Romania est editata la editura Trei =TERAPIA GERSON de Charllote Gerson si Beata Bishop 1n 2011.
    Este o prezentare actualizata,COMLECTATA la fiecare capitol cu bibliografie.
    Se pot obtine in Romania consultatii la clinica HARIS din Tr Severin dr Ov Lungulescu tel 0252311006 sau in Buc iformatii privitoare la terapie, stoarcatoare,s.a.la I. Silvesan 0729921985.
    Functioneaza o clinica la Budapesta, dr NAGY din ROMANIA,VEZI, www.gerson.hu unde gasiti mai multe date.
    Instituul Gerson este in San Diego.www.gersoninstitut.org.
    Eu I Silvesan fac aceasta terapie din 1 nov 2009, am 78 ani si ma simt foarte bine.
    Pe toti cei cei suferinzi ii indemn sa o foloseasca.
    In faza terminala folosita nu necesita ANESTEZIE ALOPATA cu NOVOCAINA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bravoo, pentru acei oameni carora de pasa de semenii lor!
      continuati sa publicati ;sunt mii de ochi care vad,mii de "miini care va imping" mai departe pentru binele nostru , al tuturor!

      Ștergere
  4. Tata a fost diagnosticat cu cancer la ficat in metastaza. Un numar de telefon a unei clinici ce recomanda terapia Gerson, gasesc in Bucuresti ? Va multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cunosc decat acel centru din Budapesta. Imi pare rau !

      Ștergere
    2. Multumesc pentru informatii. Sper sa-i fie de ajutor lui Gabi.

      Ștergere
    3. Va multumesc foarte mult pt ajutor ! Sanatate !

      Ștergere
    4. Cu placere Gabi. Sper sa te ajute in vindecarea tatalui tau. Pentru al meu a fost prea tarziu.

      Ștergere
  5. acum urmaresc un clip, Cancer,fatalitate sau vina. foarte interesant

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conferinta dr. Marginean ar TREBUI urmarita de toata lumea! Nu veti gasi nicaieri explicatii mai clare! Numai bine si multa, multa sanatate!

      Ștergere
  6. nu gasesc o presa de stors fructe si legume, doar storcatoare centrifugale, care nu sunt bune in aceste tratamente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se gasesc, dar sunt scumpe. Peste 1.000 de lei

      Ștergere
    2. Storcatoare prin presare la www.quark.com.roş 0720063971'+sau 0213451725+ office@quark.com.ro
      Dl Suceveanu

      Ștergere
  7. Salut! Si eu din pacate, abia ce am inceput confruntarea cu un astfel de diagnostic. Pt Gabi, iar daca a reusit sa-si procure deja un storcator, pot beneficia si altii de informatie. Asa este, astfel de storcatoare prin presare costa peste 1000 ron, insa eu am gasit o varianta de compromis, un aparat manual de presare. Are o manivela de care trebuie sa invarti ca sa actioneze mecanismul. E de munca, dar pretul face diferenta. Acelasi mecanism cu motor, costa 1430.00 ron, sau mai mult. Asta manual costa 438.00 ron la firma de la care l-am achizitionat.
    Propun sa cautati pe net dupa denumirea aparatului. Eu nu am avut rabdare. Este posibil sa -l comercializeze mai multe firme la preturi diferite, eventual chiar si pe siteurile straine. Storcatorul se numeste "Z Star". Multa bafta!

    RăspundețiȘtergere
  8. uh , voiam sa citesc articolul cu terapia gerson si toate paginile de pe blog erau albe, m-am gandit ca te-au atacat, acum am reusit, greu sa mai scapam din plasa medicamentelor si a multimii de produse nesanatoase, cineva din familia mea are nevoie de aceasta terapie si eu nu stiu cum sa-l ajut...
    sper ca blogul acesta sa nu dispara, multumesc Matt pentru toate informatiile

    RăspundețiȘtergere
  9. http://www.youtube.com/watch?v=Z0N0e7DV0eE

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru terapia Gerson vedeti;AltaMedicinaAltaMedicina , care da foarte bune si detaliate informatii.
      Eu pot sa va sfatuesc despre modul cum se face terapia,eu facand de multi ani aceasta terapie. ; 0729921985.De asemeni cei interesati ,cautati CLINICA DR Ovidiu Lungulescu,tel 0252 311006.
      Pt storcatoatr vedeti informatiile de mai sus bucuresti.
      Sa va fie de folos.

      Ștergere
  10. Valeriu Popa, Petre Anca ... romani care alaturi de Gerson au adus contributii URIASE cunoasterii mecanismelor existentiale ale fiintei umane.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentru toti cei care aveti indoieli in privinta terapiei Gerson, eu sunt una dintre persoanele "nefericite" diagnosticata cu cancer cervical.Din 6 aprilie 2013 am inceput terapia, urmand cu strictete indicatiile din cartea "Healing The Gerson Way". Daca este tradusa si in Romania si are acele tabele cu programul pe ore si anual, nu ezitati sa-l urmati. Nu mi-am putut permite financiar niciuna dintre clinicile existente in lume asa incat am considerat ca este cea mai buna clinica.Suntem in 21 mai 2013, tumoarea scade vazand cu ochii iar nivelul de energie este ca si cum nu as avea absolut nimic. Din suflet recomand Terapia Gerson pentru toti cei care aveti indoieli.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ana,postarea ta este o confirmare a eficacitatii terapiei Gerson.Pentru marirea eficacitatii terapiei eu folosesc SISTEMUL DE PURIFICARE,OXIGENARE,MAGNETIZARE,ALCALINIZAREA apei pana la ph=8,5-9,5,.facând parte din produsele Institutului Japonez pt sanatate NIKKEN.
    ANA te rog cauta-mă la ;isilvesan@gmail.com: sau 0729 921985 .0771 226 016.
    sORCATOARE DE SUC prin presare cu actionare manuala gasiti la firma , PARDISUL VERDE.:Brasov. pret =220 lei calitate EXCEPTIONALA.
    Dupa cum am mai mentionat mai sus pot impartasi experienta mea cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  13. As dorii si eu mai multe informatii despre aceasta terapie.Vreau sa stiu ce alimente trebuie folosite,modul de preparare si administrare,durata terapiei.Va rog frumos,sunt diperat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti deja aici, in comentarii, date de contact ale celor care urmeaza aceasta terapie. Cartile Gerson se gasesc pe net, in torrente.

      Ștergere
    2. Am descris GRATUIT terapia Gerson aici:
      http://tratamenteanticancer.wordpress.com/2013/04/15/terapia-gerson-tratament-cancer/

      Sanatate!
      Cristian

      Ștergere
  14. Terapia Gerson se gaseste pe okazii.ro iar o masina manuala de produs sucuri din legume si fructe se gaseste la preturi intre 165-220 ron , cautati Healthyjuiser pe Google cu rezultate in lb. RO

    RăspundețiȘtergere
  15. As vrea s-o rog pe Ana sa revina cu precizari privitoare la cartea pe care a indicat-o "Healing the Gerson Way". Chiar asa se numeste cartea ? Cine este autorul ? Anul publicatiei ? Am cautat-o ieri in biblioteca din Cleveland,Ohio si n-am gasit-o. Multumesc mult !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am spus si in postare, cartile Gerson se gasesc pe net, chiar si in limba romana.

      Ștergere
    2. Excelent de bun articul. Multumesc frumos, Matt.

      Ștergere
  16. Ana,doresc sa satam putin de vorbă,care e acum starea ta?Eu ma simt bine. Te rog suna la 0729921985 sau scrie nr tau si sun eu.
    Dle Mat ,cae e likul cu cartea Gerson tiparita la ed Trei?Multumesc, sanatate.
    Ioan Silvesan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am spus si in postare, nu cunosc decat varianta de limba engleza.

      Ștergere
  17. Am avut in familie pe socrul meu care a urmat Terapia Gerson si mai am cateva cutii de medicamente sigilate din SUA pt cei interesati ma puteti contacta la nr 0741 477 872
    ACIDOL PEPSIN, LIVER, PANCREATIN, B12 CAPSULE,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. terapia nu a dat rezultate?
      are rost un tratament costisitor intr-o astfel de clinica?
      multumesc

      Ștergere
  18. Stie cineva daca terapia da rezultate si in cazul sida? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !