Război prin telecomandă

„Implicarea în luptă a primei armate de roboţi, în Irak, este ultimul pas făcut pe o cale periculoasă – intrăm ca nişte somnambuli într-o ‚minunată lume nouă’ în care roboţii decid pe cine, unde şi când să ucidă. Deja, Coreea de Sud şi Israel folosesc armate de roboţi ca grăniceri, iar China, Singapore şi Marea Britanie se numără printre acele ţări care folosesc, din ce în ce mai mult, roboţii militari. Cel mai mare jucător rămâne, totuşi, SUA: roboţii fac parte integrantă din proiectul sistemelor de luptă ale viitorului, în valoare de 230 miliarde dolari, un plan de dezvoltare masivă a vehiculelor autonome care pot lovi din aer, de sub apă şi terestru. Congresul şi-a stabilit drept ţel ca o treime din numărul vehiculelor terestre ale armatei să fie telecomandate până în 2015. Peste 4.000 de roboţi sunt în serviciu în Irak, în prezent, iar alţii în Afganistan. Şi acum sunt, cu toţii, înarmaţi.”

Noel Sharkey

Profesor de inteligenţă artificială şi robotică

la Universitatea din Sheffield

Difuzat în august 2011 de postul canadian CBC-Tv, documentarul Remote Control War, regizat de Leif Kaldor, pune în discuţie aspectele evident malefice ale robotizării accentuate a armatelor marilor puteri ale lumii, tendinţă prezentată laudativ de propaganda corporatistă, şi nu la modul realist şi onest, ci ca pe o manifestare a unui „progres” ce tinde să excludă elementul uman din lanţul decizional al acţiunilor de luptă, cărora oricum le era străină omenia, atât timp cât în zonele de conflict de pe mapamond sunt reprezentate numai interesele meschine ale elitei sionist-financiare mondiale.

Marinaleda - Utopia spaniolă

„Dacă acesta este preţul care trebuie să fie plătit pentru o idee, atunci să-l plătim. Nu este nevoie să fim jenaţi, înfricoşaţi sau ruşinaţi de asta. Este vremea să spunem, cu îndrăzneală: ‚Da, cred în înlocuirea acestui sistem al nedreptăţii cu unul drept; cred în sfârşitul înfometării şi în dezvăluirea crimelor provocate de sistem; cred în domnia sufletului omenesc asupra tuturor legilor pe care omul le-a făcut sau le va face; cred că nu există pace acum şi că nu va exista niciodată pace, atât timp cât unii îi vor conduce pe alţii; cred în dezintegrarea totală şi în desfiinţarea principiului şi practicii autorităţii; sunt o anarhistă şi, dacă pentru asta mă condamni, atunci sunt pregătită să-mi accept condamnarea.”

Voltairine de Cleyre,

Exquisite Rebel: The Essays of Voltairine de Cleyre

– Anarchist, Feminist, Genius

Când am abordat pentru prima dată problema anarhismului  pe acest site, am fost pe deplin conştient că încercam să surmontez două handicapuri majore: în primul rând, prejudecăţile umane, adânc înrădăcinate în voi cu ajutorul unei propagande insidioase desfăşurate pe parcursul aproape a unui secol, ştiam că vă vor împiedica să acordaţi deplină atenţie acestui subiect, pe care mă aşteptam să-l identificaţi în mod eronat, aşa cum aţi fost educaţi, cu haosul şi dezlănţuirea iraţională a mulţimilor; în al doilea rând, am scris acea postare cu un gust amar, fiindcă toate exemplele practice pe care vi le puteam oferi erau ale unor societăţi utopice care au fost împinse inexorabil către dispariţie de către marile guverne autocrate ale lumii.