4 oct. 2010

Extratereştri antici

În decursul lunii august, i-am ajutat pe prietenii mei de pe blogul “Ieşirea din Matrix” să publice, în premieră, acest serial de top, al History Channel. Din cele şase episoade, două (ep. 1 şi 3) au fost traduse de Costin Ştirbu, un alt colaborator al blogului, mie revenindu-mi sarcina de a traduce episodul pilot, plus episoadele 2,4 şi 5. Poate că iniţiativa mea este tardivă, dar mi-am dorit postarea integrală a acestui serial şi pe acest blog. Să sperăm că se vor mai găsi amatori care să-l vizioneze.

Prezentarea serialului

Potrivit adepţilor teoriei extratereştrilor antici, extratereştri mult superiori tehnologic, au aterizat pe Terra cu mii de ani în urmă, împărtăşind din ştiinţa lor, civilizaţiilor umane timpurii, schimbând definitiv cursul istoriei.

Dar cum de a apărut acest concept şi oare există dovezi care să-l susţină ?

3 oct. 2010

Dan Preda - Impostura agresivă (critica lui Nassim Haramein)

La foarte scurt timp după ce reuşisem să traduc al doilea DVD al conferinţei lui Nassim Haramein - Traversând orizontul evenimentelor - "Ridicarea la ecuaţie", am observat publicarea pe un blog a unui volum foarte ambiţios, pe care-l aveţi în imagine,  al unui autor care-şi propunea să unifice tot ce există, incitat probabil de Nassim, care abia ce reuşise să unifice doar teoria câmpurilor, lăsând liberă opţiunea unificării Universului. Volumul îl puteţi găsi aici.

Am început să-l citesc, plin de mândrie, că, în sfârşit, s-a găsit şi un savant mioritic care să depăşească limitele rasei umane, văzând Universul în toată nuditatea lui. Nu mi-a luat prea mult timp să realizez impostura; mi-a luat mult mai mult timp să mă conving singur de necesitatea scrierii acestei recenzii, deşi nu ştiu şi cât de cunoscută va deveni opinia mea. Şi mai ales, sper să nu fie considerată reclamă.

Voi încerca să vă conving şi pe dumneavoastră de (non)calitatea acestei lucrări, care mi s-a părut dubioasă până şi prin afişarea perioadei 2009-2012, pe care sincer nu ştiu cum s-o interpretez. Atunci îi expiră înregistrarea la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor ? Vom aştepta, cu volumul în braţe, anul 2012, sperând ca schimbarea să ne menajeze, pe noi, partizanii lui Dan Preda ?