18 iul. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a XI-a


„Suferinţei nu trebuie să i se pună capăt prin acţiunea voinţei. Vă rog să înţelegeţi asta. Nu puteţi scăpa de ea. Suferinţa este un lucru care trebuie acceptat, înţeles, trăit alături de el; cineva trebuie să devină intim cu suferinţa. Dar voi nu sunteţi intimi cu suferinţa, nu-i aşa ? Aţi putea spune că ştiţi ce este suferinţa, dar chiar ştiţi ce este ? Aţi trăit alături de ea ? Sau, atunci când aţi simţit suferinţa, aţi fugit de ea ? De fapt, nu ştiţi ce este suferinţa. Fuga de ea este ceea ce ştiţi voi. Nu ştiţi decât să scăpaţi de suferinţă. Aşa cum iubirea nu este un lucru care să poată fi cultivat, care să fie obţinut prin disciplină, la fel şi suferinţei nu i se poate pune capăt prin vreo formă de evadare, prin ceremonii sau simboluri, prin activitatea socială de binefacere, prin naţionalism sau prin orice alt lucru urât pe care omul l-a inventat. Suferinţa trebuie înţeleasă, iar înţelegerea ei este atemporală.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Collected Works vol XI, p 287

Krishnamurti: Sfârşitul suferinţei, care produce iubire şi compasiune
Saanen, Elveţia (1980)

30 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a X-a


„Dorinţa este o parte a plăcerii. Împlinirea dorinţei este însăşi natura plăcerii. Dorinţa poate fi cauza dezordinii – fiecare dorind să-şi împlinească propriile dorinţe. Deci, împreună, vom examina dacă nu cumva dorinţa este una dintre cauzele principale ale dezordinii; trebuie să explorăm dorinţa, nu să o condamnăm, nu să fugim de ea, nu să încercăm să o reprimăm. Majoritatea religiilor au afirmat: ‚Reprimaţi dorinţa !’ – ceea ce este absurd. Deci haideţi s-o observăm. Ce anume este dorinţa ? Puneţi-vă acea întrebare în sinea voastră ! Probabil că majoritatea dintre noi nu ne-am gândit deloc la asta. Am acceptat-o ca pe un mod de a trăi, ca pe instinctul natural al unui bărbat sau al unei femei şi, ca atare, spunem: ‚De ce să ne batem capul cu asta ?’ Acei oameni care au renunţat la viaţa lumească, cei care au intrat în mănăstiri ş.a.m.d., încearcă să-şi idealizeze dorinţele prin venerarea unui simbol sau a unei persoane. Vă rog să ţineţi minte că noi nu condamnăm dorinţa. Noi încercăm să aflăm ce anume este dorinţa, de ce omul a fost prins, vreme de milioane de ani, nu numai fizic, ci şi psihologic, în capcana dorinţei, în plasa dorinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
That Benediction is Where You Are, pp 50-51

Krishnamurti: Relaţia dintre dorinţă, voinţă şi iubire
Saanen, Elveţia (1980)

9 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IX-a


„Ca fiinţă umană, observ că sunt rezultatul a nenumărate influenţe, constrângeri sociale, iluzii religioase şi că, dacă încerc să descopăr realitatea sau pe Dumnezeu, tocmai acea căutare se va baza pe lucrurile pe care le-am învăţat, va fi modelată de ceea ce ştiam, va fi condiţionată de educaţia mea şi de influenţele mediului în care trăiesc. Deci, oare mă pot elibera de toate acestea ? Pentru a mă elibera, trebuie să cunosc, eu însumi, că mintea mea este condiţionată, adică trebuie să fiu pe deplin conştient că nu sunt, de fapt, o fiinţă umană, ci un hindus, un catolic, un german, un protestant, un comunist, un socialist sau orice aş fi. M-am născut cu o etichetă şi aceasta, sau orice altă etichetă aflată la alegerea mea, se lipeşte de mine pentru tot restul vieţii. M-am născut şi mor în cadrul unei religii sau trec de la o religie la alta şi cred că am înţeles realitatea, pe Dumnezeu, dar nu am făcut decât să perpetuez mintea condiţionată, eticheta. Acum, oare pot, ca fiinţă umană, să dau la o parte toate acestea, fără nici o constrângere ? […] Cred că este foarte important să înţelegem că orice efort făcut pentru a te elibera de condiţionare, este o altă formă de condiţionare. Dacă aş încerca să mă eliberez de hinduism - sau orice alt ‚-ism’ - aş face acest efort în scopul de a obţine ceea ce eu consider a fi o stare mult mai dezirabilă; prin urmare, motivul schimbării condiţionează schimbarea. Aşa că trebuie să-mi dau seama de propria mea condiţionare şi să nu fac absolut nimic. Acest lucru este foarte dificil. Dar trebuie să ştiu, în sinea mea, că mintea mea este mică, măruntă, confuză, condiţionată, şi să observ că orice efort de-a o schimba se află încă în domeniul acelei confuzii; prin urmare, orice astfel de efort naşte numai confuzie, pe mai departe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg 1956, Talk 6

Krishnamurti: Sfărâmând tiparul condiţionării !
Saanen, Elveţia (1980)

27 mai 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VIII-a


„Computerul va prelua întreaga corvoadă a omului, atât cea de la birou, cât şi cea politică; va executa întreaga muncă, în locul fiinţelor umane, în fabrici. Şi, astfel, omul va avea foarte mult timp liber. Aceasta este realitatea. Poate că nu se va întâmpla imediat, dar este pe cale să se întâmple. Există un val imens, iar voi va trebui să faceţi o alegere: ce veţi face cu timpul vostru. Am spus ‚alegere’ – să alegi între diferite forme de amuzament, de divertisment, în care sunt incluse toate fenomenele religioase, mersul la templu, liturghia, citirea scripturilor. Toate acestea sunt forme de divertisment ! Vă rog să nu râdeţi ! Ceea ce discutăm este mult prea serios. Nu ai timp să râzi, când casa îţi este în flăcări. Numai că noi refuzăm să ne gândim la ceea ce se întâmplă, de fapt. Şi va trebui să faceţi o alegere, între una sau alta. Iar atunci când este implicată alegerea, întotdeauna există conflict. Dar, atunci când observi totul foarte clar, în sinea ta, ca fiinţă umană aparţinând întregii lumi, nu doar unei singure ţări mărunte, din cine ştie ce diviziune geografică, sau vreunei clase sociale, să fii Brahman sau non Brahman şi toate celelalte, atunci când observi cu claritate această problemă, atunci nu va exista nici o alegere. Ca atare, o acţiune care nu implică alegere nu generează conflicte.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. XVI, 9, Action

Krishnamurti: Acţiunea care este întotdeauna corectă - observarea fără denaturare !
Saanen, Elveţia (1980)

19 mai 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VII-a


„Mintea are o idee, poate agreabilă, şi doreşte să devină ca în acea idee, care este o proiecţie a dorinţei tale. Tu eşti asta, ceva ce nu-ţi place, şi vrei să devii aia, ceva care îţi place. Idealul este o auto-proiecţie; opusul lui este o extensie a ceea ce există, de fapt; nu este contrariul a tot ceea ce există, ci o continuitate a ceea ce există, poate oarecum modificată. Proiecţia este îndărătnică, iar conflictul este dat de lupta purtată pentru a impune acea proiecţie. Te lupţi să devii ceva anume, iar acel ceva face parte din tine. Idealul este propria ta proiecţie. Uite cum mintea s-a păcălit singură. Te lupţi cu nişte cuvinte, urmându-ţi propria proiecţie, propria ta umbră. Eşti violent şi te lupţi să devii nonviolent, idealul; dar idealul nu este decât o proiecţie a realităţii, numai că sub un nume diferit. Când devii conştient de această farsă, pe care ţi-ai jucat-o singur, atunci falsul este perceput ca fals, în sine. Lupta purtată pentru a te îndrepta către o iluzie este un factor distructiv. Toate conflictele, toate devenirile, sunt distructive. Când este conştientizată această farsă, pe care mintea şi-a jucat-o singură, atunci rămâne numai realitatea. Când mintea este despuiată de orice devenire, de orice ideal, de orice comparaţie sau acuzaţie, atunci când propria sa structură s-a năruit, atunci realitatea a suferit o transformare deplină.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: Dinamica gândirii şi a devenirii !
Saanen, Elveţia (1980)

27 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VI-a


„În spaţiul pe care omul l-a creat în jurul propriei persoane nu există iubire. Acest spaţiu separă omul de om şi în el se manifestă devenirea, bătălia vieţii, agonia şi teama. Meditaţia înseamnă sfârşitul acestui spaţiu, finalul ‚eului’. Atunci relaţiile au un cu totul alt înţeles, fiindcă în acel spaţiu, care nu a fost creat de gândire, celălalt nu există, fiindcă tu nu exişti. Meditaţia, atunci, nu înseamnă urmărirea vreunei viziuni, oricât de sanctificată ar fi, prin tradiţie. Mai degrabă, este acel spaţiu nesfârşit în care gândul nu poate intra. Pentru noi, spaţiul mărunt creat de gândire în jurul propriei persoane, care este ‚eul’, este extrem de important, fiindcă mintea numai asta cunoaşte, identificându-se, ea însăşi, cu tot ceea ce există în acel spaţiu. Şi teama ,de a nu mai exista’ este născută în acel spaţiu. Dar, în meditaţie, când acest lucru este înţeles, mintea poate intra într-o dimensiune a spaţiului în care acţiunea înseamnă inacţiune. Cunoaştem ce înseamnă iubirea, fiindcă, în spaţiul pe care gândirea l-a clădit în jurul nostru, ca ‚eu’, iubirea înseamnă conflictul dintre ‚eu’ şi ‚non-eu’. Acest conflict, această tortură, nu înseamnă iubire. Gândirea este însăşi negarea iubirii şi nu poate intra în acel spaţiu în care ‚eul’ nu există. În acel spaţiu există binecuvântarea pe care omul o caută şi nu o poate găsi. El o caută între frontierele gândirii şi gândirea distruge extazul acelei binecuvântări.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom, Love and Action Total Freedom
- The Essential Krishnamurti

Krishnamurti: De ce, oare, există atât de mult haos în lume ?
Saanen, Elveţia (1980)