Iisus în India - Mit sau adevăr ?

Distribuit, în reţelele de televiziune, de Universal City Studios Productions, Jesus in India, filmul producătorilor Paul Davids şi Edward T. Martin, lansat în perioada Crăciunului lui 2008, la Sundance Channel, în încercarea de a arunca o rază de lumină pe o perioadă obscură din viaţa lui Iisus Hristos, expediată sumar în evanghelii, într-un singur verset, coroborează declaraţiile multor personalităţii ale culturii şi religiei actuale: Prof. Elaine Pagels, Monsignor Corrado Balducci, Sfinţia Sa Dalai Lama, Sfinţia Sa Shankaracharya, Arif Khan, Suzanne Olsson, Dr. Paul R. Fleischman, Fratele Chidananda, Daniel Entin, Rabbi Yitzchok Adlerstein, Michael Hesemann, Prof. Alan C. Mitchell, Prof. Anthony Tambasco, Prof. James Deardorff.

Am ezitat o vreme să mă apropii, prea mult, de subiecte religioase fierbinţi şi o voi face în acest articol ceva mai amplu, fiindcă, spre ruşinea acestor vremuri, cuvinte abjecte, lipsite de conţinut, ca erezie sau blasfemie sau sacrilegiu, continuă să facă parte din vocabularul nu doar al căpeteniilor religioase, ci şi al fundamentaliştilor de rând şi m-am decis, într-un final, să devin eu însumi intolerant, fiindcă nu mai înghit de multă vreme intoleranţa cretină şi bigotismul celor care refuză să priceapă, după milenii de mistificare religioasă, că "izvoarele teologice" care ne-au fost lăsate la îndemână, nouă, muritorilor de rând, de mai marii bisericilor, au fost cenzurate la maxim, pentru a le servi interesele materialiste meschine.

Printre rânduri, în diferite articole postate pe blog, m-am exprimat destul de dur, poate, la adresa bisericii creştine şi a celei catolice, în special, dar pe 30 martie a.c., TVR 1, a suplinit lipsa mea de implicare în afacerile ortodoxiei române, cel mai mare evazionist fiscal, difuzând un documentar, pe care vi-l recomand, spre trezire, "Averea bisericii", ce a fost evaluată, modest, aş zice eu, la circa 3 miliarde de euro: 5.000 de hectare de pădure şi tot atâtea hectare de teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante, ferme agricole şi viticole şi, nu în ultimul rând, peste 18 milioane de credincioşi, dispuşi să umple buzunarele fariseilor moderni autohtoni, largi cât portbagajele maşinilor de lux, în care-şi plimbă fundurile "sfinte".

Respingerea realităţii, refuzul de a pune întrebări incomode, condamnarea feroce şi ostracizarea celor care o fac, lipsa documentării adecvate, interpretarea îngustă a izvoarelor religioase sau istorice, sunt doar câteva dintre caracteristicile comportamentale ale fundamentaliştilor actuali, prezenţi în orice religie, care ne împiedică şi azi să aflăm adevărul, monopolizat de mii de ani de purtătorii de anterie care au epurat cu sălbăticie sau au blocat, în arhivele proprii, orice scriere religioasă autentică, în baza unor drepturi divine inventate şi impuse cu sabia şi rugul, ce au condus la instituirea unei ierarhii religioase monstruoase.

Vreme de circa 460 de ani (325-787), cele şapte Sinoade Ecumenice, s-au înscris într-un ciclu rotund, iniţiat şi finalizat la Niceea, al "formării şi îndrumării" moralei creştine, prin cenzurarea sau distrugerea tuturor documentelor istorice şi religioase care le-au căzut în mână, ciclu ce a fost redeschis în secolul trecut, prin monopolizarea şi blocarea accesului la documentele eseniene de la Qumran şi la cele de la Nag Hammadi, perpetuând, în locul unei religii a iubirii şi înţelegerii, aşa cum a încercat Iisus, o religie a terorii, centrată pe o pedeapsă cruntă, la o ipotetică judecată de apoi, de care nimeni nu va fi scutit, din moment ce până şi actul naşterii noastre, în această lume a aparenţei materiale, prin voinţă divină, a fost întinat, fiind definit drept păcat primordial.

Încă de la primul meu contact, serios, cu această carte îndoliată, care este biblia, nu am înţeles logica unificării a două scrieri fundamental diferite, Vechiul şi Noul Testament, primul fiind bântuit de o zeitate absurdă, răutăcioasă, geloasă, violentă şi răzbunătoare, care-mi aminteşte perfect de panteonul antic grec, plin de asemenea "zei" malefici, iar al doilea, fiind luminat de iubirea şi compasiunea celui mai mare sacrificat al religiei creştine - prin grija obtuzităţii contemporanilor şi a ipocritelor căpetenii religioase - Iisus Hristos, cu atât mai mult cu cât, Noul Testament, este repudiat de iudaism şi islam.

În pofida timpului avut la dispoziţie şi a îndărătniciei manifestate în "modelarea scrierilor religioase", se pare că preoţii nu şi-au făcut prea conştiincios datoria, fiindcă mai există documente care le-au scăpat sau documente care au fost cenzurate neatent, din care se poate reconstitui, încă, viaţa lui Iisus, de exemplu, intenţie manifestată de documentarul de faţă.

O problemă controversată, tratată în documentar, rămâne absenţa din evangheliile oficiale a unei perioade consistente, de circa 18 ani, din viaţa lui Iisus, de la rătăcirea de părinţi la vârsta de 12 ani şi regăsirea sa, după trei zile, în Templul din Ierusalim, unde dădea răspunsuri documentate şi impresionante întrebărilor cele mai grele, puse de învăţaţii vremii şi până la apariţia sa la fluviul Iordan, când se supune botezului oficiat de vărul său, Ioan Botezătorul, fiind "ca de treizeci de ani" - Luca 3:23, pe atunci, toată perioada fiind "sintetizată" într-un unic verset, al aceleaşi Evanghelii după Luca, 2:53: "Şi Iisus sporea cu înţelepciune şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni."

Date fiind detaliile foarte amănunţite cu care sunt descrise în evanghelii cam toate evenimentele din viaţa lui Iisus Hristos, "rezumarea" într-o singură frază ambiguă, a majorităţii vieţii sale, tocmai la momentul când începuse să dea dovada unor calităţi ieşite din comun, punându-i în dificultate pe învăţaţi prin cunoştinţele religioase profunde pe care le stăpânea, pare cel puţin dubioasă.

Ce anume s-a întâmplat în acea perioadă şi noi nu ar trebui să ştim ?

De ce este atât de periculoasă, pentru religia creştină oficială, această perioadă vastă din viaţa Mântuitorului ?

Care sunt explicaţiile "savante" pe care (nu) ni le oferă exponenţii bisericii creştine ?

De regulă, ni se serveşte sintagma sfidătoare "Dumnezeu nu a vrut să ştim", preoţii continuând să-şi aroge, cu nesimţire, dreptul de a vorbi în numele lui Dumnezeu, deşi nu este deloc clar cine le-a dat acest "drept divin".

Dacă suntem insistenţi şi dorim explicaţii ceva mai logice, putem căpăta răspunsuri tupeiste, ca ale Monseniorului Corrado Balducci, nunţiu şi prieten apropiat al Papei, exorcist al Arhidiocezei de Roma, care "în ciuda studiilor teologice intensive" nu a auzit niciodată de acea perioadă lipsă, de circa 18 ani şi, în nici un caz, de ipoteza călătoriilor orientale ale lui Iisus, bigotism surprinzător din partea unui personaj care, pe de altă parte, susţinându-l pe astronomul-şef al Vaticanului, José Gabriel Funes, afirma, curajos, în problema extraterestră:

"Este foarte probabil să existe şi alte fiinţe, nu cred că este ceva straniu, fiindcă între natura umană şi cea angelică, despre care avem certitudini teologice, există prea mari discrepanţe."

Ceea ce nu l-a împiedicat să-i blameze pe indieni, ale căror documente străvechi le consideră pe toate ca fiind false, deşi aduce involuntar, cred, în discuţie un element nou: toate întrebările care i-au fost puse, se refereau la plecarea lui Iisus, în India, în jurul vârstei de 12-14 ani, o aproximare cât mai apropiată de textul evangheliei, dar episcopul avansează cifra de 17 ani.

Ciudat... sau, poate, a grăit adevărul, fără să vrea.

Alţii, precum Michael Hesemann, de la Universitatea din Göttingen, istoric şi jurnalist acreditat de Vatican, afirmă, conciliant în aparenţă: "istoricii sunt nerăbdători să afle adevărul", dar, în opinia lui, Iisus, vreme de 18 ani, a făcut simultan tâmplărie, meditaţie şi contemplaţie (practici pe care nu le ştiam ca aparţinând religiei israelite sau creştine), fiindu-i interzis să-şi taie barba sau părul şi respectând celibatul.

Sincer vorbind, nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta un bărbat cu barba şi părul netăiate vreme de 18 ani, fiindcă mă îndoiesc că i-ai mai putea deosebi capul de o căpiţă cu fân, iar în privinţa celibatului cunoaştem astăzi, mai bine ca oricând, cât de convinsă este Biserica Catolică de respectarea lui şi îmi permit să vă ofer doar o mostră, ce reliefează o problemă extrem de gravă, pe care papalitatea o "tratează" prin compensaţii materialiste:

"Ordinul iezuit Oregon Province of the Society of Jesus din Statele Unite, a plătit, vineri, 25.03.2011, 166 de milioane de dolari, celor peste 500 de victime, ale abuzurilor sexuale săvârşite de preoţi catolici, în şcoli.

Despăgubirile au dus la falimentul Ordinului. Numeroşi preoţi catolici, din cadrul Ordinului Iezuit, sunt acuzaţi că, în perioada 1940 – 1990, ar fi abuzat copii amerindieni, în statele americane Alaska, Idaho, Montana, Oregon şi Washington. În cadrul aceleiaşi acţiuni, victimelor le vor fi prezentate scuze în mod public. Însă, avocatul Blaine Tamaki, a declarat că, nici o cantitate de bani, nu poate aduce înapoi o copilărie pierdută, o cultură distrusă ori o credinţă făcută ţăndări. Cea mai mare sumă, care a ajuns la victimele sexuale ale preoţilor catolici pedofili din Statele Unite, este de 660 de milioane de dolari, plătită de Dioceza Los Angeles.

Ea este urmată de Dioceza San Diego, care a despăgubit, 144 de victime, cu 198 de milioane de dolari."

Sau, revenind la Iisus, am putea, noi înşine, argumenta, în spiritul doct al lui Hesemann, că, după ce la numai 12 ani dovedise o dezvoltare spirituală şi cunoştinţe religioase mult deasupra celor mai şcoliţi teologi ai vremii, renunţă la tot, vreme de 18 ani învaţă tâmplăria, iar la 30 de ani îl atinge iarăşi amocul religios, apucându-se de propovăduit şi, mai nou, de adunat discipoli, având ca prin minune cunoştinţe şi puteri inimaginabile, dobândite prin meditaţia practicată sârguincios, în timpul rindeluitului.

Dap... totul e foarte logic şi simplu !

Că Iisus ar fi dus o viaţă "normală", mi se pare foarte puţin probabil, dacă ţinem cont de faptul că, în toată perioada vieţii Sale, acoperită de scrierile biblice, tot ceea ce a făcut Iisus, poate fi categorisit oricum, numai "normal" nu.

Nu contează unde a fost Iisus, în acea perioadă, mai susţin bigoţii, dacă vom continua să fim catâri, insistând pe acest subiect delicat.

Ce s-ar putea schimba ?

Absolut totul !

Şi de aceea nici nu se permite publicarea documentelor religioase, legate de acea perioadă din viaţa lui.

Faptul că nu există nici referinţe istorice nu înseamnă absolut nimic.

Autoritatea laică şi Biserica, sunt doar două faţete ale Puterii, pe care am fost "educaţi" să le vedem ca fiind separate şi chiar antagoniste uneori, fapt pe care l-am mai susţinut şi cu alte ocazii.

Nu au fost niciodată, astfel şi dacă în sfera religioasă s-a luat decizia cenzurării unor aspecte ale vieţii lui Iisus, care-l apropiau de uman (căsătoria cu Maria Magdalena, contactul cu liderii spirituali budişti ş.a.m.d.), pentru a-L zugrăvi ca pe o fiinţă eterică sau poate un mit, un ideal aproape imposibil de atins, atunci mi se pare foarte logic ca cenzura să se fi extins şi asupra scrierilor laice, din care au fost excluse pasajele ce ar fi putut certifica prezenţa Lui în spaţiul antic, ebraic sau indian sau de aiurea.

Explicaţii s-ar putea găsi, fireşte, în arhiva Vaticanului sau a altor instituţii religioase.

Acum câțiva ani am avut privilegiul de a viziona un documentar Discovery, care confirma, pentru prima dată, existenţa unor scrieri cu caractere aproape runice, tăbliţele de lemn din Insula Paştelui (fapt negat cu obrăznicie de istoria oficială), misionarii având şi misiunea de a distruge sau confisca documentele oricărei civilizaţii întâlnite şi de a le expedia la Vatican.

Au existat şi alte filme documentare, precum cel al National Geographic, "Mysteries of the Bible - The Lost Years of Jesus" ş.a., care au lansat şi alte ipoteze, cum ar fi călătoria în Britania, însoţindu-l pe Iosif din Arimateea, care este posibil să-i fi fost unchi şi care avea interese comerciale în zonă sau, ulterior răstignirii, fuga în Franţa, fondând dinastia merovingienilor, linia Sa de sânge, protejată în timp de un ordin secret, Prieure de Sion.

Motivele pentru care biserica ar respinge relaţia Iisus - religii orientale ţin în majoritate de aspectele puterii materiale ale ierarhiei religioase creştine, propaganda făcută în ultima vreme ecumenismului şi stingerii efectelor Marii Schisme de la 1054, agravate de cea de-a patra cruciadă (1202-1204), vizând o soluţie numai în cadrul creştinismului, intoleranţa de milenii manifestată de preoţii creştini faţă de alte religii oficiale, contrar învăţăturilor lui Iisus, nepermiţând nici astăzi avansarea ideii de comuniune spirituală completă, deşi, așa cum spun budiştii, "toţi urcăm acelaşi munte, dar o facem pe cărări diferite", fiindcă, pe de altă parte, un asemenea pas nu poate fi justificat în contextul secolelor de colonialism religios şi al atacurilor sângeroase la adresa tuturor celorlalte religii.

Revenind la film, India ca loc de studiu, în era noastră, pentru Iisus, pare o variantă foarte logică, fiindcă este cea mai apropiată zonă de Palestina în care s-au păstrat învăţături religioase tradiţionale, dată fiind decăderea civilizaţiei egiptene, între învăţăturile Noului Testament şi spiritualitatea indiană existând similitudini frapante, incontestabile, iar enigmei "celor trei magi de la Răsărit" îi găsesc o rezolvare mult mai logică în spaţiul indian, decât în cel persan, amintit de Hesemann, care mi se pare o diversiune.

Textele din evangheliile apocrife sună foarte diferit de variantele lor "oficializate", apropiindu-se mult mai mult de învăţăturile budiste sau hinduiste, decât de limbajul închistat bisericesc creştin, complet lipsit de logică, în majoritatea cazurilor.

În aceeaşi ordine de idei, actualii lideri religioşi indieni nu ar avea nici un interes în susţinerea unei astfel de ipoteze, fiindcă, spre deosebire de rapacea Biserică Catolică, hinduismul şi budismul nu şi-au propus niciodată hegemonia religioasă mondială.

În privinţa "anilor pierduţi" ai lui Iisus, ca un ultim argument, vă invit să reflectaţi asupra Evangheliei după Marcu, 6: 1-4:

"1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.

2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea ? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui ? Şi cum se fac minuni ca acestea, prin mâinile Lui ?

3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon ? Şi nu sînt, oare, surorile Lui aici la noi ? Şi se sminteau întru El.

4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decît în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.",

de unde reiese foarte clar că Iisus călătorise în alte ţări, de unde venise cu noi cunoştinţe, uimitoare pentru contemporani şi unde fusese tratat cu onoare, ca proroc, spre deosebire de ţara sa, unde se bucura de consideraţie doar printre discipoli.

Presupunând că am accepta, în cele din urmă, ipoteza studiilor indiene ale lui Iisus Hristos, atunci, dacă ar fi supravieţuit răstignirii, fiindcă există multe indicii în acest sens, este din nou foarte logic, ca un Iisus hăituit, considerat persoană indezirabilă atât de semenii săi şi de autorităţile religioase israelite, cât şi de oficialităţile imperiale romane, să fi luat calea exilului, întorcându-se, după cele 40 de zile petrecute alături de discipoli, în ţara în care se bucurase de preţuire şi în care îl va urma cel mai sceptic dintre apostoli, Toma.

În privinţa supravieţuirii, în urma procesului crucificării, voi aminti doar câteva argumente:

1. Istoricul evreu Flavius Josephus, în Vita, IV, 75, menţionează că, în vremea lui Titus Caesar, fiind trimis de împărat, împreună cu 1.000 de călăreţi, într-un oraş numit Thecoa, pentru a verifica condiţiile de stabilire a unei tabere militare, într-o vreme de tulburări interne probabil, recunoaşte trei foşti tovarăşi printre cei crucificaţi în acea zonă. Cuprins de durere, intervine pe lângă împărat şi obţine graţierea lor, doi decedând, dar al treilea revenindu-şi, în urma îngrijirilor medicale primite. Deşi foarte dureroasă, procedura barbară a răstignirii se pare că nu producea, obligatoriu, decesul celui pedepsit, aşa că este posibil ca şi Iisus să fi supravieţuit unei proceduri ce a durat doar aproximativ nouă ore, în cazul său.

2. În Evanghelia după Ioan 19:28-30, Iisus spune că îi este sete şi, paradoxal, dintr-un vas plin cu oţet i se duce la gură un burete înmuiat în acel lichid, Iisus rostind "Săvârşitu-s-a" şi părând apoi a muri. Deci în locul apei solicitate, primeşte un burete înmuiat într-un lichid volatil, cu miros înţepător ca al oţetului, caracteristic agenţilor anestezici inhalatori halogenaţi, folosiţi astăzi în tehnicile de anestezie generală. Nu este deloc exclus ca "îşi dă duhul", să fi însemnat, de fapt, inducerea unui somn anestezic.

3. Moartea sa aparentă, îl scuteşte de o procedură foarte brutală, care consta în zdrobirea tibiilor cu ciocanul. Există multe relatări istorice antice, care susţin că moartea celor condamnaţi la răstignire nu survenea din cauza hemoragiei sau durerilor, ci din cauza asfixiei consecutive zdrobirii tibiilor, deoarece condamnatul nu-şi mai putea susţine propria greutate și se exercita o presiune enormă asupra cutiei toracice. Moartea aparentă duce totodată la încetarea procedurii, Iisus fiind coborât de pe cruce, nu înainte ca un soldat roman să-l împungă în coaste cu o suliţă, hemoragia provocată indicând clar funcţionarea pompei cardiace (Ioan 19:32-36).

4. În aceeaşi seară de vineri, Iosif din Arimateea îi solicită lui Pilat din Pont trupul lui Iisus. Pilat, care trebuie să fi fost foarte obişnuit cu acest gen de pedeapsă, se arată, el însuşi, mirat că Iisus a murit atât de repede (Marcu 15:43-46).

5. Imediat după coborârea de pe cruce, Iosif din Arimateea şi Nicodemus execută o procedură cel puţin stranie, ce nu avea nimic de-a face cu ritualurile de înmormântare, tratând parcă trupul lui Iisus cu aloe şi mir, cunoscute pentru virtuţile lor tămăduitoare.

Şi mă opresc aici, lăsându-vă plăcerea, celor curioşi desigur, de a găsi şi alte izvoare istorice şi argumente în sprijinul unei asemenea ipoteze "eretice".

Întreaga dispută, privind călătoriile indiene ale lui Iisus, s-ar termina abrupt dacă Dalai Lama sau papa ar permite publicarea tuturor documentelor aflate în posesie, după ce ar fi certificate de martori neutri, de încredere, fireşte.

Naivă idee, nu-i aşa ?

Veţi descoperi că Dalai Lama procedează exact ca şi papa, eliberând declaraţii de presă, fără a-şi manifesta intenţia de a infirma, prin documentele ce pot fi consultate doar la ordinul său, afirmaţiile făcute de cei doi călători ruşi ai secolului trecut, Nicholas Notovitch şi Nicholas Roerich.

Nu am avut niciodată încredere în Dalai Lama, fiindcă l-am simţit mereu plutind între două ape, numai în zona compromisurilor "corecte politic", neluând niciodată o poziţie tranşantă, blocând astfel accesul la informaţii cruciale, dar este ceva scuzabil la o personalitate în exil, mai mult lider politic decât religios.

Cu toate acestea, declaraţia finală din documentar conţine o afirmaţie cam radicală pentru el, legată de "imensele beneficii obţinute, în ţările occidentale, de unii oameni, de pe urma creştinismului sau al iudaismului".

Toată viaţa mea am fost învăţat, la modul idilic, că adevărul este un lucru puternic, care iese mereu la suprafaţă, care învinge într-un final şi, totuşi, cred că nu am întâlnit, toată viaţa, ceva care să fi eşuat atât de plenar ca adevărul, fiindcă nimic nu este mai iritant, mai incomod, mai nediplomat, mai "incorect politic", decât rostirea frustă a adevărului, atât de clar multora şi atât de rar pronunţat cu voce tare.

"Despre acest film, unii ar putea gândi, că are potenţialul de a revoluţiona creştinismul, în virtutea umanizării lui Iisus. Răpindu-I statutul de zeu, conferit Lui prin grija lui Constantin cel Mare şi ilustrându-L ca pe un genial şi curajos dascăl spiritual, care a reuşit să reunifice trei mari religii mondiale, înlătură superstiţia şi ritualurile din creştinism, lăsând totuşi, lumii, un magnific mesaj al speranţei şi renaşterii."

Len Kasten,

Atlantis Rising Magazine

Jesus in India (torrent)

Subtitrare