24 nov. 2010

Vânzarea nebuniei - Drogurile psihotrope pe reţetă

The Marketing of Madness este un documentar, extrem de amplu şi incisiv, privind industria drogurilor psihiatrice şi a marilor venituri generate de parteneriatul dintre psihiatri şi companiile farmaceutice, care a creat o piaţă imensă, cu un profit de peste 80 de miliarde de dolari anual.


Trebuie să recunosc că nu pot fi obiectiv în critica acestei profesii, pe care o detest, profund, din diverse motive:


- intuitiv, nu am avut niciodată încredere în diagnosticele psihiatrice, fiindcă este mai mult decât evident, pentru oricine, că dinamica şi fiziologia creierului uman continuă sa rămână o enigmă pentru medicină, chiar şi în acest secol.

- aroganţa stupidă, cu care psihiatrii îşi arogă statutul de experţi în probleme ale comportamentului uman, dobândind în timp o poziţie din ce în ce mai solidă şi respectabilă în societate, deşi nu are nici cea mai mică urmă de susţinere ştiinţifică, o consider din multe puncte de vedere un atentat la adresa libertăţii umane.

- complicitatea psihiatrilor cu aparatele represive statale a condus la crearea în întreaga lume a unei reţele diabolice de stabilimente psihiatrice, folosite pentru anihilarea fizică şi socială a indezirabililor. Fenomenul nu a ţinut şi nu ţine cont de regimul politic şi în nici un caz de mascarada numită "democraţie", deşi cele mai cunoscute  rămân SPS-urile sovietice popularizate de Aleksandr Isaevici Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag. Am menţionat în articolul despre Mihai Eminescu, cum el însuşi a fost una dintre primele victime ale acestei tagme.

Departe de mine intenţia de a nega existenţa persoanelor oneste printre practicanţii acestei meserii sau printre cei care se supun jurământului lui Hipocrate, mulţi dintre ei depunând mărturie în acest documentar, privind sistemul corupt în care sunt obligaţi să profeseze.

Din nefericire, însă, nu puţini medici de talia unui Josef Mengele sau psihiatri de genul "părintelui" Sigmund Freud plus promovarea otrăvurilor industriei farmaceutice (total lipsită de discernământ şi compasiune pentru fiinţa umană), m-au făcut, în timp, să consider că singurul accesoriu care le lipseşte unor "halate albe", pentru a-şi arăta adevărata faţă, este o coasă.

Documentarul aruncă lumină asupra unor aparenţe înşelătoare: cât de solide sunt diagnosticele psihiatrice şi cât de sigure sunt drogurile prescrise.

Documentarul Psihiatria: O industrie a morţii era prima cronică a istoriei sordide a "diagnosticelor" bolilor mentale şi a naşterii industriei psihiatrice, fiind totodată debutul filmografic al Comisiei Cetăţeneşti pentru Drepturile Omului, CCHR. Acest ultim documentar, The Marketing of Madness, bine produs şi bine organizat în cele 13 capitole, a fost însoţit la lansare şi de o broşură ce rezuma conţinutul filmului.

Filmul începe cu o scurtă istorie a psihiatriei şi psihologiei, demonstrând cum a ajuns industria farmaceutică să redefinească multe probleme, spirituale şi comportamentale, drept boli cerebrale ce necesitau terapie de şoc, lobotomii chirurgicale şi, în final, droguri (lobotomii chimice).

Până în prezent nimeni nu i-a obligat pe psihiatri să dovedească, ştiinţific, că maladiile mentale, pentru care prescriu droguri pe bandă rulantă, ar avea un corespondent în fiziologia cerebrală.

Mai mult decât atât, nici o deficienţă nutriţională nu s-a permis să fie explorată de către această mafie psiho-farmaceutică şi pseudo-ştiinţifică, pentru a explica diverse anomalii mentale precum depresia, dereglarea bipolară, schizofrenia ş.a.m.d., chiar dacă nenumărate studii independente, având la bază dieta alimentară, au avut succes în tratarea lor.

Multe articole, publicate în revistele medicale şi finanţate de criminala industrie farmaceutică, susţin existenţa unui dezechilibru chimic al neuro transmiţătorilor din creier, care necesită, prin urmare, pentru reechilibrare, administrarea de droguri psihotrope, în ciuda faptului că nu există nici un fel de teste de laborator care să probeze ştiinţific aceste afirmaţii.

Deci cine este, istoric vorbind, responsabil de această focalizare obsesivă pe tratarea medicamentoasă a anomaliilor mentale ?

Nimeni altul decât Sigmund Freud, individul pentru care principala motivaţie a comportamentului uman era impulsul incestuos. Freud a creat o "epidemie" a uzului de cocaină în întreaga Europă, beneficiind, simultan, de mita substanţială oferită de două companii farmaceutice majore, Merck şi Parke-Davis (actualmente o subsidiară a Pfizer). 

Când escrocheria a fost dată în vileag, acest nemernic, căruia i s-au ridicat monumente de respectabilitate, a început promovarea unei alte clase de droguri de coşmar, amfetaminele, despre care se ştia că sunt ineficiente, extrem de toxice şi că provoacă o dependenţă puternică.

În 1952, psihiatrii declanşează odiseea aşa-zisului DSM, Manualul pentru Diagnoza şi Statistica Bolilor Mentale, ajuns astăzi aproape de cea de-a cincea ediţie.

Cum s-au întocmit, în timp, nomenclatoarele care au ajuns să cuprindă de la 112, iniţial, aproape 900 de pretinse boli mentale, dintre care doar respiraţia profundă a fost deocamdată exclusă ?

Extrem de simplu şi eficient... prin vot ! Şi printr-o târguială ca la tarabă, sau, cum elegant încerca să se exprime un psihiatru britanic participant la "conferinţa" de redactare a celei de-a treia ediţii, "ca la o licitaţie de tutun."

Perfect conştienţi de caracterul conspirativ al acestei catastrofe de "manual", cu pretenţie de operă ştiinţifică, o comisie de 25 psihiatri marcanţi, dintre care 19 sunt cunoscuţi ca fiind pe statele de plată ale marilor concerne farmaceutice, deliberează în prezent în secret, stabilind cât de lungă va fi de această dată lista maladiilor mentale.

Există mărturii, îngrijorătoare, privind includerea în această listă a unor comportamente umane gen: dependenţa de internet, preocuparea obsesiv religioasă, paranoia politică conspiraţională şi altele similare, care le va garanta drept clientelă întreaga populaţie a lumii, numai bună de a fi clasificată global ca fiind alienată şi deci potenţială "beneficiară" a unui tratament cu droguri psihotrope.

Nu putem aprecia ce venituri enorme vor fi astfel asigurate asasinilor chimici din corporaţiile farmaceutice, dar ne putem face o idee, ţinând cont că în 2007 aceştia au avut un profit de 22,8 miliarde dolari.

Un procent alarmant de 75% dintre militarii americani, se află sub tratament cu droguri legale, conducând la faptul că mai mulţi dintre ei mor mai degrabă prin sinucidere, decât în luptă.

Cum de s-a ajuns ca grupe de droguri perfect cunoscute prin efectele lor nocive şi prin dependenţa gravă pe care o provoacă, să ajungă a fi prescrise legal, iar uzul lor să fie încurajat de psihiatri, medici, guverne, mass media şi educatori, deopotrivă ?

Prin puterea aproape nelimitată a banilor murdari şi a influenţei politice a concernelor farmaceutice. În SUA personalul medical este obligat, pentru a-şi menţine licenţa, să urmeze continuu cursuri profesionale, care sunt aprobate şi finanţate de trusturile farmaceutice.

Se estimează că 66-75% dintre articolele publicate de revistele medicale sunt finanţate de corporaţii şi 50% dintre articolele referitoare la drogurile psihiatrice sunt publicate ilegal, sub semnătura contrafăcută a unor autori care, odată intervievaţi, declară contrariaţi că aceste articole nu le aparţin.

Din 1997, anul în care mita bine plasată a obţinut în Congresul american relaxarea regulilor privind reclama televizată sau radio a produselor Big Pharma, impunând ca doar câteva efecte adverse să fie menţionate la final de reclamă, s-a ajuns la o medie de 16.000 de ore anual de vizionare a unor astfel de reclame televizate.


Şi oricât de departe vi s-ar părea că suntem de SUA, ca subiect al documentarului, mă văd nevoit să vă reamintesc că graţie unei conduceri statale integral masonice, profund corupte şi iresponsabile:

- militarii americani pot comite crime pe teritoriul românesc, fără a se supune legilor noastre (cazul Teo Peter).
- militarii români au fost obligaţi să participe la două conflicte aberante, orchestrate de SUA, în Afganistan şi Irak, împotriva unei populaţii nevinovate.
- guvernul nostru a adoptat printre primii paşapoartele biometrice şi reglementarea ce va provoca garantat un genocid şi care se numeşte Codex Alimentarius, urmând ordinele SUA.
- în spatele campaniei murdare de vaccinare împotriva gripei porcine (poate şi a celei aviare şi a vaccinului pentru cancerul de col uterin), stau intrigile perfide ale lacomului concern farmaceutic  multinaţional, cu sediul la Londra, GSK, nominalizat repetat în documentar, sub diversele denumiri pe care le-a purtat în timp: Smith, Kline & French, SmithKline Beecham sau GlaxoSmithKline.

Închei acest articol cu citatul unui psihiatru, care consider eu că este mai mult decât elocvent în a sublinia imaginea de ansamblu:

"Cred că vom fi martorii unei uriaşe rate de creştere a violenţei, sinuciderilor şi comportamentelor bizare cum nu s-a mai văzut. Şi asta fiindcă, numai în ultimii 60 de ani, am început să ne intoxicăm global creierele, cu aceste incredibil de toxice substanţe."

The Marketing of Madness (torrent, Vimeo)

Subtitrare

14 comentarii:

  1. "luptatorulpasnic"

    Multumesc pentru acest articol. In aceste vremuri grele avem nevoie de oameni ca tine, care sa informeze cu adevarat masele de oameni. Tot mai multi oameni incep sa se trezeasca la adevarata realitate. Si eu incerc sa informez lumea, am un cont pe youtube "luptatorulpasnic". Daca doresti poti sa vizitezi si contul meu, am postat multe clipuri. Unele din ele sunt fara titrare, dar foarte interesante, daca ai timp si doresti, m-as bucura mult daca ai titra unele din ele. Eu pot sa titrez doar daca am textul in engleza, dupa voce nu reusesc s-o fac asa bine. Daca te intereseaza vreo colaborare, iti stau la dispozitie. Multumesc din nou pentru munca pe care o depui pentru a informa lumea. Numai bine :) Pace si iubire :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu iti multumesc pentru aprecieri si vizita. Voi vizita contul tau de pe youtube si desigur ca putem colabora in traducerea unor filme, in masura in care imi permite timpul, fiindca nu vreau sa neglijez acest blog. Mi-am impus o responsabilitate de care nu vreau sa ma dezic.

    RăspundețiȘtergere
  3. "luptatorulpasnic"

    Am inteles :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Stiu... altfel nu as fi publicat si partea a doua :). Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Matt,

    am o rugaminte: eu am invatat de curand sa pun subtitrari pe filme (este un lucru pe care il fac voluntar pentru cei care au fost etichetati ca si mine cu presupusa Tulburare Afectiv Bipolara). Ma lovesc insa de problema arderii subtitrarilor pe filme. Adica am .srturile, dar nu ma descurc cu avidemuxul, iar celelalte softuri pentru asa ceva nu au aceeasi claritate a textului.

    Am vazut ca la tine subtitrarea se vede foarte bine si ma intrebam daca imi poti spune si mie cu ce soft lucrezi. Si daca este cumva avidemux, daca poti sa-mi dai si mie o mana de ajutor in aceasta directie?

    In prezent ma ajuta un domn din Cehia, dar din pacate el este foarte ocupat si in prezent, desi am 4 .srturi ale unor filme gata, il astept de vreo 4 saptamani sa ma ajute.

    Multumesc din suflet.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu folosesc avidemux, dar sunt prea multe de spus aici. Intra pe ID-ul meu de mess, antiiluzii, ca sa-ti pot da softul meu si lamuriri suplimentare.

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc din inima pentru efort!

    RăspundețiȘtergere
  8. O „mica” critica adusa documentarului :))
    http://baldovinconcept.blogspot.ro/2012/09/marketingul-nebuniei-observat-de.html

    RăspundețiȘtergere
  9. salutari! Am 18 ani si iau tratament psihiatric si din pacate nu pot sa il intrerup ca ma obliga parintii. Ma puteti ajuta ca sa stiu cum sa combat efectele sale (secundare)?

    RăspundețiȘtergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !