Fenomenul finlandez

„Toate ambiţiile globaliste se bazează pe o definiţie a productivităţii şi a traiului bun care este atât de departe de realitatea umană curentă, încât eu sunt convins că este eronată şi că majoritatea oamenilor ar fi de acord cu mine, dacă ar putea percepe o alternativă. Am putea fi capabili să observăm că, dacă am acorda din nou atenţie filozofiei, care conferă o semnificaţie reală exact acelor lucruri care şi posedă aşa ceva – familii, prieteni, trecerea anotimpurilor, natură, simple ceremonii şi ritualuri, curiozitate, generozitate, compasiune şi ajutorarea altor oameni, independenţă decentă şi viaţă privată, toate lucrurile gratuite sau ieftine în baza cărora sunt clădite familiile reale, prieteniile reale şi comunităţile reale – atunci am fi atât de autonomi, încât nu am mai avea nevoie de siguranţa ‚materială’ care îi preocupă atât de mult pe experţii noştri internaţionali.”

John Taylor Gatto,

Dumbing Us Down:

The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling

Un documentar lansat în primăvara lui 2011, în regia lui Bob Compton, încerca, aşa cum sugerează şi numele, „The Finland Phenomenon: Inside the World's Most Surprising School System”, să pătrundă, prin analiza pertinentă efectuată de dr. Tony Wagner, cercetător al Universităţii Harvard, în intimitatea celui mai performant sistem educaţional din lume, pe care nu-l regăsim pe teritoriul vreunei mari puteri actuale, ci într-o ţară mică şi deloc influentă în arena politică internaţională, dar care este condusă de oameni suficient de lucizi încât să recunoască şi să valorifice la maxim cea mai importantă resursă a unui popor: potenţialul creator al propriilor copii.

Am dezbătut subiectul „educaţiei” şcolare – care este, de fapt, în marea majoritate a ţărilor lumii, doar un sistem de îndoctrinare, potrivit cerinţelor elitelor oculte – în alte două postări de pe site (1, 2), şi nu simt nevoia de a mai reveni prea mult asupra lui.

Desigur că postările în cauză nu sunt, în nici un caz exhaustive, dar, pentru ceea ce a rămas nespus sau nedescoperit de mine însumi, vă invit să faceţi, voi înşivă, o analiză incisivă a fenomenului, mai ales că sunteţi părinţi, aproape cu toţii, şi sigur sunteţi preocupaţi de acest subiect.

Pe de altă parte, opiniile mele ar putea fi subiective şi, aşa cum am susţinut întotdeauna, nu sunt nici guru, nici şaman, nici şef de trib şi nici popă, aşa că nu este cazul să-mi consideraţi spusele literă de evanghelie şi, dacă interesul v-a fost trezit, este chiar recomandat să nu mă credeţi şi să vă convingeţi, consultând surse diferite, care este de fapt adevărul.

Mă rezum numai la a menţiona că, aşa cum ştim cu toţii, comparativ cu Finlanda, România se află aproape de coada clasamentului educaţiei mondiale, în mare parte fiindcă a suferit cea mai mare „hemoragie” de „creiere” şi forţă de muncă tânără, după nefasta lovitură de stat postdecembristă, orchestrată de cercurile elitiste ale planetei, care au dorit dintotdeauna să transforme ţara în ceea ce este, de fapt, acum: o colonie a capitalului murdar corporatist, care este spoliată fără milă de orice resursă pe care încă o mai are.

Dacă vă amăgiţi, voi înşivă, că este un fenomen aleatoriu sau că s-ar datora numai lipsei fondurilor necesare sau numai incompetenţei crase implicite a clasei politice actuale, atunci mă tem că sunteţi cu adevărat naivi şi nu este cazul să vă mai apropiaţi de acest fenomen.

Eu, personal, vă garantez că „tâmpirea” ultimelor generaţii de tineri – ca să mă folosesc tocmai de termenul folosit de J.T. Gatto în titlul propriei sale cărţi dedicate şcolarizării actuale, fiindcă nu se poate vorbi de educaţie, ci numai de îndoctrinare şi tehnici de propagandă aplicate, în masă pe nişte copii care mai sunt şi ridiculizaţi constant în mass-media oficială, în mare parte din cauza rezultatelor slabe obţinute de liceeni la examenul de bacalaureat – nu este deloc un fenomen întâmplător, ci face parte dintr-o strategie globală de aservire a populaţiei planetei unor interese abjecte, care nu mai sunt de multă vreme obscure, ci numai ridiculizate cu intenţie şi plasate cu aroganţă în sfera teoriilor conspiraţioniste.

Mai simplu spus, ca să mă exprim niţel şi în limbajul de lemn corporatist, rezultatele şcolare slabe şi ignoranţa absolvenţilor de liceu reprezintă tocmai marfa care a putut fi cumpărată cu sumele ridicole alocate de guvernele postdecembriste, la ordin, aşa-zisului sector educaţional.

Finlanda rămâne desigur un fenomen şi recunosc că nu-mi explic cum de s-a izolat de  tendinţele globaliste, dar ceea ce puteţi constata şi singuri din film este faptul că performanţele indubitabile ale sistemului şcolar se datorează climatului destins – saturat de încredere reciprocă, la orice nivel – calităţilor superioare ale dascălilor locali, promovării unei gândiri non-mercantile şi lucidităţii factorilor de decizie, în ultimă instanţă.

Sincer vorbind, nu mă aşteptam să descopăr o asemenea concentrare riguroasă, la nivel statal, pe descoperirea şi promovarea aptitudinilor personale şi pe dezvoltarea unor cariere în baza lor, desigur, singura cale realistă şi onestă, în opinia mea, de a obţine persoane responsabile, cu adevărat integrate într-un mediu social sănătos.

În concluzie, excepţiile de la regulă au existat şi le-am şi menţionat pe unele dintre ele cândva – şcoala Summerhill, de exemplu, înfiinţată de Alexander Sutherland Neill ş.a.m.d. – dar, până la manifestarea fenomenului finlandez, nici una dintre ele nu şi-a putut depăşi statutul de „anomalie”, de abatere de la standardele impuse de o societate meschină şi nu-mi rămâne decât să sper că raportul de forţe se va inversa, într-un timp cât mai scurt, şi că nici o altă generaţie inocentă nu va mai fi sacrificată, cu cinism şi intenţie, pe altarul zeului ban.

„Şcolile condiţionează indivizii să răspundă în bloc. Copiii sunt instruiţi cazon şi devin plictisiţi, înfricoşaţi, invidioşi, instabili emoţional şi, în general vorbind, incompleţi. O producţie industrială de masă necesită o astfel de clientelă. O economie bazată pe mici afaceri, pe mici ferme ş.a.m.d. necesită competenţă individuală, înţelepciune, compasiune şi implicare personală. Economia noastră necesită o masă de manevră compusă din oameni obtuzi, inerţi, îngrijoraţi, obedienţi, fără de familii, prieteni şi Dumnezeu, care consideră că o amărâtă de telenovelă este un subiect care merită a fi dezbătut.”

John Taylor Gatto,

The Underground History of American Education:

An Intimate Investigation Into the Prison

of Modern Schooling

The Finland Phenomenon: Inside the World's Most Surprising School System (torrent)

Subtitrare

P.S. Am scris acest articol cu deplină bună credință, în lumina informațiilor, bine periate și evident favorabile, prezentate în acest film, care s-a dovedit a fi, de fapt, o făcătură, pur propagandistică. Între timp, am devenit tot mai conștient de implicațiile cazului Smicală (obiceiul dement al statului finlandez de a „naționaliza” copiii oamenilor) și, mai ales, de pedofilia ridicată la rang de politică de stat, în această mini republică a satanei (https://yournewswire.com/finnish-court-sex-children/). Am admirat, cândva, acest popor pentru ambiția cu care a luptat să-și păstreze suveranitatea amenințată de pretențiile libinoase ale imperiului stalinist, în timpul războiului de iarnă, karelian, provocând pierderi imense diavolilor bolșevici, al căror atac aproape că a sucombat în fața liniei Mannerheim. O simpatie foarte prost plasată, din absolut toate punctele de vedere. Drept urmare, puteți ignora pe viitor ceea ce am scris inițial.