Războiul împotriva conştiinţei

„Am fost supuşi unei intense programări – care a fost denumită ‚războiul împotriva drogurilor’ – în ultimii 40 de ani, destinată creării artificiale a unui inamic intern în societăţile noastre şi convingerii omenirii că există aceste grupări rele, nelegiuite, care nu se ocupă decât cu aceste lucruri teribile şi păcătoase, fumând tot felul de droguri şi făcând una sau alta. A fost creată o imagine foarte întunecată, în jurul acestui subiect şi oamenii devin foarte iraţionali când este abordată această problemă. Şi, de fapt, ceea ce s-a uitat, în toate acestea, este realitatea că statul ne trimite la închisoare pentru ceea ce este, în esenţă, explorarea propriei conştiinţe. Este un abuz grotesc la adresa drepturilor umane. Este fundamental eronat dacă eu, ca adult, nu deţin suveranitatea asupra propriei mele conştiinţe şi, atunci, nu o deţin asupra nimic altceva. Nu pot pretinde că ar exista vreun fel de libertate şi ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru decenii, sub masca războiului contra drogurilor, este faptul că am fost convinşi să predăm statului cheile propriei noastre conştiinţe - cea mai preţioasă, cea mai intimă, cea mai raţională parte din noi înşine, pe care statul o stăpâneşte acum şi chiar mai mult de atât, ne-a convins că este în propriul nostru interes. Această situaţie este foarte periculoasă.”

Graham Hancock

(Joe Rogan Podcast - 142, 25 septembrie 2011)

Nu i-am dedicat niciodată o postare anume lui Graham Hancock, care a apărut însă ca invitat în multe filme documentare traduse de mine, anterior, dar m-am gândit că era şi timpul să o fac, fiindcă sinergia şi-a spus cuvântul, prin acumulări discrete, conducându-mă la această prezentare TEDx, The War on Consciousness, care a fost demonizată de mass media corporatistă, simultan cu cea a biologului Rupert Sheldrake, dedicată dogmatizării accentuate a ştiinţei contemporane.

Graham Hancock, născut în data de 2 august 1950 în Edinburgh, Scoţia, este un scriitor şi jurnalist britanic, specializat în teoriile neconvenţionale referitoare la civilizaţiile antice, la monumentele de piatră sau megaliţi, pe susţinerea dreptului de a experimenta stări alternative de conştiinţă şi pe mitologia antică, tratată în contextul datelor astronomice/astrologice din trecut, una dintre principalele teme, întâlnită în multe dintre cărţile sale, fiind posibila conexiune, la nivel mondial, cu o „cultură mamă”, din care el crede că au evoluat toate civilizaţiile istorice antice.

Împreună cu belgianul Robert Bauval, a scris şi lansat, în data de 25 octombrie 2005, cartea „Talisman: Sacred Cities, Secret Faith”, susţinând o altă teorie incomodă, a unei conspiraţii cu rădăcini istorice profunde, care afectează întreaga noastră planetă, conducând la concentrarea averilor şi a puterii în mâinile unei elite minuscule, ipoteze argumentate printr-o analiză detaliată şi dintr-o cu totul altă perspectivă, fireşte, decât cea oficială, a multor evenimente „istorice”: renaşterea medievală şi iniţierea raţionalismului ştiinţific, „revoluţiile”, franceză şi americană, impunerea pe plan mondial a „credinţei” în rolul de jandarm global al SUA, atât de evidentă în zilele noastre, în care „războiul contra terorismului” este posibil să fie, de fapt, faza finală a unui plan ce s-a pus în mişcare cu peste 2.000 de ani în urmă.

Graham Hancock şi David Icke - ignorând fireşte o primă etapă a carierei lor, când entuziasmul desluşirii vechilor mistere ale societăţii umane, în lumina noii ere informaţionale inaugurată de internet, i-a condus la emiterea de ipoteze şi teorii oarecum exagerate şi hazardate – sunt doi dintre iniţiatorii trezirii mondiale cărora le port cu adevărat respect, fiindcă, pe de o parte, şi-au rafinat cu mult mesajul, în timp, iar, pe de altă parte, majoritatea opiniilor pentru care erau ridiculizaţi crunt, în urmă cu numai două decenii, şi-au dovedit între timp validitatea.

După cum aţi putut constata şi din citatul cu care am iniţiat această postare, sintagma de „război împotriva conştiinţei” este folosită de ceva vreme de Graham Hancock, cu referire la legislaţia mondială draconică de interzicere a uzului de substanţe halucinogene şi a reprezentat chiar şi titlul unui articol, întins pe şapte pagini, publicat pentru prima oară în 2009, ca parte a antologiei „You Are STILL Being Lied To !” (Încă sunteţi minţiţi !).

Am tratat pe larg aceeaşi problematică, în câteva postări anterioare ale blogului (1, 2, 3, 4) şi nu mai revin asupra ei, reamintindu-vă doar ceea concluzionam pe atunci

„În concluzie, marijuana rămâne o plantă extrem de periculoasă, dar numai pentru veniturile companiilor farmaceutice şi ale slugoilor lor politici şi, lăsând la o parte imposibilitatea reproducerii pe cale sintetică a oricărei substanţe generate de uzina vie a unei plante, efectele pozitive, documentate, ale canabisului se datorează nu atât componentelor sale individuale, ci tocmai combinaţiei halucinante de 488 de substanţe, pe care ştiinţa actuală a fost incapabilă să le descifreze, încă, aflate în strânsă corelaţie cu sistemul endocanabinoid uman.”

În articolul citat, Graham Hancock afirma, printre altele:

„Ni s-a spus că ‚războiul împotriva drogurilor’ este purtat spre binele nostru, de către guvernele noastre şi birocraţiile şi forţele lor poliţieneşti înarmate, pentru a ne salva de noi înşine. ‚Potenţialul abuziv şi dăunător’ se presupunea a fi criteriul în baza căruia dreptul uzului de droguri era suprimat – cu cât era mai mare potenţialul de abuz şi cel dăunător al drogului, cu atât mai puternică şi mai viguroasă era reprimarea şi mai draconice erau pedepsele aplicate deţinătorilor.

Potrivit acestei teorii, drogurile sunt integrate tipic în anumite ierarhii: anexele I, II şi III în SUA, clasele A, B şi C în Marea Britanie ş.a.m.d., în întreaga lume. Ca atare, posesia şi uzul de droguri din anexa I sau clasa A sunt pedepsite mult mai sever decât pentru droguri din anexa III sau clasa C. În general, în cazul în care un drog este considerat a avea o utilizare medicală acceptată, în prezent, este foarte probabil să fie plasat într-un program mai redus, decât în cazul în care acesta nu are niciuna, în pofida faptului că acesta ar putea avea potenţial abuziv sau dăunător. În absenţa oricăror efecte terapeutice recunoscute, drogurile care provoacă dependenţă extremă, cum ar fi heroina sau cocaina (crack) sau drogurile care sunt profund psihotrope, inclusiv halucinogenele, cum ar fi LSD, psilocibina sau DMT, sunt aproape universal plasate în cele mai înalte programe şi utilizarea lor atrage cele mai dure sancţiuni.

Excepţiile notabile de la acest sistem de ierarhizare, bazat pare-se pe ‚potenţialul dăunător’, sunt, desigur, alcoolul şi tutunul, ambele foarte dăunătoare şi producând dependenţe puternice – mult mai mari decât canabisul sau psilocibina, de exemplu – şi, totuşi, ambele sunt acceptate de către societate, în baza motivului aberant al ‚uzului tradiţional, îndelungat’.

Când analizăm istoria ‚războiului contra drogurilor’, de peste 40 de ani, trebuie să ne întrebăm dacă incriminarea uzului oricărei substanţe interzise a avut, cumva, vreo eficienţă oarecare, prin raportare la ţelurile care se presupune că trebuiau a fi atinse prin acest război absurd. Mai exact, a existat, oare, o reducere semnificativă a uzului de droguri ilegale, în ultimii 40 de ani – aşa cum cineva s-ar putea aştepta, după cheltuirea a miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru impunerea acestei prohibiţii – şi a existat, oare, vreo reducere a daunelor pe care aceste droguri se presupune că le produc indivizilor şi societăţii ?

Este aproape inutil să mai precizăm că reperele statistice, faptele şi cifrele disponibile, pe scară largă, din surse publicate, afirmă că, în ceea ce priveşte propriile obiective declarate ale ‚războiului contra drogurilor’, totul s-a dovedit a fi un eşec abject şi o risipă ruşinoasă şi scandaloasă a banilor publici. Într-adevăr, este un fapt bine cunoscut şi de necontestat că tocmai societăţile care încearcă cel mai puternic să suprime diferite droguri şi în care utilizatorii sunt supuşi celor mai stricte sancţiuni s-au confruntat cu o creştere amplă şi continuă a consumului acestor droguri, pe cap de locuitor. Acest lucru este, în mod tacit, recunoscut de către marile birocraţii armate, înfiinţate pentru a persecuta utilizatorii de droguri în societăţile noastre, care, în fiecare an, solicită tot mai mulţi bani publici pentru a finanţa activităţile lor represive; în cazul în care suprimarea ar fi fost eficientă, ne-am fi aşteptat ca bugetele lor să scadă şi nu să crească.

Simultan, daunele sociale produse de însuşi ‚războiul contra drogurilor’ sunt vizibile şi evidente, oriunde în lume. În Statele Unite, de exemplu, au existat peste 20 de milioane de arestări pentru posesie de marijuana, ca drog din anexa I, din 1965 şi până în 1990, plus încă 11 milioane, din 1990 încoace. Ritmul arestărilor creşte an de an, conducându-ne la situaţia uluitoare în care, actualmente, un fumător de marijuana este arestat la fiecare 38 de secunde. Rezultatul, aşa cum observa recent Rob Kampia, directorul executiv al programului ‚Marijuana Policy Project’, este că arestările pentru marijuana depăşesc arestările combinate pentru toate infracţiunile violente, laolaltă, însemnând că poliţia petrece un timp exagerat de mare urmărind infractori non-violenţi. Şi asta fără a mai aminti că cei care sunt arestaţi, pentru uz de marijuana sau alte droguri ilegale, suferă daune imense, ca rezultat al pedepselor ce le sunt aplicate – incluzând, dar nelimitându-se numai la ele: traume personale, pierderea libertăţii, ruinarea reputaţiei, ruinarea perspectivei unei cariere şi daune serioase financiare, de durată.”

Mă opresc aici cu citatele, fiindcă îndrăznesc să cred că orice persoană onestă, nesupusă prejudecăţilor adânc înrădăcinate în noi de un sistem propagandistic răuvoitor, care ne ia în primire din fragedă copilărie, poate analiza şi singură absurdul şi ipocrizia acestor politici statale, care n-au fost supuse nicăieri vreunei aprobări prin referendum sau orice altă metodă, cu adevărat populară, de decizie, în timp ce marea masă a populaţiei este otrăvită chimic, permanent, cu toate produsele „benefice” care ies pe uşile laboratoarelor Big Pharma, cea mai profitabilă industrie actuală, ce nu are nimic de-a face cu sănătatea umană, ci numai cu profitul cu orice preţ şi despre care am scris suficient, cu alte ocazii.

Desigur că şi Graham Hancock idealizează fenomenul, uneori, referindu-se la „Mama Ayahuasca”, ce pare cumva să corespundă conceptului divinităţii Gaia, ca personificare a spiritului planetar sau atunci când vorbeşte de noii misionari, şamanii plecaţi în turneu cu capra, prin Occident, care-şi riscă libertatea oferind ayahuasca în scopul trezirii generalizate a omenirii, omiţând faptul că o oferă în purul spirit al economiei de piaţă, pe bani foarte grei.

Pe de altă parte, omite de exemplu să pomenească o altă plantă minune, iboga africană, care de asemenea tratează o gamă vastă de maladii şi, implicit, dependenţele de drogurile sintetice, fără a permite manifestarea simptomelor de sevraj şi cu o rată de succes mult mai mare decât ayahuasca – apropiată de 100%.

Cumulând oarecum cele două dezbateri, pe tema ambelor prezentări TEDx care au fost cenzurate de corporaţia deţinătoare a licenţei, care ar putea fi, oare, motivul pentru care atât cercetările lui Rupert Sheldrake cât şi drepturile umane susţinute de Graham Hancock, de acces la stările superioare de conştiinţă, prin respectarea principiilor şamanice şi folosirea de poţiuni de genul ayahuasca, ar reprezenta pericolul absolut la adresa monopolului puterii elitei globale actuale ?

În primul rând, acestea ne-ar asigura accesul concomitent şi, mai ales, aproape involuntar, la informaţiile deţinute de câmpurile morfice ale lui Rupert Sheldrake sau, dacă vreţi, la akasha sau inconştientul colectiv al lui Carl Jung sau, şi mai clar, ar conduce la transformarea societăţii noastre în una telepatică, ameninţarea supremă pentru oligarhia nobiliar-bancară care conduce, actualmente, globul pământesc.

De ce ar fi aşa ?

Cândva scriam:

„Dacă excludem ideea unei ghidări iniţiale divine, cum este posibil, oare, să descoperi toate aceste plante sau combinaţii de plante şi efectele lor ? Până unde mergea, oare, relaţia noastră simbiotică cu natura, în zorii civilizaţiei umane, când nu ‚beneficiam’, încă, de o religie oficializată sau de un guvern ‚grijuliu’ ?

Este evident, pentru orice persoană interesată de fiziologia şi anatomia umană, că cele cinci simţuri ale noastre sunt imperfecte, putând fi foarte uşor înşelate, de simple trucuri vizuale de pildă, fiindcă creierul, răspunzând actualilor neurotransmiţători, se supune unor tipare comportamentale induse artificial, prin aşa-zisa "educaţie" şi prin normele sociale. Dacă serotonina nu este eficientă, în redarea unei imagini corecte a lumii în care trăim, oare prezenţa DMT în aproape întreg regnul vegetal şi animal, sugerează că dimetiltriptamina ar trebui să fie, de fapt, neurotransmiţătorul principal, responsabil, în acest context, şi de realizarea simbiozei noastre cu restul regnului viu ?

Oare, aşa-numitele însuşiri paranormale, nu definesc, de fapt, starea normală a unui organism uman primordial, ce beneficia de toate cele 360 de simţuri, amintite în The Pyramid Code de fascinantul arheolog dr. Abd'el Hakim Awyan ?”

Vă invit să facem un mic exerciţiu de imaginaţie, efectuând o analiză ceva mai detaliată, dar nu exhaustivă, a unei potenţiale societăţi, integral telepatice şi a caracteristicilor sale definitorii.

1. În primul rând, într-o asemenea societate nu ar mai putea exista ierarhii. Actul conducerii – ca să nu folosesc un termen care-mi provoacă alergie şi care ne-a fost băgat pe gât, insistent, în ultimele decenii, pentru a ascunde maleficul concentrării puterii la vârful piramidei, barbarismul „management” – ar fi colectiv şi instantaneu, excluzând, din start, structurile care ar putea confisca, clandestin, puterea. Ar putea exista, desigur, structuri de conducere, liber consimţite, beneficiind de acceptul întregii societăţi.

2. Într-o asemenea societate nu ar mai putea exista aşa-zisa diviziune socială a muncii, generatoare de profesii, dar şi de clase sociale, mai mult sau mai puţin privilegiate. Toate cunoştinţele ar fi diseminate în conştiinţa colectivă, putând fi accesate instantaneu de către oricine şi, desigur, numai în scopuri benefice. În nici un caz pentru inventarea unei bombe termonucleare, „garantul păcii mondiale”.

3. O asemenea societate ar fi foarte posibil să nu dezvolte un limbaj vorbit sau scris, fiindcă o comunicare telepatică presupune transmiterea directă de imagini, concepte integrale şi chiar senzaţii, imposibil de transpus în limbajul limitativ al cuvintelor. Pentru uzul tehnologiilor inerente, ar putea dezvolta un limbaj scris numai, dar care ar fi, de asemenea, bazat, dacă vreţi, în nici un caz pe cuvinte, ci pe ideograme sau hieroglife, care ar transmite, de asemenea, nu propoziţii sau fraze, ci tot concepte. De altfel, în documentarele corespunzătoare celor două postări dedicate piramidelor egiptene (1, 2), chiar este avansată această idee, în ceea ce priveşte scrierea egipteană desigur.

4. Într-o asemenea societate nu ar putea exista un comerţ bazat pe monedă şi, implicit, ar fi exclusă acumularea abuzivă de bogăţii, aşa-zis materiale, în mâinile unei minorităţi deloc reprezentative. În nici un caz nu ar exista „piaţa liberă”, cu batjocura sfidătoare pe care o ascunde această sintagmă abjectă, care-mi aduce aminte, ori de câte ori o aud pronunţată, emfatic, de vreun potentat actual, de piaţa de sclavi a Istanbul-ului medieval, de la al cărei nume s-a încetăţenit expresia „a fi scos la mezat”.

5. Energiile mentale concentrate pe un unic ţel de moment, de către întreaga societate, nici măcar nu îndrăznesc să încerc să le cuantific, dar sunt convins că ar asigura o armonie perfectă cu întreaga natură, cu fauna şi flora terestră şi ar putea genera chiar şi un scut defensiv sau chiar auto regulator planetar, care s-ar putea extinde la dimensiunile sistemului solar. De exemplu, un asemenea ţel ar putea fi construirea Marii Piramide de la Giza, într-o singură zi, fiindcă a doua zi ar fi zi de plajă.

6. Într-o asemenea societate nu ar putea exista dezbinare, diviziune socială dacă doriţi, fiindcă nu ar fi compusă în nici un caz din indivizi, denumire care sugerează exact noţiunea de separare, atât de dragă capitalismului galopant, ci ar fi compusă din unităţi vii sociale, oameni aflaţi într-o comuniune deplină.

7. Într-o astfel de societate nu ar putea exista boli, fiindcă, cel puţin de la Antoine Bechamp încoace, ar fi trebuit să ştim că boala organismului uman este generată de stres, de dezechilibrele energetice corporale, imposibil de manifestat în contextul unei societăţi pe deplin armonioase.

Şi mă opresc aici, lăsându-vă vouă plăcerea de a continua lista, amintindu-vă doar că universul SF a imaginat adeseori astfel de societăţi, dacă ar fi să mă refer fie şi numai la The Great Link, polimorfii conducători ai Dominionului din Star Trek Deep Space 9.

Dar, lăsând imaginaţia şi science-fiction-ul la o parte, oare a existat o asemenea societate pe Terra, în îndelungata sa istorie zbuciumată ?

Dacă puneţi mâna pe Vechiul Testament - deşi vă recomand mai degrabă să-l manevraţi cu mănuşi de sudură sau măcar cu un cleşte, la cât este de plin de entităţi războinice şi asasine, similare celor din panteonul greco-roman, care au fost asociate abuziv şi tupeist noţiunii de Dumnezeu – veţi constata că purtătorilor de fustiţe monocrom-îndoliate, cu toată suita lor de concilii ecumenice „purificatoare”, tot le-au scăpat câteva fraze, care tocmai asta par să indice, în Facerea cap. 11, ce se referă la clădirea „Turnului Babel” – un obiectiv comun foarte subversiv pentru entităţile amintite – faptă pedepsită exemplar:

„Şi a zis Domnul (?!): Iată sunt toţi de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul.”

Biserica prezintă acest act diavolesc ca pe ceva benefic, fireşte şi sunt perfect convins că nu despre o „amestecare a limbilor” a fost vorba, care nu văd cum s-ar fi putut realiza, tehnic vorbind, ci tocmai despre inhibarea aptitudinilor telepatice ale acelei populaţii terestre ce ameninţa supremaţia lui Yahwe, destul de uşor de realizat, aşa cum ştim astăzi, prin folosirea de substanţe chimice (de exemplu fluor) care să atace glanda pineală sau de câmpuri electromagnetice supresoare, cu microunde să zicem, atât de răspândite azi pe Pământ, datorită „binefacerii” numită telefonie mobilă.

Cât de distrugătoare a fost, de fapt, acea acţiune şi cu ce a echivalat ?

Analizând ipotezele enumerate sintetic mai sus, vă veţi putea da seama, imediat, că a echivalat cu o tentativă clară de genocid, fiindcă o astfel de societate s-a văzut, peste noapte, în imposibilitatea de a mai comunica, om cu om, pierzând subit aproape toate cunoştinţele deţinute vreodată, nemaiputând folosi sau întreţine tehnologiile deja existente, nici vorbă să mai poată crea altele noi, scufundându-se treptat în negura obscurantismului, accentuată, mai mult ca sigur, de conflicte armate disperate, menite să asigure accesul nediscriminat la puţinele resurse rămase disponibile.

Iubitor zeu, într-adevăr !

Desigur că m-am aventurat pe tărâmul imaginaţiei şi nu am mijloacele necesare pentru a proba toate aserţiunile prezentate anterior, dar a fost, desigur, un exerciţiu intelectual destinat persoanelor de bună credinţă, care sunt ca şi mine de părere că uzul intensiv al creierului nu conduce şi la uzura sa prematură şi că societatea actuală reprezintă, din plin, ilustrarea vie a falimentului oricăror concepte sociale care au fost experimentate pe pielea noastră în ultimele milenii, a căror schimbare urgentă este imperativă, dacă nu dorim ca „frumoasa noastră planetă albastră” să nu rămână, în curând, decât un simplu bolovan orbitând în jurul Soarelui, complet despuiat de regnul său viu.

„Istoria umană a devenit mult prea mult subiectul unei dogme, pe care ne-o predau ‚profesioniştii’, din turnurile lor de fildeş, de parcă ar fi, în întregime, adevărată. De fapt, în mare parte, istoria umană nu este apanajul nimănui, chiar dacă nu a fost şi revendicată de toată lumea. Cu cât avansezi mai mult în trecut, cu atât mai mult acea istorie, care se predă în şcoli şi universităţi, începe să semene cu un simplu basm.”

Graham Hancock

The War on Consciousness ... link2

LSD-25: Psihedelicele şi conştiinţa