Revenirea la sursă - Filozofie & Matrix

Trilogia fraţilor Wachowski debuta, în 1999, cu primul film al seriei, The Matrix, care stabilea un standard greu de atins ca şi efecte speciale şi unul neatins, încă, din punct de vedere al originalităţii scenariului, ce integra, într-un tot unitar, referirile la subculturile cyberpunk şi hacker, cu ideile filozofice izvorâte din teoriile lui Rene Descartes, Immanuel Kant, Platon şi cu simboluri întâlnite cam în toate religiile majore ale planetei.

Seria a continuat cu alte două filme lansate în acelaşi an, 2003, Matrix Reloaded şi Matrix Revolutions, mai putin agreate de critică, dar care, în perspectiva fanilor şi chiar a filozofilor, pe care-i veţi urmări în acest documentar apărut un an mai târziu, completează universul descris de primul film al seriei, raspunzând complet întrebărilor, deloc puţine, generate de acesta.

Trilogia descrie un viitor destul de sumbru, în care realitatea percepută de majoritatea omenirii este, de fapt, o complexă simulare interactivă, Matrix, creată de maşinile guvernate de o inteligenţă artificială, cu scopul de menţine oamenii sub control şi a le folosi activitatea electrică corporală, în transa în care se află, ca surse de energie, în absenţa energiei solare de care aceştia au privat maşinile, într-un prim război purtat, se pare, în anul 1999.

Acţiunea filmului gravitează în jurul personajului principal, Thomas A. Anderson, sau Neo, pe numele său de hacker, care reprezintă personificarea Alesului şi  pe care Morpheus îl răpeşte Matrix-ului, ferm convins că el este acel Mesia a cărui apariţie fusese prezisă de un personaj central al mişcării de rezistenţă, Oracolul.

Rolul lui Neo era desigur, de a elibera omenirea din sclavia impusă în numele maşinilor de către Agenţi, programe conştiente, a căror autoritate arogantă, niciodată contestată, reprezenta o ameninţare continuă pentru rebeli, iniţial doar în mediul virtual al Matrix şi mai apoi şi în "deşertul realului".

Ideea filozofică centrală a filmului, constă în exploatarea temerii esenţiale ce reiese din opera geniului renascentist, Rene Descartes: "Dar dacă viaţa actuală este doar un vis?"

O simplă speculaţie filozofică, am putea spune, întâlnită sub o formă puţin diferită şi la Kant şi Baudrillard, dar şi în budism, este transformată, în filme, în realitatea terifiantă a unui vis impus drept realitate, unei omeniri în majoritate inconştientă.

Violenţa din film, deloc nesemnificativă, este compensată de ideea practicării ei într-un mediu de fapt virtual şi nu la modul gratuit, ci în scopul, mai mult decât nobil, de a salva întreaga umanitate, iar coregrafia artelor marţiale, practicate de eroii acţiunii, este la superlativ.

Filmele au avut o priză deosebită la public, dovedită de cultul generat în jurul lor şi de sumele imense încasate în timp, de peste 1,6 miliarde $, şi de asemenea, prin faptul că pun sub semnul întrebării orice autoritate care solicită o supunere necondiţionată, în virtutea unor prerogative impuse prin forţă, context poate mai puţin evident la data lansării primului film, dar mai mult decât clar în anii ce i-au urmat lui septembrie 2001 şi conflictelor aberante declanşate, în lume, de imperiul american.

Documentarul de faţă, opera regizorului Josh Oreck - pare-se niciodată tradus în română - vine poate târziu pentru noi, ţinând cont de data lansării lui, 2004, dar am considerat că este necesar să fie cunoscute toate implicaţiile religioase şi mai ales filozofice ale trilogiei, exemplificate perfect de o pleiadă de filozofi, dintre care îl voi aminti doar pe profesorul Universităţii Princeton, dr. Cornel West, care este şi unul dintre protagoniştii seriei, ca şi consilier al unicului oraş al omenirii, Zion.

Trebuie să-mi fac mea culpa şi să recunosc că am negat rolul filozofiei, în timp, considerând-o ca pe un hobby snob al persoanelor cu prea mult timp liber şi prea puţine calificări reale, pentru a putea avea o ocupaţie lucrativă, şi, ulterior, nu am găsit nici timp, nici motivaţie, pentru a mai reveni asupra filozofiei, cu o viziune matură de această dată.

Îmi place să cred că m-am maturizat între timp, deşi bărbaţilor rar li se întâmplă acest lucru mai devreme de 80 de ani, fiindcă, în ultima vreme, multe cărţi dar şi multe documentare, ca cel extrem de inspirat şi bine realizat al lui Roger Scruton sau ca seria de prelegeri ale prea modestului Nassim Haramein, împreună şi cu filmul de faţă, m-au făcut să mă ruşinez de superficialitatea mea de atunci, şi să realizez că ceea ce au susţinut filozofii peste vremuri, că filozofia este ştiinţa supremă, nu este absolut deloc exagerat, ci dimpotrivă, subapreciat.

Se pare că ei, huliţii filozofi, deţin de milenii cheia eliberării minţii umane din capcana cotidianului inutil şi noi ne învrednicim abia astăzi să le descoperim meritele, într-un moment în care probabil că modificarea frecvenţei de rezonanţă Schumann, ne deschide gândirea spre anumite experienţe, altminteri imposibile. 

Asta ca să-mi ofer şi o scuză, motivată ştiinţific, pentru opacitatea care m-a oprit până acum să le accept şi să le preţuiesc reflecţiile filozofice la adevărata lor valoare.

 Am ezitat prea multă vreme să descopăr, în gândire, metoda de a evada din închisoarea fizică şi mentală căreia îi aparţinem cine ştie de când şi pe care fraţii Wachowski au scos-o atât de elegant şi incisiv din anonimat, smulgându-ne privirile blocate obsesiv asupra umbrelor aruncate de foc, pe pereţii peşterii lui Platon şi impunându-ne să privim o altă realitate, dincolo de zidurile cuştii niciodată percepută concret.

Am ţinut să fac această penitenţă încă de cand am scris articolul asociat importanţei frumuseţii în artă şi implicit, în tot ce ţine de natura umană, dar poate am uitat sau nu am avut curajul de a o recunoaşte, atunci.

O fac acum, recunoscând fără rezerve că acel "cogito" al lui Descartes, este cu siguranţă cu mult mai important decât "ergo sum", fiindcă de milenii ne străduim doar "să fim" şi prea puţin "să reflectăm" la adevărata natură umană, la scânteia divină care ne animă, la comuniunea deplină cu o conştiinţă unică, supremă, căreia ateii îi conferă denumirea de Univers, cu toate sinonimele lui, dar pe care noi ştim să o numim simplu, pe nume: Dumnezeu.

Return to the Source - Philosophy & Matrix

Subtitrare