16 oct. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a V-a


„N-ar trebui să folosim deloc cuvântul individ şi nici cuvintele al meu sau al vostru, fiindcă, în esenţă, nu au nici un sens. Eu sunt rezultatul acţiunii tatălui meu şi a mamei mele şi rezultatul influenţei mediului din ţara mea şi din societate. Dacă mă poziţionez, eu însumi, în opoziţie, nu ajungem la nici o înţelegere; combinaţia contrariilor nu produce înţelegere. Dar, dacă devin conştient şi observ căile de acţiune ale dualităţii, atunci încep să simt noua mea eliberare de povara contrariilor. Lumea este dezbinată în contrarii, albul şi negrul, binele şi răul, al meu şi al tău ş.a.m.d. În cadrul dualităţii nu există înţelegere, fiecare antiteză conţinând propriul său contrariu. Dificil pentru noi este să reflectăm la aceste probleme ca la ceva nou, să examinăm lumea şi pe noi înşine dintr-un punct de vedere total diferit, observând în linişte, fără a ne identifica sau a compara. Ideile pe care le generezi sunt rezultatul gândirii altora, în combinaţie cu prezentul. Adevărata unicitate constă în a descoperi care este adevărul şi în a te confunda cu acea descoperire. Această unicitate, bucurie şi eliberare, care survine în urma acestei acţiuni, nu poate fi descoperită în mândria posedării, a numelui, a atributelor şi a tendinţelor fizice. Adevărata libertate provine din autocunoaştere, care conduce la o gândire corectă; prin autocunoaştere se ajunge la descoperirea adevărului, care, numai el însuşi, pune capăt ignoranţei şi suferinţei noastre. Prin autocunoaştere şi conştientizare survine pacea şi în acea seninătate constă nemurirea.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Ojai 1944,Talk 1

Krishnamurti: Oare libertatea depinde de timp ?
A cincea dezbatere publică, Madras, India (1979)

28 sept. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a IV-a


„Cum se poate produce starea de atenţie ? Nu poate fi cultivată prin persuasiune, comparaţie, recompensă sau pedeapsă, toate acestea fiind forme coercitive. Eliminarea fricii înseamnă iniţierea atenţiei. Teama trebuie să existe atât timp cât există impulsul de a fi sau de a deveni, ceea ce înseamnă urmărirea succesului, cu toate frustrările şi contradicţiile sale sinuoase. Poţi învăţa cum să te concentrezi, dar atenţia nu poate fi învăţată, aşa cum nu este posibil să înveţi cum să te eliberezi de teamă, şi tocmai înţelegerea acestor cauze este cea care provoacă eliminarea fricii. Deci atenţia răsare, spontan, atunci când în preajma elevului există o atmosferă de bunăstare, când are sentimentul că este în siguranţă, că este relaxat, şi atunci când este conştient de acţiunea dezinteresată care însoţeşte iubirea. Iubirea nu face comparaţii şi, ca atare, invidia şi supliciul ‚devenirii’ încetează.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
J. Krishnamurti, The Book of Life

Krishnamurti: O acţiune care nu este rezultatul gândirii
A patra dezbatere publică, Madras, India (1979)

16 sept. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a III-a


„Noi încercăm, politic, legal şi social, să producem ordine în lumea exterioară în care trăim, iar lăuntric suntem confuzi, nesiguri, neliniştiţi şi în conflict. Fără o ordine lăuntrică, viaţa umană va fi întotdeauna în pericol. Ce anume înţelegem prin ordine ? Universul, în accepţiunea sa supremă, nu a cunoscut dezordinea. Natura, deşi este înspăimântătoare pentru om, este întotdeauna în ordine. Devine dezordonată numai atunci când fiinţele umane intervin asupra ei şi numai omul pare să se afle, încă din vremuri imemoriale, într-o luptă constantă şi în conflict. Universul are propria sa curgere a timpului. Numai atunci când omul îşi va pune în ordine propria viaţă va sesiza ordinea eternă. De ce oare omul a acceptat şi a tolerat dezordinea ? De ce oare tot ceea ce atinge el decade, devine corupt şi confuz ? De ce oare omul s-a depărtat de ordinea naturii, a norilor, a vânturilor, a animalelor şi a râurilor ? Trebuie să aflăm ce este dezordinea şi ce este ordinea. Dezordine înseamnă, în esenţă, conflict, auto contrazicere şi dezbinarea dintre devenire şi existenţă.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to the Schools, vol. II, pg. 11-12

Krishnamurti: Organizaţiile n-au salvat omul
A treia dezbatere publică, Madras, India (1979)

28 aug. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a II-a


„Psihologic, lăuntric, oare suntem conştienţi de răspunsurile noastre ? Oare suntem conştienţi că nu spunem adevărul, că ne complacem în a vorbi cu dublu înţeles, când una spunem şi alta facem, când îi cităm pe alţii ? Urmăriţi acest întreg fenomen, de a fi ceva la mâna a doua, care înseamnă să fii tradiţionalist, care înseamnă să te conformezi – să te conformezi unui exemplu. Acel domn a spus, ieri: ‚Există un exemplu perfect.’ Şi de ce avem nevoie de un exemplu ? Oare asta nu înseamnă conformism, oare asta nu înseamnă mimetism, teamă şi respectarea autorităţii ? Toate acelea înseamnă tradiţie. Am avut la dispoziţie mii de exemple, nu-i aşa ? Şi asta vrem să fim. Şi asta înseamnă acceptarea, tacită, în esenţă, a autorităţii. Tradiţia implică autoritate, conformism, mimetism, exclusivism.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen 4th Public Dialogue, 3rd August 1974

Krishnamurti: Oare poţi înţelege ce este o viaţă religioasă ?
A doua dezbatere publică, Madras, India (1979)

20 aug. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea I


„Una dintre cele mai curioase trăsături ale psihicului nostru este că toţi dorim să fim îndrumaţi, fiindcă suntem rezultatul unei propagande ce durează de zece mii de ani. Dorim ca gândirea noastră să fie confirmată şi coroborată cu a altuia, pe când a pune o întrebare înseamnă să ţi-o pui ţie însuţi, mai întâi. Ceea ce afirm eu are foarte mică valoare. Veţi uita asta din clipa în care veţi închide această carte, sau vă veţi aminti şi veţi repeta anumite fraze, sau veţi compara ceea ce aţi citit aici cu alte cărţi – dar nu vă veţi confrunta cu propria voastră viaţă. Şi asta este tot ce contează – viaţa ta, tu însuţi, meschinăria ta, superficialitatea ta, brutalitatea ta, violenţa ta, lăcomia ta, ambiţia ta, agonia ta zilnică şi suferinţa ta nesfârşită – asta e ceea ce trebuie să înţelegi şi nimeni altcineva, de pe Pământ sau din Rai, nu te va mântui de asta, ci numai tu însuţi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, 121

Krishnamurti: Prima dezbatere publică
Madras, India (1979)