25 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a V-a


„Cineva se află mereu într-o căutare nesfârşită, trecând de la o carte la alta, de la o filozofie la alta, de la un dascăl la altul. Şi ceea ce căutăm, cu adevărat, nu este claritatea, nu este înţelegerea actualei noastre mentalităţi, ci, mai degrabă, căutăm căi şi mijloace de a fugi de noi înşine. Religiile din întreaga lume, în formele lor diferite, au oferit această evadare şi suntem satisfăcuţi căutând să descoperim un refugiu convenabil, plăcut, satisfăcător. Atunci când cineva observă toate aceste lucruri – creşterea demografică, cruzimea deplină a fiinţelor umane, completa ignorare a sentimentelor celorlalţi, a vieţilor celorlalţi, totala ignorare a structurii sociale – cineva se întreabă dacă se mai poate ajunge la ordine, plecând de la acest haos. Nu o ordine politică – politica nu poate produce niciodată ordine; nici o structură economică şi nici o ideologie diferită nu pot produce ordine. Dar chiar avem nevoie de ordine, fiindcă există o mare dezordine, atât exterioară cât şi lăuntrică, de care cineva este conştient doar la modul vag, speculativ, ocazional. Cineva simte că aceste probleme sunt de-a dreptul imense. Populaţia este într-o creştere atât de rapidă, încât cineva îşi pune întrebarea: ‚Ce pot face eu, ca fiinţă umană, trăind în această sărăcie haotică, violenţă şi prostie ? Ce pot face eu ?’. Desigur, trebuie să vă fi pus, voi înşivă, această întrebare, dacă sunteţi cât de cât serioşi. Şi, dacă cineva şi-a pus această întrebare serioasă, ‚Ce pot face eu, de unul singur ?’, răspunsul invariabil este: ‚Mă tem că pot face foarte puţine pentru a modifica structura socială, pentru a face ordine, nu numai în sinea mea, ci şi în jurul meu.’ Şi, atunci, te opreşti. Dar problema necesită un răspuns mult mai profund.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Bombay, 1st Public Talk, 19th February 1967

J. Krishnamurti despre ordine !

7 comentarii:

  1. Hi! Ce bine pica episodul cel nou..:)
    Merci mult ! traducerea apare insa de doua ori,.
    anca

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici este un loc minunat unde eu fug zilnic de mine insami.Ce minunat ai gasit sa ajuti unii oameni!
    Toate aprecierile mele!
    maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru "unii" oameni am si facut acest blog :).Cei care simt ca si tine. Multumesc pentru aprecieri Maria !

      Ștergere
  3. Ca un bici peste ochi , aceste conversatii ! nu e ironic sa constati ca astfel de discutii se purtau cu aproape o viata de om in urma si cu toate astea, omenirea si-a vazut de treaba , optand sa joace la minus infinit, in progresie geometrica ?!
    dintr- un optimism pe care mi-l cultiv, imi place sa cred ca asta o fi si ideea...sa aleaga calea mai scurta - insa mai dura – de a renaste din propria cenusa !
    Cu incomensurabila gratitudine si tot atat respect pentru tot ceea ce ne oferiti,
    I.Alexandrescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ne-au fost accesibile, o vreme, astfel de informatii. Dar acum, cand sunt, nu mai avem nici o scuza pentru indolenta noastra, care continua sa se manifeste, la marea majoritatea a populatiei. Cu toate acestea si eu raman optimist. Multumesc pentru aprecieri !

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !