Krishnamurti: Provocarea schimbării

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„În mod evident, actuala criză, din întreaga lume, are un caracter excepţional, fără precedent. Au existat crize de diverse genuri, în diferite perioade ale istoriei – sociale, naţionale, politice. Crizele vin şi pleacă: recesiuni economice, depresiuni, apar, sunt modificate şi continuă sub diverse forme. Ştim asta, suntem familiarizaţi cu acel proces. Cu siguranţă, actuala criză este diferită, nu-i aşa ? Este diferită fiindcă avem de-a face nu cu bani sau cu lucruri tangibile, ci cu idei. Criza este excepţională fiindcă se manifestă în domeniul ideilor. Ne contrazicem pe bază de idei şi justificăm crima; oriunde în lume justificăm crima ca mijloc de-a atinge un scop drept, ceea ce, în sine, este un fapt fără precedent. Înainte, răul era recunoscut drept rău, crima era recunoscută drept crimă, dar acum crima este un mijloc pentru a atinge un rezultat nobil. Crima, fie că distruge un om sau un grup de oameni, este justificată, deoarece criminalul, sau grupul reprezentat de acel criminal, o justifică ca pe un mijloc de a atinge un rezultat benefic pentru om. Adică, ne sacrificăm prezentul de dragul viitorului şi nu mai contează ce mijloace utilizăm, atât timp cât scopul nostru, declarat, este de a produce un rezultat care, spunem noi, va fi benefic pentru om. Prin urmare, implicaţia este că un mijloc malefic va produce un rezultat drept şi justifici mijlocul malefic printr-o idee. Avem la dispoziţie o magnifică structură de idei pentru a justifica răul şi, cu siguranţă, că acest fapt este fără precedent. Răul este rău; el nu poate produce nimic bun. Războiul nu este un mijloc de-a obţine pacea.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

The Book of Life

„The Challenge of Change” este  filmul  autobiografic al  lui  Jiddu  Krishnamurti   – realizat de acelaşi cuplu, Evelyn Blau şi Michael Mendizza – pe care am dorit să-l traduc eu însumi, deşi mai există versiuni de limbă română, fiindcă am vrut să închei astfel, cu regret ce-i drept, ciclul de filme dedicate maestrului, care a acoperit o perioadă de aproape doi ani din viaţa mea şi a acestui site.

Traducerea titlului a fost ea însăşi o provocare, în sine, fiindcă este, de fapt, un joc de cuvinte aproape insesizabil: iniţierea unei schimbări profunde în viaţa noastră, dar numai prin contestarea tuturor tiparelor induse de o educaţie dogmatică, tradiţională.

Mă văd obligat, de asemenea, să fac şi unele referiri la dezbaterile de la Madras, ultima serie tradusă înaintea acestui film.

Trebuie să recunosc că a fost un mic şoc pentru mine să constat că atitudinea auditoriului indian este cu totul alta decât de obicei: cei care pun întrebări sunt mult mai activi şi mai insistenţi, nefiind intimidaţi de postura lui Krishnamurti, dar, din nefericire, disputa degenerează, uneori, datorită deselor întreruperi, provocate de lipsa celei mai elementare politeţi.

Se pare că există mulţi tradiţionalişti în public, fireşte, nu numai simpli spectatori, care manifestă foarte multă ostilitate, şi că filozofia lui Krishnamurti nu l-a făcut prea popular în propria ţară, în care trebuie să-şi fi adus o contribuţie considerabilă la demolarea mitului infailibilităţii unor guru de carnaval, ca Osho, de exemplu, proprietarul celei mai mari „herghelii” de Rolls Royce-uri din lume, la vremea lui.

În episodul al treilea, Krishnamurti susţine ceea ce am reamintit mereu pe acest site: este indicată numai cunoaşterea prin acţiune directă, nu în baza trecutului, ci în baza intuiţiei de moment, fiindcă numai astfel noul, tehnologia, tehnica, pot precede ştiinţa, cunoaşterea înregistrată, mai mult sau mai puţin fidel, mai mult sau mai puţin închistată şi denaturată de interesele elitelor.

Aşa cum ştiţi, se afirmă „cărţile se fac din cărţi”, şi nu mă refer aici la plagiatul practicat de unele nulităţi căţărate în funcţii guvernamentale supreme, ci la faptul că noul nu poate apărea încadrându-te obsedant în paradigma curentă, fiindcă, desigur, numai o minte neîmpovărată de trecut poate crea un alt viitor.

De fapt, manipularea este mult mai agresivă şi insidioasă, fiindcă întreaga dogmă „ştiinţifică” actuală se bazează, aşa cum poate că vă mai amintiţi din şcoală, pe studierea realităţii prin abordarea de modele simplificate, iniţial, cu promisiunea extrapolării lor într-un viitor incert, care nu se mai concretizează niciodată, mit pe care maestrul îl demolează cu o singură propoziţie:

„Să ajungi de la un caz particular la întreg este ceva fals.”

De mii de ani am creditat vechiul, cu toate formele sale, indiferent cum ne-a plăcut să le denumim: religie, tradiţie, cultură.

Şi unde ne-au condus ?

La un dezastru iminent şi, mai ales, imanent.

Nici nu se putea altfel, fiindcă am oferit credibilitate numai unor iluzii, unor minciuni, unei istorii falsificate murdar, după cerinţa şi după bunul plac al aceluiaşi veşnic învingător, care ne este şi astăzi stăpân, după mii de ani de exploatare umană.

Am mers numai în cerc, acceptând cu o uşurinţă condamnabilă orice modificare de faţadă, oribil de superficială, a oricărui regim politic care a asuprit planeta în întreaga existenţă a speciei umane.

Am trecut de un „ism” la altul – de la sclavagism, la feudalism, de la feudalism la capitalism şi socialism şi înapoi la acelaşi abject capitalism – fără să realizăm, nici măcar o clipă, că am rămas aceiaşi sclavi care eram în urmă cu mii de ani.

Cum, oare, putem fi atât de orbi, când denumirile, în sine, reflectă falsitatea doctrinei declarate ?

Cum ar putea exista „democraţie” – conducere populară – în „capitalism”, când este clar că în această orânduire nu pot dicta decât interesele deţinătorilor de capital, deci oligarhii, plutocraţii, şi în nici un caz poporul ignorat şi umilit ?

Muncim şi astăzi, fără încetare, o viaţă întreagă, pentru un venit de nimic, pentru o viaţă de nimic, cu o sănătate ruinată, într-un final, în beneficiul aceleiaşi aristocraţii nemernice a planetei, a cărei putere reală, transmisă peste secole de robie umană, este mascată de marionetele politice, sacrificabile, împinse la vedere, care ne oferă iluzia efemeră a unei „feţe umane” a sclaviei, iluzia unui regim aşa-zis participativ, „democratic”– câtă batjocură sfidătoare ascunde acest cuvânt găunos – în care „votul” nostru penibil sperăm, inutil, să încline balanţa puterii.

Şi astăzi, la fel ca în sclavagismul antic, ne sunt răpite cu aceeaşi aroganţă toate drepturile, la bunul plac al elitelor conducătoare: suntem sărăciţi, peste noapte, prin crize economice fabricate la comandă, suntem jefuiţi, la sânge, prin biruri aberante, travestite în „impozite şi taxe”, familia ne este dezmembrată, fiindcă trebuie să muncim întreaga viaţă numai pentru a putea supravieţui, fiindcă ne sunt furaţi copii de mici, pentru a urma ciclul „educaţiei obligatorii”, de fapt o îndoctrinare continuă exercitată fireşte în perioada în care creierul uman este cel mai vulnerabil la sugestii şi acceptarea autorităţii adulţilor.

Nu am tradus întâmplător acel film, „The trouble with experts”, ci tocmai pentru a sublinia lipsa noastră de tărie morală şi responsabilitate, fiindcă am acceptat din vremuri imemoriale autoritatea de mucava a unor sociopaţi, în esenţă, liderii noştri politici şi religioşi, „experţii” mondiali în „management”, laic sau spiritual, autoritate a cărei legitimitate nu a fost niciodată certificată convingător, aşa cum o solicita atât de pertinent Noam Chomsky, nici prin competenţă evidentă şi nici prin diplome de seminar semnate de Dumnezeu, însuşi.

În concluzie, întreaga noastră existenţă, care constă aşa cum spunea maestrul Krishnamurti din relaţii interumane, din observarea, cercetarea şi aprofundarea, prin meditaţie, a misterelor vieţii, trebuie să se desfăşoare, fără excepţie, în libertate deplină, fiindcă, dacă aparţii unei organizaţii sau religii sau structuri sociale oarecare, iar intuiţiile tale afectează paradigma curentă, atunci vei fi restricţionat de acea apartenenţă, activitatea ta va fi în mod obligatoriu obstrucţionată de cei care te finanţează sau care te conduc, şi chiar tu, însuţi, poţi fi desfiinţat, moral, social, psihologic şi chiar fizic, în ultimă instanţă, dacă persişti în eroarea de a contesta starea de fapt, iluzia paralitică a ştiinţei curente, care a renunţat de multă vreme să mai caute esenţialul în viaţă.

„Reformatorii – politici, sociali şi religioşi – nu vor produce decât tot mai multă suferinţă omenirii, dacă omul nu-şi va înţelege propria structură mentală. Prin înţelegerea integrală a proceselor cognitive se produce o revoluţie radicală, lăuntrică, şi din acea revoluţie izvorăşte acţiunea cooperării reale, care nu este o cooperare conformă unui anumit tipar, unei autorităţi, opiniei cuiva care ‚ştie’. Atunci când ştii cum să cooperezi, fiindcă există această revoluţie lăuntrică, atunci ştii, de asemenea, cum să nu cooperezi, lucru care este foarte important, poate chiar mai important, de fapt. Noi cooperăm, acum, cu orice persoană care ne oferă o reformă, o schimbare, lucruri care nu fac decât să perpetueze conflictele şi sărăcia, dar, dacă am putea şti ce înseamnă să posezi un spirit al cooperării, care capătă fiinţă prin înţelegerea integrală a proceselor cognitive şi în care există eliberarea de ego, atunci ar exista posibilitatea creării unei noi civilizaţii, a unei lumi complet diferite, în care să nu mai existe nici lăcomie, nici invidie şi nici comparaţie. Aceasta nu este o utopie teoretică, ci adevărata mentalitate a unei minţi care cercetează constant şi care caută să descopere numai ceea ce este adevărat şi binecuvântat.”

J. Krishnamurti,

The Book of Life

The Challenge of Change ... link2 ... link3