Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980) - Partea a XII-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„Meditaţia implică o minte de calitate, care poate fi pe deplin atentă,  ca atare, o minte care poate fi complet liniştită. Mintea întotdeauna flecăreşte, întotdeauna vorbeşte, fie cu ea însăşi, în sinea sa, fie cu altcineva, întotdeauna fiind în mişcare. Cum ar putea o minte care flecăreşte etern să perceapă ceva anume ? Numai o minte care este pe deplin atentă deţine întreaga energie pentru a observa, fiindcă ai nevoie de o energie imensă pentru a observa. Călugării şi alţii spun că nu ţi se permite să-ţi risipeşti energia; ca atare, nu ai voie sa faci sex, dacă vrei să fii un sfânt. Şi, atunci când devii celibatar şi depui jurământul de celibat, e un dezastru în sinea ta, fiindcă negi întregul sistem biologic şi există o risipă de energie. Nu faci decât să lupţi, să lupţi, să lupţi. Sau treci în cealaltă extremă, te răsfeţi, ceea ce este o altă formă de a risipi energia. Pe de altă parte, dacă eşti atent, aceasta este forma supremă de acumulare a energiei. Asta înseamnă intensitate, pasiune şi nu poţi fi pasional dacă risipeşti energie. Fără nici un efort mintea poate fi pe deplin tăcută şi, ca atare, plină de energie, fără nici o denaturare.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Talks and Dialogues in Sydney, 1970

Cu această ultimă postare am ajuns şi la finalul discursurilor publice ale lui Krishnamurti susţinute în vara anului 1980, la Saanen, în Elveţia, penultima dintre seriile dedicate maestrului, traduse pe acest site, fiindcă intenţionez să mai traduc o singură serie, formată din numai 8 episoade, conţinând discursurile publice de la Madras, din 1978-1979 şi voi încheia acest periplu spiritual, aşa cum se cuvine, cu filmul său autobiografic.

Şi cam aici mi se epuizează talentele de „Casandră”, fiindcă nu mi-am planificat nimic în plus, pe viitor.

Am desigur în vedere suficient de multe filme documentare, dintre care nu va fi uşor să aleg, dar încă am încredere în inspiraţia mea de moment şi poate că voi reuşi să vă reţin atenţia, puţinilor fideli ai acestui blog, cu alte subiecte de actualitate, chiar dacă voi abandona, o vreme, latura aşa-zis spirituală.

În privinţa seriei curente nu am prea multe observaţii de făcut.

Am vorbit pe larg, în trecut, despre mesajele transmise de maestru, în măsura în care am reuşit eu însumi să le înţeleg şi am tradus suficiente texte pe teme similare.

Persoana care a avut destulă răbdare să urmărească toate aceste filme ar trebui să fie suficient de familiarizată cu filozofia lui Krishnamurti pentru a nu mai avea nevoie de alte explicaţii, mai mult sau mai puţin inspirate.

Din nefericire, tiparele condiţionării actuale, destinate pervertirii psihicului uman, iniţiate prin educaţia dogmatică specifică „învăţământului obligatoriu” şi consolidate continuu prin mass media, sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa maselor şi nu ştiu cât de mult din mesajele acestor filme vor putea penetra dincolo de rutina unei gândiri deja instituţionalizate.

Pe de altă parte, însă, nu-mi fac prea mari griji în această privinţă, fiindcă, aşa cum am mai spus, aceste filme nu sunt destinate năucilor, ai căror neuroni nu pot prelucra ceva mai presus de manele şi telenovele, ci acelor persoane care doresc, cu ardoare, confirmarea anumitor intuiţii de natură spirituală şi care sunt desigur capabile să abandoneze stereotipurile conformismului social curent, în favoarea unei noi şi corecte paradigme.

Eu personal am fost şi voi rămâne un sceptic, în acest sens, şi mai ales un cinic – dar nu în accepţiunea lui Diogene, fiindcă nu doresc să trăiesc ca un câine, sechestrat într-un butoi şi nici nu caut oameni cinstiţi cu felinarul în mână în plină zi, lăsându-le libertatea de a descoperi ei înşişi adevărul – ci  în  sensul  socratic  al  acestui  cuvânt – denaturat şi el prin uz impropriu, ajungând să semnifice aproape contrariul – fiindcă sfidez sau desfid, dacă vreţi, orice normă şi convenţie socială, impuse fără excepţie împotriva naturii umane.

„Fiind prins în capcana devenirii, a acumulărilor, şi dându-ţi seama de efortul şi durerea implicată, dorinţa de a evada din ea dă naştere conflictului dualităţii. Câştigul material generează mereu teamă, iar teama dă naştere conflictului contrariilor – depăşirea stării actuale şi transformarea ei în ceea ce se doreşte. Oare contrariul nu conţine germenii propriului său opus ? Oare virtutea este opusul viciului ? Dacă este, atunci încetează să mai fie virtute. Dacă virtutea este opusul viciului, atunci virtutea este rezultatul viciului. Frumuseţea nu este negarea urâtului. Virtutea nu are un opus. Lăcomia nu poate deveni niciodată non-lăcomie, în aceeaşi măsură în care ignoranţa nu poate deveni iluminare. Dacă iluminarea este opusul ignoranţei, atunci nu mai este iluminare. Lăcomia tot lăcomie rămâne, atunci când încearcă să devină non-lăcomie, fiindcă devenirea însăşi înseamnă lăcomie. Conflictul contrariilor nu este un conflict al unor noţiuni diferite, ci al schimbării şi nesupunerii faţă de dorinţe. Conflictul există numai atunci când realitatea nu este înţeleasă. Dacă putem înţelege ceea ce există, atunci nu există vreun conflict al contrariilor. Realitatea poate fi înţeleasă numai printr-o conştientizare neselectivă, în care nu există nici condamnare, nici justificare, nici identificare.”

J. Krishnamurti (1895-1986),

Eighth Talk in Madras, 1947

Krishnamurti: Oare există ceva sacru în viaţă ?

Saanen, Elveţia (1980)

12th Public Talk at Saanen (1980) ... link2 ... link3