7 ian. 2011

Vocea - Conexiunea cuantică universală

"Toată materia îşi are originile şi continuă să existe doar în virtutea unei forţe. Suntem nevoiţi să presupunem că, în spatele acestei forţe, există o Minte, conştientă şi inteligentă. Această Minte este matricea întregii materii."

Max Planck
Părintele fizicii cuantice
(1858 - 1947)




David Sereda se aventurează, din nou, pe tărâmurile fascinante ale fizicii spirituale şi ale ştiinţei conştiinţei, în căutarea căii către suprema Iluminare, în acest documentar fascinant, care încearcă, în ceva mai mult de trei ore, să ne deschidă ochii asupra adevăratei realităţi a Universului şi voi scrie mereu cu majusculă şi acest cuvânt, fiindcă Universul nu poate fi decât una dintre multiplele manifestări vizibile ale sublimului Dumnezeu şi poate, cea mai apropiată - prin diversitatea, complexitatea şi haosul său, doar aparent, cu siguranţă - de esenţa divină.

David Sereda
Se reiterează multe dintre întrebările cu adevărat importante pentru noi, cei ce ne considerăm a fi "trestii gânditoare", în scurtul răgaz pe care ni-l oferim între două războaie:

Care este adevăratul potenţial al fiinţei umane ?

Ce înseamnă pentru om experienţa înălţării, a adevăratei Iluminări divine ?

De ce sunt oamenii dispuşi să renunţe, la aproape tot ce au, pentru a descoperi răspunsul întrebării anterioare ?

Cum a realizat Buddha că, de fapt, nu renunţase la nimic, într-un final şi totuşi a atins Nirvana mergând pe aşa-zisa "Cale de Mijloc" ?

Vă veţi îmbarca, vizionând acest documentar, într-o călătorie halucinantă, de la aura atomilor, la ADN, de la plante şi oameni, la aura planetelor, învăţând tainele meditaţiei budiste şi explorând sferele înalte, stelele şi cosmosul şi dincolo de cosmos, câmpul Conştiinţei Universale Divine.

Veţi descoperi, rând pe rând, cum poate ştiinţa, această fiică ingrată a cunoaşterii, să testeze totuşi metodele prin care conştiinţa umană poate accesa sferele înalte şi câmpul Conştiinţei Divine şi care este calea de a transcende tuturor suferinţelor, călcând pe urmele marilor maeştri ai Iluminării, din trecut şi de azi, extinzându-ne aparent limitata aură umană, până la fuziunea cu divinitatea, pentru a putea, într-un final, ajuta întreaga omenire să facă următorul salt evolutiv - prefigurat de multe minţi cu adevărat vii ale acestei epoci - într-un viitor din ce în ce mai apropiat de ceea ce percepem ca fiind prezentul.

Când Dalai Lama a fost întrebat dacă el însuşi a atins Iluminarea, a răspuns corect, "nu", fiindcă adevărata Iluminare este - folosind vorbele pozitiv exaltate ale lui David Sereda - ca o supernovă de iubire, extaz, pace, putere, frumuseţe, înţelepciune, cunoaştere şi graţie divină, care explodează din interior, provocând contopirea "insignifiantei" aure umane cu cele nouă câmpuri cosmice potenţiale ale conştiinţei, ce transcend Pământului, sistemului solar şi chiar întregului cosmos.

Despre Dalai Lama se spune că este încarnarea uneia dintre fiinţele angelice, Bodhisattva în mitologia hindusă, fiinţe care şi-au refuzat intenţionat accesul în cel de-al şaptelea nivel al Raiului, Jnana sau Samadhi, pentru a putea continua să sprijine toate fiinţele conştient din Univers, fiindcă această trecere este ireversibilă.

De la Enoch, Krishna şi Radha, Rama şi Sita, Buddha şi Yasodhara, Padma Sambhava şi Yeshe Tsogyal, Iisus şi Maria, Dante Alighieri şi Beatrice, Mahomed, prea puţini au mai reuşit să traverseze cel de-al şaptelea văl.

În concluzie, documentarul reprezintă o laborioasă muncă de restaurare a naturii reale, pur spirituale, a fiinţei umane şi, paradoxal, se foloseşte de mituri pentru a demitiza una dintre cele mai mari mistificări din istoria umană, regizată de Putere - indiferent de forma înşelătoare sub care ni s-a prezentat, în timp, laică sau ecleziastică - impunând peste secole aberaţia necesităţii unui intermediar, Biserica, între noi şi Dumnezeu.

Prevalându-se iniţial de teoria atomistă, enunţată de Leucip şi continuată de discipolul său, Democrit şi de alţii, s-au folosit mai apoi, în perioada Renaşterii, de noua invenţie a lui Gutenberg, tiparul, promovând o nouă "ştiinţă", materialistă - o enigmă a istoriei, lipsită de orice valoare de întrebuinţare, cum magistral sublinia genialul Ioan Petru Culianu - care despuia fiinţa umană de spirit, făcându-ne să uităm timp de câteva secole de filozofia lui Parmenide şi de existenţa astrologiei şi alchimiei, care se centrau pe fiinţa umană şi nu pe o himeră, particula fundamentală a materiei.

Materialismul, impus cu îndărătnicie, a avut drept efect separarea umanităţii de spirit şi, simultan, de latura feminină a naturii umane, promovându-se tot mai agresiv ideea supremaţiei masculine şi conducând, în vreme, aşa cum putem constata astăzi, la o escaladare a violenţei, sub orice formă şi la o însingurare tot mai accentuată a oamenilor, convinşi prin fraudă şi ameninţare că nu reprezintă decât efemeride, neglijabile la scara istoriei, ce şi-au acceptat soarta aparent implacabilă, în Matricea dualităţii, bine-rău, ce i-a transformat în sclavi.

În acest context, declaraţia sfidătoare a unui nemernic ca Bill Gates, ascuns în spatele averii strânse printr-un monopol infam, că omenirea se cade a mai fi redusă numeric, cu intenţie, pentru a nu se mai împiedica ele, elitele, de atâtea miliarde de anonimi care le zădărnicesc planurile, nu mai este deloc surprinzătoare, aşa cum nu ar trebui să ne mire nici lipsa de reacţie a aşa-ziselor "autorităţi", fiindcă declaraţia ipochimenului anterior menţionat reprezintă, în mod clar, o instigare la crima supremă, genocidul, faptă ce este condamnată sever - şi doar teoretic în cazul de faţă - de orice legislaţie mondială.

"Argumentele" favorabile materialismului sunt pure sofisme, bazându-se pe neştiinţa sau inerţia oamenilor, ambele obţinute cu mare trudă de către artizanii puterii, prin contribuţia unor masoni malefici (de parcă ar exista alţii) ca Newton sau Darwin şi dintr-o disciplină ce integra sublim, divinul, cu aparenţa materială a lumii, alchimia - în care subzistă fragmente ale unei ştiinţe de mult dispărute, greu de înţeles şi integrat, lipsind contextul - cămătarii istoriei nu au reţinut decât ideea unei pietre filozofale, bună la preschimbat plumbul în aur, idealul lor de frumos şi util, în viaţă.

Gaia
Efectele dezastruoase ale polarizării societăţii umane şi a lumii, ne sunt din păcate extrem de familiare: dezbinare, rasism, războaie fratricide, foamete şi mai grav decât toată această listă, pe departe epuizată, este încercarea de a ne distruge propria mamă, Gaia, planeta care ne menţine în viaţă.


Tot din polarizare s-au născut copii ai groazei, precum medicina alopată şi implicit complicea şi sponsorul ei în lungul şir al crimelor chimice, industria farmaceutică, care au continuat să susţină ideea tratării fiinţei umane nu prin spirit, ci divizat, pe fiecare organ în parte, neglijându-se cu intenţie şi rea voinţă funcţionarea integrată a mecanismelor biologice şi spirituale şi ideea, mai mult decât evidentă, că organismul uman reprezintă mult mai mult decât simpla însumare a organelor componente.

Prin fizica cuantică cercul se închide şi ne întoarcem la alchimistul a cărui implicare sufletească, într-o repetiţie incalculabilă a experimentului, simplu în sine, conducea simultan, la o transfigurare a materialului experienţei şi a experimentatorului însuşi şi la accederea în sfere existenţiale, de care începem, încet dar sigur, să ne aducem aminte.

Tot mai des se fac auzite conceptele de "integrare cuantică" sau "conexiune cuantică" (quantum entanglement), sau, pe scurt, holism, singurele care pot să explice: emisia de biofotoni de către organismele vii şi ADN-ul uman, trasmiterea instantanee la orice distanţă a informaţiei, între particulele subatomice, comportamentul aparent aberant al fotonilor, care par a fi inteligenţi, explorând mediul aproape la bunul plac şi nu liniar, cum afirmă "savanţii", quarcurile fantomatice ce se pot dematerializa după tipare pare-se aleatorii, dispărând în cine ştie ce Universuri paralele, pentru a se reintegra în atomi, la momente doar de ei hotărâte ş.a.m.d.


Fizica cuantică şi conceptele holistice, prin munca unor colective ştiinţifice admirabile, reprezentate impecabil de unii dintre protagoniştii acestui documentar superb şi de toţi ereticii actuali ai ştiinţei, în frunte cu un Nassim Haramein, ne dau răspunsul concret la două dintre neliniştile fundamentale ale umanităţii: nu suntem singuri în Univers şi nu suntem muritori.


"Ordinea Conştiinţei Cosmice şi cea a materiei nu este ireductibilă, ci se integrează într-un spectru de ordine generală, care se întinde de la ordinea mecanică până la cea spirituală. Dacă materia şi Conştiinţa Cosmică au ca origine un spectru comun, devine clar că dualitatea lor este o iluzie, datorată faptului că nu se iau în consideraţie decât aspectele mecanice ale materiei şi calitatea intangibilă a Conştiintei Cosmice."

Jean Guitton
(1901 - 1999)

David Sereda - The Voice (torrent)

Subtitrare 1 + 2

16 comentarii:

  1. Salutari Matt. Inca nu am citit si nici macar nu am vazut documentarul. Dar pentru ca e fascinatia mea aceasta tema care o abordezi in acest articol, tin din ininma sa-ti multumesc inca o data pentru tot efortul enorm pe care il faci traducand si explicand aceste teme atit de esentiale in vremurile pe care le traim acum. Avem nevoie mai mult decat orcand, acum o trezire de constiinta, pentru a putea continua si trece peste aceasta criza ,care este mai degraba o criza enorma de constiinta decat economica. Atunci cand ne vom intoarece la origini ,vom reusi sa intelegem profunzimea voci (spititului ,esenta vieti). Sa fi fericit si tine-o tot asa eu sint mereu alaturi de tine cu un gand bun si cu nerabdare sa vad data urmatoare ce vei mai scoate la lumina. Numai bine si multa sanatate si energie in noul an. Te salut de departe ,PRIETENE.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru gandurile bune si pentru aprecieri. Sa fii fericit ! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Extraordinare documentare, extraordinara tinuta a saitului ! felicitari si sa-ti dea Dumnezeu cel mare taria sa poti continua asa lucrare mareata !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc. E doar un efort pentru trezirea comuna. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult ! Faci o treaba super cu postarea si traducerea acestor documentare . Fii sigur ca sunt vizionate de multi cautatori de informatie veritabila si inedita.Eu personal le download-ez pe toate. Nu se stie cand si cum vine cenzura internetului. Multumesc inca odata ca ne bucuri cu aceste filme traduse.Sa ai un an cu sanatate si cu spor...si nu ne uita ...asteptam "marfa" in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu placere Mihai ! Tinand cont de impostura celor de Wikileaks, care fac parte din regia unui nou 9/11 pentru Internet, acele vremuri s-ar putea sa nu fie foarte departe de noi.
    Pana atunci, insa, voi continua sa postez ce voi considera ca merita a fi vazut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Excelent articol. Se poate prelua? Bineinteles cu un link catre sursa...

    RăspundețiȘtergere
  8. la multi ani sanatosi, d-le MATEI!!!!!
    curiozitatea m-a impins intotdeauna spre cunoasterea ADEVARULUI.prin d-ta si altii am acces mai usor la izvorul CUNOASTERII.
    vreau sa cred ca bulgarele trezirii constiintei umane a pornit si ia viteza din ce in ce mai mare, creste exponential si ca acest proces va ireversibil. DOAMNE AJUTA!

    RăspundețiȘtergere
  9. Este motivatia principala a administrarii acestui blog. La multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  10. Bineinteles ca este adevarat ! Dar la ce referi totusi ? :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Drum drept si LUMINA ! un dornic sa se trezeasc...

    RăspundețiȘtergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !