Doctorul Steven Greer şi-a lansat, în data de 24 aprilie a acestui an, mult trâmbiţatul documentar Sirius, care urma să schimbe lumea, aşa cum o cunoaştem momentan, potrivit propriei sale declaraţii, străduindu-se să ne scoată cu succes din bezna singurătăţii cosmice şi umplându-ne casele cu energie liberă, spre disperarea elitelor planetei şi a bine mediatizatului complex militaro-industrial, care se vor fi văzut obligaţi să-şi scoată din garaje OZN-urile proprii şi să arunce la gunoi contoarele prin care ne alimentează cu opţiuni energetice deloc ieftine.
Pentru a clarifica din start orice nelămurire, aparţinând puţinelor persoane care au obiceiul cel puţin ciudat de a şi citi ceea ce postez pe blog, am tradus acest film, la fel ca şi pe Thrive, numai din cauza laudelor nemeritate care i s-au adus şi a interesului cel puţin ciudat pe care îl suscită - deşi nu poate exista comparaţie cu filmul amintit, din punct de vedere al calităţii - sau ca să fie şi mai limpede, l-am tradus numai pentru a-l putea face de râs.
Şi, ca să nu vă mai ţin cu sufletul la gură, trec direct la fapte.
Argumente contra
1. În primul rând, voi începe diatriba mea nu cu argumente, ci cu o declaraţie sinceră şi subiectivă, fireşte. Am ajuns să-l detest pe Steven Greer din prima clipă în care i-am zărit chipul pe micul ecran, fiindcă mi-a indus de la început senzaţia că mă aflu în faţa unui individ profund răuvoitor, acelaşi sentiment ca la vederea unei reptile periculoase, pe care nu îndrăzneşti decât s-o ocoleşti.
2. Deşi una dintre primele declaraţii, pe care le face pe generic, este aceea că filmul a fost realizat, integral, prin subscripţie publică, din partea suporterilor Sirius, iar pe site este şi mai ipocrit, afirmând că este „subvenţionat de oameni, pentru oameni”, Greer are marea nesimţire de a-l închiria pe 72 de ore sau de a-l vinde ca DVD, folosind desigur sistemul de preţuri tâmp-corporatiste al lui „virgulă 99 dolari”. Măgăria individului este la superlativ, fiindcă nu numai că nu vine cu absolut nimic nou, dar se mai şi foloseşte de munca altora, aşa cum voi argumenta în continuare.
3. Individul este extrem de dubios, prin asocierea şi prietenia sa cu nemernici de talia lui Laurance Rockefeller, care „dorea cu ardoare” dezvăluirea acelor informaţii „fierbinţi” (să creadă cine poate gogoriţa asta) şi a cvasi-lunarului cosmonaut, marele maestru mason Ed Mitchell. Pe Aaron Russo, un autentic dezvăluitor de secrete, prietenia cu un criminal din aceeaşi celebră familie de psihopaţi, Rockefeller, l-a costat viaţa, din cauza verticalităţii sale, murind fireşte în urma ravagiilor provocate de un cancer „pur natural”. La fel de penibil este şi monseniorul Corrado Balducci, bunul amic al fostului papă nazist, care sprijină ideea civilizaţiilor extraterestre, la unison cu astronomul oficial papal Jose Gabriel Funes, dar care ţine cu dinţii de monopolul mincinos biblic.
4. Menţionarea marilor părinţi ai naţiunii imperialiste americane, stăpânii de sclavi gen Thomas Jefferson, creatorii unei constituţii ce „garanta libertatea oamenilor”, se înscrie perfect în spiritul pur „cocacolist” al unei naţiuni de venetici, care, în lipsa unei istorii reale, sunt obligaţi să inventeze una. Nici nu mint prea mult – vreme de peste două secole americanii nu i-au considerat oameni pe negri, aşa că aceştia nici nu puteau avea pretenţia de a beneficia de superbele libertăţi constituţionale garantate.
5. Despre „declaraţia curajoasă” a lui Eisenhower am scris cu altă ocazie:
„În primul rând declaraţia cade convenabil exact la final de mandat, Eisenhower, însuşi, fiind creaţia obedientă a acelui complex militar-industrial-petrolier, pe care-l critică acum, cu "verticalitatea" unui laş ce a pasat deja responsabilitatea prezidenţială.
În al doilea rând, Eisenhower s-a contrazis singur, sprijinindu-l nu pe radicalul Kennedy, ci pe contracandidatul acestuia în cursa electorală, Richard Nixon - reprezentantul marii finanţe şi creaţia maleficului escroc autohton Nicolae Malaxa - care, în afară de arhicunoscuta escaladare a războiului din Vietnam, a reuşit să stabilească recordul celei mai corupte administraţii politice americane: mai întâi vicepreşedintele său, Spiro Agnew, este forţat să demisioneze în vara lui 1973, fiind acuzat de către procurorul general de şantaj, fraudă fiscală, luare de mită şi conspiraţie, fiind urmat de Nixon, în vara imediat următoare, după ce este dovedită implicarea acestuia în scandalul "cablării" sediului convenţiei democrate din complexul Watergate.
Privită din această perspectivă, declaraţia "entuziasmantă" a lui Eisenhower pare mai mult o instigare, pentru Kennedy, ca să urmeze calea ce a condus la asasinarea sa, în inima fiefului petrolier al SUA, în Dallas, Texas.”
6. Mi se pare extrem de relevant decesul subit al multor oameni cu care Greer – unicul auto-vindecat de un cancer ipotetic – a venit în contact, în decursul timpului, fapt care îmi alimentează suspiciunile, poate niţeluş paranoice, ce-l încadrează între marionetele sistemului. Şi mă refer la: predecesorul maleficului George H. Bush la şefia CIA, William Colby, care, prea departe fiind de Milcov, s-a străduit să sece fluviul Potomac dintr-o sorbire, imediat după cina-conversaţie avută cu Greer; propria colaboratoare, Shari Adamiak, care este posibil să avut mustrări de conştiinţă, explicabile în cazul asocierii cu un asemenea individ; dr. Eugene Mallove, ajutat să dispară dintre noi imediat după interviul acordat lui Greer, în 2004. „Chiriaşul frustrat” care l-a omorât în bătaie pe Mallove, a fost condamnat în vara anului trecut, într-o batjocură de proces, la numai 16 ani de închisoare, pentru „omor prin imprudenţă” datorat unei „nebunii temporare”, deşi a făcut „imprudenţa” de a-l bate pe jurnalist în două etape distincte, ajutat fiind şi de prietena sa şi de un alt individ, care pare să fi obţinut imunitate juridică. Şi, fiindcă veni vorba, poate că e tot o simplă coincidenţă, dar numele criminalului este Chad M. Schaffer (Steven M. Greer – „M” de la Montauk sau poate Manchurian ?!) şi poate că vă mai aduceţi aminte de obsesia celor trei nume ale falşilor asasini programaţi ce au ieşit din „şcolile psihiatrice” amintite anterior: Lee Harvey Oswald, Mark David Chapman, John Warnock Hinckley ş.a.m.d.
7. Universitatea Stanford, aleasă pentru analizele ADN, este şi ea la fel de dubioasă ca şi cea canadiană, McGill, fiindcă exact acolo s-au desfăşurat alte experimente psihiatrice, pe deţinuţi de această dată, ce au inclus torturarea acestora, echipa „profesorului” Philip Zimbardo fiind finanţată, mare surpriză mare, chiar de US Office of Naval Research. Vă las pe voi să apreciaţi cât de utile ar fi fost pentru marina americană rezultatele obţinute prin tortura aplicată unor deţinuţi.
8. Marile „dezvăluiri” de la Fairchild Industries se încadrează în aceeaşi categorie a strategiilor apocaliptice, atât de dragi ocultei mondiale, larg dezbătute pe acest blog, printre altele şi care au fost date în vileag, în detaliu, încă de la protocoalele înţelepţilor Sionului, adică din anul de graţie 1902. Yep… numai lucruri noi aflăm din filmul acesta !
9. Este aproape ignorată şi de această dată problema interdicţiei reale impusă prin oficiile naţionale de patentare, care refuză să accepte patentele diverşilor inventatori, impunând tot felul de condiţii imbecile, cum ar fi, la noi, prezentarea unui prototip funcţional, fapt ce implică investiţii monetare inaccesibile, poate, unui inventator real. Trebuie precizat faptul că sarcina acestor o(ri)ficii ar trebui să fie de simplă catalogare a dosarelor de invenţie şi nu de „aprobare” a lor, fiindcă, dacă ar fi încadrate cu indivizi atât de competenţi pe cât ni se sugerează, atunci l-am putea arunca la groapa de gunoi a istoriei pe Tesla, de exemplu, din moment ce nişte trepăduşi statali cunosc din start tot ce s-ar putea inventa pe acest Pământ. În fapt, nu reprezintă decât o altă formă de cenzură impusă de oligarhia planetară. La fel cum va fi şi centrul "Sirius Research and Technology", înfiinţat de Greer în Virginia (într-o locaţie „foarte sigură”, aflată la o azvârlitură de băţ de sediul CIA, în paranteză fie spus), dacă viitorii inventatori vor fi chiar atât de naivi, încât să cadă de bunăvoie în plasa acestui individ.
10. „Project Disclosure”, după aproape 21 ani de ani de existenţă, nu a dezvăluit, de fapt, absolut nimic şi eu îl consider - la fel ca şi pe Amnesty International – o iniţiativă menită identificării disidenţilor reali, încă necontabilizaţi de sistem, pentru a garanta blocarea unor iniţiative reale. Cu alte cuvinte, informaţiile oferite de el sunt la fel de actuale ca cele ale apocalipsei sfântului Ioan, care tot aşteptăm să se împlinească de câteva milenii încoace.
a. Declaraţiile OZN-istice ale lui Greer sunt cel puţin la fel de găunoase ca ale senilului Bob Dean, cu care seamănă la perfecţie, atât prin modul megaloman de a se considera persecutat şi ameninţat de oculta planetară, cât şi prin capacitatea de a vorbi ore întregi fără a enunţa vreo idee coerentă. Unde sunt documentele alea compromiţătoare, amintite în film, care îi asigură protecţia, la fel ca un „dead man trigger” ? În zeci de ani de zile nu a publicat nici unul.
i. Amintirea MJ-12 este penibilă, fiindcă, pe de o parte, au trecut zeci de ani de când nu mai reprezintă o noutate, încă din 1949, când unul dintre primii săi membri, secretarul apărării James Forrestal, a fost „sinucis”, fiind aruncat de la fereastră cu un halat de baie legat în jurul gâtului. Greer ignoră şi faptul că, încă din 2010, echipa tată-fiu, formată din Ryan şi Robert Wood, a forţat una dintre cele mai absurde, ineficiente şi corupte „justiţii” din lume, cea americană, să recunoască legalitatea documentelor ce atestă existenţa comitetului Majestic-12. „Greer-aşul” nostru ar avea multe de învăţat de la profesionalismul celor doi.
ii. Filmările OZN folosite sunt de-a dreptul răsuflate, mare parte dintre ele fiind tocmai cele cu care David Sereda l-a făcut de râs pe Ed Mitchell, în 2001, demonstrând că este şi a fost dintotdeauna lacheul NASA. Fiindcă nu vreau să vă trimit prea departe de acest blog, dacă vreţi să urmăriţi un film cu adevărat profesionist, pe tema OZN, vă (re)invit să vizionaţi The Day Before Disclosure, al norvegianului Terje Toftenes, din două motive: este o retrospectivă excelent realizată şi, mai ales, este un film gratuit, fiindcă Terje nu a avut tupeul lui Greer de a taxa lumea pentru filmări aflate, acum, la dispoziţia tuturor, pe Youtube.
iii. Greer s-a folosit de filmări şi argumente expuse pe larg în seria de documentare „Ancient Aliens”. În plus, pe ecran apare şi un alt măscărici, David Wilcock, care s-a compromis la maxim prin asocierea cu un mincinos notoriu, Benjamin Fulford – de care însă s-a dezis foarte oportun, cu puţin timp înainte de 21 decembrie 2012, când minciuna dragonilor asiatici binevoitori, care mişunau prin micro-creierul individului, ar fi ieşit oricum la iveală – şi prin susţinerea unor preziceri făcute de fratele lui Lolek şi Bolek, „ambasadorul” Tolec sau, mai bine zis, „canalul” (de scurgere) al aberaţiilor propagate în numele „Consiliului Andromeda”. Apropo, e vorba de exact acelaşi consiliu, super-telepat, care ne îndemna, nu cu multă vreme în urmă, să participăm la un sondaj de opinie online (sic !) – prin care să confirmăm dacă vrem sau nu să strivească pajiştile terestre aterizând, aici, cu astronavele lor impozante – probabil fiindcă aveau cablurile telepatice în revizie generală în acea săptămână.
iv. Alegerea, drept ilustrare a formelor de viaţă extraterestre, a mini-avortonului „strecurabil” prin gaura cheii, din deşertul Atacama, mi se pare, iarăşi, o mare manipulare. În primul rând, ni se serveşte minciuna unui proprietar fantomă, al cărui nume nu poate fi pronunţat, singurul care are dreptul să manevreze fără mănuşi mini-cimpanzeul minune, dar care nu ezită să apară în filmare, în timpul analizelor de la Barcelona. În al doilea rând, aşa cum o spune şi Garry Nolan, fiinţa respectivă poate fi desfiinţată lejer de mass media şi „savanţii academici”, tocmai datorită dimensiunilor sale. Mult mai dificil ar fi fost, de exemplu, să strecori sub preşul nesimţirii ştiinţifice un schelet de uriaş, fiindcă tare multe au mai fost descoperite prin lume, inclusiv la noi sau, şi mai actual, pe cel al „monstrului din piramidă”, cu corp de felină şi cap uman, ilustrarea „perfectă” a fiinţei mitologice numită sfinx.
v. Nu în ultimul rând, găselniţa suflatului spre Lună, întru ademenirea omuleţilor verzi, numită CE-5, mi se pare de o cretinătate absolută, iar ritualurile invocate mi se par ciudat de asemănătoare cu cele practicate de toate spălătoriile de creiere, de genul acelora autohtone care-l proclamau drept profesor pe un proxenet pletos, scăpat peste hotare la momentul oportun.
b. Implicarea în problemele energiei libere este la fel de stupidă. Cam în anul înfiinţării „Project Disclosure”, apărea un film cu această problematică, realizat tot de profesionişti reali, Free Energy – The Race to Zero Point, cu informaţii mult mai actuale decât publică Greer, la peste două decenii distanţă. De altfel, metoda copy-paste este la mare cinste în această făcătură cinematografică: filmarea lui Lifehack2012, care se distrează aprinzând beculeţe cu o bobină încadrată de magneţi, a fost furată de pe Youtube şi nu mi-a luat mai mult de 30 de secunde ca s-o descopăr, eu însumi. Diferenţa este că Lifehack2012 nu ne cere 9,99$ ca să-l admirăm captând energii eterice.
Într-un final, vă dau şi vestea proastă că argumente în favoarea acestui film nu există, fiindcă idioţenia lui nu face decât să compromită la maxim eforturile oneste ale tuturor celor care şi-au dedicat viaţa clarificării reale a acestor probleme spinoase, ce frământă omenirea cel puţin de 50 de ani încoace şi, mai ales, mă grăbesc să termin aici această postare, fiindcă, ori de câte ori mă văd obligat să scriu despre asemenea creaturi funeste şi demagogice, de talia lui Greer, simt şi nevoia imperioasă de a mă supune unui duş foarte prelungit.
„Omul a ieşit în spaţiu pentru a explora noi lumi şi a lua contact cu alte civilizaţii, fără să fi explorat propriul său labirint de pasaje întunecate şi încăperi secrete şi fără a descoperi ce minciuni se ascund în spatele uşilor pe care el însuşi le-a închis ermetic.”
Sirius (torrent)
Subtitrare
Salutare,
RăspundețiȘtergereAm inceput sa citesc blogul tau de 3-4 luni de zile...chiar mi-am impus sa nu citesc prea mult intr-o zi.
Asteptam un articol despre acest documentar, l-am vazut acum cateva zile la o calitate destul de proasta. Din cate vad exista o accentuare a "oferirii" acestei informatii in toate formele posibile.
Articolul va urma, asa cum am scris deja. Filmul de calitate, daca la partea video va referiti, poate fi descarcat din torrent. Orice alt server gratuit ofera spatiu limitat de stocare, deci nu va grabiti sa fiti prea critic privind calitatea. Pur si simplu asta avem la dispozitie. Daca va referiti la o calitate slaba a subtitrarii de care ati dispus atunci, incercati sa apreciati totusi efortul cuiva care s-a straduit sa va traduca un film de aproape doua ore. In privinta subtitrarii realizate de mine, nu ma pronunt, dar daca nu va fi pe placul dumneavoastra, sunteti oricand binevenit in lumea traducatorilor si o puteti ridica la standarde care sa va convina. Nu stiu ce ati vrut sa spuneti cu ultima fraza, dar va garantez ca articolul despre acest film nu va fi deloc unul laudativ.
ȘtergereFaceam referire doar la calitatea video, era singura sursa pe care eu am gasit-o. Nu criticam absolut nimic legat de traducere/traducator, nu fac niciodata asa ceva, plus ca vorbesc engleza destul de bine.
RăspundețiȘtergereAsteptam articolul dumneavoastra, gandidu-ma ca nu va fi laudativ, nici eu nu am fost multumit de cateva idei prezentate in acest documentar.
Legat de ultima fraza, doar am vrut sa spun ca se pare ca din ce in ce mai multi oameni deschid ochii.
Mult respect pentru dumneavoastra si pentru tot ce faceti.
Aveti si articolul acum. Cam asta ar fi scopul declarat al blogului, de a scapa lumea de cataracta informationala. Cu stima !
ȘtergereFilmul merge, subtitrarea nu... poate remediezi cumva. Multumesc!
RăspundețiȘtergereProblema era remediata din start, asa cum scrie si pe pagina Instructiuni pe care am specificat doua site-uri specializate, unde incarc permanent subtitrarile mele. Fastupload face si el ce poate, in conditiile unui trafic in crestere.
ȘtergereAstept comentariul despre aceste film deoarece nu prea m-a impresionat,ci dimpotriva am pus la indoiala multe lucruri...Colaborarea cu Rockefeller si altele mi se pare cam suspicios privind filmul...Astept cu nerabdare parerea ta
RăspundețiȘtergereAveti si opinia mea la dispozitie acum. Sper sa fie relevanta.
ȘtergereSenzatia neplacuta pe care am avut-o dupa vizionarea acestui mult laudat documentar este confirmata si argumentata excelent in articolul dumenavoastra.
RăspundețiȘtergereMultumesc.
Tot respectul !
Bun articolul, doar ca acum nu mai am chiar niciun chef sa vad filmul.
RăspundețiȘtergereOricum, dupa ce am vazut "Ancient Aliens", adeptii extraterestrilor mi se par din ce in ce mai penibili: cum descopera o fosila mai ciudata cum dau vina pe extraterestri. La fel ca istoricii oficiali care afirma sus si tare ca orice constructie pe care nu o inteleg a fost realizata pentru ritualuri religioase.
Nu pierdeti absolut nimic, cred eu. In ce priveste "Ancient Aliens", am participat in mare masura la traducerea primei serii, care, in opinia mea, ar fi fost bine sa fie si ultima, fiindca a fost bine realizata si a spus cam tot ce merita sa fie spus. Seriile ulterioare nu au insemnat decat comert, de aceea am si refuzat sa le mai traduc. Am combatut candva si penibilul scuzei religioase pentru tot ce nu poate fi explicat in paradigma actuala. Dar, ca sa nu-mi contrazic propriul mesaj, nu sunt nici expert, nici guru si nu ar fi exclus sa ma insel. Deci vizionati filmul si formati-va propria opinie.
ȘtergereMi-a facut placere sa citesc articolul. Sunt de acord ca The Day before Disclosure merita mai degraba atentia noastra decat Sirius.
RăspundețiȘtergereIn acest film, in binecunoscutul stil soparlist, ne sunt oferite sferturi si jumatati de adevaruri pentru a induce in eroare.
Cu toate acestea ramane totusi concluzia pumnului in gura pentru orice inseamna avans tehnologic nedorit de elita conducatoare.
Succes pe mai departe. Eu va citesc si va urmaresc postarile cu interes.
Multumesc !
ȘtergereDe putin timp am aflat despre Greer si o carte a sa. Nu am reusit sa citesc decat cateva pagini din cauza unui sentiment de respingere.
RăspundețiȘtergerePosibil. Nu am incercat asta.
ȘtergereSINCERE FELICITARI MATT!
RăspundețiȘtergereDE AIA IMI PLACE DE SITUL TAU SI IL URMARESC ZILNIC .. NU AI IDEE CAT MA RUGAM SEARA LA DUMNEZEU SA REVII ( IN PERIOADA IN CARE NU MAI POSTAI NIMIC ) ...... CRED CA SUNTEM PE ACEIASI LUNGIME DE UNDA IN LEGATURA CU ASA ZISI ,,LIDERI DE OPINIE,, AI ADEVARURILOR ALTERNATIVE ... NISTE BIETI MASCARICI CARE SE IMBOGATESC PE SPINAREA ,,BIZONILOR,,...... IN INCHEIERE TE ROG SA ITI DAI O PARERE DESPRE ACEST FILM,,,MERITA SAU NU UN LOC LA TINE PE SITE ? http://www.youtube.com/watch?v=gWLrfNJICeM
CU STIMA TE SALUTA AYAN !
Greer a adunat peste 250.000 de dolari de la oameni, pentru filmul asta si apreciaza si tu cat a putut cheltui din ei. Am deja acel film, dar il caut inca la o calitate mai buna. Multumesc pentru sugestie Ayan !
ȘtergereSincer clar si deschis, imi cer scuze pentru ca mai cred in mod naiv in puterea prieteniei, de a fi in mod frumos interconectatzi, de a ne completa reciproc.
RăspundețiȘtergereImi cer la fel de profund iertare ca inca nu stiu cum sa ma exprim in mai putine cuvinte, dar ma stradui si o sa mai incerc.
Imi sinteti in mod limpede foarte dragi pentru efortul care il facetzi in numele unei constiintze publice, chiar in sensul de a trezi.
Probabil mentiunea mea era in ideea in care dupa trezire, mersul are legatura cu fix noi insine intii si intii, in interior nu in exterior, cu ceea ce ne este mai aproape, fara a ne lasa coplesitzi de macro, mega macro realitati, ci pur si simplu sa incercam sa inaintam fiecare, pas cu pas, acolo unde sintem in universul imediat. Si cel mai eficient mers are legatura cu linistea, cu receptivitatea, calm, pasnic, frumos, cu umor...etc. Ma opresc acum, aici. ''All is well, just 4 fun!'':-)
Multumim pentru tot ce faci pentru noi si te rugam sa adaugi pe lista ta un documentar interesant si controversat :Lawful Awakening Sin and Salvation : Santos Bonacci
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=7dpqY34hi7A
Multumim din suflet !
Santos Bonacci a fost musafirul acestui blog de curand, http://antiiluzii.blogspot.com/2013/02/2012-marea-tranzitie-un-nou-inceput.html. Nu stiu daca ma voi mai ocupa de traducerea unor serii lungi, cum este cea amintita de dumneavoastra. As face-o numai pentru un Jiddu Krishamurti sa spunem si am deja acceptul fundatiei Krishamurti in acest sens. Este foarte posibil ca, pe viitor, acest blog sa reflecte, aproape exlusiv, opera acestui titan al spiritualitatii umane, prin filme si texte traduse de mine. Fiindca raul uman consider ca a fost "dezvaluit" indeajuns, iar restul nu inseamna decat variatiuni plictisitoare si malefice, pe exact aceeasi tema, dovada lipsei de imaginatie a elitelor. A sosit vremea sa ne ancoram numai in binele care ar trebui sa ne caracterizeze, de fapt, ca oameni. Multumesc pentru sugestie insa !
RăspundețiȘtergere:) :) :) asta da raspuns si asta da intentie !... atunci abia astept sa vad in ce se va transforma acest blog si tu si eu si noi toti care vom merge mai departe alaturi de tine!!! Doamne'ajuta!
RăspundețiȘtergereAnalisza.
Daca veti merge !
ȘtergereMa bucur ca mai sunt si altii care au aceasta parere despre film. Recomandarea mea e sa fie urmarit de cat mai multi, dar, ca orice film, trebuie privit cu ochi critici.
RăspundețiȘtergere