Zeitgeist - Introducere în economia bazată pe resurse

Peter Joseph este un muzician şi producător independent de film, autorul seriei Zeitgeist şi, totodată, începând din 2009, promotorul Mişcării Zeitgeist, un proiect ce susţine trezirea socială globală şi conceptele unor prefaceri sociale majore, dintre care cea mai importantă este tranziţia cât mai rapidă de la actualul sistem economic corupt, bazat pe schimbul monetar şi aşa-zisa "piaţă liberă", la un sistem economic bazat pe resursele disponibile ale planetei.

Pe 21 martie a.c., beneficiind de serviciile platformei TED (Technology Entertainment and Design), aflată în proprietatea fundaţiei private non-profit Sapling Foundation, Peter Joseph a susţinut această mini prezentare, de numai 18 minute, conform timpului alocat tuturor, revenind asupra principiilor economiei bazate pe resurse, o idee a lui Jacque Fresco fondatorul Proiectului Venus.

Pentru cunoscătorii seriei Zeitgeist această conferinţă nu vine cu idei noi, dar am considerat utilă traducerea ei, pentru reamintirea necesară a principiilor de bază ale conceptului şi, poate, pentru familiarizarea celor prea comozi ca să urmărească întreaga serie cu ideile acestei utopii minunate, care animă cele două mişcări conjugate: Zeitgeist şi Venus.

Am folosit cuvântul "utopie" fiindcă, aşa cum am precizat şi în articolul dedicat ultimului episod al seriei, Zeitgeist - Moving Forward, consider că, din păcate, în contextul actual al goanei generalizate dezumanizante după profit, al aberantei noi ordini mondiale - statul fascist global - şi în absenţa unui nivel corespunzător al conştiinţei umane, astfel de idei, profund umaniste, nu pot fi decât subversive pentru autorităţi şi chiar naive, pentru marea majoritate a populaţiei.

Nu ascund faptul că sunt un partizan al sistemului imaginat de Jacque Fresco, fiindcă, numai dispariţia ideii de proprietate va conduce la eliminarea completă a inechităţii sociale şi a catastrofelor, cărora le suntem cu toţii martori şi, pe de altă parte, deşi nu intru în polemică cu nimeni, am întâlnit afirmaţii legate de fenomenul Zeitgeist - că nu există dovezi în susţinerea principiilor promovate - cărora am simţit nevoia să le dau o replică.

În paradigma socio-politică actuală care insistă, obsedant, pe "beneficiile" unui sistem monetar şi ale unei ierarhii bazată pe minciunile competenţei şi mai ales ale competitivităţii, astfel de idei vor fi contrate, desigur, de toţi cei care se consideră răsfăţaţi ai sorţii, având venituri peste medie, care le permit un nivel de trai mai deosebit, fiindcă sunt tentaţi, din pricina egoismului glorificat de sistem, să nu se gândească la binele comun, ci doar la binele celor apropiaţi lor.

Cu o minimă onestitate şi puţin bun simţ, suntem forţaţi să recunoaştem, fie şi numai în sinea noastră, că nu există competenţă la nici un nivel, promovările în orice ierarhie şi mai ales în cea politico-administrativă, făcându-se pe pure principii partinice sau, de ce nu, prin nepotism.

Universul binar, materialist, în care ne-am născut şi am fost propagandistic educaţi, permite, majorităţii dintre noi, doar raţionamente duale alb-negru, nuanţele de gri rămânând obscure, în principiu, iar ieşirea din tipare este pur şi simplu o erezie.

Exemplific prin simplul argument politic al nesusţinerii partidului aflat la putere, care te cataloghează automat ca fiind un simpatizant al opoziţiei.

Nu judec pe nimeni, cel puţin din acest punct de vedere, fiindcă, până acum câţiva ani, când am avut privilegiul de a viziona un serial politico-satiric britanic, extrem de caustic, "Yes, (Prime) Minister" (1980-1988) - care, în paranteză fie spus, a avut o existenţă efemeră, din pricina ideilor radicale sugerate - eu însumi nu reuşeam să-mi imaginez o altă soluţie.

Ce m-a frapat, pe atunci, a fost prima enunţare frustă a ideii inutilităţii partidelor politice, de orice natură (sau fals coloratură), simplitatea şi sinceritatea afirmaţiei fiind şocante.

Şi aceasta este realitatea: nu avem nevoie de partide politice, nu avem nevoie de bănci, nu avem nevoie de organizaţii suprastatale, de noi ordini naziste, de corporaţii şi, ceea ce este prea radical pentru mulţi, de însăşi noţiunea de proprietate asupra unor bunuri materiale.

Celor mulţi şi sceptici, care nu percep realitatea evidentă că această criză, de exemplu, este o minciună menită să ascundă distribuţia inechitabilă a resurselor planetare, că ideea suprapopulării planetei este un fals menit să justifice politici eugenice criminale, le lansez provocarea unei simple operaţii aritmetice: împărţirea întregii suprafeţe agricole a globului la numărul locuitorilor.

Nu cunosc istoria reală a acestei planete, dar este din ce în ce mai evident că, de mii de ani, o mână de privilegiaţi de "sânge albastru" şi-au transmis ereditar privilegiile, menţinând restul populaţiei într-un sistem feudal, botezat în fel şi chip de maeştrii "relaţiilor publice", pentru a masca sclavia căreia îi suntem victimă - noi cei 99% dintre locuitorii planetei - din scutece şi până în sicriu.

Principiile, o dată enunţate, par chiar banale:

- contabilizarea resurselor - logică şi evidentă, în condiţiile traiului pe o planetă limitată;

- echilibrul dinamic - nedepăşirea ratelor naturale de regenerare ale resurselor naturale;

- proiectarea strategică,

sau ceva mai detaliat:

1. abandonarea modelului economiei în creştere, în favoarea uneia staţionare;

2. elaborarea unui sistem cooperant,  nu competitiv, care ar elimina agresivitatea şi concurenţa;

3. necesitatea unui sistem planificat, în locul haosului actual al epuizării accentuate a resurselor;

4. automatizarea generalizată, actualmente neacceptată, fiindcă eliminarea poziţiilor de sclavi ai muncii ar conduce inevitabil şi la dispariţia veniturilor ce susţin sistemul dement al consumului ciclic;

5. abandonarea sistemului proprietăţii private, în favoarea accesului liber la orice resurse, bunuri sau servicii.

De la proprietatea iniţială asupra terenului, la cea asupra resurselor acestuia, apoi asupra plantelor şi animalelor ce populează Terra, a fost simplu să se ajungă la ideea de menţinere în robie a populaţiei umane, în beneficiul celor puţini şi "responsabili", cum îi numesc nişte nemernici ca Freud sau Bernays, adevărul fiind ascuns dintotdeauna, mai mult sau mai puţin brutal, mai mult sau mai puţin subtil, până am ajuns să mărşăluim cu toţii, înregimentaţi, în direcţia evidentă a distrugerii planetei, complăcându-ne în "consumerism", devenind din ce în ce mai alienaţi, traumatizaţi şi stresaţi, până la a nu mai fi capabili să ridicăm capul din ţărână, pentru a cere ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit tuturor, fără discriminare: libertatea de trăi cu adevărat.

An Intro to a Resource-Based Economy ... link2