Resursele umane - Contabilizarea sclaviei

După Psywar, Metanoia revine în 2010 cu un nou documentar, extrem de complex, Human Resources, în regia lui Scott Noble, tratând subiectul vast al controlul social, examinând istoricul, filozofia şi, nu în ultimul rând, patologia elitelor mondiale, angrenate într-o cursă isterică de pervertire a psihicului uman, pentru edificarea visului lor etern, sintetizat de Hobart Mowrer: "demoralizarea comportamentală supremă".

Evitând un discurs bazat pe un accent moralizator-dogmatic, filmul ajunge să stabilească un standard, demolând respectabilitatea de faţadă a unor "distinşi" teoreticieni ai psihologiei comportamentale şi explorând edificarea filozofiilor mecaniciste, ce au condus la exploatarea fiinţelor umane în cadrul sistemelor ierarhice moderne.

Într-o structură coerentă şi perfect logică, Noble abordează problemele fundamentale ale mecanismelor de control ce stau la baza societăţilor actuale, indiferent de eticheta superficială ce le-a fost atribuită, prin tratarea următoarelor capitole: comportamentalism, management ştiinţific, filozofia locului de muncă într-o "democraţie", ipoteza frustrare-agresiune, toate culminând cu latura cea mai abjectă a politicii mondiale, experimentele pe oameni.

Am fost întotdeauna extrem de sceptic, ori de câte ori cuvântul "ştiinţă" era asociat unei cercetări făcute pe fiinţe umane, fiindcă puţinele informaţii ce au ajuns până la noi privind experimentele japoneze din perioada interbelică sau cele ale "savanţilor nazişti", au revelat o latură monstruoasă a caracterului indivizilor implicaţi în ele.

Ştiindu-se protejaţi de imunitatea acordată de propriile guverne, au abandonat orice urmă de etică şi compasiune, distrugând fără scrupule fiinţele umane ce au fost suficient de ghinioniste să le cadă în mână, în numele unor dubioase beneficii ştiinţifice.

Practicile lagărelor de concentrare au supravieţuit războiului, şi nu întâmplător fiindcă cei ce finanţaseră conflictul şi implicit experimentele derulate de nazişti nu şi-au dorit să se piardă rezultatele infame ale acestora şi au ales cea mai simplă cale de a face asta, transformând "bastionul democraţiei mondiale", SUA, prin intermediul unor operaţiuni clandestine ale CIA, de genul Proiectului Paper Clip, în azilul unor criminali de război ca Hermann Becker-Freyseng, Kurt Blome sau Hubertus Strughold sau SS-iştii Von Braun, Dr. Herbert Axster, Dr. Arthur Rudolph şi Georg Richkey, introduşi în ţară prin Operaţiunea Overcast.

Dacă de (im) precizia rachetelor V1 şi V2 ale SS-istului Werner von Braun - devenit după război "părintele" programului spaţial american, în absenţa unui talent autohton, precum Sergei Pavlovici Korolev al ruşilor - ar fi avut motive să se plângă doar britanicii, ce au fost terorizaţi de ele, în calitatea lor de veşnici aliaţi ai "imperiului democrat", în cazul celor ce au folosit gazul neurotoxic sarin sau rudimentare camere hiperbarice, pe prizonierii lagărelor de concentrare naziste, cred că nişte vajnici jandarmi ai moralei mondiale, ca Elie Wiesel, ar fi trebuit să fie mult mai vigilenţi şi să nu le permită acestor călăi cu diplome medicale să moară de bătrâneţe în SUA.

De unde rezultă, dacă ar fi să fiu ceva mai cârcotaş, că un dulău bătrân ca Wiesel latră doar atunci când Rockefeller sau Rothschild îi slăbesc lesa, suficient de mult, cât să poată poza în luptător antinazist independent şi că Germania lui Hitler nu a fost decât pepiniera în care aceşti finanţatori demenţi au îndrăznit să-şi aplice fără restricţii teoriile eugenice.

Consecinţa cea mai gravă, în opinia mea, a masacrelor săvârşite de Hitler şi Stalin, în virtutea ideologiilor găunoase, fie că se numeau eugenie sau socialism, a fost completa demonetizare a fiinţei umane ce a fost redusă la o simplă cifră amintită de statistici, faptele abominabile ale unor criminali în serie părând a fi nesemnificative, prin comparaţie, aşa cum argumentează, de altfel, unul dintre psihiatrii intervievaţi în documentar, căruia nu-i pot da dreptate decât atunci când afirmă că statele şi guvernele sunt, totuşi, cei mai mari criminali.

Am detestat permanent barbarismele lingvistice de genul "managementului", care nu poate fi decât "ştiinţific", dar am folosit termenul intact în subtitrare, pentru a sublinia în contextul inspirat al filmului ceea ce intuisem de multă vreme, că managementul şi resursele umane nu înseamnă, de fapt, decât contabilizarea sclaviei umane, demarată odată cu eliberarea certificatului de naştere, dezumanizarea fiind desăvârşită de integrarea în mecanismele economiei de piaţă şi ale mult lăudatei revoluţii industriale, bazată pe principiile cretine ale Taylor-ismului.

Nu este deloc surprinzător ca o altă creaţie masonică, URSS, să adopte, sub conducerea lui Lenin şi Trotski, acelaşi Taylor-ism la baza "noii" politici economice NEP, fapt ce a condus la revolta Flotei Baltice staţionate la Kronstadt - o fortăreaţă din Insula Kotlin - sub conducerea lui Stepan Petricenko, căreia i s-au alăturat curând mulţi civili şi soldaţi, forţând iniţierea unei reacţii extrem de dure din partea lui Trotski şi Tuhacevski, soldată cu peste 3.000 de victime din rândul celor 18.000 de răsculaţi.

Cu atât mai lăudabilă este cariera lui John Taylor Gatto, care s-a dezis de moştenirea strămoşului său şi de statutul său profesional, relevând falsitatea morală a principiilor Taylor şi cele ale învăţământului obligatoriu, impus în statul model masonic al lumii, SUA, printr-o legislaţie draconică începând cu 1852 - în baza unui experiment prusac de la 1818 - la iniţiativa unui politician venal, Horace Mann, căruia prea puţin îi păsa de educaţie, vrând doar să împlinească un deziderat al clasei politice, de a începe reformarea şi pervertirea umană, încă din copilărie, prin scoaterea brutală a unor fiinţe nevinovate de sub influenţa benefică a familiei.

Cât de eficiente au fost măsurile coercitive, ce permiteau aducerea forţată a copiilor la şcoală, sub pază militară şi cât de interesate au fost Statele Unite în promovarea lor ?

Deeptha Thattai scria în "A History of Public Education in the United States":

"Massachusetts a aprobat primele legi privind învăţământul obligatoriu în 1852, fiind urmat de statul New York în 1853. Până în 1918, toate statele aprobaseră legi, ce obligau copiii să urmeze cel puţin şcoala elementară...

Din 1900 până în 1996, procentajul adolescenţilor ce au absolvit liceul a crescut de la circa 6% la aproape 85%.

Pe măsura progresului secolului XX, majoritatea statelor au extins limita legislativă a educaţiei şcolare obligatorii, la 16 ani."

Actualul sistem de învăţământ promovează, aproape fără excepţie, capacitatea stupidă de a memora şi reproduce, mecanic, tomuri de teorii editate cu grijă de elitele lumii, în care informaţia este prezentată fragmentat şi ruptă de contextul real, descurajând şi chiar penalizând gândirea critică şi ideile originale, scopul final fiind obţinerea unui nou sclav al muncii - învăţat, încă din copilărie, că slugărnicia necondiţionată este singura cale de reuşită socială - o nouă marfă, pe deplin sacrificabilă, numită pompos "resursă umană".

Plecând de la experimentele comportamentaliste inumane ale lui John B. Watson şi B.F Skinner, era inevitabil să se ajungă la perfectarea capacităţii distructive a acestora, prin contribuţia unor psihiatri nemernici cu aură de mari personalităţi, ca Lauretta Bender, Louis Jolyon West, Hobart Mowrer, dintre ei detaşându-se net cel ce a ocupat cândva funcţia preşedinte al Asociaţiei Psihiatrice Mondiale, Ewan Cameron, un asasin între ale cărui victime se numără chiar şi mătuşa regizorului, căreia îi este dedicat acest film, nemernicul care a fost desemnat de CIA să dezvolte odiosul program MKULTRA.

Folosindu-se, în afară de principiul problemă-reacţie-soluţie, binecunoscut tuturor celor care apreciază prezentările dinamice ale lui David Icke, de un alt principiu psihologic, numit de literatura de specialitate "ipoteza frustrare-agresiune", guvernele lumii şi-au desăvârşit manipularea, prin devierea atenţiei populaţiei de la adevăraţii făuritori ai problemelor, care stau la baza nefericirii oamenilor, către "ţapii ispăşitori", persoane sau minorităţi sociale, cărora li se pun în cârcă cu neruşinare toate tarele lumii.

Prea puţine persoane sunt obişnuite să folosească şi logica în gândire, căzând pradă foarte uşor unor asemenea manevre politice murdare, fără să realizeze sau chiar uitând că practic orice grup social a fost trecut în timp prin poziţia de "ţap ispăşitor", prin inducerea artificială a unei aure de inamic public, restul populaţiei fiind asmuţit asupra lor de către guverne sau şefi de state.

Această pervertire a opiniei publice este, de altfel, foarte uşor de realizat, într-un climat social dominant de instinctul animalic al competiţiei, specific sistemelor sociale ierarhizate, în care fiecare persoană este convinsă încă din copilărie, că singura modalitate de parvenire este înlăturarea din cale a oricăror competitori, ipotetici sau reali.

Mă disociez din nou de opinia realizatorilor documentarului, subliniind că teoriile eugenice şi agresivitatea competiţională nu ar fi putut fi promovate, niciodată, în absenţa teoriei false a evoluţiei darwiniste, pe care multă lume o confundă cu realitatea ştiinţifică, deşi la peste 150 de ani de la enunţare, rămâne tot o simplă teorie şi nu o certitudine, ce este dezminţită, în fapt, de majoritatea dovezilor arheologice, de microbiologia celulară şi de ADN.

Tembelismul agresiv al instructorilor armatei americane ar putea fi chiar distractiv, dacă nu s-ar înscrie în rândul acestor practici de distrugere a demnităţii umane în scopul obţinerii unor roboţi obedienţi şi poate că, după vizionarea acestui documentar, cei care-i invidiau sau condamnau pe militarii americani vor înceta s-o mai facă, după ce le va fi clar că de sute de ani nu sunt decât cobaii ocultei mondiale, buni de sacrificat pe toate câmpurile de luptă.

În aceeaşi ordine de idei, veţi constata din film, amploarea experimentelor inumane derulate de armata Statelor Unite pe propriul teritoriu, unde a folosit, fără discriminare şi fără pic de milă, toxine biologice, chimice sau nucleare, contaminând populaţia civilă americană.

S-a vorbit în exces, în timp, despre experimentele din seria MKULTRA ale CIA, singurele de care avem cunoştinţă, fiindcă legea securităţii naţionale împiedică desecretizarea documentelor ce privesc perioada de după anul 1973, aşa că nu voi insista prea mult asupra acestui subiect, informaţiile furnizate de documentar fiind suficient de pertinente.

Deşi CIA, prin fostul director Richard Helms, a afirmat că experimentele gen MKULTRA au fost abandonate, veterani CIA ca Miles Copeland şi Victor Marchetti, au afirmat, în diverse ocazii, că aceasta nu este decât o altă campanie de dezinformare a CIA şi că experimentele de control mental au continuat, fapt confirmat şi de descoperirea în 1977, a peste 20.000 de documente - dintre cele declarate ca fiind distruse de către Helms - ce au fost desecretizate şi publicate.

În acelaşi an, de la tribuna senatului, Ted Kennedy afirma:

"Directorul adjunct al CIA a revelat că peste 30 de universităţi şi instituţii au fost implicate într-un program de 'teste şi experimente intensive', ce includea folosirea drogurilor pe cetăţeni inocenţi de la toate nivelele sociale.",

declarând totodată, în particular, că asasinii "oficiali" ai fraţilor săi, Lee Harvey Oswald şi Sirhan Sirhan, erau, de fapt, "absolvenţii" experimentelor de reprogramare mentală MKULTRA ale CIA.

"Strălucitor... fascinant... o uimitoare diversitate de subiecte acoperite şi prezentate într-o viziune unitară... Human Resources face diagnoza secolului XX."

Stephen Soldz,

Profesor la "Boston Graduate School of Psychoanalysis"

Preşedinte al "Psychologists for Social Responsibility"

CIA - Manual de tortură Kubark

Human Resources ... link2