30 nov. 2010

Importanţa frumuseţii - Artă şi credinţă

În noiembrie 2009, la BBC a rulat The Modern Beauty Season, o serie de şase filme privind estetica în arta contemporană, serie din care face parte şi acest documentar minunat, Why Beauty Matters.


Scriitorul şi filozoful britanic, Roger Scruton, prezintă un eseu provocator asupra importanţei frumuseţii în artă şi în vieţile noastre.

Biografia lui Scruton este impecabilă: profesor senior asociat la Oxford University’s Blackfriars Hall, profesor cercetător la Institutul pentru Ştiinţe Psihologice din Arlington, Virginia, membru corespondent al Academiei Britanice, autor a peste 30 de cărţi, cu problematică politică sau culturală.

24 nov. 2010

Vânzarea nebuniei - Drogurile psihotrope pe reţetă

The Marketing of Madness este un documentar, extrem de amplu şi incisiv, privind industria drogurilor psihiatrice şi a marilor venituri generate de parteneriatul dintre psihiatri şi companiile farmaceutice, care a creat o piaţă imensă, cu un profit de peste 80 de miliarde de dolari anual.


Trebuie să recunosc că nu pot fi obiectiv în critica acestei profesii, pe care o detest, profund, din diverse motive:


- intuitiv, nu am avut niciodată încredere în diagnosticele psihiatrice, fiindcă este mai mult decât evident, pentru oricine, că dinamica şi fiziologia creierului uman continuă sa rămână o enigmă pentru medicină, chiar şi în acest secol.

16 nov. 2010

Cazul Coca-Cola - Campania "Stop Asasina Coca-Cola !"

În acest amplu film documentar, lansat la începutul acestui an, realizatorii, German Gutierrez şi Carmen Garcia, aduc acuzaţii extrem de grave imperiului Coca-Cola, privind implicarea acestuia în răpirea, torturarea şi asasinarea liderilor sindicali de la fabricile de îmbuteliere din Columbia, Guatemala şi Turcia.

Realizatorii urmăresc odiseea avocaţilor specializaţi în dreptul muncii, Daniel Kovalik şi Terrence Collingsworth, şi a energicului activist al campaniei "Stop Killer-Coke !", Ray Rogers, în încercarea lor de face responsabilă corporaţia gigant, în această luptă legală privind drepturile omului.

Mulţi lideri sindicali de la fabricile de îmbuteliere ale Coca-Cola din Columbia, au fost ucişi, sute de alţi muncitori fiind răpiţi, sechestraţi şi torturaţi de violentele organizaţii paramilitare, în deplină complicitate cu directorii fabricilor.

7 nov. 2010

Dezastrul irakian - Imperiul american în acţiune

Vineri, 22 octombrie 2010, organizaţia rebelă Wikileaks a făcut publică cea mai mare scurgere de documente militare secrete, din istorie. Cele 391.832 de rapoarte ("Jurnalele războiului irakian"), sunt documente ale războiului şi ocupaţiei din Irak, din perioada 01.01.2004-31.12.2009 (cu excepţia lunilor mai 2004 şi martie 2009), întocmite de militari ai SUA, acronimul consacrat fiind de SIGACT - acţiuni semnificative, în război.

Rapoartele detaliază evenimente la care au participat sau au fost martori militarii americani staţionaţi în Irak şi reprezintă prima imagine reală a istoriei secrete a celui de-al doilea război irakian, cu toate ororile pe care guvernul american le-ar fi dorit ascunse de opinia publică mondială.

Wikileaks a acordat acces exclusiv la documente postului de televiziune britanic Channel 4 şi reporterilor emisiunii Dispatches, care au realizat acest documentar şocant, "Dispatches - Iraq's Secret War Files", dovada crimelor comise de imperialiştii americani şi sateliţii lor în cei de şase ani de ocupaţie barbară, care la o populaţie echivalentă cu a Afganistanului, aflat în aceeaşi situaţie, s-au dovedit a fi de cinci ori mai letali pentru irakieni, cu un număr de peste 100.000 de victime înregistrate în rapoartele deconspirate.

4 nov. 2010

Legenda Atlantidei (documentar complet)

“De la Platon încoace, această poveste tragică, deşi foarte controversată, nu a încetat să ne stârnească interesul. Această fabulă misterioasă şi tulburătoare ne-a entuziasmat, ne-a captivat atât de mult pentru că pare a fi corespuns unei aspiraţii tainice a sufletului omenesc; poate că este ecoul unei poezii nostalgice pe care o poartă în suflet fiecare om…Ea este Paradisul Pierdut în care toţi putem juca rolul dorit…”

Francis Bacon 
(1561-1626)

Cu siguranţă că vă este cunoscută povestea misteriosului continent dispărut Atlantida, pomenit pentru prima dată de filozoful grec Platon, discipol al lui Socrate, în cele două dialoguri, Timaios şi Critias

29 oct. 2010

Telefon celular în 1928 ?

În data de 6 ianuarie 1928, avea loc premiera filmului The Circus, al lui Charlie Chaplin, film situat pe locul 7 ca încasări în clasamentul filmelor mute, cu suma de 3,8 milioane $ în acel an şi pentru care Chaplin avea să primească premiul special al Academiei Americane de Film.

A fost cea mai grea filmare a lui Chaplin, datorită unui incendiu la studiouri, a decesului mamei sale şi a divorţului de cea de-a doua soţie Lita Grey, ai cărei avocaţi l-au reclamat la IRS pentru aşa-zise impozite neplătite, fapte ce au întîrziat cu 8 luni finalizarea şi lansarea filmului.

În 1970, Charlie Chaplin avea să refacă filmul, adăugându-i o nouă coloană sonoră.

Lansarea filmului a fost un mare eveniment monden în acel an, DVD-ul aflat în vânzare în prezent conţinând, în afară de filmul propriu-zis, şi secvenţe filmate în exteriorul cinematografului la care a avut loc premiera.

27 oct. 2010

SIDA - Un mit profitabil

"Leung reuşeşte să prezinte o avalanşă de teorii contrariante care demitizează credinţe general acceptate şi uneori eronate, privind modul în care HIV/SIDA este contractată, testată, diagnosticată, definită şi tratată (...) Nu poate fi negată, totuşi, valoarea acestei explorări a mecanismului falsificării statisticilor infecţiilor cu HIV în scopul obţinerii profitului monetar sau al capitalului politic; cum a fost posibil ca sărăcia generalizată să conducă la atât de multe decese conectate cu SIDA; cum a fost posibil ca medicamente anti-SIDA folosite pe scară largă, ca AZT, să se dovedească a fi ele însele letale; şi dacă HIV chiar există (...)"

Gary Goldstein,
Los Angeles Times

Aceasta este doar una dintre cronicile care au urmat lansării acestui documentar exploziv, multi premiat, lansat în ianuarie acest an, House of Numbers. Documentarul este opera unui neofit în lumea iubitorilor de adevăr cu potenţial cinematografic, Brent W. Leung, un canadian de doar 30 de ani, absolvent al The Watkins Film School din Nashville, Tennessee, după ce a studiat câţiva ani psihologia la Universitatea Kwantlen din Columbia Britanică.