27 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a VI-a


„În spaţiul pe care omul l-a creat în jurul propriei persoane nu există iubire. Acest spaţiu separă omul de om şi în el se manifestă devenirea, bătălia vieţii, agonia şi teama. Meditaţia înseamnă sfârşitul acestui spaţiu, finalul ‚eului’. Atunci relaţiile au un cu totul alt înţeles, fiindcă în acel spaţiu, care nu a fost creat de gândire, celălalt nu există, fiindcă tu nu exişti. Meditaţia, atunci, nu înseamnă urmărirea vreunei viziuni, oricât de sanctificată ar fi, prin tradiţie. Mai degrabă, este acel spaţiu nesfârşit în care gândul nu poate intra. Pentru noi, spaţiul mărunt creat de gândire în jurul propriei persoane, care este ‚eul’, este extrem de important, fiindcă mintea numai asta cunoaşte, identificându-se, ea însăşi, cu tot ceea ce există în acel spaţiu. Şi teama ,de a nu mai exista’ este născută în acel spaţiu. Dar, în meditaţie, când acest lucru este înţeles, mintea poate intra într-o dimensiune a spaţiului în care acţiunea înseamnă inacţiune. Cunoaştem ce înseamnă iubirea, fiindcă, în spaţiul pe care gândirea l-a clădit în jurul nostru, ca ‚eu’, iubirea înseamnă conflictul dintre ‚eu’ şi ‚non-eu’. Acest conflict, această tortură, nu înseamnă iubire. Gândirea este însăşi negarea iubirii şi nu poate intra în acel spaţiu în care ‚eul’ nu există. În acel spaţiu există binecuvântarea pe care omul o caută şi nu o poate găsi. El o caută între frontierele gândirii şi gândirea distruge extazul acelei binecuvântări.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom, Love and Action Total Freedom
- The Essential Krishnamurti

Krishnamurti: De ce, oare, există atât de mult haos în lume ?
Saanen, Elveţia (1980)

16 apr. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a V-a


„Desigur că numai într-o relaţie se dezvăluie ceea ce sunt, de fapt, nu-i aşa ? Relaţia este o oglindă în care mă văd, eu însumi, aşa cum sunt; dar, fiindcă multora dintre noi nu ne place ceea ce suntem, atunci începem să disciplinăm, în sens pozitiv sau negativ, ceea ce percepem în oglinda relaţiei. Adică, descopăr ceva într-o relaţie, în desfăşurarea unei relaţii, şi nu-mi place. Ca atare, încep să modific ceea ce nu-mi place, ceea ce percep eu ca fiind neplăcut. Vreau să schimb asta; ceea ce înseamnă că deja am un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu. Din momentul în care există un tipar privind ceea ce ar trebui să fiu, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt. Din momentul în care îmi formez o imagine privind ceea ce vreau să fiu sau ar trebui să fiu sau ar trebui să nu fiu, un standard potrivit căruia mă modific, pe mine însumi, atunci, cu siguranţă, nu mai există înţelegerea a ceea ce sunt, de fapt, în timpul relaţiei. Cred că este foarte important să înţelegem acest lucru, deoarece cred că, plecând de acolo, majoritatea dintre noi o luăm razna. Nu vrem să ştim ceea ce suntem, de fapt, într-o anumită etapă a relaţiei. Dacă suntem preocupaţi numai de autoperfecţionare, atunci nu există înţelegerea a ceea ce suntem în realitate.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: A cincea parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

31 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IV-a


„Este surprinzător de frumos şi interesant modul cum gândirea este absentă atunci când ai o intuiţie. Gândirea nu poate avea o intuiţie. Numai atunci când mintea nu mai funcţionează mecanic, în cadrul structurii gândirii, poţi avea o intuiţie. Odată ce ai avut o intuiţie, gândirea poate trage concluzii din acea intuiţie. Şi, apoi, gândirea acţionează, iar gândirea este mecanică. Deci trebuie să aflu dacă este posibil să am o intuiţie, despre mine însumi, adică despre lume, fără a trage vreo concluzie din ea. Dacă trag o concluzie, acţionez în baza unei idei, a unei imagini, a unui simbol, care sunt structuri ale gândirii şi, ca atare, mă împiedic, eu însumi, constant, să am vreo intuiţie, să înţeleg lucrurile exact aşa cum sunt.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
On Mind and Thought, p. 34

Krishnamurti: A patra parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

17 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a III-a


„Să ai parte de solitudine şi spaţiu propriu este foarte important, fiindcă acesta implică libertatea de a fi, de a merge, de a funcţiona, de a zbura. La urma urmei, bunătatea nu poate înflori decât într-un spaţiu liber, aşa cum virtutea nu poate înflori decât atunci când există libertate. Poate că avem libertate politică, dar lăuntric nu suntem liberi şi, ca atare, nu există spaţiu. Nici virtutea, nici o altă calitate meritorie, nu pot funcţiona sau nu se pot dezvolta în absenţa acestui vast spaţiu lăuntric. Şi spaţiul şi tăcerea sunt necesare, fiindcă numai atunci când mintea este singură, neinfluenţată, neinstruită, neţinută în loc de variante infinite ale experienţei, poate ajunge la ceva complet nou.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,106

Krishnamurti: A treia parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

28 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a II-a


„Pentru a recepta necunoscutul, mintea însăşi trebuie să devină necunoscutul. Mintea este rezultatul procesului gândirii, rezultatul trecerii timpului şi acest proces al gândirii trebuie să ia sfârşit. Mintea nu se poate gândi la ceea ce este etern, atemporal; ca atare, mintea trebuie să se elibereze de timp, procesul temporal al minţii trebuie să fie eliminat. Numai atunci când mintea este pe deplin liberă de ziua de ieri şi, drept urmare, nu se foloseşte de prezent ca de un mijloc pentru a ajunge în viitor, devine capabilă să recepteze eternul. Ceea ce este cunoscut nu are nici o legătură cu necunoscutul; ca atare, nu te poţi ruga necunoscutului, nu te poţi concentra asupra necunoscutului, nu te poţi devota necunoscutului. Toate acelea nu au nici un sens. Ceea ce are sens este să descoperi modul cum îţi funcţionează mintea, este să te observi, pe tine însuţi, în acţiune. Ca atare, grija ta, în meditaţie, este de a te cunoaşte pe tine însuţi, nu numai superficial, ci întreg conţinutul conştiinţei lăuntrice, ascunse. Fără a şti toate acestea şi a te elibera de condiţionarea implicată de ele, nu poţi depăşi limitele minţii. De aceea procesul gândirii trebuie să înceteze şi, pentru a înceta, trebuie să existe cunoaşterea de sine. Drept urmare, meditaţia este iniţierea înţelepciunii, care înseamnă înţelegerea propriei minţi şi a inimii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. V, 165

Krishnamurti: A doua parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980)